agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6611 .



Carol Iancu - «Bleichroeder și Crémieux. Lupta pentru emanciparea evreilor din România la Congresul de la Berlin. Corespondență inedită (1878-1880)»
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marina ]

2009-01-17  |     | 



«Bleichroeder și Crémieux. Lupta pentru emanciparea evreilor din România la Congresul de la Berlin. Corespondență inedită (1878-1880)»
Editura Hasefer, București, 2006
ISBN 973-630-08-3
384 pagini



Volumul « Bleichroeder și Crémieux» cu subtitlul « Lupta pentru emanciparea evreilor din România la Congresul de la Berlin. Corespondență inedită (1878-1880) » a fost publicat în 2006 la editura Hasefer, București, autorul fiind Carol Iancu, cunoscut profesor universitar din Montpellier, doctor honoris causa al Universității «Babeș – Bolyai » din Cluj-Napoca, director al „Centrului de studii și cercetări evreiești” din Montpellier, copreședinte al Asociației pentru înțelegere iudeo – creștină din Franța.
Lansarea cărții a avut loc în același an la librăria Cărturești din București în prezența autorului și a unor personalități din arealul cultural, respectiv dr. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, scriitorul Ștefan Iureș, dr. Rodica Radian - Gordon, ambasadoarea Statului Israel, Irina Boulin-Ghica, directoarea Institutului Francez din București, Marele Rabin al comunității evreilor din România - Menahem Hacohen ș.a.
«Bleichroeder și Crémieux. Lupta pentru emanciparea evreilor din România la Congresul de la Berlin. Corespondență inedită (1878-1880)» a fost tradusă de Oana I. Popescu după volumul «Bleichroeder și Crémieux. Le combat pour l’émancipation des Juifs de Roumanie devant le Congres de Berlin. Correspondance inédite (1878-1880)», CREJH, Sem nr. 4, Université Paul-Valery, Montpellier, 1988, 446 pagini.

Materialul documentar inedit prezentat în acest studiu de eminentul autor Carol Iancu, expert în istoria iudaismului internațional, este rodul unei munci de cercetare de câțiva ani în arhivele Ministerului Afacerilor Externe francez precum și la biblioteca Alianței Israelite Universale (creată în 1860). O sută șapte documente de mare interes pentru istorici dezbat problemele diplomatice declanșate în jurul Tratatului de la Berlin din 1878, explicând una din clauzele neobișnuite ale acestuia: subordonarea – așa cum precizează autorul în introducere -, recunoașterii independenței României de către reprezentanții marilor puteri cu acordarea emancipării evreilor români și evoluția acestui aspect istoric.
Volumul este alcătuit din cinci mari capitole: «Nașterea României și a problemei evreiești»; «Măreția unei politici evreiești de intervenție: Bleichroeder și Crémieux în culisele Congresului de la Berlin»; «Limitele unei politici evreiești de „intercesiune”: recunoașterea independenței României și neemanciparea evreilor români»; «Prezentare sumară, cronologică și analitică, a corespondenței inedite»; «Corespondență inedită între Cremieux, Alianța Israelită Universală și Bleichroeder, completată cu diverse alte scrisori inedite»; inclusiv Anexe –documente de mare valoare istorică.

Corespondența dintre Adolphe Crémieux (președintele Alianței Israelite Universale) și Gerson von Bleichroeder (prietenul și bancherul kaiserului Otto von Bismark) sau cu diplomații francezi Saint-Vallier, ambasadorul Franței la Berlin, Waddington, ministrul Afacerilor Externe, Joseph von Werheimer din Viena dezvăluie culisele afacerilor politice și economice ce au schimbat cursul istoriei imediat după abdicarea forțată a principelui român Alexandru Ioan Cuza și instaurarea în 1866 pe tronul României a principelui Carol de Hohenzollern –Sigmaringen. Treptat, idealurile și proclamațiile revoluționarilor valahi și moldoveni de la 1848 în care erau incluși «frații israeliți», sunt abandonate.
Adolphe Crémieux va încerca zadarnic să obțină emanciparea politică a evreilor și implicit modificarea articolului 7 din Constituția acelei vremi ce menționa că «numai străinii de rit creștin pot obține calitatea de român».
Acest drept va fi obținut mult mai târziu prin contribuția semnificativă a lui Adolf Stern (1848- 1931) om politic și doctor în drept cel care a făcut parte din delegația română la negocierile de pace după Primul Război Mondial în calitate de consilier al regelui și membru în parlamentul român. Cunoscut erudit, traducător al operelor lui Shakespeare în română, Dr. Adolf Stern va contribui de-asemenea, la construirea Templului Coral din București și va întocmi primul Cod penal.
Așa cum subliniază și Carol Iancu, autorul studiului «Această corespondență inedită aruncă o lumină nouă, nu numai asupra acțiunii personalităților și organizațiilor evreiești din Franța si din Germania (precum și din alte țări occidentale) în favoarea îndepărtaților lor coreligionari români - este pentru ultima dată în secolul al XlX-lea când asistăm la desfășurarea unei politici evreiești de intercesiune de o asemenea amploare - dar ea clarifică în egală măsură rolul și atitudinile diplomației franceze și germane față de România și de evreii ei. Cu alte cuvinte, ansamblul documentelor pe care le publicăm aici interesează în acelasi timp istoria evreilor și cea a relațiilor internaționale.».
«Bleichroeder și Crémieux. Lupta pentru emanciparea evreilor din România la Congresul de la Berlin. Corespondență inedită (1878-1880)» reprezintă în același timp, o pagină din istoria României, pe care iată, este necesar să o completăm prin modesta noastră contribuție.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!