“E cu totul altă nație pe acolo (Banat, n.n.), decât oriunde la noi, un neam care-și cuprinde situația și misiunea cu evlavie și cu sfințenie și care, departe de cunoscuta fârfâială românească, izvodește numai lucru trainic și adevărat. Societățile de cântare țărănești au prestat, după mine, lucru neașteptat. Societatea noastră de cântare din Brașov îi, față de ele, un fleac”.
C. PORUMBESCU

“Prioritatea bănățenilor în domeniul cântului coral, amploarea și calitatea manifestărilor muzicale au generat numeroase reflecții și aprecieri laudative în istoriografia muzicală românească”, spune profesorul Constantin Tufan Stan în cartea sa “Rapsodia din Belinț”. Pentru a ilustra activitatea Corului din Chizătău, el a întocmit, în baza unor documentări temeinice, o listă cronologică. Aceasta începe cu 1359, ca prima mențiune documentară a satului Chizătău (Kyzigtew). În 1456, satul se va afla în proprietatea lui Mihail Szilágyi, fratele soției lui Iancu de Hunedoara. În 1819 se naște Trifu Șepețian, fiu de țărani din Secusigiu. Între 1821 și 1825 se zidește biserica ortodoxă din Chizătău. Potrivit lui Trifu Șepețian, numit preot în sat, anul înființării Corului este 1840. În 1851, Corul este menționat documentar (documentul “Pro memoria”, descoperit de preotul Ioan Covaci în 1975, cu prilejul reparațiilor la turnul bisericii), ca primul cor românesc țărănesc organizat pe patru voci. Data oficială de referință a înființării coralei chizătăiene de către preotul Trifu Șepețian este 1857. Timp de doi ani, în 1864 și 1865, la Budapesta activează Orchestra Tinerimii Universitare Române, din care face parte și violonistul Ioniță Șepețian. În repertoriu figurau opusuri complexe de Rossini, Haydn, dar și lucrări aparținând unor compozitori români bănățeni: Ioan Iancu și Ioniță Șepețian.
Pe 13 februarie 1866, Corul din Chizătău, dirijat de Trifu Șepețian, susține un concert la Timișoara, în Sala “Tigru” din cartierul Cetate, în organizarea Societății “Tinerimea Română”. Ioan Slavici, pe-atunci elev la Liceul Piarist, va recita o poezie. Iar Sofia Vlad Rădulescu, nepoata de fiică a preotului chizătăian Nicolae Rădulescu și, mai târziu, mamă a lui Victor Vlad Delamarina, va avea o intervenție pianistică. În drumul său spre Heildelberg, Alexandru Ioan Cuza va face un scurt popas la Chizătău. În 1868, chizătăienii susțin un program coral la Timișoara, iar un an mai târziu, în sala hotelului “Crucea Albă” din Arad.
În 1872, Lucian Șepețian, fiul cel mic al părintelui Trifu Șepețian, elev în clasa a VII-a gimnazială, instruiește corul pe durata vacanțelor sale școlare. La Lipova, în august 1878, Corul din Chizătău va interpreta “Cântecul gintei latine”, pe versurile lui Vasile Alecsandri, și va executa cântările liturgice la biserica ortodoxă din localitate. Anul următor, va susține un concert la Secusigiu.
În 1880, au loc mari schimbări în viața Corului. Lucian Șepețian este hirotonit preot la Chizătău și va organiza corul pe alte baze, elaborând noi statute. Sunt inițiate cursuri teoretice pentru învățarea notelor și educația muzicală a tinerilor, precum și cursuri instrumentale de flaut. Anual se vor organiza examene, în care coriștii trebuiau să prezinte cunoștințele teoretice și vocale în fața unei comisii. Astfel, spune profesorul Stan, s-au pus bazele unui “Conservator” sătesc sui generis, fundamentându-se premisele unui amplu proces de formare a instructorilor de cor la Chizătău, care vor iniția o rodnică activitate în numeroase sate din Banat, Ardeal, Banatul Sârbesc (Coștei), Gyula (Ungaria).
