agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7629 .



Dalai Lama
articol [ Societate ]
viață și față

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ceni ]

2008-03-07  |     | 



În cei mai apropiați munți de cer, Himalaya, se află Tibetul. Aici, timpul în sine este încremenit. Þinutul, învăluit în mister, are o singură divinitate și un singur binefăcător. Cândva, era un loc de basm, neatins de lumea modernă, unde s-a născut o mare cultură și a apărut o mare religie. Aici, omul s-a apropiat de Divinitate. Cu secole în urmă, Buddha cel viu, numit Bodhisattva, a venit în Tibet să-și salveze poporul, sub chipul lui Dalai Lama.
Acum 1300 de ani, Tibetul era o mare putere militară. Imperiul său se întindea în China și India, pe Drumul Mătăsii. În mod ilariant, tocmai în această perioadă militaristă a apărut și budismul în Tibet, adus la curtea regală de marii înțelepți indieni. La început, non-violența budismului a fost privită cu suspiciune, oamenii de rând fiind mulțumiți cu zeii lor. O religie filosofică precum budismul, care nu se închina vreunui zeu, era disprețuită și înțeleasă în mod greșit. În Tibet, câțiva nobili stăpâneau pământul și țăranii care îl lucrau. Acest sistem descuraja orice ambiție. Cine se năștea nobil era norocos, iar cine se năștea țăran, rămânea pietrificat în condiția sa, fără a avea șansa de a ajunge vreodată nobil. Însă budismul a venit cu speranțe noi.
Budismul predica egalitatea între oameni. Tibetanii au început să ia cu asalt mănăstirile, fiindcă, aici, ierarhia avea la bază meritele personale. Chiar și un țăran obișnuit putea ajunge în fruntea mănăstirii. Era o revoluție pașnică împotriva unui sistem învechit. Puterea politică se afla în mâinile oamenilor de rând.
Pe măsură ce pătrundea tot mai mult în Tibet, budismul se complica. Fiecare regiune avea propria sa variantă despre religie. Diferite secte budiste conduceau ținuturile Tibetului. Fiecare sectă avea propria ierarhie, propriile concepții și ritualuri. „Această situație a durat între 500-1000 de ani – spune profesorul de Studii de Budism Indo-Tibetan, Robert A. F. Thurman, de la Universitatea din Columbia, SUA –, budiști cu adevărat putem spune că au devenit abia după 500 de ani, în sensul în care budismul promovează pacea, respectă viața oricărei ființe și are ca scop iluminarea transcendentă, nu bogăția sau puterea.”
Începea un nou mileniu și liniștea spirituală și politică a Tibetului avea să fie tulburată. Într-un ținut îndepărtat, barbar, se pregătea o nouă epocă de către mongoli, o rasă războinică, risipită în stepele friguroase din Rusia și China. Aceste triburi nomade se luptau mereu între ele. Zeul lor era sabia, iar religia, supunerea altor neamuri. În acest mediu exploziv, s-a născut un om care avea să scrie istoria mongolilor, ca un adevărat patriarh al groazei. Unul câte unul, triburile mongole se supuneau sabiei lui. Lumea începuse să-l cunoască pe: Genghis-Han. Triburile nomade îl urmau fără șovăire. Ele aveau acum un țel și un drapel propriu. Din aceste triburi s-a născut un popor, iar din săbiile lor, o mașină de război imposibil de oprit, care în secolul XIII a adus peste tot groază și distrugere. Dar apoi, a venit o vreme când armata mongolă a obosit. Nu războiul îi atrăgea acum, ci comorile civilizației. Voiau să fie regi, nu soldați, să întemeieze dinastii și să ridice monumente întru amintirea lor. Așa că au hotărât să renunțe la trecutul lor barbar și să pătrundă într-o lume nouă, a civilizației. În imediata lor vecinătate, era China, o țară cu o istorie îndelungată și o tradiție culturală bogată, pe care mongolii dacă ar fi cotropit-o ar fi stăpânit lumea civilizată. Așa că hanul Kublai, nepotul lui Genghis, a mutat capitala mongolă în China și s-a proclamat împărat. Kublai a înțeles că pentru a stăpâni China și numeroasele ei neamuri, sabia nu-i era de ajuns. Avea nevoie de ceva ce China cunoscuse deja. O filosofie care era mai mult decât o religie.
