Dupa ce am citit "Imparatul mustelor", romanul castigatorului Premiului Nobel pentru literatura in 1955, William Golding, m-am intrebat daca nu cumva oamenii au tendinta sa se clasifice in doua categorii: cei puternici, asa-zisii "superiori" si de cealalta parte, cei care nu se pot proteja, care nu pot sau nu vor sa faca uz de forta, "inferiorii". Aceasta carte ilustreaza povestea unor copii care au supravietuit unei prabusiri de avion. Singuri pe o insula pustie, ei trebuie sa-si impuna si sa respecte regulile lor proprii pentru a supravietui. La inceput, toti incearca sa formeze un grup unit, pentru ca astfel ar putea fi mai usor salvati. Pentru un timp, se pare ca aceasta strategie de supravietuire da rezultate, dar in curand, mizeria si lipsa oricarei satisfactii fac loc revoltei, dezordinii. Asa ca, baietii se impart in doua tabere: una condusa de Ralph, care ii sfatuia pe copii sa respecte regulile si sa nu se lase prada deznadejdii si cealalata condusa de Jack, un razboinic, un doritor de sange, care doreste sa-si afirme puterea, care crede ca este diferit, ca este special pentru ca el poate vana si ucide: "Jack respira salbatic, ingrozindu-i (...) stand acolo ca un idol". Copiii sfarsesc prin a se ucide intre ei, deoarece "superiorii" vor sa ii supuna pe ceilalti, care nu se lasa absorbiti de tentatia celor mai primitive si elementare sentimente. (nu vor sa se picteze sau sa fie tratati ca zei ori sa ucida cand nu este necesar).
Un alt exemplu din literatura ar putea fi "Crima si pedeapsa", scrisa de Dostoievski care promoveaza Teoria Oamenilor Mari facand referire la Napoleon, imparatul Frantei. Pentru Raskolnikov, protagonistul romanului, Napoleon este un model,un idol, o persoana careia ii este permis sa insele, sa rastoarne sisteme care guvernasera lumea secole de-a randul, chiar sa ucida pentru a-si indeplini scopurile. In viziunea lui Raskolnikov, Napoleon este un barbat cu trasaturi exceptionale; oamenii care nu i se supun, care indraznesc sa il confrunte, sunt condamnati la moarte fara drept de replica sau de judecata. Raskolnikov este un tanar foarte inteligent, dar care nu are nici o posibilitate de afirmare din cauza saraciei care nu ii lasa nici o usa deschisa. El crede neclintit ca poseda calitatile unui Om Mare. Asadar, incearca sa isi dovedeasca conditia priviligiata prin omorul unui "gandac", unui "vierme", unei persoane a carei existenta aduce numai ura si nemernicie: o batrana camatareasa.
Totusi, dupa ce o ucide, Raskolnikov realizeaza ca el nu este unul din oamenii care sa poata schimba ceva, care sa aiba o inrauire semnificativa asupra lumii in care traieste, pentru ca, in conceptia lui, acesti oameni nu ar trebui sa fie niciodata tulburati de constiinta lor, nu ar trebui sa stie ce este sentimentul de vina. Ori el, nu numai ca este tulburat, este torturat de remuscarile care ii dau o stare de febrilitate, de anxietate, aproape de nebunie.
Dupa parerea mea, ar trebui sa ne intrebam daca atunci cand ii ranim pe alti oameni, pentru ca noi suntem mai puternici in acel moment este cheia sau mai degraba punctul de referinta al superioritatii noastre, superioritate de conjunctura, care nu are nici o legatura cu structura interioara, morala sau intelectuala a unei persoane sau a unui popor. Sau poate fi oare numai o refulare a celor mai barbare instincte? Si atunci, numai aroganta nejustificata?