Unde se termină redarea trecutului de către istoric și unde începe ficțiunea pe care scriitorul o țese? Care este granița dintre real și imaginar în acest roman în centrul căruia autorul așază – învăluit în mister – celebrul tablou al lui Sandro Botticelli, „La Primavera”?
Acțiunea se petrece în Florența secolului al XV-lea.
Personaje din realitatea istorică (precum Girolamo Savonarola, Marsilio Ficino ori Amerigo Vespucci) precum și evenimente concrete ale acelor timpuri (arderile pe rugul vanității din Piazza della Signoria, activitatea Academiei Platonice) te duc cu gândul la un roman istoric.
Fără să realizezi când ai trecut dincolo de hotarul istoriei, te trezești în lumea imaginarului.
Au loc șapte crime, câte una la fiecare a doua zi, în ziua fiecărei planete, potrivit ordinii planetelor în univers. Victimele se numără printre prietenii cei mai de seamă ai Academiei Platonice, academie ce își propune „redeșteptarea religiei creștine” dar și „perpetuarea gloriei florentine”.
Botticelli a fost contactat de reprezentanți ai Academiei și inițiat într-un cod secret pe care acesta l-a respectat în perioada pictării tabloului „La Primavera”, fapt ce i-a conferit acestuia puteri misterioase. Membrii Academiei erau convinși că se pot făuri figuri universale sub semnul unor configurații celeste puternice, iar efectele lor se vor imprima în imagine, care în felul acesta va acționa ca un talisman pentru înfăptuirea prezicerilor. Botticelli și-a început opera sub semnul unei Mari Conjuncții și, ca atare, pânza este înzestrată cu puteri supranaturale care asigură trecerea către o nouă epocă. Astfel că, deși transpune pe pânză Împărăția lui Venus, pictura reprezintă însăși imaginea universului cu poziția planetelor la un moment dat. Iar distrugerea lui înseamnă distrugerea epocii născută în clipa conjuncției, începutul lumii noi.
Autorul, prin personajul său Thomas Anglicus, afirmă că „tabloul, care simbolizează ceea ce s-a petrecut sus în ceruri, a fost o unealtă a intervenției omului. Ca imagine divină era un punct de contact, un simbol puternic și un obiect cu ajutorul căruia omul putea să influențeze cosmosul. Dacă tabloul este un microcosmos la scară umană al evenimentelor celeste, o intervenție asupra microcosmosului înseamnă o intervenție asupra universului.”
Membrii Academiei știau încă de la Platon că ființele omenești sunt plante cu rădăcinile înfipte în ceruri care au înscrise în capete (sediul sufletelor raționale) revoluțiile planetelor. Oamenii sunt mici universuri și sunt făcuți întocmai cum este făcut Universul Mare.
Mai mult, canavaua pe care a fost pictat tabloul ar fi servit la înfășurarea Tablei de Smarald a lui Hermes Trismegistul, iar mesajul authentic ar fi rămas imprimat în țesătură: „Toate cele de sus sunt asemeni cu toate cele de jos, pentru ca să se săvârșească miracolul Unității.”
Punctul culminant al seriei de crime astrologice îl va constitui distrugerea rituală a tabloului, fapta constituind apogeul unui rit satanic având ca scop accelerarea sau chiar înfăptuirea sfârșitului lumii. Sau sfârșitul Republicii Florența, considerată pe atunci de personajele cărții ca fiind însăși lumea.
Tabloul este salvat și istoria Florenței își urmează cursul.
Autorul ne întoarce în istorie și ne reamintește că în 1494 regele Franței Carol al VIII-lea de Anjou a intrat în Florența, armata franceză a fost întâmpinată cu bunăvoință de Savonarola iar Piero de Medici a fost exilat; apoi rugul înălțat în Piazza della Signoria pentru Savonarola însuși precum și redarea Florenței către Casa de Medici.
Mărturie acelor vremuri stau cele două biserici rămase neterminate până în zilele noastre, Santo Spirito și San Lorenzo, precum și „La Primavera” lui Botticelli admirată de milioane de oameni care vizitează Galeriile Uffizi din Florența.
*
Galeriile Uffizi au fost înființate de familia Medici și dețin, în prezent, una dintre cele mai celebre colecții de sculpturi și picturi din perioada Renașterii: Raphael, Michelangelo, da Vinci, Rembrandt, Botticelli, Caravaggio. Nu întâmplător, Florența este locul unde frumusețea sufocă, punând la grea încercare sensibilitatea umană: “sindromul Stendhal” s-a născut aici și face, anual, sute de victime.