poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1764 .



Întâlnire
eseu [ ]
Despre Scris

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mareaneagra ]

2009-01-03  |     | 



ÎNTÂLNIRE

(Riyadh, Mai 2007)


“…I go back up the stream of tears.” (1)

Iarna în deșert, o dată pe lună, când mi-era frig, îmi umpleam cada cu apă fierbinte si mă lăsam in jos până când apa îmi cuprindea gâtul. Numai genunchii îmi rămâneau afară ca două pietre rotunde. Capul meu, ochii mei care priveau scena nu îmi păreau a face parte din tot – erau pe post de observator imparțial, defapt nici nu păreau că știu, ci doar că înregistrează. Stăteam în acest corp lichid până când el se răcea, apoi îl lăsam să se scurgă și continuam să stau pe fundul vadului de porțelan pe care îl încălzeam acum cu propriu-mi corp. Nu mai simțeam nici o diferență de temperatură, de textură, de culoare, ci numai diferența de volum: plin și gol, pozitivul corpului meu în negativul căzii, conținut și formă, deal și vale, val si maree, existența și absența care o cuprinde și îi face loc. Ajungeam de abia atunci să văd un nou element în această scenă primordială. Vedeam capacul de metal lustruit al găurii de evacuare în care mă oglindeam întreagă deși distorsionată. Picioarele mele îndoite apăreau imense, lungi și observam că dacă le îndepărtam, îmi puteam zări întregul corp micșorat, până și capul cu fața în cele mai mici detalii: o imagine senzuală doar din cauza poziției deschise în care mă găseam și pe care o constatam ca atare numai după ce ochii apăreau ca parte componentă a acestui corp. Mă puteam în sfârșit vedea oglindită pe de-a-ntregul, ochi în ochi, de parcă altcineva înafara mea m-ar fi observat. Nu mă admiram, mă constatam. Eram imaginea mea?

Cine, ce am fi fără oglindă? Orbi in Gaza, ne-am avea oare în sfârșit?

În acest punct mi se mai intâmpla ceva: să închid ochii, să strâng genunchii, să nu mă mai văd și să nu mai știu pentru o clipă ce sunt. Uneori, mă podideau brusc lacrimile la fel de fierbinți ca și apa care mă cuprinsese pînă nu demult. Erau lacrimi pe o față complet senină, neacompaniate de nici o grimasă. O fericire pe care nu o înțelegeam, ba mai mult, o confundam cu durerea. Poate că era chiar durerea reflectată invers, în oglinda interioară, ca la porțile raiului. Respiram adânc.

Altădată, coborând distrată din autobuz și mergând în deșert prin dimineața de iarnă care are temperatura corpului, ah, cum înflorea deșertul; sute de mii de flori pe care nu le vedeam, dar le simțeam în inima care ceda delicat senzației de înflorire și atunci, în imperiul regăsit al momentului, într-o emoție difuză, lacrimile porneau dinnou pe toată fața.

Într-un fel de transfigurare orbecăi fără să știu, fără să vreau să știu nimic despre natura aceastei întâlniri sau despre cauza ei primă. Spun întâlnire numai pentru că după aceste momente de mare respiro sunt singură. În lumina acestei realizări mă întorc înapoi la momentul culminant al unui "împreună" din care sau pentru care lacrimile izvorăsc. Faptul extremei apropieri…de ce, de cine? Oare suntem capabili să creăm din necunoscut spațiul de dinaintea separării de lume, în care golul e plin, în care defapt nu există antipozi și nici lege simbolică? Este acesta momentul recreat pe care mai târziu îl percep ca cedare completă? Un dar, exclam, și plăcerea mă inundă. Un sacrificiu, simt, atunci când darul îmi e smuls, când se dau lupte teritoriale între conștiința virgină și subconștientul rapace. Ah! Plăcerea roade în întuneric. Erodează. Obosită, hăituită, înfricoșată, cedez parțial, scurt, și atunci lacrimile se grăbesc să iasă din abisul cine știe cărui moment uitat și să intre în timpul finit al recunoașterii.

Lacrimile erau orgasmul meu secret – secret pâna și mie însămi. Erau expresia unui moment de întâlnire, de amesetcare a timpurilor, trecutul pe care îl trăiam pe deplin, în viitorul pe care îl uitasem.

Evenimentul acesta se producea mai ales atunci când pronunțam, recitam, atingeam interiorul, gustam zeama fiecărui cuvânt, auzeam fiecare sonoritate, simțeam fiecare ritm poetic al unei scrisori care se scria către mine, din mine, de cele mai multe ori fără mine, într-o limbă străină care mă exprima. Se scria de către vreun scriitor de pripas sau de un mare scriitor, sau de vreun necunoscut căruia eu îi dezveleam brusc pulsul roșu al scrisului. Și atunci gura, ochii mi se umpleau de apă.

Mai târziu am găsit cuvintele ei, ale lui Cixous și am recunoscut fără ezitare: aceasta este împlinirea totală a propriului nostru corp, al propriului nostru sex, “la jouissance of our own body, of our own sex”, “giving us to me by you, from you.” (2)

Respir. Între dou brațe străine, materne, respir inocent ca un copil de pripas.

