Fiul scriitorului Dumitru Botar, Ionuț O.Botar, și-a început activitatea literară de la o vârstă foarte fragedă. În anul 1993, debutează întâia oară în “Jurnalul de Romanați” nr.43 /31, “Versuri”, pag. 1 (poezie fără titlu). În același an, debutează editorial în volumul colectiv “Verticala curgere spre soare” – Slatina (1993) cu 10 poezii, cu o prefață de D. R. Popescu.
Ionuț O. Botar este membru al Societății Scriitorilor Olteni. S-a născut la 7 ianuarie 1976 în Craiova. Este absolvent al Facultății de litere și istorie, secția limba și literatura engleză – limba și literatura spaniolă din cadrul Universitații din Craiova. În prezent este profesor de limba și literatura engleză la Colegiul Național “Ioniță Asan”, din Caracal, județul Olt.

A obținut numeroase premii dintre care amintesc:
- Mențiune specială la Concursul de poezie și muzică tânară “Ion Minulescu” – Slatina 1993.
- Premiul II la Concursul național de poezie; proză și dramaturgie “Tinere condeie” organizat de Ministerul Învățământului 1993.
- Premiul I la Concursul național de poezie, proză și dramaturgie “Tinere condeie” organizat de Ministerul Învațămantului 1994.
- Premiul Editurii “Ion Vinea” pentru poezie la Festivalul național de creație literară “Nichifor Crainic” Giurgiu 1996.

A colaborat cu numeroase reviste de cultură și artă - “Speranța (revista liceului “Ioniță Hasan”)”, “ Jurnalul de Romanați”, “Jurnalul de Olt”, “Jurnalul de Caracal”, “Oglinda Romanațiului”, “Mesagerul Olteniei”, “ Cuvântul libertății”, “Vremea”, “ Politica”, “Viața Românească”, “Luceafărul”,
”Ramuri”, “Oltul Cultural”, etc.

Ionuț O. Botar este autorul volumelor:
Umbrele inimii, Editura Venus - București, Știința - Chișinău 1996, Mireasa de fum
– Editura Didactică și Pedagogică – RA, București (colecția Akademos) 1998, Poeme de dragoste – editura Scribul – 2002.
Numeroase referințe critice despre creația sa au fost scrise în mai multe publicații:
- “Fețele culturii” – Supliment săptămânal editat de cotidianul “Azi”, 18 iulie 1994 pag. 14 “generatia 90” de Tudor Opriș;
- “Mesagerul Olteniei” – “Mireasa de fum” -, cronică, Nicolae Maroga Enceanu, anul III nr. 62, august 1998 pag. 2 de I. Botar;
- “ Cuvântul libertații”- “Cuvinte, perfuzii disperate”, cronică literară, Virgil Dumitrescu – 1997;
- “Oltenia azi” – “Confirmări – Botarii” de Teofil Moreta anul VIII nr. 68 august 1988.

Din volumul Poeme de dragoste mi-a atras atenția poemul Ca o ploaie ți-am jurat să rămân. Versurile acestui poem sunt mărturisirea unor sentimente de iubire, o altă declaratie de dragoste , în rândul celorlalte Poeme de dragoste - ca un gând mi-ai murit sub priviri/ Ai în ochi cimitire da fân/și de nori, două umbre de miri/ pașii tăi i-aș trimite străini/ca iscoadă în sângele meu/ să mă vinzi pentru un pumn de lumini/și nici tu să nu mori și nici eu/ Nici măcar să nu minți că e bine,/ Nici măcar să-ți mai jur că rămân,/când adulmec urlând pân’la tine/mirii în cimitire de fân.
Într-o altă poezie spune simplu că Ar fi păcat să nu mai poți să plângi,/ Să-mi cauzezi neliniști de morfină,/ și demonii acestui ceas de spumă/ Să-ți dea din bezna lor, în ochi lumină/ Ar fi păcat să nu te mai suport/ precum toxicomania unei seri/ … ar fi păcat să dormi în alte poze/ Alte priviri bolnave de pelin/ Când toți nebunii lumii-ți fac statuie/ și-n calea ta, topiți de friguri, vin. Deosebit de inspirate sunt și versurile din Duminica, ultima poezie a acestui volum de versuri – Duminica e-o scuză, un blestem,/E o sâmbată cu gust de siliciu și trist,/ nici nu mai am putere să te chem,/ Nici nu mai ma curajul să exist/ Duminica e un timp impersonal/ spre-o zi de luni cu ploaie si cu frig,/e-un călareț ce-și caută un cal/ Nici nu mai am putere să te strig/ Duminica-i o lepră, o otravă/ Pe care-o beau, ce trist medicament,/ Când viața mea e-acum atât de gravă…/ Duminica e-un secol permanent….
Într-o altă Situație, Ionuț Botar își cheamă iubita iubito, iubito, iubito, hai/ Ave/ am lacrimi convexe, pe urmă/ concave,/ grav e,/ sucire uitucă e ziua sub sfere,/ când, arsă, și noaptea miroase a miere,/ lânga timp Timp e netimpul și/ vin emisfere/ în fiecare din noi există o fiere…/ iubito, iubito, iubito, hai/ ave,/ ne bârfesc gurile rele convexe,/concave/.
De- atâta tăcere închisă în pleoape, tânărul poet vede trupul iubitei plămădindu-se-n ape. Sunt versuri din care se înțelege limpede sentimentul iubirii Dacă eu dorm ca o iarbă de pași,/ nici nu poți să rămâi, nici nu poți să mă lași./ e devreme-ntre-noi, ne-am speriat prea puțin,/ te culeg de prin căni și te sorb ca pe-un vin./amețesc lângă oameni și doar îngeri mă văd/ cum mă spăl cu-un parfum de iubiri și prapăd./ și-te-aud, te predau unor nopți argintii,/ ca să știi că te-aștept, ca să știi ca nu vii….
Acum, la finalul călătoriei prin atâtea Poeme de dragoste ale poetului îndragostit, trebuie Degrabă să cinstim uitarea, pentru că îl găsim în postura de a-și ieși din fire în fața iubitei Că aș putea să-mi ies din fire,/ să-mi amintesc că mai exiști,/că nu e loc pentru iubire/ în paradisul celor triști.
La fel cum a gândit poetul “uitarea”, așa o gândesc și eu înainte de a încheia cu ochii grei aceste rânduri despre poemele sale și-ar fi bine să rămână/ în urma noastră fum tăcut,/ câteva ploi, poate-o fântâna,/ ba chiar un țărm necunoscut.