agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2630 .



Homo poeticus
eseu [ ]
(rostul poeziei)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2005-06-03  |     | 





Aprecierea curentă și comună a poeziei este una depreciativă. Poezia e ceva superficial, superfluu, lipsit de necesitate și pondere vitală. In ordinea vieții sînt o grămadă de alte lucruri care-și impun importanța, gravitatea, seriozitatea. Poezia este doar o floricică, pe deasupra și artificială, un adaos nesemnificativ și suspect, o pierdere de timp copilărească sau snoabă. Și prețioasă, și inutilă.

Convingerea prozaică este aceea că ne putem abandona prozei cotidiene fără nici un prejudiciu. Forța ei brutală și suficientă ne asigură pe de-a-ntregul bunăstarea vitală. Prozaismul – o știm de la burghezul gentilom – este ceea ce vine de la sine, viața fără pretenții de stil, ceea ce, chiar fără să știm, comitem mereu: fără cel mai mic efort trăim și vorbim în proză – spontan. De ce să ne alterăm condiția atît de viguros naturală alergînd după un artificiu îndoielnic?

Ideea mea – nici pe departe atît de populară – este că de fapt trăim oarecum în necunoștință de cauză. Că, în ciuda credinței burgheze, specia noastră, în accepția ei înaltă, trebuie numită pe drept homo poeticus, că vrînd-nevrînd structura noastră spirituală este una poetică pentru ca sîntem oameni. Că trăim poetic dintr-o fatalitate pe care n-avem nici cum să o anulăm și nici cum să o ignorăm nepedepsiți. Putem însă să ne trăim condiția fără s-o asumăm și atunci trăim o viață degradată, de calitate inferioară. Și, în acest caz, prozaismul e de fapt efortul unui lirism prost ințeles de a-ți nega eroic condiția autentică.

Poezia este de fapt o antropologie expresiv normativă. Ea ne sugerează cine este omul și ne îndeamnă să fim oameni. Oameni cum se cuvine, cum trebuie și cum merităm să fim. Ne-o spune însă persuasiv, convingător, pe un ton insidios care se insinuează în ființa noastră fără să ne dăm seama. Ea lămurește regula imprimînd-o in ființa noastră. Ne stigmatizează cu propriul nostru blazon.

Un vers bun este cel mai adesea un îndemn mobilizator, călăuzitor, care te petrece prin urzeala lumii ca să-ți bucuri soarta cu alesătura faptelor. Este un chip ofensiv de întîmpinare a destinului – acela cu ajutorul căruia izbutești miracolul de a face să nu se aleagă praful din viața ta. Este, după cum spune Blaga, o adevarăta încurajare ontologică pentru cei ce îndrăznesc să trăiască, asemenea lui Rilke, poetic: “mereu își da sieși cuvînt / și pasul său era legămînt”.

Poezia se naște într-o singurătate dens populată de bănuiala, de iminența sensului, de pînda ispitită și abil-norocoasă a închipuirii. Ea surprinde – atunci și acolo – acel sentiment delicat și tenace că merită să trăiești, că semnele pe care ți le face soarta sînt încurajatoare, că viața are o autenticitate nedezmințibilă (și asta chiar atunci cînd te lamentezi doar de nedreapta condiție). Acea simțire adîncă și veritabilă în care ființa noastră schizoidă se reculege întru ceea ce are ea mai sfînt.

Poezia e astfel o vocație existențială, de aceea poetul o propune democratic ca o aristocrație pentru toți. El o oferă ispitind vrednicia tuturor către o noblețe lipsită de bariere și interdicții profane, sociale, economice, ca pe o posibilă mîntuire în tărîm spiritual. A-ți asuma un vers, a-l folosi drept blazon e un semn de noblețe – înseamnă a preschimba un drept în privilegiu. Cu surdina de rigoare, acest vers rămîne un strigăt de glorie existențială care confirmă puterea omului “de a iubi fără masură”.

Poezia este gustul vieții în măsura în care viața nu e fadă, searbădă, înghițită cu noduri în gît. Vibrația, fiorul ei face ca lumea să fie rîvnită, ca lucrurile să fie de dorit. Numind prestigios, ea scoate din anonimat lucrurile, le asigura un bun renume, pentru a fi merituoase, ispititoare, chiar indispensabile. Prin poezie realitatea e innobilată, capătă farmecul și harul necesare angajării voluntare, pline de bunăvoință în viață. Un vers bun poate capăta astfel forța unei dogme a ființei.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!