agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2763 .



Efigii culturale expandate (2)
eseu [ ]
Poeți basarabeni

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PROTEURO ]

2010-11-20  |     | 



Grigore CHIPER
Un program estetic ”abia tangibil” nu putea să genereze decît o (pseudo)evoluție recesionară (”viața ta nu mai are nimic de făcut / nici n-a avut / doar să prindă niște foi cu clame / să bată o țintă în ceață / să parcheze mașina la umbră”, ”o crenguță”): direct în intimitatea sa onestă cu propria ”disociere a sensibilității” (T. S. Eliot). Odată suprimată orice pornire culturală expansionistă (”scoți din rucsac un fular, un bilet numai dus, o angoasă”) atît pe orizontala expresionismului german (”se lovesc crengile înflorite / de cele înghețate”), cît și pe verticala neorealismului italian (”cineva iese din cadru / și aruncă o crenguță neagră”), acest discurs urmează îndeaproape conturul ”turnului de fildeș înclinat”, refuzîndu-și propria devenire biobliografică (”nu ești singur / atîta vreme cît lucrurile nu se schimbă”) în favoarea ”liniei ce desparte viața de moarte” (”Stupii”). Această tehnică a stampelor ”recompune luptele crîncene” interioare (”Nuanțele gri”) într-un dozaj farmaceutic de care fanii devoratori ai brandului Schwarzenegger & Stallone nu pot avea știință (”tu ești dincolo, aici e / prizonierul vieții lîncede”, ”Nuanțele gri”), propulsînd în compensație pe un Hans Castorp (”uneori îți vine în minte / cîte o definiție a nopții / sau a morții”, ”Nuanțele gri”) care, pentru a ajunge la promisul "Munte vrăjit", trebuie să ”alunge metaforele din preajmă” (”ucenicie la Kafka”) înainte de toate.


Silvia CALOIANU
Asistăm la desfășurarea unui proiect erotomachic ambițios, care ar putea fi caracterizat ca ”luciferic” (”lui dumnezeu îi vine un curaj instant să mă invite / la un dans rock 'n roll /(...)/ deasupra cuvioaselor stele / pînă cînd nu ne mai țin picioarele”, ”rock'n roll cu dumnezeu”) dacă nu și-ar depăși propriul prag al modestiei morfologice (”ne întrebăm timizi oare ce e cu sîngele ăsta vuind / ca o herghelie superbă și periculoasă de cai sălbatici”, ”atât de tineri”). În realitate se poate vorbi despre un avatar al scenariului arhetipal de ”îmblînzire a scorpiei” shakespeariene (”veneau băieții răi să ne strice coronițele / și numai de ale mele nu se atingeau / odată unul mi-a zis nu te uita așa la mine”, ”nu te uita așa la mine”) care, ajunsă la o anumită zodie lubrifiantă, se simte precum ”un club de noapte din care toți au plecat / ultimii s-au cărat unii pe alții ca la război” (”între digitus dei și digitus diaboli”). Nu e de mirare că naratoarea lirică – ”un fel de mănăstire mobilă / care își poartă politicos dumnezeul șiroindu-i prin vene” sau ”lemnul milostiv din care s-a făcut o toacă / de îngenuncheat stelele” (”rock'n roll cu dumnezeu”) – e dispusă să își mute, fără nicio problemă, cercul intereselor din alcov direct în arena cea mai belicoasă (”eu cînd risc / risc / acum aș călători undeva prin afganistan”, ”ruta hippie”) ca cea mai ordinară mercenară metafizică (”purtăm ochelari galbeni și umbrele noastre / în pantofi pe cuie lichide / valsul trecerii”, ”eu știu că mă iubește”). Dar așa cum ”în unele vise pur și simplu nu funcționează aripile”, ”subiect cu amerigo vespucci”), ”vînătorul meu din departe” (cîntec pentru vânătorul meu”) se poate dovedi a fi chiar proprietarul cu acte în regulă al ”cerului cu stele neterminate și încă un cer” (”femei și pietre”), ofilind ”visul în care mă trage după sine doamna selaginella beauv”, ”eu știu că mă iubește”).


