„ Cei ce călătoresc cu mijloace de transport în comun
Se pot numi cu adevărat temerari!”

Am părăsit „urbea natală” pentru a mă deplasa în județul învecinat la rude. Și fiindcă vremea este tot mai toridă , am ales să fac această călătorie cât mai matinală. Așa că am plecat în jurul orelor 3 dimineața!
Dorind să mă bucur cât mai mult și pentru că nu prea circulă trenuri multe la această oră am ales să călătoresc cu un tren personal, știind că o să fie o călătorie lungă ! dar m-am consolat cu ideea că cel puțin îmi voi lăsa sufletul să se bucure de răcoarea dimineții sau a nopții și să se nască noi sentimente. „Căci fiecare călătorie , naște noi sentimente!” parafrazându-l pe Marin Preda. Și ilustrul scriitor nu se înșela deloc! Poate doar natura sentimentelor să nu fie chiar cea la care mă gândeam!
Apar în jurul orei 3 în gara noastră „de curând modernizată”, căci cei din transporturi au folosi fondurile aferente pentru a moderniza căile ferate și apoi urma și gara noastră! Ce-i drept ea așteaptă de câțiva ani, dar un proverb reactualizat spune: „lucru bun… doar peste ani!?”.
Nu m-am descurajat, pentru că nu aș fi avut de ce. Așa că am ridicat biletul și am mers să urc în tren, căci garnitura se forma din Craiova!
Până aici nimic neobișnuit, am ajuns pe peron, și văd o garnitură de numai 5 vagoane! Hmm, destul de matinal, așa că nu ar avea rost să puna mai multe vagoane!
Am văzut că ele nu păreau să arate extraordinar la o primă vedere, dar știind că nu dormisem toată noaptea și că peronul era slab luminat, am dat vina pe vederea mea deficitară la acea oră!
Deși erau foarte puțini călători pe peron, trenul era destul de plin și asta am văzut-o abia la urcare! Așa că am început să colind vestita garnitură în căutarea unui loc cât mai bun pentru că știam că acest drum o să dureze 2 ore și jumătate!
Am căutat fără încetare timp de 15 minute și nu am găsit decât 2 compartimente extrem de atrăgătoare și ci confort sporit!
Primul era un compartiment de clasa întâi și chiar aș fi stat acolo, plătind diferența de clasă, dar era prea stilat pentru gusturile mele! Era ne măturat de câteva zile bune, iar husele ce acopereau banchetele își pierduseră demult coloritul inițial și nu doar din cauza vârstei (căci vagoanele erau trecute de prima tinerețe)dar… culoarea era necunoscută pentru că „străluceau” de curățenie și cred că nici un animăluț de pe planetă nu s-ar fi așezat pe ele din prea multă stimă pentru Căile Ferate Române!
Așa că mi-a rămas varianta de a mă înghesui undeva într-un compartiment de clasa a doua , care arăta mult mai bine decât celălalt, dar era suprapopulat.
Cu greu mi-am găsit un loc pe banchetă și asta noroc cu fizicul meu impozant care a reușit să se strecoare acolo!
Și din nou, sau iarăși, am dat peste fericire! A dat norocul peste mine! Stau la fereastră! Nu transpir deloc! Căci aici nu s-a auzit de aer condiționat , dar să se monteze! Stau la fereastră și dacă o să reușesc să supraviețuiesc până la destinație, o să merg pe jos la întoarcere! Cu siguranță! Fereastra se închidea mai mult decât etanș, așa că tot drumul mi-au pocnit urechile și mi-a vâjâit capul!
Iar ca să existe si cireașa pe colivă, pe lângă faptul că stăteam 10 persoane într-un compartiment proiectat pentru 8, dar au apărut și miresme îmbietoare de la toaleta din capăt! Așa că aerul condiționat nu-ș mai avea demult rostul!
După călătoria „nemaipomenită” de 2 ore și jumătate nu-mi venea ochilor să cred că am scăpat ! și am uitat să adaug, călători în cele 5 vagoane erau cât pentru 10, căci mi-au trebuit „10 minute” să cobor și eram în compartimentul de lângă ușa vagonului!
Merg la primul magazin să cumpăr o apă minerală, căci cei 2 litri și jumătate nu mi-au ajuns în tren , căci îi terminasem de pe la jumătatea drumului. Comand , iar domnișoara de la magazin se uită ciudat la mine și abia parcă îmi ia bancnota de 100 de lei! Am crezut că i s-a părut ciudat că-i dau o bancnotă de 100 de lei la bâză, căci era un simplu chioșc și ceasul indica doar ora 5.30 dimineața!
Oricum nu am băgat prea mult în seamă privirea ei, îmi iau restul aferent , și băutura revigorantă , fac câțiva pași si dau să deschid sticla de apă! Aveam niște mâini de parcă lucram la demolări, așa că dau să bag mâna în buzunar după șervețele, dar spre stupefacția mea îmi arunc privirea în vitrina de lângă mine ce-mi revela proiecția!
Purtam blugi, ce nu mai arătau demult așa, și o cămașă de culoare deschisă , care era acum mai mult decât cenușie!
Aș dori să vă întreb ,domnule ministru al transporturilor, dumneavoastră circulați cu trenul? Mă îndoiesc!? Având în vedere că nici Săgeata Albastră nu a fost așa reușită!
Am intrat în U.E. , de ce? Ca să ne facem de râs sau să se murdărească și străinii în mijloacele noastre de transport în comun, nu doar noi?