agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1471 .



Îndemn la regăsirea de... noi!
eseu [ ]
(8) nimic din ce pare nu e întâmplător!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2011-03-10  |     | 



Pentru a înțelege mai bine ce se petrece în propria grădină este necesar să facem o analiză atentă a ceeace se întâmplă în lume. Ne-am obișnuit să interpretăm evoluțiile planetare urmărind jocul marilor puteri. Se discută însă, tot mai mult, despre rolul unor centri mondiali de influiență transnaționali și transfrontalieri care încearcă, se pare cu destul succes, să-și impună proprii proiecte. Chiar dacă nu se știe prea multe despre acțiunile sale, papalitatea are și ea propria viziune asupra evoluțiilor viitoare. Și dacă luăm în considerație rolul jucat în prăbușirea comunismului, intervențiile în dezbaterea asupra construcției europene constatăm că ea are încă destulă putere pentru a promova un proiect planetar creștin. Acesta ar putea fi intuit, în liniile sale directoare, aruncând o succintă privire asupra trecutului creștinismului.
Dintotdeauna oamenii au încercat să-și clădească Cetatea Pământeană având drept model Cetatea Divină. Numai că după marele act al Creației, Facerea Lumii, omenirea a evoluat sub semnul mitului lui Cain și Abel. S-a zidit astfel o lume care împlinea voința lui Dumnezeu, dar nu respecta întocmai legile sale. Extrapolată la scara umanității crima lui Cain configurează războiul prin intermediul căruia s-au separat neamurile și s-au constituit seminții, rase, popoare și împărății. Deși această lume urma un proiect al lui Dumnezeu (era voința Lui) ea a fost construită cu sabia, nerespectându-se întocmai legile (poruncile) divine. Pentru a înlătura anomaliile și a corecta zidirea pământeană Cel de Sus l-a trimis pe Christos să-i aducă pe oameni pe calea cea dreaptă a legilor sale.
A apărut astfel creștinismul ca mișcarere de corectare prin aducere la cursul firesc a organizării pământene. În cadrul acestui travaliu, potrivit programului ceresc, oamenii continuau să rămână fiii lui Dumnezeu, iar "reparația" înfăptuirii lor urma să se facă, de această dată, sub semnul crucii prin credința în legile divine și iubire. Fiii lui Dumnezeu, însă, nu l-au recunoscut în totalitatea lor pe Mesia și nu i-au urmat integral calea. Marea excepție a reprezentat-o tocmai "poporul ales" adică evreii, ce nu au ezitat să-l crucifice pe trimisul Domnului. Riposta discipolilor lui Christos și prigoana împotriva celor care nu-l recunoșteau a compromis intenția divină a reconstrucției lumii prin iubire. Astfel că, în continuare, Lumea a fost zidită cu ajutorul crucii, dar și cu sabia. S-a născut din această sângeroasă confruntare actuala civilizație planetară (produs al Vechiului și Noului Testament) denumită iudeo-creștină, o lume cu adevăr și fals, cu bine și rău, cu dreptate și nedreptate, cu iubire și ură, cu bogăție și sărăcie, cu pace și război, cu fericire și nefericire. Această înfăptuire are două caracteristici esențiale: urmașii lui Adam își mențin, în continuare, statutul de fii ai lui Dumnezeu; respectă întocmirea voinței divine coexistând, când mai pașnic, când mai războinic, seminții, rase și popoare diferite ajunse la modelul de organizare în state-națiuni. Există cel puțin un argument inatacabil că acestea (națiile) sunt pe placul lui Dumnezeu și pot fi considerate încununare a creștinismului. Astfel, după înălțarea la Cer a lui Christos, asupra Sfinților Apostoli s-a pogorât harul Duhului Sfânt care le-a permis acestora să propovăduiască învățătura lui Mesia în toate graiurile pământului. În acest mod au primit-o și românii, prin strămoșii lor, de la Sfântul Andrei. Faptul că Biserica Creștină Ortodoxă este organizată pe autocefalii naționale poate reprezenta un alt argument în favoarea mai sus amintitei afirmații.
