agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6597 .



DECLARAÞIA DE INDEPENDENÞÃ A IMAGINAÞIEI ȘI A DREPTURILOR OMULUI LA PROPRIA SA NEBUNIE
eseu [ ]
(spicuiri copioase)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Salvador_Dali ]

2008-12-21  |     |  Înscris în bibliotecă de serban georgescu




Când, în cursul culturii omenești, devine necesar, pentru un popor, să-și distrugă legăturile intelectuale care îl unesc cu sistemele logice ale trecutului, ca să-și creeze pentru el însuși o mitologie originală care, corespunzând esenței veritabile și expresiei totale a realității sale biologice, va fi recunoscută de spiritele de elită ale unor popoare, atunci, respectul datorat opiniei publice face să fie necesară dezvălzuirea cauzelor care au dus la ruptura cu formulele convenționale și uzate ale unei societăți pragmatice.

La începuturile revoluției suprarealiste, se declara: „Trăim în era telegrafiei fără fir. Anunțăm și era imaginației fără fir”. Dar nu firele ne țin prizonieri. Ci lanțurile opresiunii pe care trebuie să le sfărâmăm! În chip de confirmare, anunțăm următoarele adevăruri: toți oamenii sunt egali în nebunia lor și nebunia (cosmos visceral al subconștientului) constituie baza comună a spiritului uman. Unicitatea spiritului a fost proclamată de contele Lautréamont ; când scria: „Poezia trebuie făcută de toți, și nu de unul”.

Printre regulile esențiale ale nebuniei omului, figurează aceea care definește însuși suprarealismul, în termenii următori: „SUPRAREALISM, s.n. Automatism psihic pur, prin care ne propunem să exprimăm, fie verbal, fie prin scris, sau prin orice altă modalitate, funcționarea reală a gândirii. Dictarea gândirii în absența oricărui control exercitat de rațiune, și în afara oricărei preocupări estetice sau morale” (André Breton, Premier Manifeste du surréalisme)

Omul are dreptul la enigmă și la simulacrele care sunt fondate pe marile constante esențiale: instinctul sexual, conștiința morții, melancolia fizică datorată „timpului-spațiu”.

Drepturile omului la propria sa nebunie sunt constant amenințate și tratate într-un mod pe care putem, fără exagerare, să-l numim „provincial”, prin false „practicoraționale” ierarhii. Istoria adevăratului artist creator este plină de abuzuri și de uzurpări prin care spiritul industrial impune o tiranie absolută ideilor noi și creatoare ale spiritului poetic. IATÃ CÂTEVA FAPTE RECENTE, LUATE DIN EXPERIENÞA MEA PERSONALÃ, ȘI PE CARE CONSIDER CÃ ESTE DE DATORIA MEA SÃ LE PREZINT OPINIEI PUBLICE.

Mulți dintre voi își amintesc, cu siguranță, de incidentul provocat de direcția unui mare magazin din New York când a îndrăznit să modifice unele dintre concepțiile mele fără să binevoiască să mă prevină de această decizie. Am primit atunci sute de scrisori de la artiști americani care îmi spuneau că, acționând cum făcusem, apărasem independența artei mele. Acum a avut loc o luptă și mai înspăimântătoare. Comitetul responsabil cu parcul de distracții de la World’s Fair mi-a interzis să așez, în exterior față de „Visul lui Venus”, imaginea unei femei cu cap de pește. Iată termenii săi exacți: „O femeie cu o coadă de pește este posibilă, o femeie cu cap de pește este imposibilă”. Această decizie ce emană de la comitet mi se pare extrem de gravă și merită să fie bine clarificată. Pentru că noi suntem interesați aici de negarea unui drept de ordin pur poetic și imaginativ, în afara oricărei considerații morale sau politice. Am considerat întotdeauna că primul om căruia i-a venit ideea de a face ca un trup de femeie să se termine printr-o coadă de pește, a fost un fermecător și adevărat poet. Dar sunt la fel de convins că al doilea om care a reluat această idee nu era decât un birocrat. În orice caz, inventatorul primei cozi de sirenă s-a izbit, probabil, de aceleași dificultăți ca și mine, din partea comitetului parcului de distracții. Dacă ar fi existat asemenea comitete în Grecia nemuritoare, orice fantezie ar fi fost interzisă și, mai rău încă, grecii n-ar fi creat niciodată, și – prin urmare – nu ne-ar fi transmis senzaționala și pitoreasca lor mitologie suprarealistă, în care, dacă e adevărat că nu găsim nici o femeie cu cap de pește (pe cât știu), figurează un Minotaur ce poartă un cap de taur îngrozitor de realist.

Orice idee cu adevărat originală, prezentându-se ca neavând antecedente cunoscute... este sistematic respinsă, edulcorată, bruscată, mozolită, remozolită, regurgitată, distrusă... de... și chiar mai rău: redusă la cea mai monstruoasă mediocritate. Scuza? Este întotdeauna vulgaritatea marii majorități a publicului. Insist asupra falsității ei absolute. Publicul merită infinit mai mult decât gunoaiele cu care este hrănit zilnic. Masele au știut întotdeauna unde se află adevărata poezie. Toată neînțelegerea a venit de la acești „revânzători de cultură” care, cu vorbăria și cu aerele lor superioare, se interpun între creator și public (...)

Este un drept al omului să iubească femeile cu extatice capete de pește. Este un drept al omului să decidă că telefoanele călduțe sunt dezgustătoare, și să ceară telefoane care să fie reci, verzi și afrodisiace, întocmai ca somnul prezicător și tulburat al cantaridelor (...)

Omul are dreptul de a cere veștmintele unei regine drept „obiecte ale dorinței sale”: costume pentru mobilierul său, pentru dinții săi! și chiar pentru gardeniile sale! Huse cu broderie de mână vor proteja extrema sensibilitate a șinelor de cale ferată din bojoci de vițel... în designul automobilelor vor figura geamuri colorate cu desene persane, pentru a-i feri pe călători de reaua lumină crudă a peisajelor diurne(...)

În coșmarul americanei Venus, în afara tenebrelor (cu multe umbrele uscate și țepoase), celebrul taxi al lui Cristofor Columb. Înăuntru, într-o postură orgolioasă, este așezat Cristofor Columb în persoană. O ploaie tenace, torențială l-a udat leoarcă. Trei sute de melci de Burgundia, vii, urcă și coboară în lungul trupului său imobil și în adânciturile de pe fața sa lividă. Pe pieptul lui Cristofor Columb, putem citi următoarele cuvinte enigmatice:

„M-am întors oare?”
(...)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!