poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2452 .



Emilian Marcu: Între contemplație și damnare
articol [ ]
Cronica literara Colecţia: Perspective Critice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Valman ]

2006-09-30  |     | 




Emilian Marcu: Între contemplație și damnare

Meditative, încolăcite a dragoste într-un hățiș de metafore, sonetele din volumul „Privilegiul giulgiului” (Ed. Alfa, Iași, 2005) se întorc spre începuturi, încercând să recâștige un gust al imaginii scânteietoare pe care mileniul nostru l-a pierdut, înstrăinându-și cititorul într-un univers aberant al angoasei fără leac.
Emilian Marcu reechilibrează poezia cu formă fixă, transformând-o în rugăciune și taină, versurile înlănțuindu-se ca boabele rozariului într-o gestică amplă ce cuprinde deopotrivă celestul și teluricul : „Ce mistică-mplinire, ce taină siderală / Ne-mprejmuie-n tăcere în clipa de extaz / Roua-n cuvinte, iată-i evlavie primară / Ecoul dintre gânduri, o roză de Șiraz” (p. 110).
Elementele de peisaj pătrund în sonet spiritualizate, cu o încărcătură emoțional-simbolică, redefinind un spațiu interior în care au loc „schimbări de ritm agale”, olimpian detașate, în ciuda preferinței pentru oximoron („zăpezile-n vâltoare m-aprind cu-alese gânduri” – p. 41). Între poet și regnul vegetal se creează o stare de simbioză care materializează conceptele, sacralizându-le în același timp : „duci veșnicia-n arbori ca pe-un ecou buimac” – „De iarnă-mpovărată ca gândurile-mi mute”).
Alegoria moarte-nuntă duce la o simbioză a elementelor din câmpul semantic al sacrului (crinul, altarul, secvența euharistică) cu cele care trimit la vegetația încremenită într-un tipar ce le schimbă structura și semnificația : „aurării de frunze-s sub altar” presupun eternizarea într-un spațiu stilizat, artificial re-creat și împodobit pentru a ascunde golul și tăcerea : „Aurării de frunze-s sub altar / Cămașa-n care nunta se ascunde / Nicicând nu vom putea străbate iar / Frigul ce-n oase, tainic, ne pătrunde // Miezul de pâine foamei se dedă / Că trupul meu e-o foame ancestrală, / Mută distanța-n cumpănă tot stă, / Lumina-n săbii, tragic, se răscoală. // De-n dorul tău de nuntă zace-un crin; / Pe mine țes păianjenii suspin” („Pe masa ta de nuntă zace-un crin”).
Iubirea, moartea, taina și tăcerea sunt temele preferate, tratate într-un registru grav care de îndepărtează de poemele din volumele anterioare ale lui Emilian Marcu ; parfumurile devin „reci”, frigul, tristețea, „mirările cerești din tâmplă” vorbesc despre trecere și despre schimbare, despre intrarea într-un alt anotimp al metaforei, mai profund, departe de suavitatea sprințară a sonetelor mai vechi. Imaginile se concentrează în jurul unei deznădejdi a frigului veșnic presimțit, căci „privilegiul giulgiului”, decodificat, poate însemna capacitatea de a contempla moartea, de a anticipa venirea ei în plan afectiv, apoi biologic și, în secunda arcului voltaic ce-o leagă și-o desparte în aceeași măsură de viață, și în plan mental : „De-atâta frig tăcerea-n cochilie / Se stinge-ncet ca spaima-ntr-un blestem / Mirări cerești în tâmplă-or să ne fie / Pasul incert, uitatul requiem” („De-atâta frig tăcerea-n cochilie”).
Iubirea își pierde incandescența, lanurile ei de maci se schimbă în „lanuri de rouă”, sugerând lacrima, „răzvrătirea” fiind transferată elementelor cosmice, singurele eterne și stabile; dacă îndrăgostiții nu mai sunt capabili de ardere, dinamica sentimentelor fiind înlocuită de contemplația apatică, elementele vii ale naturii le preiau cântecul și freamătul : „Femei de ceață trupul vostru blând / De mângâieri se surpă a-nserare / Lanuri de rouă-n tâmpla mea se-aprind, / Luna-n perdele intră-n disperare. // În falduri groase din perdele gri / Femei de ceață-mi apăreți spre seară / Apocaliptice și sincere, pustii / Ca tremuratul pas de căprioară. // Și orizontu-ncet se clatină-n priviri / Precum o frunză grea de galbenul culorii, / Femei de ceață-n trupul vostru miri / Damnați călătoresc și-aprind fiorii // Și-n falduri groase luna-n răzvrătire / Face viori din trupuri pe privire” („Femei de ceață trupul vostru blând”).
Poezia ca „ecou” dintre gânduri, cum o definește Emilian Marcu, intră în câmpul semantic al morții, văzută ca damnare veșnică și nu ca liman; densitatea liniștii e asemănătoare celei din adâncul disperat al mării înaintea unei furtuni : „Pe mări de disperare suavele meduze / Duc valurile-n spate ca pe-un păcat ușor / Ecourile moarte în scoică sunt confuze / Se-aprind și-n tulburare, de așteptare, dor. // Prin mute labirinturi ca pe cărări astrale / Păși-vom, clipa rară ca fumul ne-o vrăji / Nebuni de disperare pe neștiuta cale / Ca-n biblice halouri ne-om scufunda-ntr-o zi. // Și reci, și triști, și singuri, planetă răzvrătită / Ne duci cum duce valul tăcerile-n afund / De-atâta așteptare damnarea mea-i sortită / Sicriu să-mi fie-n noapte pe înghețatul prund. // Pe mări de disperare atlase reci și rare / Ne-or guverna-n tăcere nisipul de pe mare” („Pe mări de disperare suavele meduze”).
ă

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!