agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 10394 .



De la șezătoarea tradițională la terapiile de grup
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Uiuiu ]

2007-10-02  |     | 











I. Șezătoarea

a.) Definiția

Șezătoarea este o întâlnire restrânsă inter-generațională care, în răgazurile oferite de munca la câmp – în special iarna – devine spațiul de exersare a unor funcții și roluri sociale.
Inițial, șezătorile erau „colective de muncă formate din membri unor gospodării învecinate pentru a-și prelungi în noapte prelucrarea fibrelor textile”1

b.) Locul

Organizarea șezătorii ținea seama de condițiile gospodăriei. Evident, pentru că ea se prelungea în noapte era bine ca în casa de șezătoare să nu trăiască bătrâni, bolnavi sau copii prea mici. Locuința trebuia să fie suficient de încăpătoare și plasată oportun față de vecini pentru ca petrecerea să nu deranjeze pe nimeni atunci când se prelungea după miezul nopții..
Un motiv de a deveni gazdă putea fi și grija pentru fiii sau fiicele necăsătorite care era preferabil să își petreacă serile acasă, sub supraveghere, astfel încât să nu poată păți nimic rău. „Se țineau șezători în casele unde erau fete și feciori pe care părinții preferau să-i țină lângă ei, cu vecinii și cei dragi, dacât să-i lase să hoinărească prin sat.”2
În cele mai multe locuri șezătorile se organizau pe principiul vecinătății „pe grupuri de gospodării locuite de neamuri și prieteni.”3


c.) Gazda

Alegerea gazdei urmează mai multe criterii: mărimea și frumusețea casei pe care o are, generozitatea și omenia proprietarilor, priceperea de organizatori.
„Gazda era răsplătită de participante prin muncă și prin anumite bunuri materiale ca lemne, petrol (naftă, mai nou plătesc curentul electric), fuior, făină, cereale [...]. În unele localități răsplata în muncă se face sub formă de clacă. Dacă gazda era o pereche tânără, căreia îi plăcea petrecerea, răsplata se reducea doar la petrolul pentru lampă.”4
Gazda nu întreținea numai focul în cuptor ci și buna dispoziție a participanților având rolul covârșitor în organizarea jocurilor sociale. Calitatea de gazdă era atestată cel mai adesea și în mod oficial prin încuviințarea autorităților: „gazde sunt care vrea să lase pe horese și fete și cere pentru asta licență de la pretură.”5

d.) Participanți

Fete de măritat, feciori de însurat, bărbați, neveste, bătrâni. Transferul de valori între generații are loc prin participarea unor oameni aflați pe paliere de vârstă diferite. Excluși sunt doar copii și bătrânii pe care activitatea nocturnă i-ar deranja.
În funcție de felul participanților putem detecta cîteva tipuri de șezători în zonele năsăudene: „de băiete (fete tinere de 12-13 ani), de fete, de neveste și de femei bătrîne sau de babe. Datorită funcțiilor și structurii lor comune șezătorile de neveste și femei bătrâne se contopesc formînd un singur tip.”6
În general femeile reprezintă baza șezătorii. Ele stau în casă, lucrează, cântă, fac invocații și magii pentru venirea feciorilor. Feciorii umblă din șezătoare în șezătoare oprindu-se acolo unde le este mai drag.
Toată lumea satului își găsește reprezentată structura, activitățile, preocupările și poveștile în șezătoare.