Hélène scrie: “When I write a book, the only thing that guides me at the beginning is an alarm. Not a tear (une larme), but an alarm. The thing that alarmed me at once with its violence and with its strageness.” (3)

Dar respirațiile mele, “cărtile” mele sunt doar scrisori prin care încerc să ajung... Ajung în fugă... Acum... Trag aer adânc în piept, acum, când nimeni și nimic nu mă poate ajunge, nici tu, nici eu, mai ales nici eu însămi cea care cred că sunt! Acum fug, mă ascund, mă dezvălui, fac un salt mai departe, acum, când aerul e tare și nu miroase a nimic. Curând va mirosi a ars, a timp, a "L’Air Du Temps". Dar sunt încă la început. Nu-mi pot depăși începutul. Dimpotrivă, îmi pare că merg înapoi, literă cu literă. Ceva, o alarmă într-adevăr m-a împins în scris, mai departe de mine, mai înspre mine cea care va să fie dar care e întotdeauna în urmă, de nerecunoscut, ca o figură arhaică.

Apoi încep. Car scrisul după mine. Scrisul îmi devine casă în spinare. Mă deplasez greoi, lipicios, pe mucoasa, și ea lipicioasă, a proprie-mi vieți. Și atunci se intâmplă momentele în care vreau să scriu și scrisul vrea să se scrie, dar nu suntem una, suntem reciproc în căutare. Pulsul vieții devine atent, disciplinat, curtenitor, insistent. “Te vreau” scrie scrisul, impotent dar cu convingere. “Te vreau” îl apropii de mine încruntată și rândurile se înșiruie metodic, greoi, ochiul e uscat, degetele crispate. Starea asta de posesie, de datorie trebuie să fie iubire, îmi zic, fără să ajung însă dincolo de fizicalitatea aridă a scrisului. Suntem doi: eu pe de-o parte, scrisul pe de alta. Dar eu ce vreau atunci ca femeie, realizez, este un prunc, o figura arhaică a începuturilor! Nimic altceva! Alerg. Dupa asta alerg, de asta scriu cu scrisul, de asta îi caut sămânța, de asta chem în van cuvintele, sonorități vechi sau noi, gemete, scântece, senzații olfactive și vizuale, aurora, lumea, trăznetul și violența lui. Să se crape de ziuă! Îmi dau seama că e ziuă și îmi doresc să se crape de noapte, și în intensitatea întunericului să mă iau orbește pe firul scrisului până în labirintul peșterii, până acolo unde firul se preface în șuvoi, alb ca laptele în lumina lunii, iar eu sunt dinnou eu-altcineva, afară, sub un cer înstelat ca un câmp cu flori. Noaptea e zi și scrisul se face moale, silențios. Nu mai știu cum să-l scriu. Se scrie că sunt într-un teritoriu al pauzei.

Respir.

Hélène scrie: “It is not because we do not have the language, but because we do not have the body.” (4) Traduc: Nu se întâmplă nu pentru că nu avem limbajul, ci pentru că nu (ne) avem corpul..."

Alerg dinnou! În ce limbă? Cum? Cu ce corp? Expresii ale corpului în limbaj... Cum sunt eu trei? Trei limbi înnodate? Jouissance extreme. Unu. Un. Undressing is unlimited. Je me deshabille a l’infini. Je m’enrobe en moi-meme comme autre, je (me) donne, je joue la langue de l’autre qui me donne une possibilité d’incorporer, de vivre son corps dans mon corps, de vivre mon corps. Et je suis. Comme je suis dans cette langue polymorphe du vas-et-viens. ENTRE. ÎNTRE. Entrée comme sortie dans cette nouvelle liberté! Mille rires. Respir. Inspir, expir. Mille rires. (5) Râs feminin al inocenței extreme.

Nu știu cum să te scriu. Nu știu cum să te scriu fără să te am. Nu știu cum să te expir sau exprim acum. Lucrurile care se întâmplă în mine și care nu sunt ale mele. Nu vor fi niciodata ale mele. Voi fi întotdeauna de-posedată în scris. Pentru ca tu să fii tu și nu eu. Pentru ca eul să nu mai conteze în acest joc în care viața se joacă de-a sacrificiul, de-a darul dragostei care devorează, darul care suge la sânul meu, dragostea prin care corpul meu hrănesște diferența care sălășluiește chiar aici. Câtă fericire! Ce enormă uitare de sine! Cine scrie?
Uită-mă ca să pot renaște în tine, într-o zi oarecare când nu mă vei mai cunoaște, când vei fi dimineață în deșert și se va scrie în tine. Când vei fi mai mult decât tine însăți, multiplă, fecundă, altfel. Autre comme plus que soi-meme. (6)


1 Hélène Cixous, Rootprints Memory and life writing, Routledge, 1997, pg.54
2 ibid. pg. 54-55
3 ibid. pg 43
4 ibid. pg. 60
5 Textul meu amestecat în franceză și engleză:…."Dezvăluire nelimitată. Descoperire la infinit. Mă îmbrac in mine insămi ca într-o alteritate, (mă) dau, cânt limba străină care îmi dă posibilitatea să-mi trăiesc corpul. Să-l încorporez. Sunt. Ah, dar cum sunt în aceasta limbă polimorfa care vine si pleaca... Intră. Între. Înăuntru ca afară, într-o nouă libertate! O mie de râsete..."
6 Textul meu în franceză: "Altcineva, mai mult decât sine."

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!