agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3717 .



muzică și pietate
articol [ Cultura ]
sufismul

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ceni ]

2009-02-27  |     | 



În lume circulă diverse informații negative și șocante despre Islam. Acesta e descris nu de puține ori ca o forță amenințătoare, legată de fundamentalsmul rigid, represiune sau terorism. Pe lângă aceasta, fundamentaliștii interzic muzica. Însă există și o altă parte a islamului care introduce muzica în inima pietății religioase. Latura populară și mistică a islamului este reprezentată de sufism, cu milioane de adepți în toată lumea. Analiza acestuia cu imparțialitate răstoarnă toate prejudecățile despre islam, care în esență cultivă pacea, toleranța și pluralismul. Sufismul este antidotul stereotipurilor negative ale islamului. Din începuturile sale, sufismul a creat o artă, muzică și poezie desăvârșite. Precum trubadurii Vestului medieval, au predicat prin intermediul muzicii și au o popularitate în lumea islamică, barzii ei cuvioși proslăvind divinitatea. Dar, folosirea muzicii atrage blamul fanaticilor islamici, care, cred ei, muzica abate de la Dumnezeu, deși în Coran nu scrie că muzica e interzisă. Pentru sufiți, muzica și poezia rămân trăsături intrinseci credinței. Ei consideră că prin ele își manifestă iubirea și nu teama de Dumnezeu, atingând în cele din urmă o stare de extaz spiritual. În lumea islamică, muzica sufită ia o multitudine de forme. Contopindu-se cu tradițiile locale, creează culori și sunete variate. Această muzică a atras milioane de fani nemusulmani, grație puterii sale acaparatoare, extatice.
Rădacinile sufismului sunt incerte, însă islamismul și creștinismul au origini și locuri comune: deșerturile și satele din Orientul Mijlociu. În Siria bizantină, numeroșii eremiți creștini umpleau peșterile, rătăceau prin deșert sau trăiau pe stâlpi, fiind numiți stiliți. Se credea că suferința acestor sfinți le câștigase accesul la divinitate. În timpul convertirii Siriei la islamism, lumea se aștepta ca sfinții ei să facă la fel. Termenul „sufit” se spune că face aluzie la legătura cu creștinismul, deoarece „suf” în limba arabă înseamnă „lână”, referindu-se la veșmântul pustnicilor și adoptat de primii sufiți. „E uitat adesea că islamul a adoptat multe de la primii creștini: postul de o lună, numit mai târziu Ramadan, și obiceiul de a te descălța la intrarea într-un loc sfânt. La mănăstirea creștină din localitatea siriană Sednaya se pot vedea cum vin să se roage și musulmani. Aici, confluența religiilor se manifestă concret. În timp ce musulmanii cred că Dumnezeu trebuie abordat direct, sufiții preferă adesea mijlocirea unui sfânt, precum Fecioara Maria. Într-o lume a conflictului între civilizații și a atentatelor, toate acestea par extraordinare, dar ele rămân obiceiuri vechi. Musulmani, creștini și evrei refarzi au aceleași lăcașuri și sfinți. În această mixtură culturală diversă își are rădăcinile sufismul.”(William Dalrymple, „Muzica mistică a Islamului”)(*)
Primii sufiți erau pustnici în deșert, dar până în secolul VIII veniseră în noile orașe musulmane. Însemnări ale ordinelor sufite arată că foloseau muzica de pe atunci. În orașul Alep din nordul Siriei, unde se găsesc sute de case sufite ascunse pe străzile vechiului oraș, oricine își poate face o idee despre cântecele și ritualurile primelor ordine sufite și felul cum sunau ele. În diferite zile ale săptămânii, aici se ține așa-numitul „Zikr”, un ritual de comemorare a Domnului, cu rugăciuni, cântece și tobe, în tonul vechii tradiții. E evidentă legătura cu monahismul creștin timpuriu, cu monahii pentru care „rugăciunea lui Iisus”, ce repetă mereu numele Mântuitorului, era în centrul spirituașlității lor.
