poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3790 .



Aș vrea să visez cu ușurința sufletească a copilului din pomul de caise
articol [ Societate ]
Eseu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Delagiarmata ]

2006-06-25  |     | 



’s ist Krieg! ’s ist Krieg! O Gottes Engel wehre, / Und rede du darein! / ’s ist leider Krieg – und ich begehre / Nicht schuld daran zu sein! (E război! E război! O, ingere lui dumnezeu, oprește-i, / Și amestecă-te în treaba asta! / Din păcate e război – și eu pretind / De a fi nevinovat!)
Aceste versuri tremurânde într-un lirism de o neputință fatală în fața urgiilor distrugătoare ale ființei umane au fost scrise de poetul german Matthias Claudius în anul 1778. E încă război, am putea adăuga, dacă viteza vieții cotidiene nu ar face din noi uituci notorici, sau, e iarăși război, am putea exclama la izbucnirea unei noi confruntări armate dacă ... da, dacă nu ne-am fi obișnuit de mult cu scene de groază, pe care emisiunile TV le transmit zilnic, uneori chiar „live“, pe micile ecrane.
Îl văd pe băiețandrul cu capul bandajat scufundat în lacrimi. Îmi îndrept privirea spre ușa sticlată până jos și mă uit prin ea în grădină. Pomul de caise, o specie rară de fructe în această zonă geografică și crescând doar ca amintire bănățeană în fața terasei mele, primește primii muguri. E primăvară, e pace pe meleagurile noastre. Și totuși închid ochii.

Mă suiam pe picioarele de lemn ale omului cu mustața măruntă și privirea blândă. Adulții or fi scris anul 1958 sau ’59. În capătul grădinii privirea-m zbura în depărtări, și peste acoperișurile caselor din strada Morii zăream silueta Pădurii Verzi. (Atunci nu existau case cu etaj în comună.) Numai doi sau trei ani mai târziu – bunicul care-și jertfise picioarele din carne și oase grandomaniei mortale a marelui Führer pășise peste pragul veșniciei – eram destul de viteaz și de izbutit pentru a mă cățăra în cel mai falnic dintre copacii de caise din grădina noastră.
Și de data asta îmi îndreptam ochii spre sud, numai că ceea ce m-a fermecat acum mai mult decât panglica pădurii, erau fulgeri de lumini la o distanță apreciabilă de la capătul stâng al zidului de copaci, fulgeri care nu izbucneau însă din cer, ci din pământ. Le cunoșteam deja din nenumărate alte zile de vară cu canicula bănățeană, și izvorul, din care iradiau în albastrul licărind al cerului, mi-a animat fantezia copilărească. Știam că acolo în depărtări, unde pădurea încă nu începuse să-și croiască silueta fascinantă și unde se întâlneau cerul cu pământul, decolează și aterizează păsările uriașe de fier care reflectă razele soarelui de vară. Erau după-mese în care viața de toate zilele pulsea undeva jos pe pământ, departe de mine. Am fost un copil fericit în coroana copacului de caise.

Deschid ochii, mă întind după ceașca de cafea. Nevasta a ales un alt canal la televizor și văd un copil năcăjit. E același băiețel bandajat, cu ochii înlăcrimați și cu plânsetul disperat. Îl văd mereu, pe toate canalele, toată după-amiaza. Prezența sa devine obsedantă. Refuz să mă mai uit la televizor. Răsfoiesc ziarul și . . . mă confrunt cu alte comentarii deprimante. „Tinerii soldați americani au exersat de mii de ori și au fost totuși profund șocați de realitatea: uciderea unui om în luptă“, scrie jurnalistul Doug Mellgren și îl citează mai departe pe caporalul de infanterie de numai 20 de ani Daymond Geer din Sacramento: „Chiar când am văzut cum a fost lovit un dușman – da, s-a tăvălit în noroi. Nu era bine.“

E război și nu e bine și simt o indispoziție subconștientă, când mă gândesc că de pe aeroportul care mi-a dăruit atâtea fulgeri văratice ar putea să decoleze într-o zi rea avioane cu încărcătură mortală, destinată micuțului irakian cu capul bandajat și inima turbată de frică. Jertfă inutilă, absurdă, absolut condamnabilă, ar spune și el, bunicul cu picioarele de lemn. Dar cei care pledează pentru un război i-au uitat demult pe zadarnic jertfiții ai generației de proteze.

Închid ziarul și încerc să mă întorc pe falnicul meu pom de caise, înapoi într-o vârstă, în care fantezia are posibilitatea să zburde fără realismul adoloscenților. Și ce-mi văd ochii, uimiți și triumfători? Micuțul irakian își șterge energic lacrimile și se transformă miraculos în Kara Ben Nemsi alias Old Shatterhand, doborându-i cu pumnul său de fier pe Saddam Hussein și George W. Bush, aducându-i astfel pe cei doi scelerați pe banca de acuzare a Curții Penale Internaționale.

Ingolstadt/Germania, aprilie 2003

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!