agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4376 .



Cenaclul Agonia.ro – 2 decembrie 2006
comunităţi [ poezie.ro ]
la Café Deko, în incinta Teatrului Național, cu susținerea Muzeului Literaturii Române și a Revistei Șapte Seri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PaulBogdan ]

2006-11-27  |     | 



La orele două ale amiezei de sâmbătă 2 decembrie, vom întâlni în cadrul sesiunii cenaclului doi autori recunoscuți pentru maturitatea cu care își asumă actul creației: Ioana Barac Grigore și Ioan Peia.

Moderatorul acestei întâlniri va fi Felix Nicolau

La finalul sesiunii acestui cenaclu, microfonul va fi liber pentru aceia dintre dumneavoastră care doresc să lectureze textele proprii.

Adresa de contact pentru a trimite comentarii la textele prezentate editors@scriptor.info

--------------------------------------------------


Ioana Barac Grigore

Născută în satul Dracea, Teleorman. Absolventă a UNATC "I.L.Caragiale" - CAV. Scenarist. Coordonator Scenarii Televiziunea Română. Copywriter Televiziunea Romana. Senior Copywriter CNM.



portarul de la spital

te-am așteptat cu un buchet mare în brațe
la ieșirea din spital
portarul mă privea languros
țuguia către mine buzele albe
îl priveam mă priveam în oglinda retrovizoare
îmi era dor de tine
buchetul era prea mare
el țuguia buzele
eu mă priveam peste buchet
tu ieșeai și din mers aruncai o fisă în tonomat
era margareta pîslaru
nu-mi aminteam melodia

erai înalt și singur
te păstrai singur pentru cele mai bune haine
mi-am scos rujul din poșeta din piele de șarpe de casă
era ciclamen prea tare pentru o lipsă de ocazie
prea moale pentru ultimul sărut

portarul a pus mâinile pe parbriz
părea că mă întreabă pe cine aștept pe cine-aștepți
țuguia buzele lui sărace
atunci ai apărut tu în pași de dans
rujul s-a rostogolit între scaune
am știut că sunt vopsită greșit fără să mă privesc
peste buchetul cel mare

ai trecut dintr-o portieră spre alta ca un duh auriu
fredonai o melodie neamintită
aveai o aluniță sub ochi pe obraz
îmi era așa ca un fel de ceva din tinerețea mea
dacă îmi aminteam sigur muream chiar atunci de dor

și așa ne-am petrecut unul pe altul
unul prin altul
până nu ne-am mai văzut
tu fredonai cu urme de ruj pe frunte
eu vopsită greșit
el țuguia către mine buzele lui fără amintiri



askalon

nu mai merg la mecca, prietene
am traversat sângele de atâtea ori că am făcut arătură în carnea mării
cât am vrut să mă țin la suprafață tot mi-au ajuns călcâiele la fund
mi s-au invinețit, prietene bun, fesele de la atâția pași ai piticului
săriți, săltați, de uriaș pitic pași
să mă înec era de curând așa că
pa mecca pa călătorie inițiatică
pa magazinul de cristaluri pa și ocolul pe la piramide

mă duc la askalon în seara asta
trag o fuga în askalon
nu-mi spune că e scump și tu nu-ți permiți
amărât al berii răsuflate și al zerului
al drumurilor leneșe al câmpilor
ațâțător al datului în foc
al conservelor și pungilor cu ceva semipreparat în ele
și etichete lucioase deasupra
șamd
mă duc dracului la askalon să ingroș cartierul iezuiților cu un pom de oază
și în el o copilă căreia toți cretinii îi zic fata morgana
adică un fel de virgină pe nume morgana
cretini sunt ăștia fără carte domnule al iezuiților
o să fluier după un câine hei câine urinează rogu-te pe tulpină
că vreau să rămân greu
să fac un făt de pom de oază pe nume...
ignațiu de askalon

nu mă mai deplasez la mecca, prietene, și-atât
clondirul e plin cu malț și cu încă ceva și se înfoaie la mine
mă cheamă aduce o scară și și-o trântește de buză
hai urcă ia-ți vânt și aruncă-te
dă-te-n sânge încă o dată
m-am plictisit iar
m-am plictisit de dreapta dacă mă uit pe cer
noroc că nu mă uit și tot merg săltat, sărit
cu pasul uriașului pitic etc
la askalon se face coadă
o văd cum se formează cum se înghesuie toți să iasă
ca biciuiți
fătul de pom de oază țipă după clorofilă și după încă ceva
să înceapă istoria odată

tu ai impresia că bat câmpii dar nu-i bat, prietene, ei mă bat pe mine
până ajung eu ignațiu o să-și schimbe singur scutecele
o să vrea de mâncare
o să plângă mafoame mafoame până o să se sature
poate apuc să fac și testul de paternitate pe drum
la o benzinarie undeva
o să crească într-o clipă cât alții în atâtea și-atâtea cărți mincinoase
o să curețe cruciulițe în clondirul cu malț și încă ceva
o să le curețe de pe scară ca pe morcovi și o să le arunce peste mine

nu mă mai târăsc la mecca, iubit prieten
o să iau avionul până la ierusalim
un autobuz cu aer condiționat până la askalon
sau îl beau chiar acum
și mă duc să mă culc




