agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 8390 .



Sandaua lui Marc Aureliu
eseu [ ]
din Respirări, București 1982

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nichita_Stanescu ]

2005-02-25  |     |  Înscris în bibliotecă de serban georgescu



I

Mi-am spălat mai întâi mâinile, ca să fie curate pe stilou și pe hârtie; mi-am spălat fața și mai ales ochii, dinadins, ca să vadă fiece literă scrisă în parte, veghind împotriva întâmplării și inspirației (nedivine); mi-am spălat inima.

II

Se spunea că există o vârstă a călătoriilor și că aceasta e adolescența. Am crezut deplin în afirmație, când – considerându-mă format și înțepenit într-un caracter, am văzut cu ochii și cu steaua oaselor cel mai tulburător peisaj al lumii: Finlanda. Socotindu-mă fix, mi-am îngăduit, odată cu filosoful, să murmur: „Numai cerul se schimbă deasupra, - sufletul niciodată”.
Contemplam divina risipire de arbori nordici încoronând bolovani măreți și singuratici, iar ochiul din ceafă, simultan cu priveliștea dăruită frunții, înregistra în continuare mișcările monotone și înfrigurate ale unui sentiment rămas la București.
Mi-au trebuit câțiva ani lungi ca să înțeleg că a fi adolescent înseamnă a fi apt să fii transformat de ceva din afara sinelui tău. Mi-au trebuit încă mai mulți ani lungi ca să realizez că lucrurile firești și firescul, că natura și naturalul, că viziunile realului, oricât de puternice și de mirifice ar fi, prin simpla lor existență neexagerată și inaptă deci de idee, nu pot produce nici un fel de modificare de conștiință, ci numai un adaos de memorie.
O călătorie lucidă în real te poate îmbătrâni. Numai o călătorie în IDEEA de real te modifică și te face să fii adolescentul etern. Dar ideea de real este însăși Arta.

III

La Roma m-am regăsit în Piața Capitoliului. Acolo trona în mijloc statuia ecvestră a împăratului Marc-Aureliu. Scriu „trona” și nu „tronează” pentru că am iubit atât de mult ideea de măreție eternă întruchipată în această statuie încât, pieritor de gelos, aș fi vrut să existe înțeleasă numai de mine. Ea mi-a provocat starea de îndrăgostit; mi-a modificat sentimentele; mi-a stârnit mișcările trupului, însoțindu-le de o stranie dorință de posesiune, aidoma leneșei acaparări de albie pe care o petrece fluviul; mi-a devenit adolescent etern; mi-a impus o idee de real.
M-am aflat în fața unei exagerări întruchipate.

IV

Calul era aidoma calului, dar de trei ori mai mare. Făptura împăratului era aidoma unei făpturi de om, dar de trei ori mai mare. Și atât!
Totul a fost făcut întocmai și fără greșeală. Calul cu dinți și Împăratul cu sandale; atâta doar: dinții de trei ori mai mari; sandalele de trei ori mai mari. Sau poate de 3,14 ori mai mari, de câte ori raza este mai mică în cerc.
Ochiul ca o frunză de leuștean al tatălui meu, privindu-mă, în ochi, semnifică pentru mine continuitatea. Ochiul ca o frunză de leuștean, al tatălui meu, însă de trei ori mai mare decât e, și privindu-mă în ochi, este însăși esența cerului și întruchiparea sa. Am forfotit strigând, pe sub sandaua sculptată, de trei ori mai mare, a împăratului Marc-Aureliu. În așa fel a fost făcută statuia, încât să nu se știe dacă ea este de trei ori mai mare, sau cel care o privește este de trei ori mai mic.
Numitorul comun era calul.

V

Exagerarea este prima lege a artei. Un pom de trei ori mai mare decât pomii din jur, sau de trei ori mai mic, devine un monument al naturii, adică un obiect de artă. Cel care îl iubește se modifică pe sine. Se modifică acceptându-l prin iubire, sau, din iubire de pomi, face un pom de trei ori mai mare, modificându-și astfel iubirea față de pomii firești. A mări un pom, de fapt înseamnă a crea ideea de pom. În artă, ideea de ceva nu este o generalizare, ci o exagerare. De aceea arta este tensionată și valoarea în artă se măsoară mai ales după tensiunea comunicării ei.

VI

Și totuși, deși de trei ori mai mare, sandaua lui Marc Aureliu în celelalte privințe era aidoma oricărei alte sandale.

VII

Din punctul de vedere al sentimentelor, arta se apropie și chiar poate fi comparată în esența ei, pentru o mai ușoară înțelegere, cu starea de îndrăgostit, exprimată.

VIII

Ca dovadă că obiectul de artă (efigia, armonia, versul) este stare exprimată a stării de îndrăgostit (jubilația, angoasa, plânsul) depune mărturie dorul de revedere pe care obiectul de artă îl emană.
Însuși dorul exprimă ca arhetip prima trăsătură a artei – exagerarea, prin absență, a realului

IX

De dor de statuia ecvestră a lui Marc Aureliu am răsfoit tot felul de cărți despre Roma. Aflu dintr-una o revedere prin poezie. Michelangelo a redescoperit-o în 1538 și a mutat-o pe un soclu gândit de el, în Piața Capitoliului. La început fusese aurită și o legendă populară spune că sfârșitul lumii va fi aproape în ziua când statuia se va auri prin sine din nou.
Dealtfel, este singura statuie ecvestră autentică existând în Roma și datând de prin anii 180.
De dor de ea aș vrea să-i văd bronzul înverzit aurindu-se. Din spaimă însă că s-ar putea pierde odată cu sfârșitul lumii, mă rog la inima mea s-o lase de bronz și verde ca leușteanul, cum este.