Încercându-se a se răspunde la întrebarea: De ce este totuși lumea și bună și rea? s-au cristalizat două răspunsuri fundamentale. Unul, al creștinilor și iudeilor care afirmă că imperfecțiunea lumii are drept cauză slăbiciunea omenească și un altul care pune în discuție valabilitatea proiectului dumnezeiesc, aparținând masoneriei. Creștinii susțin că lumea se află în continuare în procesul facerii și militează pentru desăvârșirea ei prin credință (urmarea legilor lui Dumnezeu) și prin iubire, revenirea lui Mesia urmând să încununeze această operă.
Formula istorică sub care a căpătat consacrare viziunea creștină a reflectării lui "Civitas Dei" în "Civitas Terrena" a reprezentat-o Imperiul. În expresia sa primordială, Imperiul Roman, între "imperium" și "sacerdotium" nu era o diferențiere ierarhică; ambele aveau aceeași demnitate, fiind considerate instituiri ale lui Dumnezeu. Împăratul și Pontifex Maximus erau fiecare superior celuilalt în ordinea proprie (spirituală și pământeană). După destituirea ultimului împărat al Imperiului de Apus (475), acest model subzistă numai în cadrul Imperiului de Răsărit, sub a cărui autoritate se afla și Papa, în anumite limite Basileul cumulând potențe ale lui "imperium" și ale lui "sacerdotium". Leon al III-lea realizează prima mare inovație în sensul că elaborează proiecția unui imperiu creștin în cadrul căruia împăratul rămâne doar apărătorul lui "civitas terrena", primind învestitură de la Papă rămas simbolul puterii spirituale. În ziua de Crăciun a anului 800 el punea coroana imperială pe capul lui Carol cel Mare. Renăștea astfel, într-o nouă ipostază, Imperiul Roman, renăscând speranța că profeția lui Daniel nu se va împlini. Acesta prevăzuse că, odată cu sfârșitul celui de-al patrulea imperiu (Imperiul Roman), aflat în ordinea evoluției lumii după prăbușirea Babilonului, Persiei și Imperiul lui Alexandru Macedon, urma sfârșitul lumii.
Respectiva inovație papală de subordonare a împăratului Bisericii va declanșa o dispută istorică între autoritatea sacră și autoritatea profană, o întreagă pleiadă de împărați încercând să-și recapete demnitatea pierdută. Acest îndelung conflict, în cadul căruia împărații și-au revendicat recunoașterea egalității de rang cu papii, a fost cauza principală a șubrezirii modelului imperial. Tentativa puterii imperiale de revendicare a unei autorități spirituale egale cu cea a Papei duce la cristalizarea unei justiții pământene alături de justiția divină. Împăratul, care este intermediarul semi-divin al voinței și justiției lui Dumnezeu, devine izvorul dreptului pământean. Legea omului va submina și substitui treptat legea divină, erodând astfel însuși fundamentul ontologic al modelului creștin de organizare a lumii, bazat de imperiu.
După destrămarea puterii carolingiene "civitas terrena" se va întruchipa, în secolul al XIII-lea, în "Sfântul Imperiu Roman" ce va deveni "de naționalitate germană". Acesta coagula moștenirea antică cu dimensiunea creștină, cărora le adăuga germanitatea, rămânând în tradiția creștină imperială. Regatul francilor (Regnum Francorum) se va separa de germanitate, evoluând prin intermediul statului regal către modelul de națiune. După Carol Quintul Imperiul decade treptat, își pierde universalitatea, începând să nu mai fie o construcție divină ci, mai mult, o organizare teritorială regională (confederație de popoare suprapuse sau învecinate teritorial). În aprilie 1806, desăvârșind revoluția, Napoleon lichidează ce mai rămăsese din Imperiu prin renunțarea de bună voie, de către Francisc al II-lea, la titlul de împărat romano-german. Sfântul Imperiu își încheia existența și, odată cu el, sucomba clasicul proiect creștin de organizare a lumii pământene.