bordurile din Place Pigalle


așa ar fi trebuit să fie
noi pe bordură în Place Pigalle
cu doi înfipți în centru în fântână
răstigniți eu în stomacul tău
tu într-al meu
digerându-ne
î n c e t f o a r t e î n c e t
în decor
cred că semeni cu Piaf mi-ai fi putut zice,
așa fără o mânecă
iar ei nu m-ar fi lăsat să răspund
de-acolo din lăuntrul lăuntrului meu
ne-ar fi înconjurat cu castagnete
tropăind secunde printre frimiturile porumbeilor
ăi penele gri
olé olé
flamenco pe ne me quitte pas
poate ți-aș fi spus așteaptă-mă puțin
puțin de tot hai dă-mi drumul puțin
îmi iau sacrificata de pe altar
și mă întorc repede la tine
ține-ți respirația
tocmai a născut doi ciclopi siamezi
tu ești tatăl
mi-aș fi imaginat uimirea din el
întors din centru
fântâna cu picături rotitoare
ești sigură că sunt ai mei
cred că m-ai fi întrebat
acum șapte zile și șapte nopți
eram în pântecul tău
ea a lipsit de la sacrificiu
poate o scurtă mișcare a sprâncenei
un colț de gură mirat
și-atunci cred că ți-aș fi luat capul în palme
și te-aș fi sărutat
l u n g f o a r t e l u n g
pe colț
în vântul care tocmai s-ar fi pornit
umed, dinspre apus
tu l-ai fi închis eu nu
cu el în centru mereu spre altar
ca să nu uit
n-aș mai fi auzit povestea ta
aș fi sorbit-o
aș fi știut-o oricum aș fi ascultat-o oricât
și mai termină cu neteoretizările
nu mă vezi că plâng în fiecare seară
uneori ziua
mi-am dat aripa la schimb pe inelul de ceară
iar la tine aici e fierbinte fierbinte bine
m-ai fi împins atunci
ănapoi de margine
și nu pentru că n-ar fi fost adevărat
doar așa din etc./ș.a.m.d.
hai ridică-te de pe bordură
asta poți să faci
ridică-te și rămâi
eu tocmai zbor
cu singura mea aripă fără inel
și mi-aș fi zis
nu așa ar fi trebuit să fie
nu așa

ar fi trebuit
să mă ții de talpi




o, mamă / separat o, ceilalți


o, tată
separat o, frații mei
sângele vostru ar trece prin mine
pe voi v-aș recunoaște
în dimineața asta întunecată
tocurile mele de tablă
răsună pe bulevardul central
în carantina orașului gol

o, prietene, indiferentule
separat, dușmane
vă voi alege iar unii de alții
la petrecerea de după victorie
masa va ședea pe o pânză de iarbă
pânza pe un vulcan
va fi belșug
saltimbanci menestreli
voi aduce circul la voi
și corida
vom râde vom glumi
eu voi ține amnarul
separat, țeapa

o, mamă
te-am recunoscut
după o vreme am uitat
că mă târăști după tine
pe unde te-ntorci
tata ne-a părăsit

separat
ceilalți





mălai


de câte ori trec pe lângă mihai viteazul
cu 90 sau cu 86
îmi aduc aminte de doamna de franceză din liceu
cum i-a răspuns unui coleg când o rugase doamnă
mâine plec în cantonament vin la craciun
să mă treceți și pe mine m-a rugat dom antrenor sa vă rog
în timp ce vorbea el se ridica pe jumatate
scaunul se ridica și el
zdrang!
se proptea de banca din spate privea
nu în pământ
puțin lateral spre chiurtu
schițând un zâmbet timid în colțul gurii
chiurtu îl ignora rânjea și se uita obraznic la doamna
ea a răspuns abia auzit
xule (nu-i spun numele acum e fotbalist celebru)
vrabia mihai viteazul! afla de la mine fundașule
vrabia mihai viteazul a repetat
parcă și mai încet frunzărind catalogul aiurea…

de câte ori trec pe lângă liceul mihai viteazul
cu 90 sau 86 spre universitate
dacă șed pe un scaun din dreapta imi amintesc
cum o privea chiurtu pe doamna de franceză
fix in ochi iar ea și-i ferea
și văd ca aievea ce imaginasem atunci
o vrabie grasă cu pupilele trase sub pleoapele scurte
cu ghearele în sus țepene tresărind în somn
intr-un ocean de mălai strălucitor
în soarele unei dimineți de toamnă




Melancholia/Apoftegma

"Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? "
Psalmul 41.6

Fierea mea neagra la pompa, o cismea de fiere
Jgheabul, curata jgheabul calumea, muiere
Despleteste-te curge in el lasa-te goala
Sa se adape manzul meu roib din lapte si miere

De tristetea amiezii si calugarul plange
Muierea plange e mica jgheabul o strange
Manzul meu rosu s'adapa si plange
din coama de sange
din coama-i
de sange

Drumul ma cheama

Rostogolesc
Un bulgare de solzi
Printre smocuri de par
Lumina mijlocie
Un ac am vrut
Nimic mai mult
Cat soarele mai are de cusut
Pan' la chindie?
Un ac am vrut
Am vrut sa vreau
Par si ciulini
Nu am vecini
Un drum prafos