În micul oraș turcesc, Konya, se află mausoleul misticului sufit care a ajuns să reprezinte idealurile sufismului în toată lumea. Celaleddin Rumi sau „Mevlana”, care înseamnă „Domnul nostru”, s-a născut în Afganistanul de azi, dar din secolul XIII a trăit în Konya. Mausoleul și mormântul său de aici atrag pelerini din întreaga lume. „Rumi a subliniat că ritualul și postul sunt pentru cei religioși, dar dragostea e peste tot și e cel mai sigur drum către cele sfinte. Rumi a fost cel mai bine vândut poet în America anilor 1990 și acest lucru confirmă forța lui de atracție, mesajul său întrunind valențele atemporalității. Deși a trăit în secolul XIII, cărțile sale sunt traduse în toată lumea, întrucât poeziile sale îndemnă la iertare, pace, înțelegere și respect de sine. Rumi a fost gânditorul musulman cel mai universal. Din scrierile lui ai impresia, fiindcă Domnul sălășluiește în inimă, că nu are importanță religia. Pot ajunge la El și creștinii, și evreii.”(*). Adepții lui Rumi erau sufiții mevlevi, răspândiți în Imperiul Otoman. Ei sunt cunoscuți în lume ca „dervișii rotitori”. Rotirea avea rolul de a le concentra mintea asupra Dumnezeului din sine. Ritualul de învârtire a dervișilor rotitori nu poate fi numit dans, ci rugăciune. Modelul rotirii este universal. Totul se rotește în lume, de la celula până la galaxii. Prin rotire dervișii rotitori iau parte la această rugăciune universală. Muzica acetui ritual, numit „Sema”, provine din tradiția otomană clasică. Majoritatea muzicii pentru poezia lui Rumi a fost compusă în secolele XVIII și XIX. Ceremonia a devenit destul de formală, dar pe vremea lui Rumi era mereu ceva nou. O poveste spune că Rumi, mergând prin bazarul fierarilor în Konya, a fost copleșit de sunetul ciocanelor. Se spune că atunci s-a rotit prima dată, purtat de ritm într-un dans extatic. Muzica este partea vitală a filozofiei lui Rumi. Cel mai faimos poem al său începe cu fluierul de trestie, naiul. Grație lui Rumi, naiul a devenit o alegorie pentru neamul omenesc. În ceremonia Sema pot fi distinse patru momente: „Către Dumnezeu”, „Cu Dumnezeu”, „În Dumnezeu” și „Reîntoarcerea”. Cel mai important mesaj al lui Rumi este unitatea. El a spus „Am venit să unesc, nu să dezbin”.
În 1925, ca parte din programul său de occidentalizare a statului, Kemal Atatürk a interzis cultul Sema și a închis sălile sufite, „tekke”. Clădirile aferente au avut alte destinații: orfelinate, depozite. Unele au devenit muzee, precum „Tekke Galata”, din centrul orașului Istanbul. Pentru statul turc însă, dervișii reprezintă azi doar o atracție turistică. Efectul interzicerii este că sufismul a juns să aibă caracter subteran. În anii 1940-60, manifestările sufiste erau ținute pe ascuns, practicanții fiind pasibili de a face inchisoare. Astăzi sunt totuși tolerate. Un semn pozitiv este succesul în Turcia, Europa și America a „sufismului de club” Mercan Dede. Pentru Mercan, combinația muzicii electronice cu filosofia sufistă este inspirată de Rumi: „Rumi are o zicală: suntem ca niște oameni sașii, ce văd totul separat, dar când privim în direcția bună, nimic nu mai este separat. Totul este una și esența sufismului, este unificarea lucrurilor. La prima mea reprezentație am combinat sunetul naiului cu beat-urile techno underground. Energia dansului s-a schimbat, muzica electronică și cea sufită spun aceeași poveste, dar folosesc limbaje diferite.” După Mercan, esența sufismului constă în unirea oamenilor, fără ca oamenii să gândească la ceea ce cred ei că sunt.
Lahore este considerată capitala culturală și artistică a Pakistanului. Un loc deosebit de dinamic, plin de vitalitate. E faimos pentru mâncarea pundjabi și evident pentru muzica sa. „Aici, toba numită «dhol» dă viață muzicii locale, bhangra. Ea este cel mai bine să fie ascultată în locurile sfinte sufite. În fiecare joi seară, seara de dinaintea zilei sfinte musulmane, are loc un ritual la mausoleul lui Baba Shah Jamal. Sunetul tobeleor imense aduc pe spectatori și pe adepți în delir. Ritualul poate fi asociat cu cel al dervișilor rotitori din Turcia, dar având mai puțin rafinament, fiind mai brut. Se pare ca așa era în secolul XIII: o simțire pură, primară ce ducea la extaz.„(*).