f.) Funcțiile șezătorii

Funcția economică: În șezătoare aveau loc activități productive legate în special de confecționartea îmbrăcămintei, prelucrarea lînii sau cânepii.
„În primul rând șezătoarea este pilej de comportare și de muncă în grup, de dovedire a priceperii și hărniciei fetelor. Rostul ei economic rezidă în faptul că în grup se lucra mai mult, deoarece se alunga somnul și se economisea petrol.”7
Funcția de comunicare: „Șezătoarea se organiza apoi pentru caracterul ei de petrecere, fiind prilej de întâlnire a fetelor cu feciorii.”8 Șezătoarea avea funcția de a oferi cadrul întâlnirii și comunicării între tinere cupluri care se simpatizau, doreau, iubeau. Întâlnirea, comunicarea, precontractul și proiectul de nuntă erau prezente în șezătoare ca pregătire a căsătoriei. „În cadrul șezătorii tinerii aveau prilejul să se cunoască și să stabilească relații premergătoare căsătoriilor.”9
Funcția de valorizare a faptelor sociale: „Altă funcție caracteristică mai ales șezătorilor de neveste și de femei bătrâne, dar și celor de fete, este comentarea și judecarea faptelor din viața diurnă a satului [...]. Prin judecarea faptelor care contravin eticii populare, se formează și se manifestă opinia publică, al cărui rol educativ nu este de loc neglijabil.”10
Funcția artistică: „În șezătoare se crează, dar mai ales se interpreează și se transmite repertoriul folcloric al colectivității [...]. Șezătoarea a putut fi altădată mult mai complexă și a constituit alături de sărbătorile Anului Nou, manifestarea folclorică cea mai importantă în serile lungi de toamnă și iarnă.”10
Colinzile, poveștile, zicătorile, ghicitorile, cântecele de șezătoare, invocările magice, sunt speciile folclorice găzduite de șezătoare și dezvoltate de ea. În climatul intergenerațional creat valorile se transmit și se tezaurizează în generațiile tinere.
Funcția de reglare comportamentală: În întâlnirile restrânse de tipul șezătorii se analizează, se predau și se exersează coduri comportamentale. Respectul pentru vârstnici, grija pentru copii, relațiile oportune între vecini, raportarea la autoritatea civilă, militară sau religioasă sunt cultivate cu acest prilej.
Funcția magică: Magicul și misticul sunt cupole ale lumii rurale. Fiecare manifestare este impregnată și susținută de ele. Atmosfera magică este întreținută în șezătoare de practici care au menirea de a chema feciorii în șezătoare sau de a invoca reușita ei. „Ca mod de realizare magia șezătorii este diversă și uzează, în general, de acțiuni și obiecte cunoscute și altor domenii ale sale, nu însă fără a avea și anumite particularități specifice.”11
Dintre practicile magice din zona Năsăudului putem cita: torsul pe la spate, legarea fuselor de gard, scuturatul tufei de soc, mersul la soc pe lopată sau pe caciorbă, punerea tortului sau a fuselor pe foc, arderea fuioarelor așezate în cruce, folosirea în invocare a așchiei din stavila morii, aducerea apei de la produh (iarna), datul și descântatul în bobi, legarea parilor din gard. Aceste practici au ca scop menținerea unei atmosfere magice și susținerea prin intermediul ei a dorințelor și așteptărilor fetelor din șezătoare, după cum remarcă sintetic și N.Bot: „Obiectele folosite și acțiunile care o alcătuiesc au o frecvență mare în folclorul magic și urmăresc de cele mai multe ori, scopuri ușor descifrabile. Dintre obiecte predomină apa ( de cele mai multe ori și neîncepută) și focul pentru funcția lor purificatoare. Altele sunt luate din recuzita șezătorii: tort, fuior, fuse, sau din alte locuri, care permit scontarea eficacității pe principiul analogiei: așchii de la moară, de la casa care găzduiește altă șezătoare, sau de la bufet. Acțiunile se subordonează purificării fetelor și a casei care le găzduiește, dar și aducerii neîntârziate a feciorilor. La această din urmă categorie se încadrează trimiterea imperativă, prin înțepare, scufundarea sau baterea socului, sau a altui pom în care se crede că sălășluiesc forțe capabile să îndeplinească dorința: stropirea cu apă, înconjurarea casei sau mersul la soc călare pe lopată sau pe caciorbă. Textele literare care le însoțesc servesc și ele la realizarea scopului urmărit, cuprinzând o variată gamă de sentimente de la implorare până la poruncă și blestem. Unele urmăresc, mai pronunțat sau mai atenuat, realizarea frumuseții fizice pe cale magică, pentru a atrage feciorii.”12
Funcția ludică: La jocurile șezătorii participă toți cei prezenți. Jocurile sunt animate de erotism constituindu-se în etape ale căutării și alcătuirii cuplurilor de feciori și fete. N.Bot descrie câteva jocuri ca: Fântirea, Maimuțele, Coțca, Mătăhuia, De-a Hoțu și Pedepsitu, Stupul de Albine, Ascunderea Acului, Găina Beată, Puricele, Nunta, Capra, De-a Caii, Moara, etc.
Așa cum spuneam jocurile au caracter erotic, terminându-se într-un sărut sau o îmbrățișare, dar mizează și pe păcălirea și ironizarea celui care se lasă prins și pierde. „O categorie de jocuri urmărește păcălirea sau luarea în derâdere a flăcăilor care vin prea tineri la șezătoare. Acester jocuri par a fi avut și alte funcții decât cele pur distractive; în primul rând ele contribuiau la păstrarea unei ordini transmise de tradiție cu privire la trecerea de la o categorie de vârstă la alta.