De dus-intors

De-atatea ore, ani milenii secoli
Il urmaresc si il gonesc in noapte
Nimeni pe drum ma uit
La stanga
Dreapta
Nimeni aproape nimenea departe
Imping pe cer un soare negru
Du-te
Cu un ochi rade si cu al meu plange
Ti-am inhamat manzul meu roib in sange
Tu soare pleaca de la mine
Du-te

Privesc Fereastra

Fereastra are decupata'n sticla
Un ochi pe-o inima pitica
Un drum prafos
Cat sa incapa
Doar doua talpi
Apoi, e apa

Melania, impletesc sforile acestea pentru tine
Pentru tine m-am ascuns in akedia
Ma canonesc pentru tine ca dupa un mare pacat
M-am despletit
Mi-am retezat cu ciobul parul bogat
Parul pacat
Nesfarsit ca Dumnezeu

Pentru ce ma tulburi
Pentru ce esti mahnit
Suflete al meu?




cazane

îl fierb pe dan într-un cazan mic pentru albit rufe
îl fierb îl pregătesc pentru cină
poate voi face și-o salată de avocado cu usturoi
nu-l perpelesc nu îl prăjesc nu mai am vârsta digestiei barbare
el uite începe să miroase bine
a izma a mormanul bunicii din cimitirul de ziua a șaptea
chiar acum îmi amintesc și spun că-mi amintesc
crucea ei și dincolo de plasa gardului bolindete își duce capra la deal

îl încing pe dan între sânii mei
uite că-ncepe să miroase a lapte el doarme între sânii mei excitați
cu sfârcul drept între index și degetul mare
i-am cântat de leagăn l-am invitat la cină
mi-am pus la difuzor vocea blândă
i-am turuit o vreme despre dragostea matură
despre ce rămâne după ce totul s-a înfăptuit
iar despre asta totul s-a spus
am vorbit și apoi m-am oprit
am conchis că am laptele bun
bolindete îmi arunca o privire pe sub pălăria ponosită
a zis bună ziua și în gând uite-o și p-asta dă la bucurești
nu vede câți balauri a crescut pă mormanul lu' măsamarea

lui dan am poftă să-i nasc un om mare
să-l amestec cu o merdenea și o gură de cola
un fum de marlboro un junghi o minciună o trădare
și alte porcării înghițite între micul dejun și cină
tresare în somn faceți liniște ce dracului aici doarme un copil
se răsfată în cazan cu un sfârc în gură visează cum că
dacă asta va fi scris biserica va fi închisă unde cartea va fi citita
visul visat copilul dat în clocot a treia oară sfârcul mușcat oala fluieră
uite am facut un om mare de izma cu dan
un om mare unic la părinți siamez dandana fiica lui fiul ei
popa îl scufundă iar în cazan încă o taină vom degusta la cină
iar eu nu îi voi face pomenire vreodată și voi uita că acum mă vede ce fac
din cazan în cazan se va duce întoarce
raiul cazan iadul o vază rubinie cu lalele de plastic pe cruce
acum râde în somn despre el ea se scrie simt o căldura în piept
un sân crește altul se suge
are laptele bun
o să tai balaurii o să las pământul reavăn respirând peste piept
dandana mai vrea întinde un deget încet
atinge îl arde e rece afară e bine-n cazan
tresare și-l linge
s-a trezit
promite nu mai fac niciodata
uite se face noapte hai la culcare
acum ești înțărcat
m-a înțărcat





punga de plastic


„niciodată nu voi înțelege paralizia lor în fața farurile aprinse în noapte"

în mine se împlinește golul sau lipsa
pe fiecare alt continent în formare
la graniță nu mi se cere pașaportul
nimeni nu m-ar cunoaște daca m-ar vedea
ei privesc prin mine uriașele întinderi
în care sapă galerii scurte înguste fără odihnă
conduc mașinile lor minunate în spații dense
șoareci mecanici înaintând în roata de șvaițer
schimbă vitezele pun în funcție ștergătoarele
semicercuri de spații se curăță-n mine
iepuri înțepenesc în mijlocul șoselei
ochii lor în farurile roșii o cină fragedă un gest
blițuri la un spectacol cu ușile închise
codița norocoasă atârnată de oglinda retrovizoare
ce bine ca nu văd că nu văd în spate urme de roți
dâra de sânge blana amestecată în zăpadă
ce bine ca nu se transformă
să zicem din cauza mea
cum că aș fi tristă
că nu aș simți bucuria sau poate nimic nu aș simți


„mă incomodează din ce în ce mai mult hainele cu cât înaintez în iarnă"

mă despuiam la baia comună
puneau furtunele pe mine aruncau detergenți
se spune că iși faceau meseria erau plătiți
identitatea mea despielițată
un alambic a ramas peisaj strop cu strop
încă și încă un strop de tărie
cade acum fără zgomot din motor
ilegală producția spirtoaselor individuale
citești sub fiecare semnalizator
nu îmi pasă chiar nu simt cum îmi crește părul
cum în el se impletesc ciulini
unghiile îmi cresc strâng sub ele
noroaie spori cenuși minuscule gâze
se lovesc de mine ca de parbriz noaptea
mor strivite iși săvârșesc istoria
ea nu va intra în nicio programă de învățământ
eu călatoresc
nu mă vede nimeni
răstignită pe far