Muzica și poezia sufită au avut rol în răspândirea mesajului islamului spre publicul larg. Noua religie a fost adoptată în mod predominant de populația hindusă începând cu secolul XII. În secolul XIII, Amir Khusrau a compus o piesa muzicală qawwali, ascultată și astăzi. Se crede că a fost prima piesă de acest gen. Cântăreții o agrementează spontan cu expresii lingvistice ale altor poeți. Uneori cuvintele textelor qawwali sunt reduse la fragmente și silabe, numele sfântului fiind repetat neîncetat. Amir Khusrau, creatorul muzicii qawwali, este îngropat în Delhi. El este privit ca un mare părinte al muzicii clasice din nordul Indiei. Mormântul său se află lângă cel al maestrului sufit Niyamuddin Auliya, unul dintre cei mai venerați sfinți indieni. Aici se pot vedea credincioși de diferite confesiuni care se roagă împreună, să-și comunice dorințele sfântului și să asculte qawwali. Aici sufismul nu este ceva superficial sau de pe altă lume, ci e ca un balsam pentru rănile religioase infectate ale Indiei. Așa cum muzica și venerarea sfinților i-au apropiat pe sufiți de vecinii lor hinduși și creștini, tot astfel i-au despărțit de frații lor musulmani ortodocși.
Azi în Pakistan, la celălalt capăt al spectrului față de sufiți, islamul conservator a căpătat putere grație școlilor islamice, „madrasa”, și moștenirii jihadului din Afganistan. Este islamul cu o agendă politică intransigentă. În lăcașul celui mai puternic partid religios, Jamaat-e-Islami, se refuză finanțări saudite, dar se consideră venerarea sfinților drept idolatrie și, bineînțeles, condamnă folosirea muzicii cu instrumentele „tabla”, „sarangi”, „dhol” care conduc oamenii pe căi greșite și păcătoase. Pentru învățătorii islamici muzica e o abatere, dar și o amenințare. Jugnu Mohsin, editor, este reprezentanta unui respectat ziar din Pakistan. Ea a transmis publicității: „Totul se leagă de putere. Sufitul aspiră la putere, deoarece comandă dragostea, loialitatea și credința majorității populației. Dacă ești o femeie căzută și vii să te rogi, te va ierta și accepta. Însă crezul învățătorilor islamici e extrem de exclusivist și dur. Nu înțelege slăbiciunea umană, în timp ce sufismul o face. Seamănă cu mesajul lui Iisus Hristos. Oamenii îi iubesc pe cei ce iartă.” „Pentru a fi înțeles mai profund sufismul, e recomandat de a merge la festivalul anual „Urs”. Acesta celebrează moartea sfântului, ziua când și-a întâlnit Făcătorul, în Bhitshah, provincia Sindh, la mormântul lui Shah Abdul Latif. În ceremonie se venerează un sfânt mort, într-o atmosferă de petrecere și muzică, motive pentru care este și dezaprobat.”(*). Shah Abdul Latif a fost cel mai mare sfânt și poet din Sindh. Poezia sa, cu rădăcini locale, e știută de toate etniile din Sindh. A murit în 1752 și de atunci, zilnic, muzica lui e cântată seară de seară în locul unde a trăit. Instrumentul folosit de acești monahi cântăreți sufiți se numește „damboor” și a fost inventat de însuși Abdul Latif. Deși poeții sufiți au trăit în urmă cu sute de ani, pentru mulți pakistanezi ei sunt încă o parte vie a culturii. Tradiția sufită îi atrage pe toți, de la scriitori la cântăreți pop.
Cea mai veche capitală imperială din Maroc, Fes, are 1.200 de ani. E unul din centrele de educație ale lumii arabe, având o universitate cu 200 de ani mai veche decât Oxford și Cambridge. Sufiții de aici îmbină învățăturile marilor poeți filosofi medievali cu viața artizanilor obișnuiți de azi. „Aissawas” este unul dintre cele mai răspândite ordine sufite din Maroc. Muzica sufită marocană e definită de ritmuri intense, ca într-un fel de jazz spiritual, cu improvizații la oboi. Muzica și extazul produs prin amplificările sonore au un tipic marocan și berber, fiind diferite de cele din Siria și Pakistan. În zonele de la țară se întâlnește ceva ce nu se găsește prea des: femei cântărețe. Muzicienele „Jilala” sunt renumite pentru puterile lor vindecătoare. Ele cred că o boală care își are cauza într-o suferință a spiritului poate fi vindecată prin muzica sufită, făcând oamenii, în special femeile, să intre în transă. La Fes, oamenii pot vedea o altă imagine a islamului. Aici, prin festivalurile muzicii sacre, se transmite un mesaj de unire a diferitelor culturi și religii, ideea fiind in extremis una simplă: să adune laolaltă muzica religioasă din toată lumea, indiferent de confesiune, arătând că islamul a fost mereu o religie a păcii și toleranței. Azi, în islam, sufismul are un rol de jucat, lumea nefiind uniformă, pentru a o liniști întrucâtva în compozitul trup-suflet.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!