poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3794 .



Prima discuție pe marginea Inelului Lumii Materiale, a Experimentului Conștienței și afiirii la Mihai Drăgănescu
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sextus Empiricus ]

2012-01-07  |     | 



Taxt în curs de apariție în NOEMA Vol. XI, 2012


Abstract. “Being in the World” (“afiirea” – term has been introduced by Drăgănescu) which result from “The Awareness Experiment” is the Keystone of Drăgănescu’s “Ring of the Material World” (RMW) Model. This text focuses on the “Being in the World” (afiirea) which seems to be very different from Seiendes of Heidegger.

Key words: Ring of the Material World (RMW), being in the world, awareness experiment, phenomenological reduction.



0. Preambul

În cele ce urmează voi analiza „experimentul conștienței”, propus de Mihai Drăgănescu, sub următoarele aspecte: (i) în ce măsură este (sau nu) un „experiment mental” așa cum acesta este definit de Kuhn, (ii) de unde provin datele cărora un „experiment al conștienței” le facilitează apariția, ca, în final, să trec la (iii) o încercare de decriptare, într-o primă etapă, a „afiirii” în ceea ce privește natura ei.

1. Modelul „Inelului Lumii Materiale”

Locul și rolul „experimentului conștiinței” în modelul ontologic drăgănescian, numit „Inelul Lumii Materiale” (ILM), expus în cele două lucrări fundamentale ale autorului (Profunzimile lumii materiale, Ortofizica [1]) este unul crucial. El ajută la pregătirea fundamentului acestui model.
ILM ar putea fi caracterizat după cum urmează.
I. Există, în „Profunzimile lumii materiale”, într-un topos, denumit „Ortoexistență” - cu o infinitate de dimensiuni (a-dimensional) și cu un rudiment de timp (instantaneitatea) - două tipuri de materie, la fel de «materiale», fără structură («private de formă» în termeni aristotelici) dar, în același timp (instantaneu – fără durată), structurate/ structurabile (aristotelic - «cu forme»):
Ia. lumatia;
Ib. informateria.
II. Procesul fundamental din „Profunzimi”, care se desfășoară ontologic și nu secvențial, este următorul:
IIa. Datorită unor tendințe naturale [2] informateria poate căpăta structuri (este in-formată); aceste structuri prezintă un grad ridicat de instabilitate (sunt «flue»);
IIb. Când informateria se cuplează cu lumatia structurile de la IIa. încep să capete consistență; dacă o asemenea cuplare nu se produce, structurile din informaterie dispar;
IIc. Cuplarea informateriei cu lumatia dă naștere unor universuri spațiale (cu întindere) și timp (cu durată); structurile inițiale, de data asta «înghețate», constituie legi ale unui univers; de la un univers la altul, setul legilor diferă;
III. Un univers, o dată constituit, poate evolua, dacă nu apar evenimente contingente catastrofice, trecând prin diverse stadii până la cel final care este marcat de apariția unor ființe cu conștiință de care devin «conștiente» (în engleză, de exemplu, pentru o asemenea conștiință «conștientă de ea însuși», există termenul „awareness”; în română echivalentul propus de Mihai Drăgănescu este «conștiență»; acest termen are la Drăgănescu și altă conotație – a se vedea „Experimentul conștienței”).
IV. Ființele cu «conștiență» capătă înzestrarea de a putea, în mod conștient, să aibă acces la informateria din Ortoexistență și anume la cea care încă nu este in-formată, fiind astfel în măsură să introducă acolo noi informații (in-formări) care să producă: fie noi structuri în acord cu legile universului căruia îi aparțin, fie modificări ale legilor universului din care provin sau fie să provoace posibilitatea apariției de noi universuri, cu noi legități specifice. Dacă asrfel de noi structuri din informaterie sunt urmate și de cuplări cu lumatie atunci ele capătă un caracter fizic; altfel ele dispar din ortofizic. Înzestrarea ființelor cu conștiență constă în:
IVa. Posibilitatea realizării unor introspecții care pot facilita, printr-o anume «deschidere interioară», accesul la Ortoexistență (în speță la informateria nestructurată); o asemenea deschidere este numită, de Drăgănescu, „introdeschidere”;
IVb. Prin introdeschidere entitățile cu conștiență pot acționa, prin intermediul unui simț interior, pentru a avea percepții direct în Ortoexistență (similare cu cele realizate, de exemplu, de cele cinci simțuri comune în cadrul unui univers ca al nostru) și/sau de a «înscrie» informații în informateria ne-structurată - ajutate fiind și de eventuale „ortotehnologii” (ale viitorului în cazul universului nostru dacă astfel de entități există pe planeta pământ) ; în acest fel «se închide – deschizându-se» un Inel al Lumii Materiale.