Nu departe de China, într-un platou muntos, se afla Tibetul budist. După căutări de 500 de ani, budismul devenise aici o formă de artă. Hanul Kublai găsise răspunsul: aceasta era cultura pe care o căuta, cultura care era pe măsura confucianismului. Budismul tibetan avea să-i ia locul confucianismului. De aceasta avea să se ocupe un înțelept tibetan pe nume Phagpha. Phagpha aparținea sectei Sakya a budismului tibetan și era renumit pentru pioșenia și cunoștințele sale. În 1253, el a fost chemat la curtea hanului Kublai. Înțeleptul călugăr budist a rămas aici 20 de ani. „El a adus civilizația la curtea hanului. La convins pe acesta să înceteze masacrarea chinezilor. Când Kublai credea că într-o zonă sunt prea mulți chinezi, își trimitea armata, care îi omora și îi arunca într-un lac. Dar apoi Phagpha l-a învățat budismul și Kublai a devenit un om pios.”(R. A. F. Thurman). „Hanul Kublai a fost cel mai mare întemeietor de imperiu. El și-a întemeiat imperiul pe puterea budismului.” (Dr. Prof. Shagdaryn Bira, Asociația Internațională pentru Studii Mongole, Ulan Bator, Mongolia). Un simplu călugăr budist a devenit, astfel, primul preot-rege care a condus Tibetul unit. Secta Sakya, căreia îi aparținea, a devenit cea mai puternică în Tibet. A fost alianța perfectă: hanul a primit cultura cu care putea controla China. Călugării, la rândul lor, aveau susținerea mongolilor lui Kublai. Din acea zi, generații de călugări Sakya au condus Tibetul, sub ocrotirea descendenților lui Kublai. Dar această eră de pace și armonie a luat apoi sfârșit. Secolul XIV a adus haos și revolte în China. Mongolii au fost detronați și alungați din țară.
Căderea imperiului mongol a cutremurat Tibetul din temelii. Secta Sakya n-a putut menține controlul. Haosul a început să domnească. Conducători monastici și războinici mărunți au pretins tronul Tibetului. În timp ce țara cunoștea teroarea, pe înălțimile din vestul Tibetului viața curgea la fel ca totdeauna. Oamenii de aici practicau rituri naive, de origine animistă. Nomazii credeau că orice necaz precede venirea unei zeități.
În noaptea în care Gredun Truppa s-a născut, hoții au atacat cortul familiei sale. De frică, mama lui l-a lăsat în staulul vitelor și a fugit cu restul familiei. Dimineața, când s-a întors, a găsit copilul întreg. Pentru nomazi, acest fapt era un semn ceresc. Gredun a ajuns călugăr. Cu capul ras și plin de idei, el a părăsit viața nomadă și a pornit spre Lhasa, capitala Tibetului. Lhasa era considerat orașul sfânt. În același timp, aici se stabilea politica țării. Corupția era la ea acaă, iar decadența caracteriza cele amai înalte pături ale ierarhiei budiste. Unii preoți și călugări practicau forme radicale ale budismului. Unele dintre acestea aveau la bază rituri bazate pe sexul tantric. Dar asemenea pracici contraziceau esența învățăturilor lui Duddha, care se bazau pe practicarea abstinenței. Un savant tăcut, Tsong Khapa, a găsit răspunsul la această dilemă. El a decoperit o cale de a practica riturile tantrice prin meditație. Tsong Kappa avea discipoli. Unul din ei era călugărul Gredun Truppa. Toți acești călugări respectau un cod moral strict. Ei întemeiaseră o nouă sectă: Gelugpa, „Model de virtute”. Pentru a se deosebi de alte secte, membrii ei purtau pălării galbene, în locul celor roșii, tradiționale. Gredun Truppa era unul din cei mai activi membri ai sectei. El călătorea mult și-și răspândea învățăturile în toate zările. Însă, pe măsură ce se apropia de sfârșitul vieții, își dădea seama că practicarea celibatului avea anumite dezavantaje, cum ar fi lipsa unui moștenitor care să-i continue activitatea. Înțeleptul lama a hotărât să se rezolve această problemă cu ajutorul unui concept care exista deja în Tibet. Cu puțin înainte să moară, și-a adunat discipolii și le-a spus să nu plângă, deoarece avea să se întoarcă în curând printre ei. Urma să se reîncarneze. Reîncarnarea rezolva problema oricărui conducător fără urmași. Era o idee extrem de folositoare, fiindcă le-a permis călugărilor să conducă generațiile următoare, fără să se căsătorească și să aibă urmași. La 84 de ani, Gredun Truppa și-a părăsit corpul muritor. Conform profeției sale, el s-a reîncarnat în Gedin Gyatso, care, la rândul său, s-a reîncarnat în Sonam Gyatso.