II. Valori ale șezătorii tradiționale


1. Grupul – munca și distracția în grup
„Atașarea la grup, nevoia de a conviețui este cea mai elementară condiție a omului ca ființă socială. La muncă sau la petrecere, în necazuri sau în bucurii, omul din societate, omul social, aleargă după grup și fuge de singurătate”13
2. Transmiterea de informații și valori intergenerațional
În șezătoare generațiile mai vârstince predau coduri de comportament, dar și conținuturi artistice (basme, ciutări, balade, zicători, ghicitori) generațiilor mai tinere.
3. Crearea unei atmosfere spirituale
„Elementele care o alcătuiesc sunt variate: faptele de opinie publică, povești, snoave mai mult sau mai puțin pornografice, ghicitori, glume curente îmbrăcate adesea în forme indecente, cântece, hori cu strigături, jocuri (logi) de societate, care, în general, se înlănțuiesc în ordinea de mai sus”14
4. Atenuarea conflictelor interpersonale
Șezătorile sunt prilejuri de armonizare a relațiilor interpersonale prin muncă și joc. Animozitățile care ar putea evolua spre conflicte sunt estompate și resorbite prin jocuri de rol care declanșează râsul și buna dispoziție. Ironia, păcăleala, strigăturile sunt instrumente de convertire a tensiunilor interpersonale în fapte artistice.



III. Șezătoarea tradițională în Europa

„Evident că șezătoarea nu este un privilegiu al poporului românesc; ea se întâlnește pretutindeni unde satul ca tip specific de viață socială, este încă viu. De aceea bănuim că la popoarele sud-est-europene, îndeosebi - bulgarii, sîrbii și românii noștri din Macedonia – datina șezătorii este destul de răspândită.
În societatea apuseană însă trebuie să ne întoarcem la evul mediu pentru a găsi datina de care ne ocupăm [...].
Așadar în societatea apuseană datina șezătorii aproape că a dispărut definitiv. Fenomenul se explică prin evoluția socială a popoarelor din Apus, condiționată în primul rând de dezvoltarea tehnicii și a industriei.”15
După această remarcă amară a lui D.C. Amzăr care analizează în studiul său sociologia șezătorii nu ne rămîne decît să ne întrebăm dacă nevoia umană fundamentală căreia îi corespundea șezătoarea a dispărut și ea odată cu formele tradiționale ale acesteia. Nevoia de comunicare, de comuniune, de resorbție a tensiunilor psihice individuale în colectiv nu a dispărut și nu putea să dispară și de aceea ea a fost satisfăcută fie în mod informal prin alt tip de întîlniri, fie în mod formal, clinic, prin terapiile dce grup. Terapiile de grup își propun cam aceleași scopuri ca și șezătoarea tradițională numai că sînt mai restricționate în manifestări de scopul medical, care este primordial, scop care anulează funcțiile magice, divinatorii sau ludice ale manifestării clasice.Suplimentul necesar pentru umplerea golului lăsat de lipsa de comunicare și trăire în comun în societatea europeană contemporană îl oferă formele la care ne vom referi în continuare.