*

Ca o privire sintetică asupra ILM, se pot spune cele ce urmează.
1. Nu mai este vorba aici de un domeniu metafizic clasic care, la Kant, se confundă oarecum cu transcendentul (diferit de transcendentalul apriorismelor); ci pur și simplu, de un domeniu ce se află în backgroundul empiricului sensibil al simțurilor comune, și care, accentuez și repet, este la fel de fizic ca și cel empiric zis și sensibil, fiind însă ocultat în raport cu simțurile comune; accesibil însă intuiției prin simț intern; și pentru care Drăgănescu găsește o nouă atribuiere (predicație) cea de „ortofizic” (cu o altă fizicalitate decât cea empirică, dar la fel de «fizic-materială»); o denumire fericit aleasă de autor prin conotațiile oferite ca, de altfel, și denumirile „ortoexistență” și „introdeschidere”. Mai trebuie adăugat că unui astfel de domeniu nou trebuie să i se născocească o, de asemenea nouă, teorie metafizică. Iar aceasta, la Drăgănescu, se concretizează în modelul ILM. Și el este o teorie metafizică deoarece, cel puțin deocamdată (e bine să fim circumspecți având în vedere ce se întâmplă azi în fizică și astrofizică), premisele ei nu pot fi testate și nici falsifiate, în acord cu distincția introdusă de Popper între o teorie fizică (testabilă prin experiment obiectiv) și una metafizică (îndrăznesc să spun metaortofizică) [3].
2. Rolul conștienței (a se vedea în detaliu §4 Afiirea/ființarea) , poate nu suficient de clar pus în evidență în redarea noastră a modelului ILM, trebuie accentuat în mod deosebit. Nmai prin conștientizarea faptului că ființăm putem, tot conștient, să avem astfel de intuiții pe care, ulterior, să le valorificăm. O astfel de conștientizare ne deosebește de restul ființelor (animalelor îndeosebi). Care și ele au, fără doar și poate, intuții dar nu sunt conștiente de ele. Mai mult, în decursul timpului, datorită dezvoltării, la om, a (neo)cortexului, partea intuitivă a creerului vechi a fost oarecum inhibată. Ori un experiment al conștienței nu face altceva decât s-o dezinhibe dar „controlat” atunci când, după ce am obținut intuitiv date, reintră în funcțiune ceea ce numim „rațiune”
3. Privit în ansamblu, modelul ILM se încadrează într-o paradigmă materialistă.

2. Paradigmă și experiment mintal [4]

O paradigmă, în viziunea lui Thomas Kuhn [5], ar fi „un set caracteristic de convingeri și preconcepții…incluzând…angajamente instrumentale, teoretice și metafizice…împărtășite în comun de către un grup ” [6].
Schimbarea unei paradigme cu alta nouă, de asemenea în viziunea lui Kuhn, se produce printr-un experiment mental de care, inițial, poate fi responsabil unul sau câțiva cercetători, urmând ca în timp noua paradigmă să fie acceptată de un grup mai mare. Procesul unui experiment mental este caracterizat drept o confruntare „cu o contradicție sau un conflict … în modul de gândire, pe baza unor date noi”, urmată de „recunoașterea contradicției apărute…” și având ca rezultat elaborarea de noi „concepte menite să le înlocuiască pe cele confuze [sau nu] care fuseseră folosite înainte.” [7].
Sintetizând, se observă din cele de mai sus, că experimentul mental presupune existența unor „convingeri și preconcepții” la nivel de grup, memorate, formate din presupoziții (convingeri/opinii) și preconcepții care vin în contradicție cu datele experimentale noi; ceea ce, în final, conduce la elaborarea de noi presupoziții și concepții, deci la modificări ale fundamentului unui mod de gândire/paradigme.