Actualul Dalai Lama din Tibet este a 14-a reîncarnare. Dar, în timpul celui de-al treilea Dalai Lama reîncarnat, Tibetul a fost sfâșiat de lupta pentru putere. Două rivale se înfruntau: orașele Lhasa și Shigatse. Orașul Shigatse adăpostea o sectă budistă mai veche: Karmapa. Orașul Lhasa patrona noua sectă a pălăriilor galbene, Gelugpa. Din nefericire, ca și în epoca noastră, politica se folosea de religie. Lupta dintre cele două orașe a fost socotită un „război sfânt”. „Galbenii” pierdeau. Nu puteau să le facă față rivalilor „roșii”. Un număr de 18 mănăstiri Gelugpa au fost nevoite să se convertească și mulți dintre călugării lor au fost uciși. „Galbenii” pierduseră orice speranță când, brusc, soarta a intervenit.
În secolul XVI, Mongolia decăzuse. Vremurile de glorie ale lui Genghis și Kublai trecuseră de mult. Stepele erau, din nou, stropite cu sânge mongol. Þara avea nevoie de un conducător care să unească triburile. Hanul Altan avea toate calitățile unui mare conducător, cu concepția descendenței directe din Kublai. Dar urmașii lui Kublai îi contestau mereu supremația. Pentru a-și controla triburile, Altan avea nevoie să fie acceptat. Așa că a pus la cale un plan, pe cât de simplu, pe atât de ingenios, care avea să schimbe cursul istoriei pentru totdeauna. În 1576, Altan l-a invitat în Mongolia pe Sonam Gyatso, unul din conducătorii sectei galbene, Gelugpa. Sonam era candidatul perfect ca să-i îndeplinească planul. „Galbenii”, secta budistă nouă, nu aveau legătură cu urmașii lui Kublai, așa că Altan se putea baza pe loialitatea sa. Dar și mai mult conta că Sonam Gyatso era reîncarnarea lui Dalai Lama.
După trei luni, Sonam Gyatso a ajuns în stepele Mongoliei. Altan l-a primit cu pompa necesară. Apoi, în fața tuturor, l-a declarat reîncarnarea lui Phagpha, sfătuitorul hanului Kublai. După ce supușii lui acceptaseră asta, Altan a dat lovitura de grație. S-a declarat pe sine însuși reîncarnarea marelui han Kublai. „Voia să devină conducător legitim. Declarându-se reîncarnarea hanului Kublai și declarându-l pe sfătuitorul lui spiritual reîncarnarea lui Phagpas, obținea recunoașterea necesară pe plan politic și spiritual.”( Michael Harris Goodman, Biograf Dalai Lama). S-a dovedit o idee strălucită. Altan recrea marea epocă a lui Kublai. Sfătuitorul spiritual al acestuia se reîncarnase în Sonam Gyatso, iar marele han însuși revenea printre ai lui ca hanul Altan. Iată cum se poate confirma din acestea, printr-un raționament silogistic simplu, „veșnica recurență istorică”… Într-o mare ceremonie, Altan i-a atribuit lui Sonam Gyatso titlul de „Dalai Lama” sau „Ocean de înțelepciune”. A treia reîncarnare, Sonam Gyatso devenea al treilea Dalai Lama. Călugărul nomad Gredum Truppa avea să fie cunoscut de acum drept primul Dalai Lama din Tibet.