În 1880, Corul din Chizătău va susține un concert la Șemlac. În același an, într-un articol publicat în ziarul “Școala și biserica”, Gheorghe Crăciunescu, protopop la Belinț, va menționa existența unor coruri bisericești și Șiria, Bocșa, Coștei, Belinț, Budinț, Ictar și Remetea. De asemenea, va propune introducerea muzicii vocale ca disciplină de învățământ în programele institutelor pedagogice și va milita pentru înființarea de coruri vocale în comunele bănățene.
În 1882, Pavel Rotariu redactează statutele corului din Chizătău. În 1882, pe 17 septembrie, Corul din Chizătău va lua parte, alături de alte cinci reuniuni vocale, la concursul organizat la Timișoara de Societatea Filarmonică, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la proclamarea ca oraș liber crăiesc. Cântăreții din Chizătău vor obține un succes deosebit, spune profesorul Stan, provocând un “efect epocal”, fiind răsplătiți cu premiul al IV-lea și o cupă de argint. În perioada 8-12 septembrie 1882, Corul sărbătorește 25 de ani de existență. La concursul organizat cu acest prilej vor participa și reuniunile vocale din Belinț și Gruni, iar din juriu va face parte și Ciprian Porumbescu. Pe 5 februarie 1885, Corul va participa la serata organizată de românii din Timișoara în favoarea școlilor românești și a Alumneului român. Pe 10 octombrie 1887 se stinge din viață Trifu Șepețian, fondatorul Corului. În septembrie 1888, la Concursul coral de la Lugoj, organizat cu prilejul adunării generale a Societății pentru Fond de Teatru Român și la care au participat 12 formații țărănești, Corul din Chizătău va obține premiul I. Iosif Vulcan va compune în 1889 “Ruga de la Chizătău”.
Vor urma spectacole la: Caransebeș (1889), Orșova, Adakaleh, Izvin, Ghiroda, Timișoara (1890). În 1892, Corul din Chizătău este invitat la serbările “Astrei” și va concerta la Sibiu, cu concursul orchestrei orașului. Vor urma un concert la Blaj și la Rășinari. În 15 și 16 august 1896, cu prilejul serbărilor ocazionate de adunarea generală a “Astrei” de la Lugoj, corurile din Chizătău și Belinț obțin diploma “Litere comemorative”.
Un episod dramatic se petrece în 1906, când coriștii din Chizătău nu primesc autorizația de a se deplasa în Regatul României, la Expoziția Jubiliară din București. Dar vor participa clandestin Ioan Drăghici (Hirean), Grigorie Opriș și Lucian Șepețian, acesta din urmă fiind primit de principele Ghica, președintele coralei “Carmen”. Delegația din Chizătău va fi primită la audiența acordată de regele Carol I la Sinaia.
După Marea Unire din 1918, viața Corului se va schimba mult. În 1922, la Chizătău se înființează Asociația Corurilor și Fanfarelor Române din Banat, la care aderă 28 de delegații. Tot atunci se nasc Olimpiadele chizătăiene, ce vor avea șase ediții. În 1929 se înființează fanfara de la Chizătău. Puaux, ambasadorul Franței la București, va vizita în 1931 Chizătăul, împreună cu soția. Va fi impresionat de interpretarea imnului național francez de către fanfara locală. Cununi de laur va câștiga Corul în 1937, la Recaș și, respectiv, Lugoj. Dr. Petru Groza, originar din Coștei, va invita Corul, în 1948, cu mari onoruri, la București. Pe 5 august 1957, spune profesorul Stan, Nicolae Ursu adresează o scrisoare redactorului-șef al revistei “Scrisul bănățean”, în care își exprimă protestul, în numele părintelui Sever Șepețian, pentru acțiunile de plagiat ale lui Virgil Birou și imixtiunile reprezentanților cenzurii în textul manuscrisului “Corul din Chizătău”.
În 1967, Corul participă la emisiunea televizată “Dialog la distanță”. În 1982 se vor sărbători 125 de ani de existență a acestuia. Va apărea volumul “Chizătău, leagănul corurilor bănățene, la 125 de ani de cântec organizat”, semnat de Dimitrie Onciulescu și Ion Cărăbaș. Pe 15 decembrie 2001, Corul din Chizătău, dirijat de învățătorul Ioan Horvath, va susține un recital la Primăria din Viena, în cadrul manifestării “Internationales Adventsingen”.