3. Experimentul conștienței

„Să încercăm să ne transpunem cu ființa și mintea noastră într-o stare de neconcentrare, larg receptivă, cvasi-meditativă, blocând gândirea, cel puțin în momentele când privim un peisaj natural de munte, o turmă de oi pe coasta unui deal, o apă cristalină și rapidă pe pietre strălucitoare în soare, marea reflectând culoarea cerului etc. Nu mai știm nimic, toate căile gândirii și memoriei le-am blocat, suntem într-o stare de relaxare totală, primitivă, vegetativă, dar înregistrăm o imagine pe care o privim ca și când timpul ar sta ca și cum dinamica imaginii ne-ar fi străină. Profunzimea acestei trăiri nu trezește plăcere sau durere, mai curând o stare afectivă neutră; un asemenea experiment, în care nu suntem în somn, ci într-o stare de veghe, în care atenția noastă o îndreptăm către relaxare și înregistrare senzorială, pentru ca în final atenția noastră să nu mai fie efort de concentrare, ci plasată într-un punct de echilibru natural al ființei noastre, dar și a noastră cu mediul înconjurător, constituie un fenomen de trăire pe care îl voi numi afiire (ființare). O asemenea trăire trebuie să aibă și pasărea și iepurele și calul. Ea este un act primitiv al ființei și care [poate să apară atât] la om… [dar] și la alte animale.” [8] Aceasta este prima parte (primul moment) al experimentului conștienței drăgănescian, care are drept rezultat apariția afiirii (ființări) – moment la care, prin abuz de limbaj, mă voi referi ca experiment al conștienței deoarece experimentul complet mai presupune încă două momente [9] de care voi face abstracție .
Să fie vorba despre un experiment mental?
Da, dacă datele noi ar apărea dintr-un experiment exterior, «obiectiv», cum sunt cunoscute mai ales cele din științele așa numite «exacte» (îndeosebi fizică, dar și chimie, biologie etc.).
Nu, dacă astfel de date apar dintr-o anumită introspecție când se dă drumul din plin intuiției prin care, pe baza unui simț interior se pot obține percepții (și deci, date) din backgroundul a ceea ce numim domeniul sensibilului (empiricului). Și, accentuez, nu experimentul conștienței oferă astfel de date. El doar amorsează, prin afiire (ființare) , eliberarea completă a intuiției.[10]
Să detaliem.
În acest experiment gândirea a fost blocată, memoria, de asemenea; o dată cu blocarea ambelor, convingerile/ opiniile (presupozițiile) și preconcepțiile – despre care vorbește Kuhn [11]- au fost și ele blocate; toate aceste blocaje lăsând acum ceea ce numim «intuiție» să se desfășoare în toată plenitudinea ei. Cum? Prin «deschiderea», în timpul introspecției, a introdeschiderii care facilitează realizarea unor percepții, cu ajutorul simțului interior, în alt nivel al existenței, cel pe care Drăgănescu îl numește Ortoexistență (a se vedea modelul ILM). Și tocmai această intuiție furnizează astfel de date noi.
Evident, acest mod de a pune problema vine în contradicție cu percepțiile facilitate de formele kantiene apriorice ale sensibilității, mai ales cu referire la «timpul cu durată» (dar și la «spațiul euclidian cu întindere»), pentru că, acum, „timpul ar sta ca și cum dinamica imaginii ne-ar fi străină”. Deoarece, pe de o parte, este vorba de un simț interior și, pe de alta, de percepții într-un topos adimensional unde există doar un rudiment de timp – instantaneitatea.
De asemenea, obținerea de date noi în cadrul experimentului conștienței vine în contradicție cu empirismul, în general, și cu experimentul-metaforă gen «white paper» al lui Locke [12]. Căci ce ne spune acest «experiment»?
„ Să presupunem…că mintea este oarecum ca o coală albă («white paper»)…că e lipsită de orice idee; cum ajunge să fie înzestrată?...La aceasta eu răspund într-un cuvânt: din experiență…Observația noastră, îndreptată fie spre obiectele exterioare sensibile, fie spre procesele … minții noastre, pe care [de asemenea] le percepem și asupra cărora reflectăm, este ceea ce procură intelectului toate elementele gândirii…pe care le-a dobândit…nu numai de la lucrurile din afară” [13].
Dar unde sunt, în acest caz, datele dobândite de o «intuiție» care pleacă din interiorul « introspectiv- introdeschis» așa cum pare a o pune în operă experimentul conștienței, în cadrul căruia este blocată posibilitate de a obține date despre „obiectele exterioare sensibile” dar și „despre procesele … minții noastre”?