„hazardat inutil ușor ca o pungă de plastic dusă de vânt călătoresc în spații"

cam asta fac părți din mine
călătoresc
niciodată împreună numai bucăți
procedee prin care se montează
legi pe care nu le cunosc
și tu
mă lași să mă plimb prin tine
fără să mă vezi fără să mă auzi
ca și cum nu aș fi


„deschide-mă și arată-mi sentimentul experienței de a exista"

iubește-mă
sunt digestia ta respirația
schimbul de substanțe la nivel celular
simte-mă îți comand
măcar străduiește-te să mă numești
spune: acum respir
acum diger
stomacul meu ca o șosetă zemoasă
varsă otravă printre fructele lumii
vitriolul plăcerii de a mușca din măr
nările mele se deschid aerul intră
se duce în trahee bronhii apoi în plamâni
cum intră în bronhii cum miezul lui alunecă
în sângele meu priviți simt aerul
mult aer în arterele mele apa în țesuturi
și cum să numesc sentimentul cum experiența
îmi iubesc digestia respirația
schimbul la nivel celular
ulcerul mi-l iubesc mai mult pentru că doare
zborul în vânt și epiderma arsă de soare





sărut de siguranță

cătălin, nu știu când ai citit ultima dată un text literar
mai precis nu știu când
un poem
citez:
"eu ioana am construit
la roșu am zugrăvit am
pus parchet de bambus
am rașchetat am ceruit
am răscolit ale mele și
citez:
"am găsit un sărut de siguranță mototolit în spatele
unui sertar mereu închis am găsit netezit desfășurat
un sărut de siguranță
ca pe un covor roșu de oscar în care niciodată
niciodată, cătălin, nu se vor înfunda tocurile
vedetelor pe care nu va atârna trena din rolul principal
spre care, îți promit, niciodată nu vor alerga paparazzi
uite!
citez:
"clădirea răsună ecouri statuile au adormit în ploeiala lor
microfonul țiuie fotoliile din loja își răstoarnă evantaiele
partitura a alunecat pe goarna saxofonului și lămpile
lămpile clipesc și mor în scurtcircuit până când
până când, dragul meu cătălin, plușul roșu
se desface sângeriu în spotul ultimului
reflector înca funcțional

să-ți spun de ce meriți un brânci pe treptele moi ale templului
pentru zâmbet zâmbet zâmbet vis dorință amintire zâmbet
efortul molarului scânteietor fără măcar un blitz sau film
în aparat fără măcar refren la cântecul vacanțelor de la neptun
fără măcar o negare o grimasă o lacrimă un contrapunct

"nu știu - citez - cand ai citit ultima dată un text literar
un poem o tânguire un ghiont în plex o minciună
un adevăr ascultă la mine, cătălin, poimâine crestez
un sărut de siguranța în carena pragului meu lăcuit
calcă atent

citez:
…au rămas cioburi de la sticla de spumos (…)
…să nu te rănești la călcâi!"





un leu pentru ateneu

ger stație bloc cutie de chibrituri viața de rahat nu tu viitor nu tu recunoaștere nu tu cărți publicate nu tu iubire nu tu sex mama nu mă mai ceartă nici tata vai capul meu

zidurile astea nu mă lasă să ies
nu mai sunt tânără și nu-mi permit să mă plâng
mă vor întreba nepoții cum de mi-am permis să sufar de salon
la o vârsta nefragdă când ar fi trebuit deja să fac ceva cu
viața mea

am o dambla să îmi țin sticlele sub cheie și să le învechesc așa încuiate
acum sufăr din cauza unor întrebări pe care nu mi le-am pus în pruncie
cum ar fi de exemplu în timpul
comunismului

totalitar m-am chinuit să-mi bag mâna pe gat
și să o scot prin ochi absolut nesuprarealist
dar era cenzura și acum iată am peste 35 de ani
și m-am gândit să scriu și eu pe clubul asta de inimă albastră
(caut un curent să mă vâr în el)
of viață viață

legată cu ață mă uit la costel si ma mir ce probleme are
parca nu ar sti cum se masturbeaza femeile
astea sunt intrebari ce dracului
intrebarile incep cu iesirea de sub opresiune
si intrarea in nirvana prin stat in statie ca n-ai mertz

dar ai peugeos așa că dacă îmi leg șireturile bine de tot
pot deveni liricoidă până la lacrimi și putin haiku

po-mul-creș-te-fruc-te-reci
fa-ta-stă-in-ger
spe-ră-să'i-vi-nă-ci-clul

că altfel o ia dracu' și nu-i mai trimit nici lui bogdan bani
lasă-l să muncească să dea și el de greu
să nu umble teleleu

