poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2629 .



Amendând falsul cultural, pictorul și ceramistul, într-o desăvârșită comuniune sufletească
articol [ Arte ]
Dumitru Ciocan -Sin și Ciprian Anghel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Titi Cosasu ]

2006-09-21  |     | 



Este din ce în ce mai greu să “amendezi” falsul cultural persistent în arealul teleormănean, și în special roșiorean, aflat sub “dopping”-ul manifestărilor fără substanță, neprofesioniste și susținute printr-un amatorism dezarmant, diletantist, intoxicându-ne cu un rezultat a cărei imagine grotescă izolează adevăratul act de cultură de o receptare pe măsură dincolo de barierele fizice ale județului. Este un tribut plătit și pentru că în plan reprezentativ oamenii de cultură nu i-au atitudine de izolare a veleitarilor.
Tripla lansare de carte a poetului Marin Codreanu și expoziția de pictură și ceramică a artiștilor Dumitru Ciocan – Sin și Ciprian Anghel pot fi trecute în categoria actului cultural consacrat, pe care eul substanței noastre iubitoare de adevăr sensibil se mai poate închina unei culturi care se perpetuează în această direcție.
Cum despre lăudabila acțiune a Bibliotecii Municipale “Gala Galaction”, tripla lansare de carte, vom reveni, ne vom opri la expoziția de la sala de expoziții a Centrului Cultural (mai degrabă fost, pentru că nu-și mai merită titulatura) -, sală care se zvonește că va deveni sediul unui partid aflat la putere. De remarcat că aici este singura sală de expoziție din județ ce îndeplinește mare parte din criteriile în domeniu.
Pe simeze se află lucrări semnate de pictorul Dumitru Ciocan-Sin, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, și ceramistul Ciprian Anghel.
Dumitru Ciocan –Sin și Ciprian Anghel au gândit aceasta întâlnire ca un dialog estetic propriu.
Pictorul și ceramistul, într-o desăvârșită comuniune sufletească, și-au așezat lucrările în spațiu și pe simeze astfel încât să servească acelei relații sincrone stabilite între cei doi de-a lungul existenței lor citadine comune, să servească demersul ideatic propus de aceștia.
Lucrările semnate de Dumitru Ciocan – Sin pot fi privite ca un itinerar biografic al devenirii artistice, aici regăsindu-se lucrări din perioadele tinereții experimentale, identității artistice și maturității.
Dacă despre abstractul din pictura pictorului din Roșiorii de Vede se comentează în continuare la București, ecourile după recenta expoziție de la Galeria Artis nestingându-se nici acum, despre peisaj, pentru că nu prea a expus, se vorbește mai puțin.
Există în aceste peisaje o prietenie cu natura, care i se dezvăluie nu în luxurianța ei, nici în efemeritatea ei, ci în ce are peren, trainic, probând certitudinea existenței pentru privitor și nelăsând nici un moment să despice realul sentimentul de melancolie, singurătate or tristețe.
Dumitru Ciocan – Sin are o viziune estetică proprie, având compoziții limpezi și meticulos elaborate. În majoritatea lucrărilor sale cromatica sugerează tensiunea interioară, prin culori vii, bine individualizate tonal și expresiv asociate, îngrijit repartizate pe suprafața pânzei.
Ciprian Anghel vine cu originalitatea proprie în arta ceramică, artă din ce în ce mai slab reprezentată expozițional, care, poate dintr-o eroare de percepție a organizatorilor, a fost prezentată ca fiind “ceramică artizanală”
Lucrările ceramistului roșiorean, aflat la cea de-a șasea expoziție personală – două internaționale, dobândesc prin ne ardere un sens și o profunzime aparte, în care se regăsesc energiile umane și ale pământului deopotrivă.
Ciprian Anghel încorporează materialității expresive o durată proprie, o anume coabitare cu (Piramidele vieții, Zborul, Poarta, Clopotul ș.a.m.d., cel puțin așa am văzut eu pentru că lucrările nu sunt identificate prin “nume”) o desfășurare temporală, toate raportate la un topos ancestral, dar care încearcă mereu să-și înglobeze, să-și apropie prezentul.
Publicul său descoperă la formule plastice ce aduc în prim plan alternanța plin-gol, structuri ceramice singulare sau incluse unui ansamblu, meticulos elaborate din punct de vedere tehnic, și riguros finisate. Toate acestea fac ca fiecare creație în parte să-și dobândească identitatea și să-și afirme mesajul la modul cât se poate de coerent.
Expoziția de la Roșiorii de Vede ne dezvăluie un univers în care certitudinea și frumusețea sunt posibile, în ciuda atâtor rebuturi “culturale” care ne sunt servite în ambalaje kitsch-oase.
Devenită de acum un reper pentru biografia celor doi creatori și pentru manifestările de acest gen din Teleorman, expoziția se dovedește a fi în egală măsură și o provocare a privitorului la o îndelungă meditație și, de ce nu, la un moment de reverie.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!