poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2458 .



Note de lectură
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ghineavasile ]

2013-01-01  |     | 



Cartea poetului Vasile Ghinea, intitulată metaforic „Tăcerea din cuvânt” (Ed. „Rafet”, 2012), ne propune o suită de consemnări iscate în urma lecturii unor cărți care i-au reținut atenția autorului fie prin subiect, fie prin scriitură, fie prin scânteieri de accente ideatice.
Evident, nu mai descoperim acel timbru liric reflexiv din volumele anterioare de poezii, ci, cum era și firesc, receptăm tonalitatea gravă a celui care a parcurs, cu atentă aplicare, cărțile unor confrați miruiți cu ispita cuvântului de dincolo de cuvânt.
După ce ai citit această carte, constați că nu te afli în fața unui volum de studii critice sau a unei culegeri de exegeze, făcute unor apariții editoriale întâmplătoare; este, credem noi, cartea opiniilor critice ale unui lector avizat, opinii care s-au zămislit prin evadarea din tăcerea cuvintelor nerostite, precum inscripțiile sculptate pe trupul unui sfinx.
Autorul pare să strige după fiecare nouă carte trecută prin filtrul receptării sale: „Stop! Nu ignorați această piatră cu spiritul pe buze. Descifrați-i mesajul așa cum încercat-am și eu!” Și strigătul acela ne face bine, ne igienizează simțirea și ne provoacă la dialog.
Nu ne vom referi la aparatul critic, la universul investigațiilor, la savantele aprecieri care fac atâta plăcere unor simandicoși cronicari plini de sine; ne vom limita doar la priceperea lui Vasile Ghinea de a-și cerne impresiile de lectură. Pentru că, trebuie să recunoaștem, în actualul context socio-cultural, actul de lecturi serioase este sufocat de știrile, articolele, reportajele de scandal.
Revenind la scrierea în discuție, vom constata că, volumul pe care autorul îl consideră „proba de critică”, evaluează atât texte în proză (beletristică, eseuri, tablete) cât și de poezie în diferite culori, nuanțe.
Dacă urmărim opiniile critice emise asupra textelor în proză, observăm minuțioasa lor investigare, având o țintă precisă: punerea receptorului în temă.
Cartea „Tăcerea din cuvânt” se deschide, nu întâmplător, cu un scriitor de obârșie râmniceană, Titel Constantinescu, drag iubitorilor de urziri lirice și epicolirice, logodite ci neuitarea. Cititorul descoperă fără dificultate caratele volumului „Cartea cu madone” (proză scurtă), care-l recomandă pe Titel Constantinescu drept un prozator virtuos ce nu poate fi trecut cu vederea. Iată aprecierile lui Vasile Ghinea, pline de pertinență și justețe critică: „Madonele lui, 27 la număr, sunt surprinse în elementul lor, decupate, extrase în subconștient și analizate la un microscop propriu, cu subtilitatea unui artist și al unui bun cunoscător al limbii române peste care se suprapun: tristeți și doruri multe. Aceste introspecții, analize și conotații psihologice îl definesc pe autor ca pe un minuțios al cuvântului, un artist (uneori pictor, alteori sculptor) care realizează din cuvinte imagini, caractere, transmite stări și sentimente.” Fie și numai după aceste considerații ne putem da seama atât de valoarea volumului radiografiat, cât și de capacitatea cronicarului de a emite concis judecăți de valoare.
Caracterul persuasiv al demersului este sporit prin oportunitatea afirmației în strânsă corelație cu inspirata alegere a citatului. Reliefarea temelor majore în alternanță și insistența pe eșantionul selectat din text țin trează atenția lectorului. Iată câteva exemple:
* reacția omului în fața morții ca fapt consumat este consemnată astfel: „Rămăsesem stânjeniți, înfricoșați, copleșiți de tăcerea aceea solemnă a morții aflată la doi pași de noi.” („Madona și zăpada”);
* din proza „Madonele – fluturi” este pus în lumină talentul prozatorului în abordarea candorii universului infantil: „Și deodată au apărut trei gemene: Ana, Maria, Elisabeta. Veneau din cer sau din văi, alergau trei zâne copii; trei fetițe-fluturi, cu rochii scurte și albe, numai spumă și dantelă-răsăriseră din nuferii lui Monet sau din drumurile printre ierburi ale lui Renoir, se fugăreau, țipau, se băteau, cădeau, chiuiau, se trăgeau de poalele rochiilor;...” De remarcat aici lipsa oricărui comentariu; căci prezența acestuia ar fi impietat savoarea fără pereche, degajată de citatul dat în extenso.