În privința blocării obținerii de date despre „obiectele exterioare sensibile”, subtilitatea discursului drăgănescian, ce pare contradictoriu, devine greu de descifrat, dar nu imposibil. Și aceasta deoarece deși se pleacă de la perceperea unui cadru ce conține astfel de obiecte („un peisaj natural de munte, o turmă de oi pe coasta unui deal, o apă cristalină și rapidă pe pietre strălucitoare în soare, marea reflectând culoarea cerului etc.”), o asemenea percepție devine doar un pretext. Pentru că, ne fiind „în somn ci într-o stare de veghe, în care atenția noastă o îndreptăm către relaxare și [o nouă] înregistrare senzorială”, o asemenea nouă „înregistrare senzorială” nu se mai focalizează pe imaginea de la care se pleacă („dinamica” ei ne este acum „străină”), ci spre interioritatea care se deschide spre un alt topos, diferit de „spațiul-timp” al lumii obișnuite, iar „atenția noastră” nu mai este „efort de concentrare, ci [este] plasată într-un punct de echilibru natural al ființei noastre, dar și a noastră cu mediul înconjurător”; lucru care se întâmplă, repet, în noul topos, inițial ocultat, aflat în backgroundul lumii noastre de toate zilele și care o condiționează pe aceasta.
Dacă vom considera acum că „procesele minții noastre” sunt de natura «gândirii» așa cum consideră empirismul lockean, atunci nu vom mai avea acces nici la ele și nici la eventuala lor re-amintire din care să fi rezultat date deoarece atât gândirea cât și memoria au fost și ele blocate.
Revenind asupra datelor obținute prin posibilitățile deschise de un experiment al conștienței, putem spune că ulterior, în cadrul, de data asta, al unui experiment de natură mentală (Kuhn) [14] (intelectual-rațională), când blocajele gândirii și memoriei au fost înlăturate, astfel de date, împreună cu cele venite dinspre unele obiecte exterioare sensibile și cele stocate anterior în memorie privind elemente ale gândirii (credințe/opinii, idei, concepții…) sunt re-evaluate. Și o astfel de re-evaluare poate conduce la o schimbare de paradigmă.
Se poate acum afirma că printr-un experiment al conștienței de genul celui propus de Mihai Drăgănescu, care, accentuez și repet, nu furnizează el însuși date noi dar deschide calea prin care intuiția să poată să le furnizeze, un asemenea experiment pregătește doar stabilirea unui nou fundament al unui sistem de gândire. Construirea propriu zisă a unui asemenea fundament revenindu-i unui experiment mental. Ori o asemenea «pregătire» constituie una dintre trăsăturile, poate cea mai importantă, ale unei „reducții fenomenologice” de tip Husserl, așa cum se arată în De ce este Reducția fenomenologică o Meditație radical [15]. În plus, și celelalte caracteristici sau criterii sunt, de asemenea, îndeplinite.
Nu voi mai repeta aceste caracteristici-criterii deoarece ele au fost expuse în lucrarea citată [16], și voi lăsa în seama cititorului să verifice realizarea majorității lor. Și spun a majorității acestora deoarece voi face o excepție. Ea se referă la caracterizarea unei reducții fenomenologice drept „o transformare personală completă, comparabilă la început cu o conversie religioasă”. Dacă vom analiza, comparativ, cazul experimentul conștienți drăgănescian, vizavi de o reducție fenomenologică husserliană, vom observa o similitudine neașteptată.
În Idei… [17] în care Husserl își stabilește programul de cercetare, referindu-se la un „transcendent absolut” de natura Divinității el arată: „Firește, așadar, că vom extinde reducția fenomenologică și asupra acestui ’absolut transcendent’. El va trebui scos din circuit, în cadrul câmpului de cercetare pe care urmează să îl creăm, în măsura în care acest câmp trebuie să fie al conștiinței pure, înțeleasă în ea însăși”. Faptul că, în legătură cu cele anterioare, dar și cu altele, Husserl abdică oarecum de la versiunea inițială a programului său în cursul realizării acestuia, este confirmat în mai multe locuri din lucrările ulterioare Ideilor dar, mai ales, când spune că cel care practică o reducție fenomenologică „caută căi apodictice certe, prin care se va putea constitui în interioritatea sa pură o exterioritate obiectivă. Aceasta are loc în modul cunoscut prin care mai întâi vor fi deduse existența și veracitatea lui Dumnezeu și apoi, prin intermediul lor, natura obiectivă” [18].
Într-un anumit fel, același lucru se întâmpla și la Mihai Drăgănescu, așa cum vom încerca să sugerăm în paragraful următor dedicat „afiirii (ființării)”