și acu' din adânc că și eu mă mai întristez uneori:

au început să-mi moară prietenii
nae a făcut un cheag la cap și l-au operat de două ori
să i-l scoată
că nu au nimerit din prima
i-au tăiat țeasta cu ferăstrăul
cine l-a pus să se scufunde după raci
de revelion l-am sunat să-i zic la mulți ani
și era singur
matușa mea are cancer la sân
și face citostatice la alexandria
o dată pe lună
este o pitică uriașă
are mai puțin de un metru și o cocoașă
mereu mi-a fost jenă să merg alături de ea pe drumuri
pentru că eram mereu mult prea înaltă
și mă simțeam atât de mică
ei își dădeau coate chicoteau sau o atingeau pe spinare
își scuipau în sân și se mai minunau încă o dată peste ce noroc au dat

dacă nici pe asta n-o înțelegi
nu mai înțeleg nici eu nimic de pe pământul ăsta

scris în ianuarie 2005, miami

iar azi, 07 iunie 2006, vin și zic:

mătușa mea face citostatice la bucurești
doctorița a zis unor paciente uitați-vă la
piticuța noastră și luați exemplu de la ea
arată-le mâinile
nu palmele... așa
este toată vânătă și acum priviți
uitați-o cum zâmbește vrei să traiești sau vrei să mori
da, doamna doctor, vreau să trăiesc
vreau să trăiesc și să mă fac bine
matușa mea are cancer la sân gradul patru
vrea să trăiască
vrea să trăiască

poemul ăsta nu este o ficțiune
vă povestește întâmplări reale

acum e la țară (în concediu, glumesc eu) până pe 26 iunie

iar nae e bine

bucurești




o vizită domnului mihuț

autostrada soarelui era în lucru scaunele aveau embargo
roțile lor erau înfierate de polițiști amabili
parcarea interzisă plimbarea interzisă zborul
ducerea la fel
pe acest sens
pe acest sens se lucrează doamnă circulația este blocată
embolia dumitale vezi cu câtă politețe îți vorbim
nu e de interes personal

faceți o escală
totul e zbucium
motelul aproape
se gătește în sânge
așa cum vă place
luați cina până se repară
e și teve vizionați un film
cineva se chinuie acolo
în timpul siestei
eroii mor întotdeauna uitați
sau nevazuți
vezi ceva? auzi ceva? simți vreun final fericit?
cum circul în scaunul meu electric cu roți înfierate
prin arterele tale?

acum fug de la locul faptei
un mod de a spune mă târăsc
alunec prin tunel când gravitația îmi permite
sunt din ce in ce mai aproape de tine la forjă
forjă este un termen introdus special
din alt univers
subteran

domnule mihuț ați comandat o crimă de lèse-majesté
am venit la plată
le nettoyeur tocmai intra când ieșeam
suflam în țeava flintei din mers
mă înecam cu fumul tușeam
domnule mihuț vezi bine cu câtă politețe îți vorbesc
dacă aș fi ajuns pănă în pragul tunelului domniei voastre
în scaunul meu zburător cu roți înfierate
v-aș fi putut repeta după alejandra
nimeni nu face rău unor oameni care îi sunt indiferenți

de dragoste

m-am întâlnit într-o zi in colț la Mercy
ieșisem să cumpăr pâine cubaneză si zahăr
pentru o noua cură de îngrășare
m-am privit in ochi cu atenție
- purtam privirea mea de la 21 de ani
si salopeta de in galben-pai -
a fost cu siguranță dragoste la prima vedere
știu că și eu ca și mine am ințeles ca eu eram aceea…
și eu ca și mine am știut că sunt iubirea vieții mele
în sfârșit
mă găsisem
am mers mai departe
am deschis ușa magazinului
Angie m-a întâmpinat cu același zâmbet
de fiecare zi
i-am răspuns cu același zâmbet
de fiecare zi
"Nice to see you, again, Aioana!"
"Nice to see you, Angie!"
am privit prin vitrină
fugar
nu mai eram acolo

m-am indrăgostit de mine fără scăpare
dar am știut ca și mine
că ar fi fost o iubire imposibilă

---------------------------------------------------

Ioan Peia

Născut în sat Malu, jud. Giurgiu. Absolvent al Fac. de Electronică și Tc. După '89 colaborează la diferite ziare locale.
În 2005 publică o carte de versuri, numită "Cântece de dragoste și pierzanie".







simplu adio

vine o vreme în care toate mor în jur
mor pur și simplu
și povestea se termină
o vreme când arborii nu mai au verdele de altădată
și degeaba mai cauți cuvinte liniștitoare
pentru a le reașeza în templu
printre
drumuri scâlciate și orizonturi totdeauna tulburi
ființe omenești cu lumânări și confeti în mână
mișcare și nemișcare somn și frânturi de zgomote