Piscurile valorice ale cărții lui Titel Constantinescu sunt semnalate cu o anumită dibăcie. Astfel, ne surprinde plăcut modul în care cronicarul știe să pună în relief arta cu care scriitorul amintit abordează teme precum frica, bătrânețea, dragostea, seducția naturii, lupta pentru existență.
Vasile Ghinea nu rezistă tentației de a încheia periplul imaginar prin lumea prozelor scurte din „Cartea cu madone” cu o concluzie: „Sunt teme diverse, cu abordări personale care dau distincție prozei și care ne îndreptățesc să afirmăm că această carte alături de celelalte postume, vor realiza dimensiunile reale ale creației lui Titel Constantinescu.”
Pe aceeași linie se înscriu și următoarele investigații făcute de Vasile Ghinea altor texte în proză, semnate de alți autori. Este o explorare serioasă, lipsită de acrobații și teribilisme, fapt care-l avantajează pe explorator.
Cartea „Bătrânul Dan” (Ed. „Rafet”, 1999), semnată de Dan Manciulea, îl determină pe cronicar să afirme chiar de la început că autorul „abordează o temă mai puțin aprofundată în literatura română: fantasticul verosimil sau fantasticul realist.” Piesele cu care autorul intenționează să-și susțină afirmația sunt edificatoare, datorită oportunității citatului oferit. Renunțând la comentariul critic, este lăsată libertatea cititorului de a evalua calitatea scriiturii. Iată o secvență monologată, oferită pentru motivarea manierei în care poate fi cucerit potențialul cititor al amintitului prozator: „Bună seara. Moarte. Ai venit? Stai aici, lângă mine...! Nu scoate nicio vorbă, dar înțelege ce-i spun. Se mișcă încet-plutește, nu merge. S-a așezat lângă pat și mă privește. Coasa unde i-o fi? Are timp și pentru asta... inima mi se frânge. Afară a început să se vaite o cucuvea. Moartea se ridică și stinse lampa. Acum... Închid ochii strâns. Va fi acum... dar nu, ea ridică pătura și se așternu lângă mine. Mă cuprinse cu brațele. E dezbrăcată, Doamne iartă-mă și nu e slabă deloc. Chipul nu i se vede. Doar ochii aceia roșii mă îngheță. Trupul e plăcut la pipăit-nici urmă de oase...”
Tabletele lui Grigore Leaua adunate în cartea „Parousia sau eroarea de a fi fericit” nu-l sperie pe Vasile Ghinea, de vreme ce vorbește cu ardoare, insistent, atât despre prima, cât despre a doua ediție. Fără să se grăbească a da verdicte, în cele două explorări ale tabletelor abundă citatele. În finalul considerațiilor despre cea de a doua ediție, cronicarul rostește cu subtilă tristețe (care spune mult): „Cea de a doua ediție, revăzută și adăugită, este o lectură ca o pilulă amară sau un strigăt în deșert pentru cei care ar trebui să aibă ochi să vadă și urechi să audă.”
Câteva pagini consistente scrie cronicarul amintit despre cartea „Ursoaia”, autor vrânceanul Gheorghe Mocanu. Virtuțile volumului au atras atenția deopotrivă atât prestigiosului prozator Fănuș Neagu, neuitatului profesor (și istoric literar) ion Rotaru, însă nu l-au putut lăsa indiferent nici pe Vasile Ghinea care scrie cu însuflețire, laudativ despre Gh. Mocanu: „Un prozator care povestește conștient că obține efectul scontat. (...) știe să toarcă emoția printr-un lexic pe care îl stăpânește și îl dozează cu minuțiozitate pe tot parcursul cărții.”
