agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4686 .



Shuni, vis real
articol [ ]
publicat în Jurnalul Săptămânii - 14 și 21 februarie 2008 - Tel Aviv, Israel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vlad Solomon ]

2008-04-20  |     | 



Uneori ne îndrăgostim de un loc la prima vedere. Și, în timp, cu cât îl vizităm mai des, simțim că vrem să revenim, să împărtășim cu alți prieteni această dragoste. Un asemenea loc e, pentru mine, Shuni, sau Parcul Jabotinski, între Beniamina și Zichron Yaakov, într-o zonă de podgorii, la poalele lui Ramat HaNadiv, un colț de paradis, unde se împletesc istoria lumii, istoria Israelului, arheologia, arta, divertismentul, frumusețile naturii, plăcerea unei mese copioase sau a unui simplu popas la o cafea, cam tot ceea ce ne-am dori de la o plimbare turistică, în mijloc de săptămână.
Se presupune că denumirea Shuni vine de la Shumi, sat amintit în Talmudul Ierusalmitean, loc în care se stabilise tribul Menashe. Prin secolele II-III înaintea erei noastre, sub dominație romană, așezarea s-a bucurat de mare faimă și prosperitate, fiind bogată în surse de apă, care alimentau și Cesareea.
Chiar după parcarea mașinii, ne întâmpină Parcul Jabotinski (în amintirea lui Zeev Jabotinski), amenajat de Keren Kayemet le'Israel, cu ajutorul numeroșilor donatori, loc ideal pentru mici plimbări familiale, picnic la iarbă verde, jocuri pentru copii.
Un monument impresionant, deasupra unor pietre funerare, este dedicat luptătorilor din Etzel, care au pătruns în închisoarea din Acco, eliberând deținuții din Etzel și Lehi. Coborâm pe una dintre cărări și ne aflăm în fața unor clădiri din secolul al XVIII-lea. Ne întâmpină Sara Yarden, directoarea muzeului Etzel, care ne povestește despre începuturile așezării evreiești în zonă. Prin anii 1912-13, Baronul Edward de Rothschild a cumpărat terenurile pentru a asigura o continuitate teritorială între așezările de mai târziu, Biniamina și Zichron Yaakov, zona numită Ghivat Biniamina, unde s-a înființat baza organizației "Nili", condusă de Aharon Aharonsohn. După primul război mondial, în 1919, activitatea Baronului Rothschild la Shuni a continuat, și, timp de trei ani s-a închegat nucleul primilor colonizatori ai Biniaminei, care s-au ocupat de agricultură, cultivarea de maslini și migdali. După înființarea Biniaminei (1922), la Shuni (Ghivat Biniamina) au continuat activitățile agricole și calificarea noilor agricultori, dar în 1925 locul a fost abandonat. În 1939 un grup de emigranți evrei, aparținând organizației Beitar, întemeiază Tel Tzur, între Shuni și Ramat HaNadiv. Aici încep antrenamentele combatanților din Etzel, organizație ilegală, sub mandat britanic, care învață folosirea armelor. După numai un an, membrii Etzel se stabilesc în clădirea Shuni, unde continuă pregătirea militară. În 16 august 1945 armata britanică atacă sediul de la Shuni și arestează 20 de combatanți, condamnați la lungi perioade de detențiune. De la Shuni pornesc câteva acțiuni spectaculare, asupra depozitului de muniții din Mahane 80, asupra sediului poliției engleze, și asaltul închisorii din Acco, în urma cărora și-au pierdut viața 11 luptători, comemorați prin monumentul de la intrarea în parc. Intrăm în Muzeul Etzel, înființat prin grija foștilor combatanți, vizionăm un film emoționant, mărturii ale membrilor Etzel de odinioară, iar Sara Yarden ne prezintă cu dragoste și nostalgie obiecte rămase din acele vremuri, dinaintea formării Statului Israel, pâna la înglobarea lui Etzel în Tzahal.