Modelul imperial creștin s-a configurat și a căpătat distincție, impunându-se drept unul dintre marile proiecte de organizare planetară prin câteva caracteristici esențiale:
• imperiul nu este doar "un stat guvernat de un împărat". El reprezintă, în primul rând, o formă specifică de unitate politică ce se diferențiază de monarhie sau republică, care sunt forme de guvernământ;
• este înainte de orice o idee sau un principiu. În cadrul său ordinea politică nu se configurează pe factori materiali, geografic ori teritorial, ci are esență spirituală și juridică. Imperiul nu este "o națiune mai mare". Dominanta sa este împăratul ca "dominus mundi" (stăpân al lumii), ce are drept supuși, nu indivizi, ci este suzeran al principilor și regilor. El întruchipează o putere care transcende comunitatea în sensul că domnește, nu peste teritorii, ci peste suverani. Exprimă forța mistică a unei autorități de natură morală și spirituală și nu se identifică și reduce la un sistem de hegemonie teritorială de tip supranațional. Autoritatea funcției imperiale depășește și include exercitarea publică a puterii politice;
• noțiunea "Imperiu" conține o puternică impregnare teologică sintetizând, din perspectiva creștină, ideea romană de "imperium". Imperiul este o instituție sfântă (Sacrum Imperium), el fiind încununarea operei pământene a împăratului ca executor sfânt al voinței și al poruncilor divine. Instituție supranaturală, Imperiul decade treptat în urma "teritorializării" sale prin fixarea într-un spațiu privilegiat. Împăratul nu mai este "imperatorul" roman, la fel ca Cesar și Augustus, ci căpăta culoare locală, teritorială (este germanic, italic etc). După împărțirea imperiului carolingian, prin tratatul de la Verdun, componenta francă se desprinde treptat de linia sacră a evoluției imperiale (menținută de germanitate) conturând, în opoziție cu aces model, proiecția naționalului. Regatul Franței se construiește împotriva Imperiului, fapt confirmat de însuși papa Inocențiu al III-lea care anunța că "…în mod public, regele Franței nu recunoaște temporarului nici o autoritate superioară celei deținute de el". Proclamându-se "împărat în regatul său", regele opune formulei imperiale principiul suveranității regatelor naționale. Suveranitatea teritorială se substituie în acest fel suveranității spirituale imperiale. Dreptul și ordinea divină sunt înlocuite treptat de către o altă ordine, desacralizată și bazată pe justiția pământeană a oamenilor. Franța, a cărei istorie poate fi considerată drept o luptă continuă împotriva Imperiului, este prima care instituie o ordine publică pământeană emancipată de modelul imperial universal. Ludovic al XIV-lea ajunge să afirme: "Statul sunt eu", nerecunoscând nici o autoritate deasupra lui. Din această linie va descinde națiunea și statul național ca expresii ale unei noi ordini și unități politice;
• unitatea imperiului nu era de tip statal (produs al centralizării), ci se baza pe o subsumare de popoare, etnii și culturi diferite cu autonomie recunoscută, dar loiale unui principiu sacru. Imperiul aduna popoare și culturi fără a le constrânge, converti și suprima, era un fel de cer pe care acestea străluceau precum stelele. Solidaritatea imperială era fondată pe ideea de sacralitate, autonomiile componente (popoare, culturi) o recunoșteau și o acceptau ca supremă valoare. Fiecare se legitima prin sentimentul apartenenței la divinitatea ce le garanta o autentică protecție. Împăratul era ocrotitorul, nu al supușilor săi ci, al popoarelor sale;