4. Afiirea

Experimentul conștienței al cărui rezultat final este „afiirea” (ființarea), tocmai ea care intro-deschide drumul spre Ortoexistență, nu pare a-și găsi un loc explicit în ILM, rămânând la nivelul unui nou „lucru în sine”. Confirmând, într-un fel, ceea ce însuși autorul spune [19]: „Nu ar fi exclus ca în cele din urmă [ la finalul discursului nostru] să rămânem cu un [ultim nou] «lucru în sine» [extrem de profund], cu ceva care să nu mai putem cunoaște [deocamdată]”.
Acestei afiiri, autorul – consecvent până la capăt – îi refuză orice transcendență dincolo de materialitate, rămânând profund atașat de o paradigmă materialistă. Și, în acest sens, caută să-i găsească o explicație de genul [20]: „Pentru a explica afiirea, o soluție materialistă posibilă este aceea de a-i atribui caracterul unei anumite forme de mișcare a materiei pe o anumită treaptă de complexitate a organizării. Afiirea …ar apărea într-un prim model aproape ca un suprasemnal generat de o mișcare neuronică în sistemul nervos central, în creier. Afiirea nu este dată de un punct pe scoarța, de un grup de neuroni sau un neuron, după cum nici senzația subiectivă a petei luminoase nu este dată de punctul de pe scoarță în care sosește informația optică de la ochi, ci de o cuprindere mai amplă a neuronilor din creier într-un circuit, poate de o anumită configurație. Această mișcare neuronică, aproape i-am putea spune vârtej neuronic, ar putea să determine o calitate nouă a mișcării materiei, dacă ne gândim că ea implică și rinencefalul (sistemul limbic, legat de afectivitate), și sistemul reticular (legat de starea trează și comutarea părților comutative ale creierului) etc. Atunci ar trebui să ni-l imaginăm ca o undă de o natură nouă pentru a purta cu ea afiirea ca fenomen nou față de tot ceea ce cunoaștem în substanța vie. Acest vârtej neuronic și unda asociată cuprind în fenomenele trăirii părțile senzoriale, afective și de comandă ale creierului și mai puțin părțile intelectual și de aprofundare, deci lobii frontali. De aceea este de așteptat ca procesul să existe și la organizările creierului cu lobi frontali reduși sau cu scoarță redusă, cum sunt animalele la care predomină creierul ’vechi’ ”. Această explicație, destul de încifrată, (a) este mai mult decât ceea ce a fost pus în evidență în experiențe cu un subiect în stare de meditație extreme-orientală la care neuronii dintr-o anumită parte a creierului din cortex au intrat într-o oscilație sincronă în registrul de 40 Hz [21], (b) vine în contradicție cu părerea autorului, exprimată în nenumărate rânduri, referitoare la negarea faptului că un alt item mult discutat în filozofie și știință, și anume cel al «conștiinței», ar fi un epifenomen – termen care nu spune nimic altceva decât că e un fenomen indefinibil – care ar apare pe o anumită „treaptă de complexitate a organizării materiei”; ori modul în care este explicată afiirea, în acest context, volens nolens conduce la considerarea ei drept epifenomen[22] și (c) face apel la un fenomen de gen qualia – și el mult discutat în literatura de specialitate[23] - care desemnează ceva «fenomenal» de un subiectivism solipsistic atunci când percepem, de exemplu, o pată de culoare „roșie”, cu toată că toți cei care nu suferă de daltonism spun că o astfel de pată are culoarea „roșie” (cam același lucru se întâmplă când autorul vorbește de fenomenul qualia al „petei luminoase”, extins apoi în multe alte zone ale creierului); ori, în acest caz, chiar dacă „vârtejul neuronic” ar putea fi identificat prin experiment exterior (ca, de exemplu, oscilațiile sincrone de 40 Hz) totuși nu s-ar putea afirma nimic altceva decât că acesta este doar un semn (semnal) că are loc o afiire fără a se putea preciza nimic asupra «conținutului» afiirii în singurătate sa solipsistă.
Prin urmare se poate spune că încercarea de mai sus de explicare a afiirii suferă de multe imprecizii.
Fiind conștient de aceste imprecizii, în alte locuri Drăgănescu lasă lucrurile nelămurite recurgând la un limbaj ambiguu sau metaforic.
Exemplu de limbaj ambiguu: „În inelul lumii materiale…totul este materie, cu excepția palierului psihologic” [24].
Sau ambiguu-metaforic: „Dacă Dumnezeu este numele ultimei realități …nu ar fi atunci ceva mai mult decât informație…” [25].
Este drept că în Tensiunea filosofică și sentimentul cosmic [26], dar mai ales, în ultima sa carte Societatea conștiinței[27] , unde redă și dialogurile purtate cu Constantin Noica pe tema Divinității, Mihai Drăgănescu își reafirmă cu tărie apartenența la o paradigmă materialistă. Dar tot așa de adevărat este și că nici în cele două lucrări citate și nici în altele nu vine cu alte precizări mai consistente, în legătură cu afiirea, în afara celor deja citate mai sus.

5. Remarci finale

1. Afiirea, ieșind din «ascundere» pare a deveni cheia de boltă a sistemului de gândire drăgănescian. Ea apare drept un nou «lucru în sine» care, în afara închideri-deschiderii sistemului, la nivelul Ortoexistenței materiale, prin multiple Inele ale Lumii Materiale, îi conferă acestuia o nouă deschidere spre profunzimea profunzimilor, deschidere ce ar trebui investigată de cercetători cu multă atenție.
2. Ar trebui să revină unei analize ulterioare preocuparea în legătură cu simțul intern despre care am presupus că ar juca un rol principal în relevarea afiirii (ființării). Și despre care Mihai Drăgănescu nu dă decât informații indirect atunci când încearcă să-i dea altă semnificație decât cea kantiană, spunând: “Ruptura între…rațiune și empirie, adusă pe planul empiricului intern [al unui «experiment al conștienței»], creează o fisură într-un punct vulnerabil al teoriei lui Kant: acela al apercepției” deoarece “simțul intern [la Kant] se raportează la rațiune dar, [poate să se raporteze și la modul în care] ne ’aduce’ pe noi [nouă] cum [ne] apărem ca fenomen…și nu…ca lucru în sine” [28], însă care, în final, conform punctului 1, rămâne, totuși un «lucru în sine». Ori tocmai despre un asemenea «simț intern», ce “ne aduce pe noi, nouă, cum ne apărem” având percepții «empirice» în alt plan - ocultat - al existenței, plecând din interiorul care se «introdeschide», vorbește o întreagă tradiție ce ne aparține [29].
3. Ar fi extrem de interesant de comparat afiirea (ființarea) la Drăgănescu cu cea larg cunoscută ce aparține lui Heidegger [30]. Cu atât mai mult cu cât cel din urmă, în afara celebrei întrebări „fundamentale a metafizicii”: „De ce este de fapt ființarea și nu, mai curând, nimic?” se încumetă, încercând în Ființă și timp și în Originea operei de artă[31], să scoată din „ascundere” chiar „ființa ființării”.
4. O altă latură a afiirii și anume diferența care apare între aceasta la alte viețuitoare și la om, precum și modul în care este implicată afectivitate în cele două situații, pare, de asemenea, a fi interesant de cercetat în viitor.
5. O mulțime de alte sensuri ale experimentului conștienței care nu au putut fi investigate în cadrul acestei prime discuții - printre altele, caracterul solipsist[32] (sau nu) al unui astfel de experiment - cred că merită să capteze atenția unor viitoare cercetări.
6. Cred că nu se poate neglija o similaritate , departe de identitate, între experimentul conștienței de tipul unei reducții fenomenologice, ca metodă/tehnică, și unele metode/tehnici de meditație extrem orientale [33]. Este locul aici să amintesc de o întâlnire particulară cu Acad. Mihai Drăgănescu, pe care am avut-o în anul 2003, în cadrul căreia dânsul a relatat cum, fiind invitat la o „ceremonie a ceaiului” într-o grădină Zen din Japonia, a retrăit un „experiment al conștienței”. Și aceasta în ciuda faptului că rejecta Budismul în ceea ce privește considerarea realității sensibile ca fiind iluzorie („Poate nici o altă doctrină decât Budismul nu a accentuat atât de mult asupra aspectului de iluzie al lumii sensibile înconjurătoare” [34]). Dar nu a devenit niciodată închistat-dogmatic încât să nu preia anumite elemente din el ca, de altfel și din alte doctrine idealiste, elemente pe care le-a considerat că se integrează în propriul sistem de gândire materialist „atenuat” (termenul îi aparține) [35]. Iată un nou subiect ce cred că nu trebuie neglijat în viitor.
7. Nu pot să închei fără a spune, așa cum se afirmă în nota editorială care a deschis rubrica “Drăgănesciana” în volumul anterior al NOEMEI, și anume că: “Acum când autorul a dispărut dintre noi, opera sa…filosofică își va urma singură drumul. Iar…comentatorii o vor face să «devină» revelându-și subtilitățile și bogăția de sensuri încă nepuse în evidență”.