După evidențierea structurii cărții, se ia în discuție fiecare capitol, reliefându-se ceea ce miră, uimește și cucerește în mod deosebit. Demersul acesta nu este nicicum lesnicios, fiindcă presupune capacitate de selecție riguroasă și o corectă interpretare a unor amănunte semnificative. În final, cronicarul ține să sublinieze: „O lucrare pe care o citești și o recitești cu aceeași plăcere. Un adevărat talent în susținerea coerentă, cursivă și atractivă a firului epic dublat de o sensibilitate deosebită, cu o memorie fidelă și un simț al umorului bine dozat ce poartă un nume: Gheorghe Mocanu.”
Nu putem să nu admirăm curajul cronicarului de a intra și în universul complex al unei cărți de eseuri, carte dificilă din punct de vedere al receptării discursului cu accente filozofice, psihologice, sociologice, având deschidere enciclopedică. Ne referim la volumul „Aporii butaforizate” (Ed. „Rafet”, 2012), autor Mircea V. Homescu.
După lansarea consistentului volum, sorbind din conținutu-i, mi-am dat seama că mă întâlnisem cândva cu manuscrisele acestei încântătoare cărți și am exclamat „Slavă Þie, Doamne, că am apucat să văd binecuvântata înfăptuire.” Din prudență, m-am repezit la dicționar pentru a mă verifica dacă mai știu ce-nseamnă „aporie”; numai așa am putut descifra conotația sintagmei „Aporii butaforizate.”
Bucurată mi-a fost mintea, când am citit în volumul lui V. Ghinea articolul „Câte ceva despre... multe”, deoarece am simțit că aprecierile cronicarului trădau o sârguincioasă voință de reliefare a unor interpretări, aprecieri, analize captivante făcute de dr. Mircea V. Homescu. De fapt, precauția îl povățuiește pe autorul cronicii să nu se amestece în laboratorul gândirii homesciene, lăsându-l pe eseist să grăiască. Vorbind despre esența cărții, Vasile Ghinea afirmă: „Există un slalom în susținerea temelor printre jaloanele gândirii umane, ceea ce demonstrează cantitatea de studiu efectuat de autorul nostru pentru a fi cât mai bine și cât mai corect perceput.” Și ca să nu fie acuzat de impietăți, de îndrăzneli necuviincioase, evită să-și spună părerea, citând din autoaprecierea prestigiosului scriitor: „Pentru a elucida fenomenul Homescu, trebuie să luăm în calcul câteva dintre mărturisirile autorului: (...)”
Să nu se creadă că autorul cronicii stă prea mult inofensiv și nu se implică în discursul critic; iată-l emițând câteva opinii personale, enunțate tranșant: „Diversitatea tematică îi acordă cărții o valoare în plus. Cele zece așa zise nebunii opționale, care fac obiectul unui „Scurt thriller de prejudecăți dăunătoare” sunt caracterizări în oglindă ale personajului uman, oglindă proprie în care harul autorului vede cele văzute și mai ales cele nevăzute ale comportamentului personajului biped (...).”
Concluzia finală ar fi câștigat mai multă consistență dacă ar fi fost scoasă din sfera generalității: „Autorul se dovedește un intelectual de marcă și proporțional cunoașterea între cele două coperte, are forme, aspecte atât de variate și multiple. Această carte este bine venită constituind o formă comprimată și explicită a unei felii și în același timp și o treaptă de accedere la ceea ce se numește cultură. Îți trebuie numai răbdare sau bunăvoință să o parcurgi și la urmă te vei simți mai bogat sufletește.”
În domeniul lecturii cărților de poezie, cronicarul se mișcă lejer, se simte acasă, fiindcă registrul liric îi este apropiat, încă de ani buni, mărturii stând volumele de versuri ce-i poartă semnătura.
Judecățile critice pe care le face cărților de poezie sunt axate pe repere valorice demne de luat în seamă: originalitatea expresiei poetice, capacitatea de sugestie a versurilor, timbrul atmosferei lirice ș. a.
Poetului Titel Constantinescu i se reliefează virtuți ce-l situează cu certitudine în rândul poeților valoroși. Despre Faptul că V. Ghinea și-a făcut o deprindere din a emite judecăți de valoare chiar de la începutul cronicii, nu mai discutăm, deoarece aceasta face parte din scenariul discursului său: „Odată cu „Moda de Toamnă”, Titel Constantinescu se înfățișează într-un Tribunal al eternității celor cununați pentru totdeauna cu magia cuvântului DOR. Un poet care reușește din cuvinte să sculpteze dorul în tot atâtea variante câte poezii sunt incluse în volum.”
