poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1950 .



mă numesc Erza
eseu [ ]
recenzie carte de poezie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Rinada ]

2018-01-23  |     | 



motto: "nu suntem străini /
suntem azilul lumii"
- Mariana Cornea

Cu siguranță nu mi se va lua în nume de rău dacă recunosc că în fiecare din noi există "aripa", acea dulce vibrație, acel dor de zbor ancestral care nu ține cont de întinderi sau de profunzimea cuvenită doar acestei țări bogate în spiritualitate - România. Poeta Mariana Cornea nu poate fi considerată o excepție. Sunt convins că un studiu aprofundat al căutării "sentimentelor vii" din diaspora va scoate în evidență un singur fapt - există un mozaic surprinzător de stări, un mozaic plin de culoare. Și pe bună dreptate mă întreb: ce aș putea să ofer eu cititorului/iubitorului de poezie obișnuit cu atâta diversitate?

Poezia scrisă de Mariana Cornea reprezintă pentru mine un motiv special. Temele propuse (și remarc originalitatea titlurilor de poezie), aprofundate de poetă nu sunt rostite doar cu sobrietatea acelei clipe de supremă indignare, rupere de ritm și conotații adverbiale. Poeta ne arată că lumea este de mult un spațiu locuit și nu un mare semn de întrebare.

Gândul de a așterne pe hârtie câteva considerații cu privire la cartea de poezie propusă de autoare m-a făcut să scot în evidență o listă de afecte, convins fiind că oricât de mult aș dori să fie completă, nu poate include nici pe departe toate conceptele despre realitate așa cum sunt prezentate întro ordine nu neapărat aleatorie (rămâne la latitudinea cititorului să le cuprindă pe toate).

Poeta Mariana Cornea gândește și simte românește. Dorul de casă "mai curăț un măr / picătură cu picătură dorul mușcă adânc" - (sunt copia infidelă a imaginii din oglindă) este tratat în plan afectiv, firesc, mai mult decât personal (gândul la origine și păcatul primordial, gândul permanent la întoarcerea "acasă"). Despre stări "e o stare de fapt" - (n-ai cum să mă găsești), poeta reușește să pună în valoare, în mod justificat, caracterul autoritativ, fără confuzie, întro manieră mai mult decât elegantă. Astfel spus, stările  (la modul general, așa cum sunt prezentate de autoare și nu doar particular cum am scos în evidrnță) se sustrag oricărei puneri în discuție. Ele se simt, se "rumegă". Povestea propusă "nici povestea nu mai știe de vreme / nu mai visează / e doar ceva ce se miscă-n sertare" - (înainte de prima zăpadă) nu face altceva decât să dovedească faptul că viața nu este doar o axiomă, o tribulație unică al cărui bun simț nu se poate estompa de gesturile mărunte ce alcătuiesc legile (uni)vesrului. Despre naștere "la nașterea mea am râs" - (debut cu dreptul), înțelegere "poate așa voi ințelege / oceanul" - (căutând izvorul), trăire "mai bine ți-ai trăi poemul / du-te desenează / tencuiește vopsește / fă-ți pieptul ceas oprește-te în aer" - (mai lasa naibii registrul ăla) nu îndrăznesc să emit o părere convins fiind că poeta și-a găsit propriul stil. Am să mă opresc, succint, asupra închipuirilor "în fiecare zi de miercuri / îmi strâng gândurile / le pun în strană / și-mi rostesc un amin" // "fiecăruia îi rămâne totuși din mine un mers / o câmpie ce se satură de sângele ei" // "fumez ultimele ninsori împrumutate / de la călugări" - (cu toate închipuirile). Dacă privim și acceptăm credința ca un factor care pătrunde tot mai adânc în viața de zi cu zi, atașamentul pentru ludic, frumos, pentru cuvântul concis, poate părea transferat sub auspiciile unei "pedagogii" demult expirate. Întro lume a discrepanțelor dominate de lupta dintre masculin feminin poetă reușește să-și stabilizeze emoțiile desprinzându-se de real, sinergetic, întro atare stare monobloc, în raporturi suficient de retrograde. Învățarea nerăbdării însă "pe partea aceea plina / in care - ți înmoi trupul / exaltând lumina / e doar nerăbdarea păsărilor / în spatele cărora / amândoi impingem încă o dată / atingerea muntelui / uitaseși chiar tusa te găsești / cu fiecare amurg / mă pierzi definitiv / am ramas doar sa pot povesti ferestrelor / sa nu se topească-n nisipul zilelor / și-n inima mea știu că moartea / nu va mântui pe nimeni" - (ușa se trânti deodată) nu face parte din anturajul său. Ea aparține păsărilor și fiecărui amurg. Singurătatea în schimb "nu pot vorbi unei umbre nu pot să-mi păstrez surâsul și încrederea / înclinare perfectă spre insomnie culcată în adâncul unei singurătăți înmănușate" - (descoperită și adevărată) este preschimbată într-un șnur petrecut în jurul încheieturii mâinii fiecăruia dintre cei doi ca și cum în fiecare cameră goală trebuie mereu să doarmă câte un servitor, iar frigul (aluzie la singurătatea înmănușată) îi determină pe fiecare să-și caute, într-un final, reciproc compania. O temă care iarăși îmi place este zborul "nu e zbor ci doar aniversarea mamei" - (ninge prin poeme cu déjà-vu) prin intermediul căruia poeta își exercită influența pătrunzând tot mai adânc în apanajul unui timp onest, modest, secvențial (deja-vu), o stare de (i)regularitate a chemării "prea tare nu-mi cere să chem nopțile / se vor înnoda intre ele rânduri" - (pumnul meu lumina suprafețele lumii) instinctuale. Crezul poetei "cred în atingerea vântului în erosul soarelui / în încrețirea apelor și-n sfințenia lor" - (reflexe intr-un ochi așa și pe pământ) este ca mersul pe sârmă "crezi că îmi place să devin umbră / de colo- colo în lungul fluviului / cioplită grosolan întinsă peste oase / când miez când pulbere printre ierburi / ușurată de conținut distracție înaintea morții" - (pe ziduri tot mai graffiti învăț mersul pe sârmă) omniprezent, prompt, o chestiune estetică, jucată primordial cu mare efect, cu o ieșirea la final "sunt femeia care nu știe de ce moare / compun doar finalul / printre polii lunii" - (pășind prin mine) ce neapărat reclamă o nouă ieșire la rampă.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!