• imperiul avea o structurare eminamente holistică, organicitatea sa fiind conferită tocmai de diversitatea colectivităților care, prin loialitatea lor față de tot, își garantau reciproc existența. Se poate spune că holismul a reprezentat logica construcției imperiale. Imperiul a rezistat atâta timp cât și grecul și egipteanul și dacul etc. s-au simțit cetățeni ai Romei, văzută însă, nu ca o structură organizatorică (stat) ci, drept un simbol peren și unificator de expresie sacră (Cetatea Eternă). Organizarea imperială nu era o totalitate închisă, înțărcuită în granițe; frontierele sale erau relative și mereu mișcătoare. Era, nu un stat ci o sferă, un orizont ce se întindea atât cât să cuprindă popoarele sale. Universalitatea emana, în primul rând, nu din vocația atotcuprinzător pământeană ci, din descendența divină ce-i permitea să instituie un echilibru al unei ordini echitabile neimpuse, ci liber consimțite. Era, mai degrabă, o federație a popoarelor decât un stat mondial. Imperiul nu are nimic în comun cu imperialismul modern, ce exprimă o realitate în care o teritorialitate statalizată (închisă între frontiere) constrânge părțile la conviețuire. De aceea imperiul napoleonian, Reichul nazist, imperialismele de tip sovietic și american etc. nu se circumscriu definiției clasice creștine de Imperiu. Aceste mari puteri reprezintă, mai degrabă, entități național-statale ce practică expansionism pe cale politică, economică și militară. În acest sens Iulius Evola afirma răspicat: "Dacă un Imperiu nu este un imperiu sacru, acesta nu este un imperiu".
Degenerarea ideii imperiale și intrarea sa ca entitate într-o adevărată criză ontologică, sub presiunea naționalelor, pune în discuție legitimitatea creștinismului de a promova proiecte organizaționale planetare. Viitoarea sa vocație planetară în competiția cu alte curente și tendințe globaliste este legată de posibilitatea renașterii modelului imperial ca soluție de depășire a actualei epoci a statelor-națiuni. Știința și tehnologia, piața mondială și capitalul internațional, mijloacele de comunicare și grupurile de presiune internațională, interdependențele și sfidările mondialiste de tot felul (mediu, resurse, demografie, criminalitate etc.) acționează unificator la scară planetară, configurând deja politici comunitare cuprinzătoare, generatoare de regionalisme și autonomii. Numai că, un asemenea proiect nu va putea fi impregnat de sacralitate, el cristalizându-se, mai probabil, în jurul unor valori pământene (profane). Chiar viitoarele State Unite ale Europei vor fi, mai degrabă, o federație ce va consfinți nașterea unei "mari națiuni europene" formată din state-națiuni, a cărei forță coezivă va emana, nu din legea divină ci, se va fundamenta pe mecanisme economice. Dumnezeu s-a implicat în corectarea proiectului zidirii pământene prin potopul lui Noe, babilonizare, trimiterea lui Mesia. Catolicismul, centralizat și grupat în cetatea sfântă a Vaticanului, tot în numele inspirației divine, a organizat cruciade și a inventat inchiziția. Torquemada dorea "un singur popor, un singur stat, o singură religie". Cu toate acestea Imperiul, împărăția lui Dumnezeu pe Pământ, s-a desacralizat născând forme profane. Singura speranță creștină s-ar putea să mai fi rămas ortodoxia descentralizată care, prin autocefalismul său, s-a mulat pe realitatea naționalelor. Încercarea Papei de reunificare creștină să însemne o recunoaștere a eșecului catolicismului? Dacă schisma creștină nu va putea fi depășită, deoarece în mediile catolice apologia Imperiului exprimă mai ales nostalgia unității medievale creștine, probabil Apocalipsa va reprezenta soluția extremă salvatoare de emanație creștină.
În loc de concluzie se poate spune că Imperiul reprezintă tradiția romană continuată și transfigurată, prin Carol cel Mare, spre epoca occidentală ce ar putea inspira conceptul Noii Europe. Regenerarea proiectului creștin european în formulă imperială implică găsirea unui echilibru între centralizare (puterea transnațională) și autonomiile naționale (statele-națiuni), dar mai ales, depășirea fascinației banului, consumerismului și modelarea noii configurații continentale în jurul unei spiritualități superioare (resacralizare). Poate nu chiar în sensul profeției avertisment a lui Malraux.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!