/în fiecare cutiuță cu gânduri
zboară câte o umbră
și nimeni nu știe ce se află dincolo
dincolo de marginea de mangal a fricii/

vine o vreme când tristețea și oboseala
se întipăresc adânc pe chip și nimeni
nu întreabă de ce
căci fiecare la rândul său
urlă gâtuit în gaterul alb de oase
o vreme când înțelegi că a plimba un hoit
de la un capăt la celălalt al vieții
se dovedește cea mai absurdă întâmplare statistică

vine o vreme când nu mai ai chef să dai nici o explicație
nu mai ai chef să trimiți nici o scrisoare
nici lumii nici lui dumnezeu
cuvintele-s putrede-n mâini
ca rădăcinile de sălcii fulgerate
și gata




un val mare de pământ


nu poți clinti nimic din loc
nici cu mâinile, nici cu mintea, nici cu inima
starea asta poate duce la încremenire
și somn

dacă

de la o vreme lucrurile nu ar veni grămadă peste tine
dacă nu ți s-ar împotmoli în piept, dacă nu te-ar sufoca
și nu ai începe să crezi că nu există nici un fel de legătură
între una și cealaltă
între viață și moarte
între bucurie și disperare
adică între două lumi complet diferite
prin care treci la intervale mari, neesențiale

dar tot ce e nou se consumă repede
și părea atât de proaspătă clipa de mâine
părea atât de îndepărtată negura și uitarea
în timp ce te adunai lângă
genunchii ademenitori ai iubitei
ca lângă un migdal înflorit
și cu o țigară leneșă, leneșă între degete
măsurai distanța dintre liniște și nepăsare
complăcându-te în banalități rafinate

atunci săreai din biografie ca un purice extaziat
din blana câinelui
dar saltul acesta lasă în aer prea ades lasă
o dâră de sânge închegat

da
lucrurile vin deodată peste tine grămadă
și nimic nu mai seamănă cu ce-a fost
cu ceea ce credeai că va fi
tot încerci să reașezi pozele în album
dar vechile urme
nu se mai suprapun peste noile urme
toate sar din cadru, se sfarmă, se împrăștie, se amestecă

în jur nici o imagine cunoscută, nici o privire
te-ai trezit în plin vacarm, simplă marionetă
care-și duce umbra asfixiată pe brațe
aninată de sfori, resemnată
așteptând ca lucrurile să vină grămadă peste tine
ca un val mare de pământ
negru




Quid prodest

oricum totul se stinge se stinge
prea trist sunt pentru a rosti senin acest adevăr
înfipt de-a dreptul în splină
dacă am angaja avocați celebri
pentru a ne stabili vinovăția unuia sau altuia
am pierde toată încrederea noastră în iluzie

nu
mai simplu de atât nu se poate
nu e vorba nici de dăruire nici de generozitate
și nici de dorință nudă reiterată la infinit
în forme noi și iarăși noi
e vorba de amestec și întâmplare
e vorba de banala hrană viscerală
metamorfozată ipocrit în sublimități contrafăcute
e vorba de vorbe
și atât

cine ucide iubește mai puțin
cine este ucis a avut un moment
de lipsă de luciditate

aici este un martir
acolo un martir
și peste tot
un șir lung de învinși și învingători
așa încât ajungi să te întrebi:
la ce dracu mai folosește balansul ăsta sideral
pe mâinile dragi ale iubitei tale
astarteea



cinci anateme pentru studiul nevrozei

1.

nevroză
ieșită în întâmpinarea altei nevroze
franz kafka a fost un ả
mare cinic
a scris un teanc de scrisori ucigașe
și le-a plasat tuturor
poștașilor din lume
lumea e în mare pericol
tocmai în aceste clipe, cetitorule
ești victima unei lecturi cinice
afli că sugestia e mult mai subtilă
și moartea mult mai
dibace
chiar că ai nevoie uneori
să-ți tragi un pumn
în creier


2.

mi-e frică de creierul tău
spune năluca
are tendoane și mușchi
cu care apucă împrejurimile
și le iubește
prin sugrumare


3.

hai nu mai plânge nu plângeả
îi zic
fii demnă și mori cu
refrenul pe buze
ea mă privește cu o halcă
de lacrimi
în gât
și își descheie durerea zâmbitoare
la bluză
cam așa cum se crapă dimineața
peste oasele sfărâmate
ale unei vărării de demult
și cum apune soarele în spatele locului
rezervat
circului umbertto
an de an


4.

nălucă nălucă
te-ai plimbat prin creierul meu dilatat
în toată libertatea
ca nicotina unui fumător împătimit
prin venele lui sfărâmițate
umbra ta mi-a întețit respirația
dorința mea de tine
m-a ținut în viață legat de furtunașele
aurii prin care curge extazul
ah, ce curvă de lux ești!
am înnebunit frumos
cu ochii la tine
am înnebunit și am alergat în
baptiseriul acesta de sticlă pisată
luneacoasă și indiferentă ești
făcându-mă să întind mâna după tine
ca un mandarin după aura sf duh
nu te-am avut niciodată
și mă întreb dacă ai fost vreodată altceva
decât
firul subțire de aer
prin nările unui muribund
decât iluzia iluziei mele
decât nălucă a
nălucii mele


5.