Note

[1]Mihai Drăgănescu, Profunzimile lumii materiale, ed. Politică, 1979 și Ortofizica, ed. Științifică și enciclopedică, 1985, reunite ulterior sub titlul Inelul Lumii Materiale, ed. Științifică și enciclopedică, 1989.
[2] A se vedea „Monoidul Existenței” din Mihai Drăgănescu, Automorphisms in the Phenomenological domains, în www.racai.ro/~dragam (2001)
[3] Karl Popper, Logica cercetării, ed. Științifică și enciclopedică, 1981.
[4] Mă voi referi, în cele ce urmează, la modul paradigmatic în care se produce schimbarea unui sistem de gândire și nu la falsifierea ipotezelor așa cum presupune Popper, deoarece acesta nu ia în considerare procesul intim prin care se schimbă un asemenea sistem, ci numai rezultatul acestui proces. Căci: „O analiză logică [a inventării de teorii științifice]… nu mi se pare…posibilă, nici necesară. Întrebarea cum se întâmplă ca să-i vină cuiva o idee nouă – fie o temă muzicală, fie un conflict dramatic sau o teorie științifică – [nu interesează] logica cunoașterii. Aceasta din urmă nu se interesează de probleme de fapt…ci numai de probleme de drept sau de valabilitate – adică de probleme de felul următor: dacă și cum poate fi întemeiat un enunț; dacă este testabil (empiric controlabil); dacă depinde logic de alte enunțuri sau este în contradicție cu ele ș.a.m.d.”, Karl Popper, Logica cercetării, ed. Științifică și enciclopedică, 1981, p. 76.
[5] Thomas Kuhn, Tensiunea esențială,ed. Științifică și enciclopedică, 1982.
[6] op. cit., p. 335.
[7] Ibid, pp. 302 – 306.
[8] Mihai Drăgănescu, Profunzimile lumii materiale (Experimentul conștienței), p. 137.
[9] Op. cit. p. 138: „În experimental elementar dar fundamental al conștienței desprindem trei momente: 1. afiirea, 2. înregistrarea afiirii printr-o stare, un ’simbol’ larg, ramificat în sistemul nervos care va deveni mai ordonat, dar poate mai mărginit, exprimat prin cuvântul ’a fi’, 3. Confruntarea dintre primele două și generarea unei stări, unui nou simbol în sistemul nostru nervos, care să corespundă acestei confruntări și care să aibă semnificația lui ’a ști’.
[10] Aici apare o diferență de interpretare în raport cu cea a lui Ionuț Isac din Introducere în Filosofia structural-fenomenologică. Paradigma Ortofizicii, ed. Ardealul Târgu-Mureș, 2001 , prima și, din păcate, singura (deocamdată) lucrare care privește în ansamblu gândirea drăgănesciană. Căci spune el la paginile 62 - 63: “Pentru declanșarea fenomenului afiirii este suficientă, ni se spune [de către Drăgănescu], contemplarea realității, abstracție făcând de exigențele rațiunii …. Pentru a imagina acest tip de cunoaștere este necesar un remarcabil efort de idealizare, schematizare și simplificare, în sens contrar a ceea ce demonstrează epistemologia genetică, culturologia, hermeneutica ș.a. discipline, anume că niciodată nu se poate decela un “punct zero” al cunoașterii. Orice proces de acest gen face apel la fondul cognitiv anterior, la anumite relații epistemice dezvoltate într-o cultură și un anumit cadru social-istoric.” Ori tocmai blocarea unui “fond cognitiv anterior” este cheia începerii unui “experiment al conștiinței”, de natura unei “reducții fenomenologice” – așa cum se va arăta mai târziu în textul nostru - lucru care face chiar obiectul fenomenologiei ca atare și care aspect nu este abordat în exegeza filosofiei drăgănesciene (a se vedea Ionuț Isac, Introducere în Filosofia structural-fenomenologică în care se eludează acest aspect).
[11] Thomas Kuhn, Tensiunea esențială, p. 335.
[12] De asemenea discutat de Ionuț Isac, op. cit. p. 64, care iar vine în contradicție cu interpretarea noastră.
[13] John Locke, Eseu asupra intelectului omenesc, ed. Științifică, 1964, pp. 81 – 82.
[14] Care conține și următoarele două momente ale “experimentului” drăgănescian ce au fost neglijate până acum – a se vedea nota 10 de subsol.
[15] Gorun Manolescu, Why is Phenomenological Reduction a Form of Radical Meditation?, in NOEMA, vol. XI, 2012.
[16] Op. cit.
[17] Edmund Husserl, Idei privitoare la o fenomenologie pură și la o filozofie fenomenologică (Cartea întâi: Introducere generală în fenomenologia pură), ed. Humanitas, 2011, p. 216
[18] Edmund Husserl, Cartesian Meditations (1931), p. 33.
[19] Mihai Drăgănescu, Profunzimile lumii materiale, p. 41
