poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2883 .



Treapta I sau calea catre sine a lui Angelo Mitchievici
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Andrei Radu ]

2004-04-01  |     | 





In aceeasi perioada, iata, cu analizele lui Vladimir Tismaneanu (atat de inteligent puse in discutie de Romania Literara), la Editura Polirom apare (lansata saptamana trecuta) cartea a patru autori tineri, o formula consacrata deja: Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Statomir (O lume disparuta. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H. –R. Patapievici). Aceiasi patru care, in 2001 concepeau In cautarea comunismului pierdut. Trebuie de la inceput spus ca volumul se inscrie in traiectul istoriilor multiple (personale), relativiste, netotalizante ale ultimilor ani, in care comunismul e pus in lumina dezideologizat, fara acea incrancenare pe care, insusi, o practica. In linia aceluiasi Vladimir Tismaneanu, mereu uman si concret in spatele pormidabilei eruditii politologice sau Adrian Cioroianu, specialist in istoria ultimilor 50 de ani, stapaninid cu eleganta sensul istoriei. De data aceasta o carte scrisa de patru filologi – dupa completarea lui I.B. Lefter- numai unul autentic. In orice caz, o redescoperire prin literatura, in spiritul literaturii.
Mi-a atras atentia, ca unul care il citisem inca de la debutul din Ferestre ’98, Angelo Mitchievici, care se mentine prozator in ciuda preocuparilor de antropologie culturala si teorie literara, si in ciuda formatiei deja didactice (e preparator la Facultatea de Litere din Constanta). Un miniroman este intreaga poveste pe care, sub titlul (amintind de Nedelciu) Trecutul care va veni o construieste in mai bine de o treime din volum, un roman cu accente picaresti, dar in spiritul intelectual al celor de la Dilema, cu observatii dureros de subiective plasate insa cu inteligenta in contexte care sa le valideze, cu simple
citari ale unor realitati pe care in mod cert generatia mea le stie si le savureaza. M-am gandit, in prima instanta, la Orbitor-ul lui Mircea Cartarescu, cu referirile fantaste la Securitate, la meciurile lui Dinamo. Exista insa, cel putin, o distinctie generaionista: am avut mereu senzatia ca romanul lui Cartarescu e adresat copilariei parintilor nostri. Ei bine, al lui Mitchievici prizeaza direct copilaria noastra de pana in ’89, cu gumele in forma de tigareta care deveneau curand sufiecient de tari pentru a nu mai fi mestecate, cu micile cofetarii, cozile si Cantarea Romaniei. Am simtit net, in proza lui Mitchievici, atat vremea in care rataceam in centrul Brasovului din copilaria mea (autorul a facut-o in Craiova) cat si adolescenta stranie a celor mai mari, care-mi erau vecini, cu cravate pionieresti mascandu-le hormonii. Toate acestea cu stil, fara brutalitatile pe care, vorbind despre comunisti, anii 90 le-au exhibat. O carte necesara, clar, dar, o spun, si o atitudine necesara.
Unde incep lucrurile sa imi dea de gandit ? Autorul clameaza, trist, ca nu s-a descurcat nicicand la istorie (la aceea reala, nu contrafacuta de manualele patriotarde) si ca, de pilda, nici memoria lui nu e una formidabila. Exista un pasaj – excelent scris – in care sunt amintite rizibilele comentarii la Limba romana, care, pentru examenele de treapta, trebuiau invatate pe de rost. Si asta chiar de la generatie la generatie. Ne amintim desigur de ele, de felul in care doi termeni alaturati salvau un poem („enumerare”), orice determinare gramaticala era „epitet” si orice referire la foc ne ducea la sufletul maret si patimas al poporului. Cu o sinceritate fulguranta aflam ca din orice text, din orice platitudine lirica, putea fi extras un inteles profund, patriotic, milenar (autorul declarandu-se un „campion” si privind cu amuzament in urma). Astfel e construita si o inteligenta explicatie a refuzului lirismului si a indiferentei fata de metafora a lui Mitchievici. Speculez doua erori ale autorului in favoarea lui (aceea in care crede ca la Posada au fost invinsi polonezii – exista un pasaj care ma face sa il iert si aceea a unei confuzii de sex in privinta unui personaj din proza lui D.R. Popescu- pe care o iert in spiritul lui Seymour Glass) si in favoarea interesului auctorial de a demonstra distanta fata de istorie. Numai ca, tocmai faptul ca textul e foarte bine scris, savuros si grotesc (cu „ghiuluri ca niste negi”, sau scene adolescentin – filmografice marcante), ma face sa ma intreb daca toate aceste realitati nu sufera de exact aceeasi transfigurare, literaturizare bine facuta, careia ii erau supuse, inainte de treapta, textele. Nu e un repros de ordin moral (generatiile acestea au scapat de o asemenea apasare), ci o nuanta asupra careia Angelo Mitchievici nu ma edifica: unde e granita ? Ce a facut sa se schimbe radical optica (cel putin) autorului. Si nu numai a lui. O nuanta care incepe sa planeze si asupra mea. Generatii intregi care s-au supus cu placere modului comunist de a gandi lumea (si literatura) cu evolutiile ei luminoase, care, chiar necrezand, au scris cu siguranta comentarii patriotice, care s-au entuziasmat sincer la Mihai Viteazul lui Nicolaescu sau la Liceenii, au ajuns sa gandeasca altfel, sa simta penibilul trucajelor. Nu e numai o problema de maturizare, sau una de disidenta mascata: toate bancurile anticomuniste erau, la urma urmelor, astenice, neimplicate si iresponsabile in definitiv.Revolutia ? Desigur ca permis schimbarea atitudinii. Dar nu cred ca a si generat-o.
Suntem la fel de deprinsi cu stilul si intorsaturile lui, cu emfaza, ca atunci cand, in scoala, scriam adulatii sincere (care ne faceau si placere). Unde se simte schimbarea reala, ce ne demonstreaza ca acum suntem mai buni ? Aceasta e dilema in care m-a facut sa intru cartea lui Mitchievici. Desi, cred, fara s-o intentioneze...



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!