Sărbătorile "vesele" romane

Până în 1986 Shuni a rămas abandonat, apoi Keren Kayemet le'Israel a luat inițiativa reconstituirii locului, a salvării relicvelor istorice, a refacerii clădirilor dărăpănate, transformându-l într-un obiectiv național, turistic și istoric.
Ne despărțim de Sara Yarden și ne îndreptăm spre teatrul roman, unde ne însoțește Dvora, directoarea muzeului arheologic și al muzeului sculptorului Achiam Shoshany. Descoperit în urma săpăturilor arheologice efectuate de Eli Shenhav și reconstruit ulterior, teatrul are o capacitate de peste 1000 de locuri. Aici aveau loc, pe timpul imperiului roman, sărbătorile "vesele" ale apei, denumite "Mayamas", unde nu lipseau orgiile caracteristice perioadei, la care veneau romanii din zonele învecinate, în special din Cesareea. Piscine de diferite dimensiuni confereau sărbatorii un caracter special, iar spectatorii, așezati în incinta teatrului, priveau, dincolo de scenă, jocurile și ritualul apei din piscina principală, ornamentată cu un mozaic destul de bine conservat. Numeroase relicve din perioada romană și-au găsit locul în micul muzeu arheologic, conceput de Dvora, care ne descrie cu lux de amănunte fiecare obiect, oale, ulcioare, scule chirurgicale, sticluțe pentru parfumuri și ulei, monezi de aur, ornamente, simbolul legiunii a zecea romană, chiar și o mică statuie, probabil a zeului Neptun. Tot în acest muzeu vedem numeroase fotografii care descriu evoluția locului și a escavărilor arheologice.
Ieșim din muzeu, plasat într-una din încăperile din jurul teatrului roman și, coborând câteva trepte, ne aflăm în incinta Muzeului Achiam. Ni se prezintă un scurt film documentar despre Shuni și istoria sa, apoi un altul, despre sculptorul Achiam Shoshani. Născut în 1916 lângă Yavneel, într-o familie de agricultori, de patru generații în Eretz Israel, Achiam s-a dedicat sculpturii, în lemn, metal, piatră, marmură, iar în 1947 emigrează în Franța, unde îl cunoaște pe Brâncuși, multe din creațiile sale fiind influențate de artistul roman. După studiile de artă plastică la Paris, se stabilește la Sevres, expune în numeroase galerii de artă din Franța și din alte țări, iar în 1965 i se decernează "Le Grand Prix des Beaux-Arts de la Ville de Paris". Creațiile lui Achiam le întâlnim și la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris, alte numeroase sculpturi împodobesc orașul Sevres și grădinile lui. În 2003 Achiam donează peste 90 de sculpturi muzeului de la Shuni, plasate atât în camere acoperite, cât și în aer liber, în piscina romană și în jurul ei. Artistul dorea ca vizitatorii să atingă operele sale, să le mângâie, să simtă lemnul, bronzul, piatra, mesajul creațiilor sale, sculpturi de femei, mame, animale, busturi, personaje din Biblie, muzicanți, dar și expresia unor stări sufletești zguduitoare ( Holocaust, Doliu, Război). Achiam Shoshani se stinge din viață în 26 martie 2005, la Sevres, unde este înmormântat.
Ieșim din muzeul Achiam, încă mișcați de creativitatea acestui mare sculptor; pe treptele teatrului roman Dvora ne povestește alte detalii istorice despre Shuni. Aflăm că, după perioada romană, Shuni și-a pierdut din faimă și măreție, în perioada bizantină teatrul a fost distrus, în același loc se fabrică ulei de măsline, în jurul teatrului vedem relicvele acestei mici industrii. În secolul XII cruciații au construit fortăreața Shuni, iar astăzi vedem clădiri din secolul XVIII, din timpul Imperiului Otoman. Spre sfârșitul perioadei otomane, Salim Huri, descendentul unei familii din Liban, cumpără această zonă (Hirbet Mayamas, după numele sărbătorii apei) și plantează duzi, hrana viermilor de mătase. Mai târziu, la începutul secolului XX, Fundația Baronului Rothschild achiziționează Shuni și împrejurimile sale.