IV. Urbanizarea – elemente „reziduale” ale șezătorii în mediul urban

Procesul aculturației rural-urban poate fi studiat bivalent, atât ca impregnare a satului cu valori urbane cât și ca transfer de valori rurale în mediul urban. După o analiză atentă a structurilor tradiționale ale șezătorii putem controla un transfer al acestora în întâlnirile restrânse de tip urban. Procesul se poate explica prin faptul că structurile respective sunt arhetipale, corespunzând nevoilor vitale ale omului social, pe de o parte, dar și prin apaariția primei dar și a celei de-a doua generații de locuitori urbani proveniți din mediul rural (cazul Bistriței, oraș supus observației noastre).
Fără a avea pretenții de exhaustivitate în repertoriere sau pretenții de rigoare sociologică în tipologizare vom încerca, totuși, mai jos o descriere a câtorva tipuri de întâlniri restrânse care păstrează din structurile și funcțiile șezătorii tradiționale, reiterând - în mediul urban – datina rurală.

a.) Întâlnirea “ în scară”

Fetele tinere care locuiesc în blocuri se adună în scară. Stau pe trepte sau în jurul scării, pe bănci, salută cunoscuții, povestesc, râd. De multe ori se opresc și băieții care stau de vorbă cu ele. Discuțiile sunt animate și vizează subiecte specifice vârstei de 10-14 ani: muzică, animale de companie, școală, inițierea în viața erotică, filme, vedete, etc.
Segmentul de vârsă 10-14 ani, care întreține îndeosebi aceste întâlniri restrânse, nu are încuviințarea părinților pentru ieșiri în oraș, la discoteci, terase, baruri. „Scara” consumă în acest caz nevoia de comunicare, de relaționare, de trăire în grup informal.

b.) Ieșirea între blocuri

Între blocuri există mici spații verzi. În zilele de sfârșit de săptămână, mai ales toamna, vecinii joacă table sau cărți pe mese improvizate din butuci sau din BCA și adesea vecinele fac câte un foc și pregătesc vinete sau zacuscă. Terenurile acestea dintre bocuri nu au o destinație precisă fiind adesea folosite ca parcări sau locuri de joacă pentru copii. Cei vârstinci întind pături sau pleduri și stau de vorbă sau asistă și ei la activitățile dintre blocuri. Discuțiile vizează preponderent problemele de întreținere, prețurile din oraș, evenimentele din blocuri, politica urbană a primăriei, problemele familiale, etc.

