agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2886 .



Cinismul poetic
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2005-06-20  |     | 





M-am întrebat adesea în ce constau metodele americane care te pregătesc pentru și îți garantează succesul. Acelea cărora li se face atîta publicitate și de care poate profita oricine prin corespondență, trimițînd bineînțeles pe adresa indicată o suma mai mult sau mai puțin modică. Prestigiul lor rămîne pentru noi, niște provinciali ai reușitei, uriaș și neștirbit, dar cum nu cred că voi avea vreodată acea sumă disponibilă, încerc să-mi închipui singur secretul și simt că mă apucă groaza.

Metoda constă în simpla dar consecventa – ba chiar diabolica – eliminare din viață și din exigența făptuirii a oricărui scrupul poetic. Dacă totuși îmi va cădea vreodată în mînă vreun astfel de ghid, bănuiesc că voi fi uluit de inimaginabila stupiditate a procedeelor prescrise, voi fi șocat de neroada perseverență solicitată pentru a uza de cele mai răsuflate și banale tertipuri, voi rămîne înmărmurit de neghiobia ridicată la rang de sistem și oferită ca unică soluție de a reuși în viață.

În fața unor asemenea infailibile isprăvi, nu ne rămîne decît să ne bucurăm cît mai păstrăm în noi un nu știu ce care nu ne permite încă să nivelăm tot relieful și asperitățile sufletești, să amortizăm amplitudinea vibrației lirice, să stingem orice pîlpîire eroică pentru a atinge acea platitudine prozaică a vieții, aptă să elaboreze și să glorifice rețetele care certifică succesul.

Există poate, din fericire, în structura noastră spirituală o anume sfială adaptativă care ne îndeamnă să preferăm nereușita și eșecul, dacă nu dezastrul, unor succese imbecile, unor victorii tembele. Avem în noi un gust format pentru eșecul liric, o chemare pentru un destin eroic, petrecut sub zări mai vaste, nostalgia de a izbîndi – cum bine spune Blaga – în baladă. Vocația umană – acel pariu pascalian pe care ar fi rușinos să nu-l ții – e fără doar și poate miza pe poezie, singura care ne mai poate salva de grava anemie spirituală a vremii.

Dacă, într-un sens grav, destinul nostru rămîne astfel tragic și traiul umil asemenea unei vieți de cîine, atunci cinismul, recuperat și reabilitat ca scrupul liric, n-ar fi decît indispensabila modestie în fața destinului, alegerea firească a cîinoșeniei ca blazon al eroismului în plin dezastru. Dar pentru asta sînt necesare curajul de a te debarasa de demagogia confortabilă care proslăveșta ipocrit omul, sinceritatea de a refuza iluzia unei demnități pline de ifose și veleități, ascetica renunțare la ersatzul afectiv al mascaradei sociale, disprețul față de isteria neputincioasei bătăi din picior a închipuitului Împărat la Ființei.

Acest serviciu, această slujbă divină, le poate oficia însă doar cinismul poetic, adevărată asceză la falsele dorințe, la snobismul pseudovalorilor, la ispita frivolă a lirismului de dugheană. Cinismul – exigență, critică, radicalizare a lirismului – aduce cu el acel spor de luciditate care amplifică gravitatea destinului, îl purifică de mofturi, îi dă adîncime și relief, refuzînd vălurile rozaceu-iluzorii pe care simțul comun le așează pudic peste tragismul existenței. Asemenea sării în bucate, cinismul poetic este doar cîinoșenia necesară, presărată cu grijă și parcimonie asupra vieții, pentru ca demnitatea ei să capete savoarea firească – nici fadă, nici potroacă.

Schimbînd registrul metaforic, putem spune că într-o societate care a închiriat firmamentul pentru a-și face reclamă, într-o lume pe al cărei cer se lăfăiesc electric firmele ipocrizei, anulîndu-i adîncimea prin frenetice orgii de lumină, cinicul se străduiește să recupereze întunecimea originară în care mai pîlpîie eternitatea constelațiilor, în care ne mai surîde cu o amară blîndețe Calea Robilor, zodia noastră tragică și totuși fastă.

N-ar fi cinstit să nu dăm acum cuvîntul poeziei pentru ca sărbătoarea ei să ne înduplece să ne împăcăm cu soarta, să ne iubim destinul. O studentă din Cluj, trecînd prin fața sicriului lui Blaga, depus la morga spitalului în care și-a găsit sfîrșitul, i-a prins pios pe lemnul raclei propriul lui poem, Cînele din Pompei. Iată-l:

„Văzui în Pompei acel cîne roman.
Așa ni-l voiră zeițele sorții –
mulaj conservat în materia morții,
să nu-l putrezească nici ploaie, nici an.

Ieșise să scape de norul din ușă,
de noaptea căzută din munte cu foc.
Dar cînele scurt răsucindu-se-n loc,
se stinse rînjind și mușcînd din cenușă.

Te văd Dumnezeule – plumb, scrum și nor –
odată venind peste mine prin ușă,
din muntele cerului, cutropitor.

Scăpa-voi doar pînă în poartă. Apoi
mușca-voi în Tine a lumii cenușă.
Tiparul în Tine păstra-mi-l voi.”




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!