În 1596, Sonam Gyatso, al treilea Dalai Lama, s-a stins. „Galbenii” i-au plâns dispariția. Dar ei știau că, în curând, maestrul lor se va întoarce. Plini de speranță, ei au început să caute noua lui reîncarnare. Procedura de găsire a noului Dalai Lama a evoluat de-a lungul secolelor. Tibetanii au încredere absolută în ea. „Când Dalai Lama moare – spune lama Geshe Jampa Gyatso, de la Mănăstirea Namgyal, din Tibet –, oamenii și conducătorii se adună și are loc o slujbă. Apoi, conducătorii încep să-l caute pe noul Dalai Lama. Călugării caută în secret copii născuți cu semne neobișnuite.” Căutarea începe pe malul lacului Lhamoi Latso. Acesta se află la sud-est de Lhasa. Al doilea Dalai Lama spunea că lacul are puteri mistice. Aici, călugării meditează zile în șir, invocând-o pe marea zeiță Palden Phamo. Apoi, încep să aibă viziuni. Ele trebuie confirmate de oracolele de stat. După ce acestea își dau consimțământul, călugării Gelugpa pleacă în căutarea băiatului în care s-a reîncarnat Dalai Lama. Trebuie să caute copii „însemnați”. În momentul când aleg câțiva candidați, aceștia au deja trei-patru ani. Ei sunt supuși unei probe esențiale. Mai multe obiecte sunt așezate în fața fiecărui copil. Unul din acestea i-a aparținut precedentului Dalai Lama. Celălalt e o copie fidelă. Copilul trebuie să-l aleagă pe cel al fostului Dalai Lama. „Dintre candidați, spune lama Geshe Jampa Gyatso, se alege un copil. El e testat cu atenție. Trebuie să aleagă obiectele fostului Dalai Lama, dintre cele mai multe, identice. În timpul acestei încercări, toți se roagă pentru succesul ei și pentru ca să nu se facă nicio greșeală în alegere.” Procesul trebuie îndeplinit cu cea mai mare grijă, fiindcă băiatul ales devine conducătorul suprem al Tibetului.
Cînd al treilea Dalai Lama a murit, reîncarnarea lui a fost găsită nu în Tibet, ci în Mongolia. Băiatul era însuși nepotul hanului Altan. În timp ce alți lama începeau educația monastică la 3-4 ani, el a rămas la părinții săi. Micul prinț a fost primul și singurul Dalai Lama non-tibetan. „Originea mongolă a noului Dalai Lama nu era nicio problemă, întrucât budismul Gelugpa nu se baza pe naționalitate, ci pe credință. Dar pentru a se bucura de protecția hanilor, era foarte convenabil ca noul Dalai lama să fie mongol.”( M. H. Goodman). La vârsta de 12 ani, nepotul hanului Altan, al patrulea Dalai Lama, a plecat spre Tibet cu o armată de o mie de soldați mongoli. El a avut parte de o primire entuziastă în Lhasa. Dar prezența oastei le reamintește tibetanilor că „galbenii” erau acum susținuți de puternicele triburi mongole. Prezența armatei era un avertisment mai ales pentru „roșii” de la Shigatse. Conducătorii din Shigatse așteptau. În Tibet, era un moment de tensiune. Cine avea să lovească prima dată ? Dar, iată că, dintr-o dată, al patrulea Dalai Lama a mutit în împrejurări misterioase. În următorul an, „roșii” au început să-i vâneze pe „galbeni”. Așa că, aceștia din urmă au apelat din nou la ajutorul mongolilor. De data aceasta, s-au adresat noului han, vijeliosul Ghusri. Pentru secta Gelugpa, această alianță era ultima lor speranță. Pe măsură ce soldații lui Ghusri înaintau spre Shigatse, așezările mai mici i se supuneau fără luptă, dar când a ajuns la Shigatse, Ghusri a găsit orașul închis și gata de luptă. Ghusri a ocupat dealurile vecine, a asediat orașul și a așteptat. În cele din urmă, după un an de lupte, Shigatse a căzut. Secta Gelugpa câștigase.