Profesorul de pian și istoria
Constantin Tufan Stan s-a născut la 13 februarie 1957, la Bocșa Montană, județul Caraș-Severin. Este licențiat al Universității Naționale de Muzică “Ciprian Porumbescu” din București (1981). În prezent, lucrează în calitate de profesor de pian la Școala de Arte Frumoase “Filaret Barbu” din Lugoj. A scris și publicat numeroase cronici, studii și articole de specialitate. În domeniul compoziției, s?a făcut remarcat prin crearea unor opusuri corale: “Doină și iar doină” (pe versuri de Vasile Voiculescu) și “Voroneț”, lucrare scrisă pentru cor mixt, pe versurile Constanței Buzea, care a obținut premiul I la Concursul național de compoziție din 1983, fiind interpretată, în primă audiție, de Corul de Cameră “Ion Vidu” din Lugoj, dirijat de Remus Tașcău, în 1991, la “Katharinenkirche” din Oppenheim (Germania) și la Festivalul Internațional “Timișoara muzicală”. A fost publicată la Editura Muzicală, București, 1986, în volumul colectiv “Cântece patriotice”. În 2003 a editat volumul “Rapsodia din Belinț” (Editura Marineasa, Timișoara). Acum are sub tipar o nouă carte, dedicată corului din Chizătău. Iată ce spune despre el prof. univ. dr. Gheorghe Firca: “Împătimit al trecutului, mândru de muzicalitatea, devenită legendară, a ținutului său natal, Constantin Tufan Stan este convins de imperativul cultivării memoriei colective, prin apelul la martorii încă existenți printre noi dar, mai ales, prin apelul la documentul tot mai greu de găsit și perisabil. Sub dublul semn al evocării corului din Belinț (comuna care înglobează satele Gruni, Babșa și simbolicul Chizătău, fiecare nutrind ambiția de a avea corul său propriu) și al evocării Monografiei comunei Belinț a lui Sabin Drăgoi, monografie urmată creator, și nu doar simbolic, de Rapsodia din Belinț și de coruri inspirate compozitorului de materialul pe care el însuși l-a cules din comună, în fața ochilor noștri se perindă icoane, fapte și personaje care au sfințit unul dintre locurile cele mai benefice de manifestare a muzicalității bănățene.”

Zile negre
Istoria Corului din Chizătău are și zile negre. Astfel, spune profesorul Stan, pe 21 martie 1895, fisolgăbirăul Ioanovici din Recaș, împreună cu notarul comunei și un jurat comunal, însoțit de jandarmi, confiscă un prapore din biserică, crezând că este steagul corului, sigiliul, partiturile și statutele corului. Este decretată interdicția activităților corale. În incident va fi implicat și avocatul lugojean George Dobrin. Despre aceste lucruri a relatat pe larg și publicația “Dreptatea” nr. 58 din 1895: “Învrăjbirea unei întruniri în afaceri bisericești, atentat la onoarea și viața unui advocat român și scoaterea lui de guler afară prin forță jandarmerească dintr-o casă privată, desființarea volnică a unui cor românesc de plugari, care a desfătat adeseori o întreagă lume românească, năvălirea cu forță brachială [brutală] în sanctuarul bisericei, răpirea și târârea unui prapor bisericesc din fața altariului – sunt fapte săvârșite în ziua mare din partea protopretorului Ioanovici în Chizătău; fapte cari, poate în întreaga lume civiliza-
tă, stau fără păreche, iar în Ungaria se pot petre-
ce nepedepsite, și oamenii trec peste ele la ordinea zilei”.
Un act similar se va petrece și în 1906. Din dispozițiile vicecomitelui din Timișoara, fost pretor cercual în Recaș, sunt confiscate, pentru a doua oară, partituri și cărți din biblioteca corului, iar corul este declarat desființat și coriștii sunt amendați.

Agenda nr. 29/19 iulie 2004, Timișoara