de Feru Emilia
Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi
Eram doar eu în grădina-nmiresmată
Miresme cu flori de câmp și trandafiri
Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată.
Cine știe dacă nu parfumul
M-a făcut să tresar ca dintr-un somn de moarte,
Cine știe dacă nu mormântul
Mi s-a deschis ziua în amiaza mare?
Și soarele orbit de a sa strălucire
Vrea să-i facă loc prin umbra deasă
Și, lăsând în urma ei doar iubire-
Razele de aur ce o înconjoară.
Albul petalelor îmi dau iar aripi
Să zbor, să fug în lumea mare
Și ca un transcendent al nemuririi
Un înger sfânt îmi dă crezare.
O lacrimă ce din adâncuri iese
Ca un izvor senin al veșniciei
Se prelinge lin printre petale
Și curge ușor crescându-mi aripi…
Plutind în seninătatea măreției
Petalele ca o volbură limpede zboară
Și-n calea lungă, dură a vegherii
Infinitul dragostei o împrospătează.
Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi
Eram doar eu în grădina-nmiresmată
Miresme cu flori de câmp și trandafiri
Speranță, lumină, viață – o iubire visată.
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri.
Texte Recomandate