[20] Op. cit., p. 147
[21] Cum se spune în V. Ribarry, R. Llinas și alții, Magnetic Fiel Tomography of Choerent Thalamocortical 40-Hz Oscillation in Humans, în Proceedings of the National Academy of Science, USA, 88, 1991, pp. 11037 – 11041
[22] În cadrul unei sesiuni de comunicări ce a avut loc după anul 2000 (la care am participat) Acad. Drăgănescu, referindu-se la «conștiință» ca «epifenoment», se întreba “Dar, totuși, cum a apărut acolo”? Era, dacă nu mă înșel, în perioada în care, începând să colaboreze cu Menas Kafatos, admitea principiul existenței obiective a unei “Conștiințe universale” și nu un epifenomen ivit ca urmare a unei «anumite complexificări a organizării materiei».
[23] A se vedea, de exemplu, bibliografia de la http://plato.stanford.edu/entries/qualia/ (7.12.2011).
[24] Mihai Drăgănescu, Profunzimile lumii materiale, p. 48.
[25] Mihai Drăgănescu, Informația materiei, ed. Academiei, 1990, p.48
[26] Mihai Drăgănescu, Tensiunea filosofică și sentimentul cosmic, Discurs de recepție la primirea în Academie, ed. Academiei, 1991
[27] Mihai Drăgănescu, Societatea conștiinței, Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială al Academiei Române, 2007
[28] Mihai Drăgănescu, Profunzimile lumii materiale, p. 29.
[29] A se vedea, de exemplu, Ioan Petru Culianu, în Eros și magie în Renaștere , ed. Polirom, 2003, când vorbește despre doctrina lui Marsilio Ficcino. Doctrină care, plecând de la modul, considerat de Ficcino - greșit, în care Aristotel privește lucrurile, interpretează apoi «simțul intern» în stil neoplatonician; Paracelsus consideră chiar că unui asemenea «simț interior» îi corespunde un anumit organ interior pe care misticii îl numesc “ochiul minții/inimii” – vezi, de exemplu, Daniel Fărcaș, Meister Eckhart. Misticul din căușul ochiului, ed. Polirom, 2010, precum și Isihasmul bazat pe apofantism (Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996). De asemenea și alte tradiții: islamic-iraniană (Henry Corbin, Istoria filosofiei islamice, ed. Herald, 2005) și, mai ales, extreme-orientală ( Theodor Scherbarsky, Buddhist logic,ed. Dover Publications, Inc., 2002) nu încetează să vorbească pe larg despre un asemenea «simț intern»; de fapt, în treadiția extrem-orientală, se face distincție între percepții «mentale» (apercepții la Kant – nu în sensul în care apercepția este o facultate conștiinței de a fi conștientă de sine ci în sensul de apercepție transcendentală sau pură, sens la care pare a se referi și Drăgănescu când spune că “simțul intern [la Kant] se raportează la rațiune”) și unele posibile în alte niveluri ale existenței de care este responsabil un adevărat «simț intern» - mă refer aici la doctrina “Cauzalității globale” și cea a “Existenței instantanee” (Stcherbatsky, op. cit.).
[30] Martin Heidegger, Introducere în metafizică, ed. Humanitas, 1999 și Ființă și timp, ed. Humanitas, 2003
[31] Martin Heidegger. Originea operei de artă, ed. Univers, 1982
[32] A se vedea și interpretarea pe marginea acestui subiect aparținând lui Ionuț Isac în Introducere în Filosofia structural-fenomenologică. Paradigma Ortofizicii, ed. Ardealul Târgu-Mureș, 2001
[33] Dan Lusthaus, Buddhist Phenomenology, ed. RoutledgeCurzon, 2002
[34] Mihai Drăgănescu, Inelul Lumii Materiale, p. 68.
[35] A se vedea „Monoidul Existenței” din Mihai Drăgănescu, Automorphisms in the Phenomenological domains, în www.racai.ro/~dragam/AUTO/AUTOMO_1.HTM (2001), pp. 4-6, în care se specifică: “ is a set with three elements. This set is a phenomenological set of a larger category of existence…If the phenomenological sense a) [to exist in itself ] is a fixed star.. b)[ to exist from itself] and c) [to exist for itself] can be commutated. It seems that b) has normally a pole position because it is a generator of new orthosenses (the deep phenomenological senses are also called orthosenses) for the generation of new universes; as such it may be named Indra orthosense after the similar role played by Indra in Rig-Veda. The orthosense c) that may be named Agni orthosense, because of the role of Agni is to bring back informations from an universe to the deep existence. It may change its position with b) and to occupy the pole position.


