agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4605 .



Romanul de mistere în literatura română
articol [ Cultura ]
Romanul de mistere - o specie pe nedrept ignorată

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dorun ]

2004-02-04  |     | 



Marian Barbu
Romanul de mistere în literatura română
Editura Fundației ,,Scrisul Românesc", Craiova, 2003

Romanul de mistere - o specie pe nedrept ignorată

Dacă admitem existența unei categorii speciale de cititori, aceea a cititorului de romane, identificată și de Albert Thibaudet, într-un cunoscut studiu omonim, de bunăseamă că profesorul Marian Barbu aparține, fără doar și poate, acestei categorii. Mărturie stau miile de fișe de lucru, constituite în urma lecturării a sute de romane, un impresionant volum de muncă pentru orice filolog, o solidă bază de plecare în elaborarea studiilor Romanul de mistere în literatura română (1981, reeditat în 2003) și Aspecte ale romanului românesc contemporan, vol.I, II (1993, 1995), Reexaminări critice (1997).
Având aceste premise, deducem că declarația, din septembrie 1999, a fostului său elev, reputatul filolog Constantin Barbu, nu reprezintă un gest de curtoazie, ci este o necesară și bine-venită punere în drepturi a valorii: ,,Marian Barbu este, alături de Nicolae Manolescu, unul dintre cei mai autorizați cunoscători ai istoriei romanului românesc".
La vremea când Marian Barbu își definitiva teza de doctorat, Romanul de mistere în literatura română (1976), specia romanului de mistere la noi nu beneficiase încă de un studiu de anvergură, care s-o încadreze într-o firească istorie a prozei românești din veacul al XIX-lea, de la romanul tradițional, cu formele sale de manifestare, până la apariția romanului modern, scris cu o conștiință estetică superioară. Avem convingerea că studiul mai sus amintit, ,,o cercetare sistematică, exaustivă a romanului negru sau de mistere", cum îl caracteriza Mircea Zaciu (rev. Steaua Nr.11, 1981, pag. 34), venea să amendeze o tăcere stânjenitoare, o surprinzătoare lipsă de reacție critică la un adevărat fenomen de masă, en vogue în literatura acelei epoci de început - romanul de mistere.
Problematică pentru cercetătorul modern ar putea fi și apatia manifestată de criticii români ai veacului al XIX-lea în abordarea romanului, cu precădere a celui de mistere. Emblematic în acest caz apare mentorul de la Junimea, cu a sa teorie a ,,romanului poporan", din studiul Literatura română și străinătatea (1882), intervenție taxată de Marian Barbu (în manieră călinesciană, desigur) ca fiind ,, didactică și constatativă", după ce în prima ediție (1981) o considera și ,,lipsită de adâncimea nuanțelor, a discernământului modern", constatare ce nu era departe de adevăr! Dar și în opinia lui Călinescu, Maiorescu este considerat ,,inițiatorul conspirației tăcerii" în privința comentariilor la adresa romanului autohton.
Față de ediția din 1981, cea din 2003 (revăzută și adăugită) nu își schimbă orientarea tematică și estetică (fapt demn de semnalat!), dar are în plus un capitol, refuzat de cenzură în 1981, numit Implicații ale romanului de mistere în câteva proze ale secolului al XX-lea (Mateiu I. Caragiale, G. M. Vlădescu, Eugen Barbu, G. Călinescu) și o Addenda despre un scriitor uitat azi, I. M. Bujoreanu, dar pe care criticul și istoricul literar craiovean îl găsește ca reprezentativ pentru specia misterelor la noi, pentru ,,începutul filonului citadin din proza noastră", și, mai mult decât atât, unul dintre posibilii predecesori ai lui Caragiale, cel puțin ca dramaturg.
Într-un Argument la ediția a doua, autorul își motivează demersul investigativ: ,,...căutăm să găsim acel sâmbure valoric al romanului românesc din veacul al XIX-lea (în strânsă relație cu cel european), acel drum spinos al afirmării epicului, aplecându-ne asupra unei zone pe nedrept uitate - romanul de mistere". Și ,,aplecarea" lui Marian Barbu se dovedește a fi una făcută cu acribie și talent, două dintre atributele necesare unei cercetări filologice serioase.
