Simbioza contrariilor


Orice argument poartă în el însusi contraargumentul care îl anihilează. Aparent îl anihilează. De fapt, nu poate exista argument fără existenta contraargumentului său. Cum nu există lumină în lipsa notiunii de întuneric (de fapt lumina nu se exprimă decât în contrast cu întunericul), cum sunetul este o violare a linistii, ca si culoarea care pătează pânza pictorului. Cunoastem nefericirea doar pentru că stim cum e fericirea. Contrastele guvernează legea universului.

Da. Există o lege, care s-a autocreat si se autodezvoltă. A prins viată. A căpătat constiintă de sine, iar lumea e ”viata” ei, si creatia ei totodată. E adesea personificată. Este El pentru unele culturi, este Ea pentru altele. Este de fapt neutră. De fapt nici nu este, e dincolo de existentă si totusi... o guvernează dinăuntru. E în afara existentei prin natura sa, este contraargumentul existentei, fără de care viata nu s-ar justifica. Legea joacă ea însăsi după propriile reguli. Întreg universul, întreaga existenta, fiincă sau nefiintă (oameni,animale, plante, pietre, ploaie, vânt, soare, lumină si întuneric, timp, spatiu, constient si inconstient, etc.) e forma de manifestare a acestei legi, a acestei energii cosmice. Universul astfel vazut e nimic altceva decât experienta ”trăită” a acestei ”legi” cosmice.

Lumina e fermecătoare pusă în contrast cu întunericul, culorile complementare creează o senzatie incitantă, sunetele impresionează în aceeasi măsură ca si intervalele de liniste dintre ele. Si dacă asa este, si este asa, înseamnă că există o armonie fundamentală între contrarii. Evrika ! Contrariile sunt părti ale aceluiasi întreg, fete ale aceleasi monede. Nu există întreg fără contrariul părtii sale fundamentale in sine. Întregul reprezintă Echilibrul, Armonia aceasta transcedentală dintre fundament si contrariul său. Existenta însăsi reprezintă manifestarea acestei Energii izvorâte din simbioza contrariilor.

Problemele se nasc împreună cu rezolvarea lor, orice întrebare ivită în mintea cuiva poartă în sine si răspunsul. Dificultatea constă în faptul că ne concentrăm pe problemă, respectiv pe întrebare si nu pe problemă si rezolvare în ansamblu, pe întrebare - răspuns ca întreg. Pentru a vedea solutia problemei sau răspunsul întrebării trebuie să le localizăm în întreg si să le definim, să le identificăm ca parti corespondente si insolubile ale problemei (ipotezei), respectiv întrebării. . Ele sunt acolo ! E nevoie însă de de o perspectivă liberă, neconditionată, neutră. Problema e o parte a întregului, rezolvarea complementara ei / completarea ei.

Universul ”operează” cu întreguri. E derutant pentru gandirea dualistă să functioneze astfel. Suntem antrenati să functionăm dual, prin urmare nu avem acces la adevărurile absolute, la întreguri. Cel mai probabil accesul la o astfel de perspectivă asupra realitătii este câstigat prin chiar renuntarea sau refuzul implicării în realitatea empirică. Trebuie să iesi din realitate ca să o poti întelege în felul acesta, în ansamblu, deci cu adevărat.

Universul conspiră la fericirea sau reusita tuturor atâta timp cât există rezonantă la vibratiile sale. În momentul când rezonezi la vibratiile universale, aspiratiile se plăsmuiesc la alt nivel si apartin altei scări de valori decât cea profană (socială, politică, economică, religioasă), si ce îti rămâne...decât să te retragi. Dorintele, aspiratiile tale nu mai au ca obiect nici câstiguri materiale, nici de altă natură, individualul, ego-isml se dizolvă, devii una cu universul, nu mai esti parte a unui întreg, devii întregul însusi, constient de legea contrariilor care guvernează Mare Iluzie, Grandioasa Arhitectură a Existentei. O contempli. E perfectă. Zâmbesti întelept si inocent în acelasi timp, pentru că te-ai născut a doua oară. De data asta te-ai născut constient.
Te-ai născut întelept. Te-ai născut cu adevărat.