dacă astăzi am mai avut puterea
să mă scol din pat
e pentru că mi-e teamă de cearceafuri
simt în ele mirosul vâscos
al unui mormânt alb
care mă ademenește
mi-e frică de alb
tot așa cum îmi este de negru
mă scol în toiul nopții
înmormântat în albnegru
vomitând albnegru
sar brusc în sus
și dau cu pumnii în dimineață
să-mi deschidă

pe lângă fereastra mea
se învârt elice albnegre și apoi
noapte de noapte
dau buzna și se încurcă în cearceafurile mele
în țărâna cearceafurilor mele
eu strig și invoc dimineața
și dimineața vine întunecând pământul
vine spărgând fereastra cu elice albnegru
zboară năuc prin camera albnegru
se strecoară printre dinți printre gânduri
prin măruntaie
prin frică prin mormânt

albnegrualbnegrualbnegru




Liniștea



liniștea
cu o mie de clape de argint
împleticindu-și degetele prin sânge
ghimpi fotonici/celule mici/
porțelan sub scrum abia stins
eu nu tu nu
himen egiptean desfoliind taina albului zid
strălucitorului zid de zirconiu
pe tălpile tale buzdugan minuscul
făcând înconjurul ierbii
pe umerii mei cristale de bohemia
sunând subțire ca un cor de djini prelins
pe smalțul dintre coapsele-ți mici
și decente

liniștea
liniștea
coiful
eteric al minții al morții al umbrei criptice
eu nu tu nu
pulbere cosmică prin somn

orice neînțeles se schimbă-n
neînțelesuri și mai mari

spus-a magul

eu
nu
tu
nu
cheile porților sună mut vată cenușie
bazalt sticlos clopoței pietrificați rune sfărâ/
mate

neînțelesuri și mai mari

liniștea cu ace
în inimă



se întâmplă


se întâmplă așa
că stai desfăcut și tâmp și vegetal
ca o arahnidă în
plină inflorescență oxiribonucleică
ca o luxurie a viitoarei putreziciuni
și stai nepăsător
în fața rușinii de tine
și-ți numeri globulele ca un vraci
amuletele
și povestești rânjind
fagure pegătit pentru ultimul ospăț
al trântorilor
și-ți spui
am fost inexistent
am avut toate aproximările posibile
nici nu ar fi fost obligatoriu să clipesc

dar

trece nemernica de zi prin nemernica de făptură
și trage după sine ca pe o funie
deșirată de un nebun prin praful drumului
trage aceeași vomă rubinie de
sânge
și odată cu ea, câtă minciună !
trece un trenuleț portocaliu prin labirint
și duce cu el tot
gunoiul cosmic
iar odată cu el moș crăciun râde sărbătorește
tu întinzi o mână să-l oprești ci nu-l
poți prinde în nici o ambuscadă
în nici o ambuscadă

dar

privește cu coada ochiului
vipera elastică se ridică de la masa vecină
câtă grație și presimțire
te ia și te duce cu ea în haremuri

adio platonicule
pune-ți fermoar la cuvinte
ghemuiește-te-n palmă acolo

unde toate drumurile sunt posibile
îți trebuie doar un mic ghid de chiromantică

dar

vine un uliu mare negru
un nemernic de uliu mare negru și se așează pe
nemernica de făptură în nemernica de
clipă
pe nemernicul de oscior
și nimic nu mai seamănă cu zăpezile de altădată


dar

se făcea că e dimineață
și șeherezada sfioasă tăcu




Visul


poftim ce-am visat… am visat
că-s un înger în halva îngropat
și-o damelă cu ochii verzui
îmi bătea drept în sternuri un cui

dar ce tandră remorcă de oase
bascula printre cărnuri sticloase
când sta jos turcește să tragă
pe nas narghileaua cu fragă

ci eu se făcea că-s lăcustă
rozându-i tot tivul la fustă
iar dama cu ochii săi gri
mă orbi mă orbi mă orbi

și-mi zise în visul din vis
hai vino sărmane proscris
nu sta răzlețit ca-n pahar
aroma de vin mercenar

și-apoi acea damă de pluș
a zburat pe-un ceresc derdeluș
iar eu înger trist de halva
îi strigam: nu zbura nu zbura…



misiva și trenulețul fantomă

nu mai emigrez nu mai sparg pahare nu mai am
nici un steag cu insemnul crucii roșii pe piept
dacă azilul încă mai primește rezidenți
atunci voi face o cerere de intrare în porție
ooo, simfonia augură a tacâmurilor comunitare
care precede fericirea gastrică
și așteptarea înfrigurată a poștașului
cu misiva îndelung plănuită

iată misiva:
/cine face demonstrații de etică
mestecând pumnalul între dinți și cine
cere dovezi de fidelitate cu
zarurile măsluite
acela va avea sfârșitul
hiarei apocaliptice/

toată sala de mese a amuțit
toată sala de mese a uitat de tacâmuri
toată sala de mese se simte vinovată

nu mai merg în centurii nu mai sparg pahare vreau doar
un trenuleț jucărie vreau un trenuleț
curgând pe șinele lui sculptate în cer
uite cum vine și trece
uite cum vine și trece
și ce frumos
se înclină impiegatul
la înșurubarea lui prin
măruntaiele
minții



mică baladă pentru alison


ea îmbracă totdeauna o mie de gânduri
o mie de gânduri

o mie de gânduri

ea are transparența lentă a dimineții
și cântecul păsării albe
care învie în fereastră și ciugule diamante
cu un voal auriu și unul albastru
pe umeri

o melodie o melodie
în fereastră

și ea era albă pe negru și
îi flutura părul în vânt
și a spart geamul și a intrat și s-a așezat
pe vaza de deasupra patului
și a strigat

a fost odată ca niciodată
nevermore



rubiniu cu sunete

cum poți să faci
o femeie din cuvinte
cum poți să îmbrățișezi
cuvintele?