Sensibilitatea îl ajută pe cronicar să deschidă porțile liricii lui Titel Constantinescu. Se scot la iveală trăsăturile definitorii ale poeziilor din volumul „Câmp cu margarete” (Ed. „Victor Frunză”, 2006): lirismul descriptiv, tristețea delicat sugerată, dramatismul unor imagini poetice: „Autorul se descrie și descrie peisaje, imagini, cu o migală de miniaturist. O poezie în care cuvintele creează și transmit stări și sentimente.”
Deși destule sunt piesele poetice de vibrație poetică extraordinară, una atinge coardele receptivității cronicarului într-un mod cu totul aparte. Poate și pentru faptul că are destule puncte de tangență cu stările sugerate de poezia „Câmp cu margarete”. Se apreciază că această poezie „redă starea de spirit a autorului: singurătatea, oboseala la ora târzie din noapte și prea multe neîmpliniri”.
Nu putem neglija priceperea selectării cu gust a unor poezii încărcate de arome și vibrații lirice: „Rămâi”, „Poate o stea”, „Singur”, „Câteodată când plouă”, „Sfârșitul verii”.
Cu îndreptățire, Vasile Ghinea sesizează că Titel Constantinescu este un poet complet, probând prin lirica sa un univers poetic armonios mobilat unde iubirea, singurătatea, bucuria ființării în sânul naturii, tristețea alunecării din timpul magic conviețuiesc nestingherite; însă lângă cele de mai sus se așează și revolta deloc timidă, atitudinea critică față de cele două societăți românești paralele, ostile, sufocante, insuportabile deopotrivă: aceea de până în 1989 și cea de după acest an. Eul liric este victimizat în ambele ipostaze; în prima ipostază trăiește teroarea fricii, în a doua îl macină greața cosmică față de un spectacol exasperant. Observațiile sunt pertinente, discursul persuasiv te cucerește, enunțurile dobândesc o anumită empatie. Dăm doar câteva eșantioane din pledoaria critică: „Una din stările disperării, definitorie pentru societatea românească înainte de 1989 este sărăcia. Întâlnim imaginea foamei urlând…”; „Ca tabloul societății bolnave să fie complet, pe lângă lipsurile materiale, cenzura, lipsa libertății cuvântului, au condus la pierderea atâtor valori…”; „Cu același simț acut al observației, zugrăvește tragicomedia societății românești, devenită după decembrie 1989 Bazar…”
Din când în când, cronicarul simte nevoia să facă o prezentare reverențioasă pentru autorii râmniceni valoroși, cu volume demne de toată admirația, și nu face rău. Unul dintre aceștia este Marian Ilie recomandat cam așa: „Marian Ilie este un filolog purtat de valul vremii prin forțele armatei ale României și care descătușat de privațiuni, după spații largi străbătute, își continuă un drum, drumul său liric, de creator de imagini și sentimente din cuvinte și tot din dragoste s-a oprit la Râmnicu Sărat unde poezia a făcut să ne cunoaștem (…)”.
În prezentarea volumelor și poeziilor aparținând talentatului Ilie Marian însă cronicarul ne cucerește. Tehnica investigării, deja dobândită, este aplicată cu mult aplomb.
Lectura volumului „Dreaptă dragostea mea Mellactonia” iscă o întrebare destul de serioasă, pusă cu obstinație de-a lungul timpurilor, precum aceasta: „Putem trăi fără poezie?” Cât de pertinentă, vitală și plină de sevă ni se pare, mai ales astăzi, interogația aceasta! Demersul cronicarului merită detaliat, fiindcă se reliefează relația dintre poezie și iubire. Tema dragostei îl provoacă, îl incită pe comentator, iar el dă frâu liber opiniilor sale: „Volumul este un imn închinat dragostei, această lege nescrisă care alături de legea atracției universale susține continuitatea vieții pe Terra, (…) Însuși poetul consideră volumul Letopiseț al Þării Mierii și Laptelui - Mellactonia. Poezia acestui volum, între sacru și profan, ne arată că Dumnezeu, în creația Sa, s-a dovedit un artist desăvârșit, iar dragostea este ceea ce menține armonia acestei lumi, dar adevărata dragoste se hrănește cu poezie (…) Metafora tocmai umple golul și ne apropie ca ființe spirituale.”