Referințe bibliografice

1. Brian Green, The Elegant Universe, Superstrings, Hidden Dimensions, and The Quest for The Ultimate Theory”, ed. Vintage Random House, 1999
2.

3. Cogan John,

Corbin Henry, The Phenomenological Reduction, http://www.iep.utm.edu/phen-red/ (5.01.2011)
Istoria filosofiei islamice, ed. Herald, 2005
4. Culianu Ion Petru, Eros și magie în Renaștere , ed. Polirom, 2003
5. Drăgănescu Mihai, Profunzimile lumii materiale, ed. Politică, 1979
6. Drăgănescu Mihai, Ortofizica, ed. Științifică și rnciclopedică, 1985
7. Drăgănescu Mihai, Inelul Lumii Materiale, ed. Științifică și enciclopedică, 1989
8. Drăgănescu Mihai, Automorphisms in the Phenomenological domains, în www.racai.ro/~dragam (2001)

9. Drăgănescu Mihai, Informația materiei, ed. Academiei, 1990
10. Drăgănescu Mihai, Tensiunea filosofică și sentimentul cosmic, Discurs de recepție la primirea în Academie, ed. Academiei, 1991
11. Drăgănescu Mihai, Societatea conștiinței, Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială al Academiei Române, 2007
12. Dumitriu Anton, Istoria Logicii , ed. Didactică și Pedagogică, 1969
13. Fărcaș Daniel, Meister Eckhart. Misticul din căușul ochiului, ed. Polirom, 2010
14. Fink Eugen, What Does the Phenomenology of Edmund Husserl Want to Accomplish? Translated by Arthur Grugan. Research in Phenomenology 2, (1972)
15. Heidegger Martin, Introducere în metafizică, ed. Humanitas, 1999 și Ființă și timp, ed. Humanitas, 2003
16. Heidegger Martin, Originea operei de artă, ed. Univers, 1982
17. Husserl Edmund, Idei privitoare la o fenomenologie pură și la o filozofie fenomenologică (Cartea întâi: Introducere general în fenomenologia pură), ed. Humanitas, 2011
18. Husserl Edmund, The Crisis of European Sciences and Transcendental Phenomenology (in German, edited by Walter Biemel, 1954), translated by David Carr, ed. Northwestern University Press Evanston, 1970
19. Husserl Edmund, Cartesian Meditations (1931), Translated by
Dorion Cairns, ed. Martinus Nijhoff Publishers, 1960
20. Isac Ionuț, Introducere în Filosofia structural-fenomenologică. Paradigma Ortofizicii, ed. Ardealul Târgu-Mureș, 2001
21. Kuhn Thomas, Tensiunea esențială,ed. Științifică și enciclopedică, 1982
22. Locke John, Eseu asupra intelectului omenesc, ed. Științifică, 1964
23. Lusthaus Dan, Buddhist Phenomenology, ed. Routledge-Curzon, 2002

24. Manolescu Gorun, Why is Phenomenological Reduction a Form of Radical Meditation?, in NOEMA, vol. XI, 2012
25. Popper Karl, Logica cercetării, ed. Științifică și enciclopedică, 1981
26. Ribarry V., Llinas R. și alții, Magnetic Fiel Tomography of Choerent Thalamocortical 40-Hz Oscillation in Humans, în Proceedings of the National Academy of Science, USA, 88, 1991
27. Scherbarsky T., Buddhist logic,ed.Dover Pub., Inc., 2002
28. Stăniloaie Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1996

Primit de editori la 30 noiembrie 2011

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!