un urs cu labe cenușii
simte aroma de fragi din sângele tău
își părăsește bârlogul cu nările
priponite în vânt
sfâșie coaja copacilor
și te îmbracă într-un subțire sicriu de inele

iar tu ești atât de vie
că dacă ai inventa moartea
ea nu te-ar recunoaște de mamă


un munte se prăbușește peste o piatră
și la rădăcina pietrei muezinul cântă
o femeie de cuvinte
o femeie de cuvinte
nu poate fi strânsă în brațe
ea poate doar imita zborul gâștelor sălbatice
ea poate fi doar turnată într-un
pahar de noapte
unde un cnut rubiniu își spală limba
pe coapsa ei de cantilenă

scrii adânc și întunericul
îți înfulecă sângele
face din el nara ursului cu labe cenușii


o, trupul femeii de cuvinte
poate fi înmărmurit
poate fi prins
sub ținte de diamant dar trupul tău nu
trupul tău se zbate în chingi
ca flacăra sunătoare a unei chitări spaniole

scrie adânc în întuneric
scrie adânc femeie de silabe și zimțuri

aromă de fragi
în nările flămânde
ale unui urs cu labe cenușii:

un suav bărbat
de aer





amintire dintr-o scară de bloc

degeaba mai urci cartierul
printre tomberoane și pisici întărâtate
nu-i mai dai de urmă
a rămas suspendată undeva între etajele doi și trei
cu toată junețea ei pierdută la zaruri

hotărâserăți să umblați în sufletul gol
printre cearceafuri și sâmburi de vișini
era așa o lumină în jur
că auzeați cum se loveau de geamuri
gălăgioși pretendenți
la fericirea zilei de apoi

voi vă turnați sângele în
mari recipiente grecești de pe vremea
războaielor perse
nimeni nu cotrobăia prin pereți după
răpiri imaginare de prințese cu
brațe de spermanțet
și maci în floare prin părul buclat

timpul chițăia umil prin scrumiera de fildeș

dansul însiropat al sânilor
spărgea mici cuburi de cristal
pe vitrina cu reflexe sângerii

nu mai știați de nimic
nimic din cele obișnuite
chiria
factura la buleftrică
taxa la salubritate
filtrul de cafea arabică
ce mormăia amețit de arome într-un colț
aveați doar
o obsesivă percepție a foamei de voi înșivă -
animale de circ cu blana înșirată pe
biciul dresorului
totul se dezbrăca de moloz pe dinlăuntru
și rămâneau vitaminele prelinse pe
lumina aurie a pielii sincere
și explozive
ca niște fâșii colorate fluturând la mari sărbători citadine

ce dacă nu ai pieptul tatuat cu lei de mare spuneai
trebuie doar să auzi vibrația aceea luminiscentă
de castaniete în carne
ritmica aceea fulgerătoare
de simțuri fugite prin capilarele verii

da
aici s-a întâmplat

până și amintirea
unei scări de beton
dintre etajele doi
și trei
poate să lăcrimeze




brațele tale


ce moarte frumoasă e liniștea aceasta!

și cât de albe sunt brațele tale
înveșmântate cu dragoste!
ele vor a mă însoți pretutindeni

dar eu nu mă pot întoarce spre a-ți așeza acolo
un rondou de lună cu sânii dezveliți

nici măcar câteva lucruri mărunte
nu pot pune alături
armele mele pieptarele mele
încălțările mele cutiuța cu tutun ceasul cu lănțug
amuletele cărțile
nu-mi pot lua nici măcar amintirile ultimei respirații

în liniște
umbra mea nu mai are stăpân
acum când peste case plutește lenevos
un fum albăstrui
cianotic și ezitant ca o hidră flămândă

liniștea e înțelegerea simplă a faptului
că peste tot și întotdeauna se lasă seara
când îți îndeși degetele pe gât
și vomezi toate obișnuințele toate numele
toate cuvintele

când rămâi indecent de alb
în ușa odăiței și privești inert la steaua aceea
căzătoare
și fugi cu tine în gând pe marginea râpei
și te recunoști drept sinucigaș incorigibil

și totuși
consolator trofeu
brațele tale liniștite
înveșmântate cu dragoste
și moartea asta frumoasă
pretutindeni... pretutindeni...




transparența uitării


ești atât de curată, pierduto
că mă uit prin sângele tău
ca printr-un cristal de bohemia
șlefuit în somn

orice imagine concretă despre tine
se holografiază în jur
lăsând o ninsoare atomică
peste lucruri

deodată coboară noaptea
și îmi dansezi în pupile
ca o cerboaică
atrasă de rut

te întinzi pe somieră
soață de faraon
înaintea ceremonialului
zeificării

încăperea începe să alunece
asemeni unei goelette
pe smaragdul din
marea sargasselor

între noi
o sabie cu două tăișuri
desparte aerul
de aer

contopirea noastră, pierduto
are transparența a două păsări subțiri
scufundate
într-un fiord neștiut



Cherida

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!