poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6534 .



Literatura și spațiul
eseu [ ]
Spațiul și determinările sale în poetica eminesciană

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2008-01-28  |     | 



La prima vedere relația dintre literatură și un posibil spațiu pare puțin convingătoare. Orice operă crește și trăiește în temporalitate, legată cu fire nevăzute de o anumită epocă, rămânând deschisă unui timp și gust, și ele schimbătoare , opera neavând nici început, nici sfârșit, fiind în mișcare, operă deschisă, acumulând adepți și detractori pe rând. Limba însă pare să cumuleze și să exprime mai bine raporturile spațiale, oricât de complexe, ale lucrurilor decât toate celelalte raporturi - temporalitate, succesiune, cauzalitate - ceea ce face ca ea să le utilizeze pe cele dintâi ca ,,simboluri sau metafore ale celor de al doilea tip de raporturi, tratând lucrurile în termenii spațialității, spațializând toate lucrurile"(Gerard Genette - Figures -vol.II, pag.44)
Această limbă spațială, a cărei originalitate nici spațiul geometric, nici cel al vieții practice, nu ne permite s-o sesizăm, intră cu drepturi depline în fenomenul poetic al marilor artiști, ambiguizând structura operei, dând formă și dimensiuni chiar și unor noțiuni pe care obișnuitul bun-simț comun le vedea și simțea ca fiind temporalitate pură. Și acestea fiindcă poetul, care se simte ca fiind undeva, în afara limbajului, depășind sfera umanului, devine profet. Drumul său trece prin locuri străine spiritului teluric și, înainte de a întâlni carnea, sângele și tot ce ține de starea de lucru, el întâlnește cuvintele, pe care le tratează ca pe lucruri. J.P Sartre, într-unul din textele sale critice, intitulat "L'Etre et le Neant", descoperă sursa limbajului poetic care e rupt de noțiunile clare ale rațiunii și pare să modeleze spațiul și timpul împreună cu elementele lor aleatoare, conformându-se unei gnoze inițiatice, preluând faimoasa formulare a lui Paul Claudel - a cunoaște(co-naissance) înseamnă a te naște împreună cu obiectul pe care-l apropii de sufletul tău. Întâlnind cuvintele, poetul străvede magma lor interioară, care poate fi catharsă eliberatoare sau osândă veșnică și simte în fiecare din ele un aspect al lumii. De acea el va numi copacul, apa, cerul, fluturele, pasărea nu cu același cuvânt cu care noi cuprindem esența acelui lucru sau a acelei ființe în determinarea spațio-temporală, ci cu o imagine verbală poate greu de identificat pentru noi, dar pe care sufletul său o simte aproape de lucruri, poezia nefiind altceva decât un suflet care prinde o formă. Imaginea poetică va căpăta la el dimensiuni și o ființare proprie, ea " relevând o ontologie directă"( Gaston Bachelard - La poetique de l'espace - pp. I-2)
Cuvântul brut și cel esențial, cele două stări ale limbajului, după Mallarme, se despart în poezie. Ceea ce trebuie sugerat și evocat nu se poate exprima prin limbajul unui "imediat aici". Un "acolo esențial" se naște printr-o ființă a limbajului care domină acum limbajul ființei.
"În poezie nimeni nu vorbește, se pare că doar cuvântul se vorbește"(Maurice Blanschot - L'espace litteraire - cap. II), prima haină cu care cuvântul apare fiind imaginea poetică.
Problema imaginilor poetice va trebui s-o clasăm într-un sistem de sisteme, punând între paranteze "imaginația formală" și căutând în primul rând eidosul cercetării noastre, "imaginația materială", prin alcătuirea unei fenomenologii poetice.
Opera poetica va fi astfel osmoza perfectă a celor două tipuri de imaginație, una ținând de tehnica exterioară a poemului(elementele de prozodie), cealaltă fiind o întoarcere a poetului spre tiparele pre-logice de gândire printr-o renaștere mitică a celor patru elemente de la originea lumii: apa, aerul, focul, pământul. În ceea ce Gaston Bachelard numea topo-analiza, analiza spațiilor limbajului, vom căuta ordinea și semnificația imaginilor poetice spre descoperirea unei poetici a spațiului în poetica eminesciană.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!