Un loc destinat vieții artistice

Ne oprim câteva minute să admirăm teatrul roman, pavimentul orchestrei, perfect conservat, scena refacută și, urcând pe terasă, deasupra teatrului, podgoriile și natura înconjurătoare. Trecem pe lângă două birouri și ne ia în primire Dr. Eli Antopolski, veche cunoștință. Eli e medic stomatolog, într-o bună zi, el și soția sa Bracha, colegă de profesie, au descoperit Shuni și au decis să-i redea splendoarea de altădată, Eli a părăsit stomatologia, a înființat un centru cultural, la Shuni, a preluat teatrul roman și fortăreața și, după o muncă sisifică, le-a transformat într-un loc artistic, pentru concerte, operă, spectacole de orice fel. În vechiul teatru roman, de câțiva ani, apar binecunoscuți artiști ai scenei israeliene, Rita, Shlomo Artzi, Mati Caspi, formații de dans, muzică clasică și modernă, orchestre, formații pop din țară și din străinătate, jazz și tot ce poate interesa publicul, de orice vârstă și preferințe. De curând a concertat celebra formație Uriah Heep, în fața unei audiențe de peste 1200 de spectatori. Festivalul vinului, festivale de jazz, de muzică, de teatru, kleizmeri, balet, tot ce poate atrage un public însetat de cultură, își găsesc o scenă primitoare la Shuni, într-o atmosferă feerică. În plan sunt noi evenimente, precum " Nopțile Biniaminei", de Pesah, cu muzică de toate genurile. Cu ajutorul unor sponsori, Eli Antopolski aduce farmecul întregii regiuni, între Zichron Yaakov și Biniamina, în acest loc de vis, fortăreața Shuni. În perioadele ploioase, putem să ne bucurăm de jazz, stand-up comedy sau alte spectacole, în clubul Milestone, în jurul unor mese, într-o atmosferă de cafe-teatru, gustând din numeroasele feluri de mâncare preparate de soția sa. Ieșind din clubul de jazz, urcăm câteva trepte și ajungem pe o imensă terasă, de unde putem admira teatrul roman, parcul de sculpturi, parcul Jabotinski, alte săpături arheologice și podgoriile din zonă. Și, tot la etaj, un mic restaurant, cu specific de bistro francez.
Despre Shuni, muzee, expoziții, concerte , putem afla și accesând site-ul internet www.shuni.co.il, permanent actualizat.
Eli are numeroase ambiții și, din cât îl cunosc, le va realiza. Între ele, crearea unui centru internațional de artă și spectacol, expoziții și sărbătorirea de evenimente speciale, familiale, naționale sau internaționale.
Cred că Shuni ar fi un loc ideal pentru un eveniment de genul "Săptămâna României în Israel". Îi împărtășesc gândul meu și Eli, plin de entuziasm, își declară disponibilitatea să ajute într-un astfel de proiect, cointeresând presa, TV, numeroșii vizitatori ai locului și membrii "clubului Shuni", pentru ca israelienii fără legături cu România să ia cunoștiință de ceea ce poate oferi turismul și cultura română.
Scriind aceste rânduri, arunc o mănusă Ambasadei României și Institutului Cultural Român, promițând ajutorul meu și al lui Eli Antopolski, în cazul în care aceste instituții vor fi interesate.
- Nu crezi că multe dintre proiectele tale sunt doar un vis? - îl întreb pe Eli la despărțire.
- Motto-ul meu, îmi răspunde, este ca visele sunt realizabile. Și ai dovada în fața ta, văzând transformările și evoluția acestui loc, desprins parcă dintr-o altă planetă.
Ne luăm rămas bun de la Shuni, păstrând în noi imagini suprapuse, epoci diferite, teatrul roman, sculpturile, relicvele arheologice, o părticică din istoria Israelului de altădată și din cel de azi, un sentiment de apartenență și dorința de a reveni, cât mai des, în acest colț de rai, atât de ireal, dar atât de palpabil.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!