agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5959 .



Gabriela Marieta Secu [Geea] – la răscrucea limpezirilor lăuntrice
eseu [ ]
Si ninge / Nu ca altădată / Bland.... / E o negură / Ce mă cuprinde / In ochii tăi / De dor durut / De clipă arsă / Ce se stinge... Colecţia: Portrete de Decembrie

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Decembrie ]

2005-02-27  |     | 





Pe Gabriela Marieta Secu am descoperit-o, nu acum când încerc să parcurg o parte din poemele sale, ci cu mult timp în urma, poezia ei are frumusețea versului scurt, dar mai ales am descoperit iubirea spusă în diverse moduri, exprimată prin cuvinte simple, dar trăită la intensitate maximă. Versurile de dragoste fac parte din lumea ei. Cel mai mult o inspiră tema iubirii ( nu numai tema). O fi vocatia ei de poetă? E o alta lume a ei ( parcă numai a ei), în care iubirea capătă diverse forme. Poezia de dragoste cuprinde diverse etape din viata poetei. Poezia Marietei nu e o poezie a senzualității neliniștitei care să se descopere pe sine ci e o trăire a unei iubirii care în timp a căpătat contururi:

Ea m-a iubit...
Vei spune azi tacerii...
Eu impietrit
N-aveam carari sub pasi...
Ea m-a iubit...
Vei spune nepasarii
Uitandu-te-n zadar dupa postas... ***


Poezia lirică de dragoste e o poezie care se vrea să rămână neconsumată și care de aceea își îndreaptă vorbirea mai curând într-un spațiu intim, acolo unde doar spontaneitatea și neprevăzutul le scot la iveală. De fapt ceea ce se întâmplă e o anume detașare a poetei față de propriile emoții și procupări:

Sa ninga, dragul meu,
Adanc sa ninga
Ca la sfarsit de tragica poveste
Vazduhul plin de ingeri
Sa-mi cuprinda
Poemul ars
In cea din urma veste ***


Sentimentul iubirii are la Marieta tentă de puritate, iar poezia a evoluat în mod firesc spre o limpezime a substanței lirice și totodată spre o simplificare a contururilor imagiste. Sunt poeme de autentică emoție – e candoarea celei ce crede în rosturile ideale ale cuvântului, iar sensibilitatea este ea însăși o prezență aparte și originală:

De-ai stii, iubite,
Ca de intind o mana
Vazduhul se deschide frematand
De mine indepartand orice furtuna
Cand nebuneste in brate
Umbra ta o strang... ***

Dincolo de tendința spre versul discursiv, poemele Marietei transcriu acel patos existențial, acea fervoare a trăirii în puritatea și absolutul clipei, atât de specifice lirismului său. Autoarea scrie o poezie autentică, de subtile semnificații și interesante incursiuni în spațiile nebănuite ale sentimentelor:

De ce-aș veni
La porțile închise
Să număr stele
Galbene-ucise?!
De ce-ai veni
La mine în odaie
De sete ars
Să bei apă de ploaie ?! ***

În versurile sale descoperi o înflăcărare ce poate sta ca semn emblematic al poemelor Marietei vădind un lirism esențializat, vital și pur, într-o continuă aspirație spre împlinirea unui rost înalt, spre dăruire, ardere, vis într-o frumusețe prezentă:

Da, te-am iubit
Într-o prezență astrală
De infinit
In rasarit apus
Și peste vise
Liniște amară
Lumină lină
Cant de dor ascuns....
Și ultimă întrebare
Mereu
Fără de răspuns.... ***




Liniștea este uneori perturbată de zbucium și dezamagire, sentimente parcă fac parte din ființa sa și totuși neavând nimic altceva decât speranța în suflet, iar în mână pana, dă contur și culoare cuvintelor. Gabriela Marieta rămâne cântăreața tristeților proprii sau generale ale iubirii, bântuite de multe doruri, melancolie și vise:

Văd
Și nu știu
Să mă bucur
De Lumină.
Nici ochilor
Să mulțumesc
Nu știu,
Ca floarea
Ce-a uitat de rădăcină
Și împodobește alb
Negrul sicriu... ***

Încerc să conturez pentru cititor, traiectoria fină, energică și suavă în același timp a poeziei acestei autoare. Voi/ vom încerca în primul rând să pătrundem în intimitatea cuvintelor și chiar dincolo de ele, atât cât autoarea ne poate permite. Imaginile simple dar sugestive ne trimit într-un spațiu nedefint, iradiind un sentiment al plenitudinii:

Cobor o treaptă
Din albul sidefiu
Către albastru
Alunecare lină
Pas de zbor
Cu sufletul
Într-un poem sihastru
Spre roz
Ajung lumină
În pragul toamnei
Arse
De sete la izvor. ***

Iubitul iubita joacă un rol important în lirica sa. Simți în poemele sale uneori o tihnă meditativă ce nu eludează însă umbra unei tensiuni de așteptare, poeta se pierde parcă prin hățișurile zborurilor spre acel iubit ( uneori ai impresia ca e vorba de un iubit imaginar, alteori de un iubit care e plecat foarte departe, undeva de unde nu se mai poate întoarce), e așa precum e căutarea drumului spre casă. Un poem ce ne reține prin emoționanta lui semnificație lirica e cel intitulat: Povestea iubirii, cea fara de vina


M-au infrânt, smulgându-mi aripile
Si nu mai stiu zborul in zbor,
Risipite clipele
Mor
De sete
Privind secatul izvor...
Secați imi sunt ochii de noi
Si nu mai stiu povestea iubirii până la capăt... ***

Versurile de iubire sunt o continuă confesiune e o perpetuă foame a dragostei, a căutării ei. Priveliști și confesiuni, când mai calme, când mai intense ale unui suflet pentru care viața există plenar, cu frumuseți și bucurii, cu însemnate sau mai puțin însemnate conflicte și contradicții, cu aspirații și împliniri, dar și cu deziluzii și tristeți. În fața frumuseții creatoare, poeta este fascinată de anumite taine pe care vrea într-un fel sau altul să le dezlege:

Dați-mi iar simțirea de fi -eu -
Fiindcă doar asa
Il aud pe Dumnezeu...
Dumnezeu a fost intâi cuvânt
Doar in graiul meu
Voiesc să il ascult.
Dați-mi voie
Hora să mi-o joc
Să-mi găsesc Acasă
Al meu noroc. ***


Gabriela Marieta este o bună creatoare de atmosferă, asemenea acelor poeți pentru care lumea, cu lumina și lucrurile ei, mai păstrează încă un aer misterios și ciudat. Ea încearcă să realizeze cât mai fidel imaginea lirică a propriului modelinterior, model care înseamnă suma trăsăturilor caracteristice ale ființei situată în timp și spațiu. Interesant mi se pare tocmai modul personal neobișnuit al rostirii, tehnica de a spune și a împleti un poem:

Sub mine
Dorul
Ca un pod s-a rupt.
Cu nume
Și cu umbra
Mă arunc
Într-o poveste
Fără de început
Într-o poveste
Stranie și tristă
Ca amintire
Ce nu mai există ***

În majoritatea poemelor am observat fantezia și puterea sa asociativă, ușurința de a se mișca la umbra cuvintelor. Realitățile se întretaie în alternanțele unei simțiri mereu în alertă. Din când în când accentele devin dramatice și ne aduc aminte că lirismul Marietei are un acut simț al vieții și, deci a tot ce o înconjoară, iubește viața, în fastul, în feminitatea ei , în aspectele ei de fericire luminoasă, ținând, cu toate puterile ei, spre echilibru:

Și prea aproape
Îmi ești de amintire
Ca să mă las pierdută
Pe țărmul plin de stânci
Și-mi ies dintre tristeți
Petală de amăgire
Într-o iubire stinsă
Strivită între coperți...
Știind că peste vreme
Oricum, ai să mă ierți... ***

Sentimentele sunt în oameni iar poeta știe să exprime sentimentele, le comunică prin cuvinte. Ea dă existenței și fericirii un sens strict personal. Parcurg text după text și vreau să înțeleg dacă Gabriela Marieta își găsește fericirea, după care aleargă ca după o nălucă, sau e doar visul ei într-o izolare interioară și într-o substituire a ceea ce este, prin ceea ce ar trebui să fie:

te voi iubi
fara sa stii prea bine
ca punte iti voi fi peste abis
te voi iubi
cu minte
si, de mine
vei auzi
culorile intr-un vis
spunandu-ti
ca iubirea iti apartine
ca poarta
inspre pierdutul paradis... ***

Fiecare poem se naște aici ca un mereu alt episod al aceleiași stări intense care se consumă între amintire și nostalgie, în evocarea și invocarea celui drag. Limbajul se menține între enunțul simplu și metaforic uneori, între limpezime și ambiguitate, situându-se de cele mai multe ori într-un spațiu al imaginarului. O descoperim pe Marieta în poemele sale, prin profunzimea și complexitatea emoțiilor pe care ni le relevă:


Nu stiu ce cautati la poarta mea
Pe aici pe unde stau
Nu mai sunt case
Stelele ard
Aproape luminoase
Cand printre umbre
Razletite cad. ***

Ca să observi fondul adevărat și adevărata valoare a unei poezii trebuie să înregistrezi mișcarea ei interioară și să-i studiezi cardiograma. Aici cuvintele nu au atât importanță, câteodată nu au mare importanță nici imaginile, dacă sunt; e vorba aici să prinzi și să deosebești acel cântec interior, acea pulsație a inimii poemului, pulsație care e singurul indiciu sigur despre valoarea lui adevărată. Inima poemului este sub cuvinte, sub imagini, sub sensul inteligibil. Poezia sa nu se mărginește doar a se crea pe sine în cadrul limbajului, ca o lume aparte, autonomă. Dimpotrivă poeta nu părăsește sursele organice ale lirismului, nu rupe legătura cu lumea, cu ceea ce e viu, trăit, substanță și ecou ale experiențe proprii:

Mă simt vinovată
De primăvară
De iarbă,
De muguri
Si de rădăcini
De clipa albastră
Ce-ar vrea
Să inteleagă
De ce port pe frunte
Coroană de spini... ***

Am ales aici în mod special toate textele închinate iubirii sentiment exprimat într-un fel sau altul al iubirii de persoana cuibărită în inima ei, sau a iubirii de aproapele. Încearcă să exprime limpede lucruri obscure, de obicei însă expresia urmează în chip necesar natura adâncă a fondului ei sensibil. Cu alte cuvinte poemul care folosește această temă, e mereu nou, prin mijlocirea visului și a contemplației nu se poate exprima limpede, ci numai prin aproximații, prin atingeri, prin sugerări și apropieri ciudate, capabile să trezească în cititor fiorul necunoscutului, al misterului și al surprizei:


De nu m-ar fi iubit
Mai mult Iubirea
De nu-mi era
Putere si destin
Ti-as fi inteles
Dezamăgirea
Si-ai fi inteles
De ce nu-ti vin
La ceas de noapte
In fericirea
De lacrimă
In ochi străin... ***
Sensibilitatea versului este ridicată uneori până la nivelul ideativ. Vers vulcanic, exprimat în forme moderne, sub haina strălucitoare a unui imaginism nou și bogat și într-un vers liber plin de inefabilă muzicalitate:


Inlanțuită de iubire
Nici nu am să intreb
De cand
Bob amar de fericire
Lacrimă
In ochi te strang. ***

Gabriela nu pare a fi preocupată de calitatea versului, sensibilitate ascuțită înregistrează realitatea înconjurătoare, cu o puternică plasticitate o traducea în subtile melodii. Poezia sa reprezintă o asociere între interiorizare și exteriorizare, o risipire a lirismului, fără posibilități de conturare și doar cu sclipiri frumoase de imagini. Cititorul atent va mai descopri însă o altă variantă și invariantă atît temperamentală cât și stilistică:

Păstrează tu
această simfonie
cu pescărusi
cu valuri
si nisip
eu imi opresc
văzduhul
ocean de nebunie
ca să te zbor
cu mine
dincolo de timp. ***

Gabriela subliniază în unele poeme o anume contrarietate intimă, o răzvrătire împotriva situației care o ține departe de cel drag. În fapt versurile de iubire sunt o continuă confesiune:

Marea parcă
A innebunit,
Se aruncă peste stanci
La a vantului poruncă
Ai atunci
N-are cum
Să-si facă drum
Pană la acest acum...

Doar cu gandul
Mă mai duc
Depărtarea s-o infrunt,
Răscolind in vis
Trecutul
Prin prezentul meu năuc. ***


Am descoperit-o pe Gabriela și pe alte meleaguri ale poeziei ca debutant:


Si, nu mai vin

Si, n-am să vin
ca altă dată
cer senin
in ochii tăi
de mult
străini...

Porti fără chei
păduri, femei,
valuri si vant
mă tot ascund
in timp nătang
nu te mai plang...

Si, n-am să vin
ca altă dată
in ochii tăi...
Iti las albastrul
cer senin
să curgă
a căutare
prin porti
zidite...
Furtuni, nu chei
iti trebuiesc
ca să-l aduci
pe maine in ieri... ***


Pe vârful degetelor mă retrag, mă dau un pas înapoi și mă gândesc ce frumos știe Gabriela Marieta Secu să-și înșire cuvintele pe ața poemelor spre a ne aduce bucurie la citirea lor. Cei care au curiozitatea, pot merge mai departe, universul poetei cuprinde și alte teme, eu azi am simtit că pot vorbi numai de iubire…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!