agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6999 .



Carol Iancu - «Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre»
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marina ]

2009-03-07  |     | 



Photobucket

«Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre»
Editura Hasefer, București, 2005
Colecția Judaica
ISBN 973-630-068-4
304 pagini



În anul 2005, Editura Hasefer a publicat în traducerea lui Þicu Goldstein «Les mythes fondateurs de l’antisémitisme. De l’Antiquité a nos jours» de Carol Iancu. Acest volum apărut în 2003 la Editions Privat din Toulouse, reprezintă unul din studiile extrem de elaborate în istoria iudaismului ale distinsului autor Carol Iancu, ale căror lucrări de specialitate au fost de curând menționate și în bibliografia unui best-seller «Eugene Ionesco. Mise en scène d’un existant spécial en son œuvre et en son temps», Flammarion, 2009, al scriitorului André Le Gall.
Originar din România, Carol Iancu este profesor la Universitatea «Paul Valéry» din Montpellier, doctor honoris causa al Universității «Babeș – Bolyai» din Cluj-Napoca, director al «Centrului de studii și cercetări evreiești» din Montpellier, copreședinte al Asociației pentru înțelegere iudeo – creștină din Franța.
«Les mythes fondateurs de l’antisémitisme. De l’Antiquité a nos jours» se constituie într-o analiză istorică detaliată a fenomenului antisemit prin prisma socio-politică și este în primul rând, așa cum menționa și Carol Iancu: «O datorie a memoriei și o datorie de recunoștință față de o lume care nu mai este, față de un idișland dispărut în demența Shoah-ului. O datorie de recunoștință, dublată de o necesară avertizare în privința nocivității antisemitismului.».

Volumul «Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre» este structurat în șapte mari capitole: «De la antiiudaismul la antiiudasmul creștin», «Antiiudaismul medieval creștin și musulman», «Fundamentele ideologice ale antisemitismului modern», «Manifestările antisemitismului modern: de la pogromuri la Shoah, «Miturile antisemitismului modern», «De la antisionism la „noul” antisemitism contemporan» și «Miturile antisionismului și „noul” antisemitism» pe care vă invit să le aprofundați.

Într-o lume în care toleranța interetnică este absolut necesară în dezvoltarea civilizației umane, antisemitismul devine un real pericol ca orice altă formă de rasism.
De ce acest fenomen a luat o asemenea amploare, cine și cum a provocat resorturile iudeofobiei și implicit xenofobiei, din antichitate până în perioada contemporană, acest factor major distructiv, care antrenează spre genocid și distrugere purtând spectrul conflagrațiilor mondiale, iată întrebări cărora autorul le prezintă răspunsurile prin prisma cercetării istorice în acest studiu.

„Iudeofobia este o psihoză” așa cum menționa medicul rus Leo Pinsker în 1881, o psihoză gravă ca și xenofobia generalizată împotriva contemporanilor noștri, indiferent de grupare etnică, de convingeri religioase și politice. De la idolatrie la monoteism, de la protorasism la antisionism, revizionism și negaționism, xenofobia constituie regresul civilizației moderne, într-un secol în care ajungem paradoxal, în spațiul cosmic dar nu suntem capabili să acceptăm pe ceilalți semeni de lângă noi.

Prin cartea sa «Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre», Carol Iancu demonstrează necesitatea cunoașterii istoriei civilizațiilor și susținerea "moștenirii intelectuale comune" a omenirii, fiind un militant consecvent alături de alți oameni de știință din întreaga lume, în lupta pentru eradicarea nu numai a iudeofobiei ci a xenofobiei, indiferent de rasă și credință.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!