Percepute azi ca niște autentice telenovele ale veacului al XIX-lea, provenind dintr-o perioadă considerată obscură în privința manifestării esteticului și a literaturității, romanele de mistere au pătruns în literatura română prin intermediul presei străine și al traducerilor (începând cu anul 1853), în momentul în care literatura noastră ,,își căuta cu eforturi proprii drumul spre personalizare și maturizare”, după cum remarcă autorul. Modelul, termenul de referință consacrat este celebrul Les Mystères de Paris, al lui Eugène Sue, apărut în Franța, sub formă de foileton, între 1842-1843, cu ecouri imense în epocă. ,,Toată Franța s-a ocupat timp de mai bine de un an de aventurile prințului Rodolphe înainte de a se ocupa de propriile-i afaceri…” scria Th. Gauthier în Istoria artei dramatice, fără să exagereze cu nimic amploarea ,,fenomenului”. Mai sunt semnalate ca surse de inspirație misterele Londrei, Berlinului, Madridului, Petersburgului, toate cu aceeași formulă compozițională.
Cercetarea întreprinsă de Marian Barbu impresionează prin multitudinea de sublinieri și considerații culturale, referințe de ordin teoretic, aplicate punctual scrierilor analizate în amănunt, într-un apreciabil demers comparatist. Astfel, exegetul consideră că urmând tipologia propusă de esteticianul G. Lukas, romanul de mistere ar putea fi alocat primului tip fundamental: romanul idealismului abstract; după clasificarea lui B. Tomașevski, încadrarea ar merge spre roman psihologic raportat la viața contemporană; după schema propusă de structuralistul rus V. Șklovski, romanul de mistere are o structură deschisă, fiind o construcție în paliere.
Surprinzând particularitățile speciei, Marian Barbu prezintă romanul de mistere ca pe o compoziție în paralele, bazată pe tehnica suspense-ului, tinzând spre romanul total, prin realizarea unui echilibru între ,,literatură” și ,,istorie”. Cu un parcurs destul de sinuos la noi, misterele sunt o scriere cu teză, în care eroii, mesageri ai Binelui, rezolvă nedreptățile din societate, dar prin acte de justiție personale, exact ca în basme. N-ar fi exclus ca inedita teză a lui Antonio Gramsci, care susține că Supraomul impus de Nietzsche nu are originea în Zarathustra ci în eroi populari precum Rodolphe și Contele de Monte – Cristo, să conțină un sâmbure de adevăr!
Ca reprezentant al structurilor pure ale romanului de mistere, Mistere din București (1862), al lui I.M. Bujoreanu, e prezentat drept ,,prima compoziție narativă, cu evidente note revelatorii ale urbanului”, prin care este descoperit marele oraș, prefigurând astfel proza realistă, romanul modern al secolului al XX-lea. Din excursul analitic al profesorului Marian Barbu cititorul reține, printre altele, o concluzie demnă de interes: ,,minorii” autori de mistere din secolul al XIX-lea sunt precursorii marilor romancieri de mai târziu Rebreanu, Mateiu Caragiale, Eugen Barbu sau George Călinescu!
,,Într-un fel, romanul de mistere de la noi a centrat toate tendințele de început ale realismului, găsindu-le un rost artistic, întreținându-le vii cu un instrumentar romantic, care era eteroclit” – conchide autorul.
Faptul că prin acest studiu reușește să aducă veriga lipsă dintr-o perioadă de început a romanului românesc, operând o strictă departajare teoretică a speciei misterelor, căreia îi descoperă multiple valențe estetice, Marian Barbu racordează romanul românesc de mistere la ,,marile teme sociale și romantice ale Europei". Ca în multe alte apariții publicistice făcute de-a lungul vremii, distinsul cărturar pune la dispoziția viitorilor cercetători ai literaturii (și culturii!) secolului al XIX-lea un excelent instrument de lucru.


Tudor Negoescu





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!