agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2380 .



Transfer demiurgic la grămadă. Pleașca valahă
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2011-06-17  |     | 



S-a întâmplat într-o falie temporală un eveniment ce n-avea, ori, cine știe, avea rost. Așa spun unii. S-a petrecut și a continuat să se petreacă până în zilele noastre. Întotdeauna ne-a plăcut să strigăm :

Libertate, libertate
Democrație, democrație
Să trăiască bebelușii, să dispară Petreușii

Să nu ne mai plece pe-afară părinții și frații
Vrem lapte și carne în magazine nu defilări cu limuzine

Cine nu-și aduce aminte de sloganul cântat:

“Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă,
până nu vom câștiga libertatea noastră !”

De fapt e în ritmul scandărilor de pe stadioane și a fost folosit nu doar după 21 decembrie 1989 ci și din 20 mai până la 11 iunie 1990 la Piața Universității. Transferul de putere la saturnaliile din ’89 s-a produs oare? Unii spun că da. Alții că a fost acaparat de către reprezentații noului establishment comunist. Probabil nu va conta vreodată soluționarea acestei dileme. Putea să se transfere ilegitim, OK. Să se fi omorât între ei cu ocazia puciului de-o zi inițiat de către diversionistul Dumitru Mazilu – aceasta ar fi fost cea mai infim tribut de sânge donat benevol... dacă aveau unii motive să vrea altceva!
Transferul demiurgic s-a produs la grămadă. Să presupunem că nimicul, diavolul a fost anihilat. Și talpa iadului nu ne-a mai enervat prin prostia sa. Efectul apotropaic însă a tot întârziat de atunci, de la Anul Nou 1990 să apară. O fi tot un drac omul care le-a luat locul ? Ori, dimpotrivă, n-o fi deloc vinovat întâiul autopropus președinte, care a condus țara în trei mandate? Așa zisul omolog de astăzi a intuit remarcabil cum să readucă în actualitate un nou tip de comunism, cel de tip portocaliu. Dacă în Ucraina a fost o revoluție portocalie, în România au fost alegeri portocalii. Prin aceste alegeri ne-am întors cu spatele, am arătat fundul oricărei perspective încurajatoare. Gestul notoriu se aseamănă cu imprecația nonverbală folosită de unii foști nomazi, care mai scot și limba, arată din cot obscenul bălăngănit, pun capul la cutie și se uită la cel batjocorit printre picioare. Folosit de reprezentanții unui partid autodenumit “popular”, “european”, acest gest scatologic ori suita de obscenități care nu se va mai termina formează transferul demiurgic la grămadă al tuturor viciilor indispensabile promovării sau menținerii unora sau altora în politica maladivă de astăzi. Patologicul se-ntinde deja în mințile unor oameni, cărora le e prea frică să și-l mai recunoască, să-l zăgăzuiască.

Transferul nu mai are nicio limită. O să ajungă până la urmă cerință sine qua non de socializare, de păstrare a joburilor. Dacă posturile directorale, ori de mare răspundere profesională s-au luat de pe vremurile când erau prim-miniștri Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu prin numire preferențială, cum credeți că sunt unși cu toate alifiile șefii de astăzi? Junta portocalie își urmează implacabil planul său, care a fost bine pus la punct încă din ultimele ore ale zilei nefaste de 6 decembrie 2009. Grămada celor care îi acceptă jocurile neoneste, adică cea a măsluitorilor politici, administrativi, economici, culturnici va ieși învingătoare, cu siguranță, și la alegerile din 2012, indiferent de ceea ce vrea electoratul. Curios e faptul că toată opoziția actuală știe acest lucru, dar reacționează cât se poate de jalnic. Junta adună adepți, îi numește prin ritual la șefii, iar pleașca valahă pe care au pus mâna nu dă niciun semn să scape în viitor de acești dictatori, de-o dictatură nemilitarizată decât în plan secundar, pentru orice eventualitate. Dacă și Poliția Română a ripostat, a aruncat cu toate chipiurile direct în scăfârlia ascunsă a conducătorilor nelegitimi, executiv și paraexecutiv ai statului parazitat de către portocaliii lor, atunci nimic nu ne mai miră. Ar putea să dezerteze întreaga armată română, că puterea portocalie nu va dispărea. Am fi lăudați de întreaga lume că suntem mai ceva decât bulgarii care își vând armamentul. Junta poate ceda oricât, demnitatea n-a caracterizat-o nici atunci când era diriguită de către un creator al ei care apoi și-a mușcat pumnii când a fost detronat din fruntea ei de către cel mai perseverent intrigant și diabolic șef pe care-l putea făta pământul valah. Transferul de putere nu poate să mai vină într-o țară unde dezechilibrul de pe eșicherul politic se manifestă la fel de acut ca după ocuparea României de către sovietici în anul 1945, incomparabil cu ultimii ani ai guvernării Năstase, când opoziția de-atunci, liberală, pedistă, conservatoare, udemeristă mai avea șanse să înșface în ultimul moment frâiele puterii, fără proteste din partea pesediștilor. Pleașca valahă înseamnă intuirea de către un om diabolic a unor automatisme socio-politice de care se poate servi în chip neonest, pentru a-și înălța pe câte-un piedestal pe fiecare acolit al său. Tentația luciferică în politică, gospodărit local, regional este și va fi foarte mare în România devenită de câțiva ani mai balcanică și mai infamă din punct de vedere organizatoric. Corupția este protejată, se manifestă liber, de parcă ar avea imunitate. Dacă ceilalți guvernanți postdecembriști au dat mai înainte tonul corupției politice, la o scară aproximativ egală cu aceasta de azi, ori sensibil mai mică, pe când se credea că România intră cu fruntea sus în organismele europene și nord-atlantice, în prezent ea are și o mare nerușinare că se manifestă precum în țările Americii latine instabile politic, decimate economic, făcând câte o piruetă pe axul Justiției la fel de rău mirositoare ca ea, neputincioasă. Și una și cealaltă ar putea astăzi să-și tragă ultimul glonte de ruletă rusească drept în tâmpla bandajată, ca într-o Vânătoare de cerbi. Ne simțim mai rău decât în Vietnamul devastat. Singurul fapt încurajator este că scriitorii încep să facă o revoluție împotriva culturnicilor, nababilor literelor române, care se văd sprijiniți cu obstinație decrepită de prin filialele USR, lingând tălpile unui alt președinte, care se amestecă și el, din 2003, sau mai degrabă din 1990 de la mare distanță însă în corupția de tip politic, în transferul demiurgic la grămadă, neprotestând nici atunci, în ziua nefastă de 6 decembrie 2009, când în Paris alegătorii fantastici, portocalii pur-sânge, ar fi avut viteza luminii la cursa de sărit peste urnele de vot!


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!