X

În secunda în care am văzut „Pieta” de Michelangelo, am devenit un om cult. Am văzut-o și am plâns; dar plânsul nu m-a ușurat. Mi-au dat lacrimile, ele singure, dar nu mi-au spălat fața.
Am încercat să fug, să fiu altcineva, să par beat, dar numele meu a început să sfârâie pe trupul meu aidoma săgeților cu vârful de fier înroșit în foc, cele cu care se ștampilează vitele în câmp nesfârșit.

XI

E singura lucrare pe care Michelangelo și-a semnat-o; pe cordonul de marmură dintre sânii de marmură ai minunii.
Și-a pus numele ca pe un balast. Altfel marmura ar fi devenit imponderabilă și s-ar fi ridicat la ceruri.

XII

Nici o exagerare în proporții! Sau, iluzia nici unei exagerări!
Însă de trei ori mai pură decât puritatea, mai posesivă decât posesiunea, marmură surâzândă, mai marmură decât marmura-femeia.
Marmură flască bărbatul! Degetele de marmură ale femeii fac cute de marmură flască în trupul de marmură al bărbatului de marmură mort.
Chipul bărbatului? Nu poate fi văzut din punctul de vedere din care e așezat grupul.
Michelangelo însă a sculptat și părțile nevăzute ale statuilor Sale. „Dacă le vede vreun înger?” a strigat.
Dintr-o poză am văzut și chipul bărbatului, ca și cum mi-aș fi pus un ochi în tavan.
Rânjet mulțumit. Melancolie post-coitum. Trântor prăbușit după ce sexul i s-a rupt în regină.
Marmură de miere.

XIII

După ce am văzut „Pieta” de Michelangelo, am devenit un om cult.
Pieta este un sistem de referință.
A fi cult înseamnă a avea un criteriu. De exemplu: ochiul este criteriul luminii.

XIV

Starea de levitație a pietrei se poate realiza prin sculptură. Sculptura este arta tactilului.
Tactilul ridicat la idee. Ceea ce este îmbrățișat cu ceea ce nu este. Privire cu degete. Unghie cu retină.

XV

În bazilica „Sfântul Petru în lanțuri”, contemplând celebrul „Moise” al lui Michelangelo, lecția exagerării în artă devine sublim didactică. Dacă în „Pieta” exagerarea nu era exprimată prin dimensiunea fizică, ci prin non-tipologie fiziognomică, în cazul acestei fascinante întruchipări, urmând întocmai grafia unei metafore, exagerarea nu se mai încorporează în primul rând, nici în dilatarea dimensiunilor (în literatură, asincronia dimensiunilor fizice, pusă în raporturi sociale de rutină, se ilustrează în Guliver), nici în exagerarea fiziognomiei (convențional metaforică).
Miracolul acestei capodopere provine din exagerata supunere a ideii la materialul care o exprimă. Am intuit, am simțit pe viu aproape, cum artistul și-a arcuit viziunea în funcție de blocul de marmură pe care l-a avut la dispoziție. Umărul drept al statuii este infinitezimal mai mic și în dizarmonie cu întrega structură. În mod ideal, și sărind peste convențiile epocii, el ar fi fost numai sugerat. Dar și așa, pentru ochiul atent și emoționat, supunerea grandiosului la mijloacele de comunicare fixe și limitate ne revelă ideea meta-sculpturii, a neidentificării sculpturii cu propriul său material. Exagerare în minus, umărul drept al statuii lui "Moise" de Michelangelo stabilește cea de a treia posibilă exagerare (considerând exagerarea drept trăsătură fundamentală a Artei): falsa identitate cu materia comunicării.

XVI

După cele văzute, mi-am îngăduit să-mi aduc aminte de sala Picasso de la muzeul de artă din Praga. Atunci, cu zece ani în urmă, nu-mi plăcuse. Acum, după zece ani, și mai ales după ce am devenit cult, pot să exprim nuanțat sentimentul acela de respingere.
În cazul perioadei cubiste a lui Picasso (reprezentat cu câteva zeci de tablouri în muzeul praghez) funcțiunea exagerării își pierduse caracterul genuin. Nu mai aveam de-a face cu exagerarea realului, cu ideea de real. Ci cu exagerarea exagerării.
Și dacă arta este independentă de obiectul prin care se exprimă folosindu-l ca vehicul: Sculptura - piatra, Pictura - culoarea, Muzica - sonul, Poezia - cuvântul, atunci când Poezia își propune ca material de expresie însăși poezia, nu mai avem de-a face cu poezie, ci cu meta-poezie. Poezia este meta-lingvistică și muzica autentică este meta-sonoră. Dar o meta-poezie și o meta-sculptură ar depăși întru totul criteriul uman.
Ne vom afla în situația savantului care a uitat tabla înmulțirii.
Să nu uităm că aerul este acela care susține aripa.
Să nu uităm că singura exagerare suportabilă în adunarea lui unu cu unu nu este aceea că fac doi, ci aceea că se pot aduna unu cu unu.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!