În 1642, anul tibetan al Calului de Apă, al cincilea Dalai Lama a fost declarat conducătorul suprem al Tibetului. El s-a mutat într-un palat de vară al vechilor conducători ai Tibetului, pe care l-a refăcut și l-a extins. Palatul se află pe cea mai înaltă colină din Lhasa, fiindcă aici un muritor nu trebuie să fie deasupra conducătorului divin. Palatul a fost numit Potala. În mitologia budistă, Potala e locuința cerească a lui Chenrezi, Bodhisattva milei. Potala din Lhasa a crescut mereu, înălțându-se spre cer. El reprezintă o dovadă a puterii regelui-zeu, Dalai Lama.
În acest fel, a început o epocă a păcii și prosperității. Dar ea nu avea să dureze mult, fiindcă în China bătea vântul schimbării. Manciurienii, un neam semi-nomad de lângă Mongolia, invadaseră țara. Încă o dată, chinezii se aflau sub stăpânirea străinilor. Ca și mongolii, și împăratul manciurian și-a îndreptat atenția spre cultura și religia Tibetului. Al cincilea Dalai Lama a devenit, curând, un dascăl spiritual și un aliat de folos. Dar exact când se stabileau relațiile de prietenie, Dalai Lama a murit, Tibetul pierzând pe unul din cei mai mari conducători ai săi.
În 1676, Songyang Gyatso a devenit al șaselea Dalai Lama, care a fost cel mai controversat, dar și cel mai iubit Dalai Lama. El nu a suportat constrângerile vieții monastice: „Mă las în voia învățăturii maestrului meu, dar, în taină, mă gândesc la iubita mea.” Deghizat în om de rând, el se strecura noaptea din Potala și se ducea în bordelurile din Lhasa. Un războinic mongol ambițios a spus că această purtare arată că e un fals Dalai Lama. Așa că l-a omorât și l-a înlocuit cu un călugăr manevrat de el. „Galbenii” erau nevoiți să-și caute alt protector. Ei i-ai cerut ajutor împăratului manciurian. După o luptă sângeroasă, falsul Dalai Lama a fost înlocuit cu un copil descoperit lângă Lithang, cum prezisese al șaselea Dalai Lama. Tibetul avea să plătească scump alianța cu împărații manciurieni, devenind un stat vasal al marelui imperiu manciurian. Toți Dalai Lama, de la al optulea și până la al 12-lea, au devenit pioni manevrați de China manciuriană. Toți s-au stins tineri, probabil otrăviți.
În 1876, s-a născut al 13-lea Dalai Lama. De 300 de ani, manciurienii făcuseră legea în Asia, dar imperiul lor începuse acum să decadă. Hong Kong-ul a căzut în mâinile englezilor, iar Macao, în mâinile portughezilor. Chinezii au considerat că venise clipa să scape de împărații manciurieni. Și Tibetul era dornic să înlăture această dominație. Dar s-a trezit că era doar un pion într-un mare joc. Marea Britanie și Rusia țaristă își disputau supremația în Asia. În locul unui război, au preferat să facă o înțelegere. Nimeni nu l-a întrebat pe Dalai Lama de opinia sa. El a fost nevoit să se refugieze peste graniță, în India britanică.
