agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7129 .



Vasile Popovici - Rimbaud
articol [ Carte ]
Colecţia: "mă-nclin la traista-nflorată şi goală a bunicii şi la căţelul meu vechi fac o eschivă şi tac când lovesc." – Cosmin Perţa

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Raul Huluban ]

2006-05-07  |     | 



[Vasile Popovici - "Rimbaud", editura Cartea Romînească, 2006]




Vasile Popovici debutează cu "Marin Preda – timpul dialogului" la editura Cartea Romînească în anul 1983; cel de-al doilea volum, "Eu, personajul" vede lumina zilei cinci ani mai tîrziu tot la aceeași editură, urmînd în 1997 la editura Echinox volumele "Lumea personajului" și "Rimbaud", ultimul fiind distins cu premiul Uniunii Scriitorilor din Romînia, apărut în ediția a doua revăzută la Cartea Romînească la începutul acestui an.

A scrie despre viața și opera lui Arthur Rimbaud este echivalent cu a păși pe un cîmp minat întrucît afirmațiile făcute pot foarte ușor să se dovedească a fi vulnerabile iar acest subiect este poate printre singurele cazuri din literatură care pot atît de ușor să te conducă în eroare și asupra cărora nu te vei simți niciodată sigur. De ce a ales atunci Vasile Popovici să aducă în discuție acest subiect, această "experiență răvășitoare și dureroasă"? Pentru că Rimbaud nu s-a aflat în cazul practicării artei pentru artă - fapt ce reprezintă unul dintre principiile modernității - ci el, mai presus de artă, a așezat problema persoanei sale, problemă ce a pus în criză toată poezia europeană modificînd și subjugînd cu ușurință principiile estetice, pînă atunci privite ca realități ce pretindeau o existență în sine - triumf postum care probabil ar trebui trecut în contul înfrîngerilor acestuia. Autorul nu-și propune să rezolve contradicțiile lui Rimbaud ci doar să le indice și să le înțeleagă acolo unde le întîlnește în opera poetului a cărui dimensiuni sunt cu totul modeste - abia o sută cincizeci de pagini -, operă ce a fost scrisă în decursul a doar patru-cinci ani, între adolescența de mijloc și tinerețea timpurie din viața încheiată chinuit la 37 de ani.

Arthur Rimbaud s-a născut în 1854, 20 octombrie, la Charleville, oraș aflat la o sută cincizeci de kilometri nord-est de Paris despre care scrie într-o scrisoare: "orașul meu natal este monumental idiot între orășelele de provincie". La vîrsta de șapte ani rămîne singur cu mama și ceilalți doi frați ai săi, părăsiți de căpitanul Rimbaud. Înainte să împlinească șaptesprezece ani, în 1871, scrie cîteva poeme uluitoare printre care se evidențiază "Le bateau ivre", se aruncă în desfrîu cu voluptate și cinism și începe corespondența cu Verlaine reușind de la distanță să-l impresioneze puternic; deasemenea scrie cîteva pagini înflăcărate către Paul Demeny, numite și "Scrisoarea Vizionarului". În această perioadă scrie "Les Poètes de sept ans", un poem lipsit de nostalgie, confesiv pînă la cruzime, reprezentînd mai exact o radiografie a sufletului său multiplu în care exaltă minuțios fascinația abjecției, cea care-i aparține chiar lui; astfel începe descrierea vieții sale timpurii. Mamei îi arată o supunere plină de rîvnă însă este doar o mască în spatele căreia își face loc ipocrizia, Rimbaud începînd în secret să se afunde în medii dense, în lut și ziduri mucegăite, savurînd duhoarea copiilor din mahala; dar în obscuritatea podurilor, ghemuit lîngă zidurile mizere crește un alt copil care trăiește în proximitatea abjectă a materiei fiind o vietate primitivă, secretă, malformată și stercorală. În afara copilului ascultător și a copilului stercoral, în aceeași piele mai încape cea de-a treia existență: imaginară, exotică, clocotitoare, existență ce se dezvoltă ca o reacție violentă la viața diurnă de care avea parte mama.
Cel mai intens moment al revoltei lui Rimbaud îl reprezintă "dereglarea tuturor simțurilor" iar ținta nu este alta decît temelia ordinii umane - inamicul invizibil, atotputernic și omniprezent, al cărui nume banal este - obișnuința; așadar, evadarea din obișnuință se face par un long, immense et raisonné dérèglement de touts les sens, poetul făcînd din sine un fel de obiect pentru o alchimie inversă. Se supune dereglării și torturii, își administrează "toate otrăvurile", "devine printre ceilalți marele bolnav, marele criminal, marele blestemat - și supremul Savant! - căci ajunge la necunoscut". Universul lui Rimbaud nu cunoaște existența unei spiritualități transcendente, deci procesului de degradare și mortificare nu-i urmează ca în alchimie o anabază spiritual-corporală. Baza lumii sale este una integral materială, vie, umedă, seminală, electrică iar accesul la acestă lume ce se întinde dincolo de lumea simțurilor comune, sau, mai corect spus, pe sub acestă lume, reprezintă substanța universală care ne leagă instinctual pe unii de alții și pe toți de natura infinită.
Să descoperi o nouă realitate interioară înseamnă să-ți descoperi un nou Eu: "Je est un autre". Ceea ce exprim nu-mi aparține în întregime, ci mai corect s-ar putea spune că eu îi aparțin. Sunt un mediu prin care se aude vocea universală a materiei inteligibile de dincolo, ea vorbește prin mine iar eu nu fac altceva decît să-i redau cît mai fidel limbajul obscur.

Boala izbucnește la începutul lui 1891. Genunchiul drept i se umflă în mod exagerat, iar Rimbaud pe o targă improvizată străbate în douăsprezece zile de chin drumul pînă la tărmul mării de unde o corabie îl duce în Marsilia pentru a i se amputa piciorul de sus pînă jos; agonia e lungă și povestea ei teribilă, lăsată întreagă de Isabelle, sora care l-a îngrijit. Moare la Marsilia în noiembrie 1891, bîntuit de gîndul de-a o lua de la capăt.
Atît timp cît a scris literatură el a crezut că poate schimba lumea. Această încredere nu are cum să fie redusă la un joc lipsit de sens, de aceea, efortul înțelegerii nu trebuie să pălească.
Deși despărțirea lui Rimbaud de literatură lasă de înțeles că hotărîrea a presupus și o subită neîncredere în puterea ei și dispreț pentru slăbiciunea umană - pe care literatura o întreține - totuși această despărțire apare, la rîndul ei, ca o dovadă excepțională a legăturii dintre om și operă, în cazul lui Rimbaud.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!