c.) Berea între vecini

De la invitarea unuia sau a mai multora dintre vecinii de scară, sau de bloc la o bere se naște pe terasă sau în crâșmă o atmosferă colocvială. După primul rând de bere dat de unul dintre vecini, ceilalți îi răspund cu „încă un rând” întreținând un elitism care are darul de a dezinhiba participanții și de a predispune la o comunicare mai amplă și mai profundă. Adesea „berea” este o instituție care vizează rezolvarea unor probleme între oameni din domenii complementare. Un electrician îi rezolvă instalația unui zugrav, acesta îi rezolvă problemele cu apartamentul în schimb se obțin produse la prețuri mai bune sau se face pur și simplu schimb de produse (troc). Oricum invitația „la o bere” ascunde nevoia unora de ceilalți și discuțiile pot fi dintre cele mai serioase, de la numirea primului ministru al României (vezi celebra „bere”dintre Emil Constantinescu și Petre Roman) până la aranjarea unei operații chirurgicale cu un profesor cunoscut sau a unui cofraj de ouă la prețuri de producător.
„Berea” se organizează și pe compatibilități de vârstă, de loc de muncă, de opțiuni politice ș.a.m.d. astfel că la mesele celor ieșiți la o bere găsim o mare varietate de subiecte de discuție, de atitudini și problematici.
Spre deosebire de șezătoarea tradițională „la bere”, pe terasă sau în interioare, bărbații și tinerii reprezintă „baza”. Fetele apar câte două-trei, la o cafea sau un suc, arareori la băuturi alcoolice și posibilitățile de comunicare și de închegare de noi relații sunt restrânse. În colectivitățile urbane au dispărut jocurile sau procedeele magice de invocare astfel că jocul privirilor și flirtul de la distanță au rămas posibilități derizorii de relaționare.
Adesea, la bere, prin aducerea la aceeași masă a „prietenei unei prietene” sau a altor persoane decât cele cuprinse în grupul nucleic, au darul de a prilejui cunoașterea unor fete și băieți care au disponibilitatea de a forma cupluri.
Acest tip de întâlnire urbană corespunde nevoii de comunicare directă și a celei de „trăire împreună” care este, cum remarca și D.C.Amzăr o nevoie elementară a omului social.





















Concluzii

Șezătoarea tradițională este o întîlnire de grup la cere participă generații diferite, în general vecini, care muncesc și petrec împreună în serile de iarnă, cînd muncile cîmpului sînt mai puține.
Principalele funcții ale șezătorii sînt: funcția economică, funcția de comunicare, funcția de valorizare a faptelor social,e funcția artistică, funcția de reglare comportamentală, funcția ludică
Valorile centrale aleșezătorii sint : grupul – munca și distracția în grup, transmiterea de informații și valori intergenerațional, crearea unei atmosfere spirituale, atenuarea conflictelor interpersonale
Observînd bogăția și complexitatea funcțiilor și valorilor șezătorii ne putem da seama că ea corespunde unei nevoi profund și specific umane, aceea de a trăi social, în comunicare și comuniune cu semenii.
Odată cu dispariția șezătorii tradiționale în România și în Europa, nevoia aceasta profund umană s-a încercat să fie satisfăcută formal, prin Intilnirile de grup care reprezintă o tehnică larg răspîndită de terapie psihologică și informal prin întîlniri ale vecinilor în mediul rural și urban în mod cvasi-aleatoriu.
Sezatoarea traditionala poate fi oferita ca model de comunicare in grup pentru contemporaneitatea aceasta sărăcită de valori si sensuri si poate sugera ca o intilnire care nu are putin joc, putina magie, multa comunicare autentica...este o intilnire ratata.










Note:

1. Valer Butură, Cultură spirituală rămânească, Ed. Minerva, București, 1992, pag.384
2. idem, pag. 385
3. ibidem, pag. 385
4. Nicolae Bot, Șezătoarea în Zona Năsăudului, în Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei pe anii 1965-1967, Cluj, 1969, pag. 309
5. D.C.Amzăr, Sociologia șezătorii, în Arhiva pentru Știință și Reformă socială IX, 1930-1931, pag. 522
6. Nicolae Bot, pag. 306
7. idem, pag. 311
8. ibidem, pag. 311
9. N. Bot, Șezătoarea în Zona Năsăudului, în Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei pe anii 1965-1967, Cluj, 1969, pag. 312
10. idem, pag. 312
11. idem, pag. 320
12. N. Bot, Șezătoarea în Zona Năsăudului, în Anuarul Muzeului etnografic al Transilvaniei pe anii 1965-1967, Cluj, 1969, pag. 338
13. D.C.Amzăr, Sociologia șezătorii, în Arhiva pentru Știință și Reformă socială IX, 1930-1931, pag. 520
14. idem, pag. 524
15. idem, pag. 519


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!