Investigând al doilea volum de poezii „A doua scrisoare III”, Ed. „Semne”, 2010, semnat de același autor, constatăm că Vasile Ghinea operează o corectă conectare la tema globală a cărții. Comentariul critic se reduce, făcând loc citatelor ample: „Am putea spune, și pe bună dreptate, că se evidențiază cu această ocazie, o altă fațetă a personalității autorului, o abordare, o trecere la poezia de revoltă socială, cu accente pamfletare, în care se simte patriotismul necesar în susținerea acestei poezii.”
Radiografia volumului „Lampa mea cu gânduri mov” (volum semnat de același poet, Ed. „Rafet”, 2012) se bucură de o cronică sensibil sporită în opinii critice, chiar dacă abundența citatelor nu se diminuează. Autorul cronicii este atras deopotrivă de cele trei părți ale cărții. Astfel, „În Cosmofonica frunză irumpe primăvara cu gânduri mov, cu detalii și nuanțe din care nu lipsește dragostea (…)”. Cu al doilea capitol, „Memoria apei” comentatorul este mai reținut, notând doar că „apa primară, condiția vieții pe Terra, apare în atâtea ipostaze: (…)”. Comentariul se extinde la cel de al treilea capitol intitulat „De apocalipsă” despre care se spune că: „vine ca o cădere, este tocmai opusul celorlalte două și parcă ai spune că această deznădejde este reversul medaliei, nu se îmbină într-un tot unitar, este radiografia condiției umane, dar te poartă gândul la dualitatea umană impusă de Ordinea Lumii, dragostea rămânea elixirul și alternativa vieții. Esența acestui demers liric către Dumnezeu este năduful lui Marian Ilie mărturisit atât de vehement, invocare-interogare disperată: (…)”.
Incursiunea în lirica lui Marian Ilie se încheie astfel: „Ca o concluzie, în poezia lui Marian Ilie simți șfichiul metaforic al versului în ritm de baladă din care autorul ne îndeamnă să bem cât nu va trece iluzia vieții.”
În comparație cu comentariile despre alte cărți de poezie, cronica volumului „Icarlandia sau reflecții în cerc” (aparținând poetului George Lixandru și a apărut la Ed. Raluca, 2012) este mai sumară. Deprinderea de a cita din abundență este păstrată, aprecierile tind spre esențializare. Vasile Ghinea ia în discuție (ca de fiecare dată) componentele structurii volumului, după ce face o remarcă de ansamblu: „Este o poezie care trosnește din balamalele legăturilor poetice, o poezie în care autorul radiografiază și prezintă lucrurile și mai ales stările într-un ținut sugestiv zborului alegoric între modul dramatic și ironic.”
Succintele considerații despre partea întâi a volumului sună așa: „cartea întâi debutează cu un portret al libertății, ca o radiografie a societății postdecembriste, mai precis al libertății din colivie. Poezia este păstoasă, ca un tablou care nu se mai termină și nu se mai schimbă, ca o piesă ce se vrea comedie și nu iese decât tragedie, ca o muzică ce începe cu măi dragă și continuă cu hă, hă,hă al vulturului pleșuv (…) și care se încheie, după atâtea reflecții cu un raport despre starea națiunii 1989-2012 (…).”
Din partea a doua a volumului, purtând titlul „Icarlandia”, este reținută poezia care dă și numele capitolului; comentatorul consemnează: „Reprezentativă pentru capitol este poezia care dă și titlul volumului în care, în pofida tuturor vicisitudinilor, scrie, dintr-un sentiment propriu substanței poetice, despre ceea ce se numește patrie: (…).”
Despre partea finală nu se precizează decât: „Ultimul capitol, cartea a treia, cinci ieșiri din minți, conține prima, a doua, a treia, a patra, a cincea, ieșire din minți.”
Volumul „Tăcerea din cuvânt” se încheie cu opiniile critice iscate în urma lecturii a două cărți de poezie, aparținând cunoscutului poet râmnicean Constantin Marafet.