Irina NECHIT
Un demers liric de nișă, construit să decline alterabilitatea carnală (”ultima noapte pe pămînt / cu mască albă pe față / să nu se schimbe tenul pînă dimineața / să nu iasă pete vinete pe ce-a mai rămas din chipul lui”, ”Masca”), preferînd acesteia ”ontologia” intermediară de amfibie sau reptilă (de altfel, multe dintre titluri, ”Șarpele mă recunoaște”, ”Cartea rece” ori ”Gheara”, sunt tot atîtea indicații pentru acest refuz corporeal vertebrat). Dar presupusa fobie egodermatică (”să cauți prin iarbă pielea de copil / pe care ai lepădat-o aici ca pe o piele de șarpe, / niște mîini unse cu spirt să-ți taie definitiv cordonul, / plămînii tăi să se umple”, ”În jurul gîtului”) își refuză orice antecedent psihanalitic (un concept ca ”le Moi-peau” avansat de Didier Anzieu nu își poate găsi justificare aici) din simplul motiv că ”inima mea tăcută / nu a învățat literele e analfabetă / nu poate citi”, ”Inima mea”). Apelând la un limbaj pre-oedipal și translingvistic (”Piața albă soborul alb grădina albă / îmi par atat de departe, / că nu voi indrăzni să ies pentru a lăsa urme / pe albul acela”, ”Mașina galbenă”), dicursul va urma legea unei semiotici placentale inefabile (”chora”, ar spune Julia Kristeva): ”mi-am sărbătorit toate aniversările / într-o singură zi” și ”o să te invit să mă vezi în dimensiunea a patra / apoi într-a cincea”, ”Venele tale”). ”Trimiteți-mă înapoi în locul acela unde o planetă roșie / mă așteaptă să-mi sară pe grumaz / și să-mi sugă sîngele ca o ploșniță”, ”Vino mai des”) e chiar strigătul de luptă al unei mohicane lirice genuine, acum pregătită pe deplin să ”scrie ceva curat / ceva din care să bem privind / cum cerul lunecă pe ape”, fără curiozitatea ”mortală” de a ști ”cum se numește rîul acesta / Prut sau Lethe?”, ”Vreau să mă transform, mamy”).


Nicolae LEAHU
După elucubrațiile lingvistice de ”Făt-Frumos, fiul pixului” și trecînd, cu bine se pare, de ”Comedia cumană și vodevilul peceneg”, iată că ”Personajul din poezie” s-a repliat deocamdată (”intru în șură cu toate cuvintele după mine”) pentru a-și linge rănile de animal hăituit (”năpîrlit pe dinăuntru”), dar avînd grijă totuși să se lase ”strivit / în fiordul imaginii” la fel ca ”un personaj dintr-o mitologie / inventîndu-se pe sine însuși” în elegii regresive, structurate monocord (”cu ce să compar umbra / în care s-a topit realitatea?”, ”Elegiile de apoi”). Reconstituirea e migăloasă și se face încălcînd nu doar ”Mișcarea browniană”, ci și alte legi ale termodinamicii (”ca să umplu acum cornul cu vînt / îmi plimb degetele prin aerul sec / inspir golul din cartea pustie”). Prins între estetica consumată a trecutului (”de la buză la mînă gestul devine poem”) și ataraxia prezentului (”neant alb neant negru / înaintea-mi și înapoi / lopătez cu pleoapele cu unghiile / pe întinderile neputinței / repetînd neîncetat: / numai gîndul / numai în gînd / învie cenușa”), ”Personajul din poezie” e obligat să înfrunte, acum leu între gratii, imaginea unui viitor suficient de ”anamorfozată” (J. Huizinga) încît să fie bîntuită în subsidiar de un erotism tanatic elucubrant (”funia ah! funia / de păr de femeie răsucită cu grație”, ”Elegiile de apoi”), de parcă ar urma scenariul propriei ”anatomii arbitrare” prenatale (”e-atît de larg înăuntru-mi / și-atît de strîmt înafară”).


Emilian GALAICU-PÃUN
Un topos postcalofil (”cad din textele mele — bucăți cît migdala de carne de viu putrezind — epitetele. unde a dat / frumusețea în mine-a rămas vînătaie s-a copt a prins a supura pînă s-a spart”) desfășurat generos pe întinderea imaculată a paginii, dar inaccesibil totodată ca o ”potecă îngustă pe care / îmi duc trupul la moarte de mînă /(...) ca pe-un frate minor prima dată la prima femeie a lui”, ”și am îmbrățișat o poetică-asemeni leprosului”). De aici și sintaxa ritualică abruptă, dominată de o densă intertextualitate (o)cultă și folclorică ce își propune valorificarea a ceea ce în engleză e numit prin ”out of body experience” (”dumnezeule! eu nu mai sunt”), dar nu înțeleasă ca un fenomen exotic, ci trăit simultan în mijlocul unei Parade telurice bifate de Cartierul General Ontologic (”cordonul ombilical – coardă de sărit – linia de orizont – linia vieții din palmă”, ”ea dansează pe sferă”). Genetica textualismului și gramatologiei, ambele picurate cu infuzii masoretice manifeste (”valoarea / intrinsecă a cărnii — privită-n lumina, de flacără, proprie i se vedea-n / filigran dumnezeu — ei de dincolo / de principiul plăcerii a scrie, ”străvezie aproape și i se vedea”), e amenințată de eroziunea unui erotism tanatic elucubrant în subsidiar: ”grea căpățâna ca litera Q (cu bărbuță) sărea să anunțe / [că ”îs !”/ panglinca neagră (de doliu) — a mașinii de scris”, ”Capiștea Mănăstirii Neamț văzută de ziua lui Eminescu”). Nu e de mirare să fonetica asociativă și, în special, festinele morfologice opulente dețin o pondere decisivă în economia ideatică a discursului, la fel cum civilizația chineză se ține concomitent pe circuitul marțial al celor cinci stihii naturale și pe concilierea intangibilă de tip feng shui.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!