poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6307 .



critica națiunii dure.
articol [ ]
romanian dream și alte cele

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cosmin dragomir ]

2007-01-24  |     | 



Sunt cel puțin două lucruri pe care le pricep oricât m-aș strădui: etichetele sticlelor de vin și discursurile prezentatorilor de modă. Primele dovedesc că licoarea are gust inefabil întrucât șprițul stilistic de pe etichetă nu mă poate dumiri decât în privința mâncărurilor cărora să-l asezonez. Un mic pastel format dintr-o înșiruire de adjective care îmi dau mai multă bătaie de cap decât orice elegie de Rilke. Totul însă se clarifică de la a doua sticlă încolo.
Al doilea lucru enumerat mai sus îmi este chiar mai greu de îngurgitat. Epatare prin neologisme în care obiectul vestimentar, ca obiect de artă, nu numai că își pierde aproximativ toate atributele tehnice, dar se transformă într-o enigmă eufemistico-logoreică. Am urmărit cu atenție câteva astfel de comentarii din care nu am priceput când și de ce s-ar îmbrăca cineva cu acel costum. În schimb mi-am adus aminte că după un pahar cu vin roșu prefer să dezbrac o femeie, indiferent cu ce e îmbrăcată.

***

Aseară un prieten mă întreba de ce folosesc mereu motouri din alți scriitori. De ce nu mă strofoc să scriu un ceva care să mă reprezinte la fel de bine. Răspuns: din lene, prefer să îi las pe alții să gândească pentru mine.

***
„Dacă revoluțiile sociale au produs, în principal, schimbări radicale în raporturile dintre clase, revoluțiile în tehnică și știință produc schimbări în structura claselor, în definirea lor și procesul acesta se află sub ochii noștri, iar dacă nu îl vom observa, nu vom înțelege sensurile, nu îi vom descifra direcțiile, nu marxismul va fi de vină, ci „marxiștii”, adică acei „marxiști” care îl confundă pe Marx cu Hristos” (George Macovescu, Jurnal, ed. Dominor 2006)
„Occidentul este condamnat, dar Rusia e purtătoarea viitorului umanității: o parte a cosmosului este astfel salvată. Omul rus, cu toate greșelile sale, este mai aproape de Dumnezeu decât germanul cu „virtutea” sa și francezul cu „viciile” sale; o etică redevine posibilă; ea face din rusitate criteriul binelui. În fine, singura Întrupare a lui Hristos este popurul rus, „Hristosul rus ”( Alain Besancon, Originile intelectuale ale leninismului, ed. Humanitas 1993).

***
Din tot ce am scris până acum nu consider literatură decât niscaiva (puține) idei și fraze. Sunt satisfăcut.

***
Acasă sunt hippie. În oraș, uneori, trendy. Sunt de un kitsch total.

***
02.01.2007. De două zile România s-a integrat în UE. De dimineață citesc „romanul cocainei” de M. Angheev. La pagina 22 dau peste un citat cel puțin interesant, leitmotivizat apoi: „expresia lui preferată era: trebuie să fim europeni.”

***
“Sokolov s-a uitat în fața sa, a făcut câțiva pași și, lăsînd găleata jos, s-a așezat pe vine.
Gărmăjoara mică de excremente stătea în iarbă, lucind uleios. Sokolov și-a apropiat fața de ea. Fecalele miroseau puternic. Sokolov a luat unul dintre cârnații lipiți. Era cald și moale. L-a sărutat și a început să-l mănânce repede, mușcînd lacom, ungîndu-și buzele și degetele.”(, Vladimir Sorokin, Dimineața Lunetistului -Serghei Andreevici, ed. Paralela 45, 2004)
„Singura ușurare din dimineața asta este de ordin fecal. Fac pe neașteptate și fără cea mai mică imperfecțiune un rahat superb, atât de de lung încât trebuie să se îndoaie la capete pentru a încăpea în veceu. Privesc înduioșat acest frumos bebeluș grăsuț de mâl viu căruia i-am dat naștere și simt din nou că-mi vine să trăiesc”(Michel Tournier, Regele arinilor, ed. Univers 2003)

***
10 ianurie 2007. Aflu de la știri că este ziua mondială a râsului. Tot din aceeași sursă sunt informat cum că românii stau foarte prost, la coada clasamentului, într-un top al celor mai triste nații. Mă și mir, la câtă penibilitate...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!