De data aceasta, Vasile Ghinea este mai hotărât în afirmații, mai insistent asupra ideilor poetice majore.
Cartea „Rădăcină înstelată” (Ed. „Mesagerul”, 2009) prilejuiește un comentariu pertinent, la obiect, cu observații care au acoperire în valoarea pieselor lirice: „Titlul cărții este reprezentativ pentru poezia din conținut: teluric și celest într-o unitate de rădăcini, de altfel și numărul poeziilor (număr biblic și medical) vine în sprijinul acestei idei. Este un motiv în plus, de unitate lirică, asocierea rădăcinilor din deschidere cu vatra din închidere.” Se remarcă înclinația poetului Marafet și posibilele tangențe al manierei poetice: „Cu o înclinație spre ludic, cu o încărcătură emoțională, cu reminiscențe soresciene din La lilieci, cu o creare de noi cuvinte poetul mărturisește divinității în Oh și ah: oh și ah lumânăresc/ Doamne, mă Râmniceresc/ (…).”
Explorarea lirică a cărții se încheie cu exprimarea certă a convingerii că poezia lui Constantin Marafet este indubitabil valoroasă: „Este tristețe, este și revoltă, este și o deznădejde când se adresează divinității pentru un potențial ajutor, este și ludic, este și o reminiscență din scrierile înaintașilor, dar este poezie, într-o formă înnoitoare de expresie a mesajului liric și care dovedește profunzime.”
Al doilea volum comentat, este „Popas între nori” (Ed. Pentru Literatură și Artă, Chișinău, 2010). Vasile Ghinea precizează: „Este volumul celor trei R: Raze, Rozariu, Rune. După truda creatoare a poetului, un popas este bine venit și unde ar fi mai nimerit decât între nori? Drumul liric al poetului trece pe la G. Bacovia, Ion Barbu, Nichita, într-un efort de sublimare, încât amprenta proprie să fie cât mai evidentă. Raza din Raze într-o interogație în care martor este Dumnezeu, autorul prelucrează mitul Ionei cu mesajul dorință de a se vedea învrednicitul neurcatei scări de o manieră proprie a deslușirii întru redarea strălucirii unui veac: (…).” În această manieră se continuă investigarea volumului, cu scopul vădit de a pune în evidență piscurile lirice ale cărții.
Concluzia cu care se încheie articolul „Sunt doar umbra unui drum la nehotărât hotar” reia o remarcă făcută deja în interior acestuia: „Poezia lui Constantin Marafet dovedește că eul liric funcționează după principiul înnoirii mesajului poetic (…).”
Evident, ceea ce a realizat Vasile Ghinea în cartea „Tăcerea din cuvânt” nu este un lucru ușor. Se pot auzi și voci care pot semnala anumite neajunsuri notațiilor autorului; foarte bine! Să facă bine cei nemulțumiți a realiza cărți care s-o întreacă pe aceasta. Dar să nu uite dumnealor că un asemenea demers presupune o experiență a actului lecturii, un simț al depistării esențelor valorice ale textelor literare lecturate, o capacitate de reliefare a tensiunii epice, lirice și timp, mult timp pentru o minuțioasă documentare. Pe lângă aceste calități, pe care trebuie să le aibă un cititor de literatură beletristică demn de a fi numit lector avizat, este nevoie și de condei exersat.
Să mai facem precizarea că lectorul avizat nu are pretenția realizării unor studii critice, a unor analize axate pe principii estetice severe, pe criterii și instrumente specifice criticii literare, dobândite în timp, prin lectură și prin îndelungată practică în domeniu.
De aceea, și semnatarul acestor rânduri consideră că nu a realizat, prin acest material, un studiu critic al cărții semnate de Vasile Ghinea, ci doar câteva note de lectură pe care numai trecerea timpului le poate confirma sau infirma.
Autorul cărții amintite are meritul incontestabil de a aduce în fața cititorilor cărți de-ale râmnicenilor și de-ale altor scriitori, volume care merită cunoscute printr-o lectură atentă. Osteneala autorului trebuie salutată ca pe o contribuție culturală benefică la întreținerea unui climat spiritual sănătos și la îmbogățirea zestrei pe care o lăsăm posterității.

Traian Gh. Cristea
23 aug.2012
h 12.46



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!