În 1911, imperiul manciurian s-a prăbușit. Dalai Lama s-a întors din exil. Conducea acum o țară liberă. Însă în istoria Tibetului avea să urmeze cea mai cumplită epocă. Al 14-lea Dalai Lama a fost găsit în estul Tibetului, într-o familie de țărani. El a fost dus în Potala, spre a fi educat de cei mai învățați lama ai țării. Dar ziua maturizării lui a venit prea curând. La numai 16 ani, el a fost silit să preia conducerea Tibetului, deoarece țara se afla în fața unei mari primejdii, iar singura speranță a tibetanilor era Dalai Lama, Buddha îndurării, „Divinul ocrotitor”. „Toți Dalai Lama i-au fost de mare folos Tibetului. În 1949, când China a invadat Tibetul, acesta nu era în întregime supus Lhasei. Dar toți tibetanii îl considerau drept conducător pe Dalai Lama.”( Lhasang Tsering, Amnye Machen Institute, Dharamshalla). În est, profeția pericolului roșu se împlinise. Partidul comunist al lui Mao Tse Dung preluase conducerea în China. Comuniștii au revendicat Tibetul invocând dominația manciuriană. Ei susțineau că poporul Chinei e format din cinci neamuri: chinezii înșiși, mongolii, manciurienii, tătarii și tibetanii. Partidul comunist se simțea obligat să le împărtășească celor cinci neamuri idealurile socialiste, eliberându-le, în acest mod, de dominația imperialistă.
Pe 7 octombrie 1950, armata comunistă a intrat în estul Tibetului. În optica chinezilor, această acțiune era o „eliberare pașnică”, dar pentru tibetani era o „invazie”. „Așa-numita „eliberare” a Tibetului e menită să ascundă adevăratele motive ale invaziei chineze. Chinezii n-au invadat Tibetul ca să înlăture feudalismul, ci ca să-i înlăture pe tibetani și să anexeze Tibetul Chinei.” (Prof. Warren Smith, autorul lucrării „Națiunea tibetană”). Chinezii au ocupat Tibetul cu ușurință. Ei au adus un mod de viață complet diferit. Mao spusese că religia nu are loc în socialism, iar Dalai Lama era o instituție nefolositoare. După Mao, religia însemna otravă. Mănăstirile au fost pustiite și apoi dărâmate. Textele sfinte au fost arse, călugării au fost castrați, iar tibetanii de rând, omorâți. Al 14-lea Dalai Lama n-a putut să-și apere poporul. În 1959, propria lui viață era în primejdie. Într-o noapte, deghizat în soldat, a părăsit Lhasa. Peste câteva săptămâni, urmărit de chinezi, a ajuns în India. Avea 25 de ani. În prezent, Dalai Lama trăiește în India, la poalele Himalayei. Aici, Dalai Lama e înconjurat de o comunitate tibetană. Mulți oameni au venit aici aproape în același timp cu el. Exilul lui e o mărturie vie în fața întregii lumi a soartei țării sale, Tibet. „Oamenii persecutați în Tibet sunt călugării și călugărițele despre care se spune că sunt adepții lui Dalai Lama cel plecat în exil.” (T. Kumar, Amnesty International, Advocacy Director, Asia and Pacific, Washington). Bagdro, călugăr tibetan, eliberat din închisoare în 1991, a mărturisit: „Chinezii mi-au pus cătușe la mâini și la picioare. Apoi m-au bătut atât, încât n-am mai simțit durerea. Mi-au pus și fire electrice în gură, în urechi și pe piept.” Organizațiile umanitare critică mai ales legea prin care familiile pot avea un singur copil. „Amnesty International nu critică legea în sine, ci felul dur în care e pusă în aplicare. Poliția comunistă face femeile să avorteze cu forța.” (T. Kumar). Choekyi, victima unui avort forțat, a declarat: „Alte trei femei au fost silite să avorteze o dată cu mine. Copii au fost uciși și scoși din pântecele nostru. Eu eram însărcinată în opt luni. Mi-au scos copilul viu. După trei zile, m-au trimis acasă.” Nici copiii nu au fost scutiți de persecuțiile politice și religioase. „Există copii arestați din motive politice. Ei sunt torturați și, uneori, executați. Chiar și copii de 11-12 ani.”(T. Kumar).
Nici cei 50 de ani de persecuție chineză nu a înlăturat credința tibetanilor în Dalai Lama, ocrotitorul lor. În calitate de conducător al guvernului tibetan în exil, Dalai Lama e îndemnat de unii să conducă o revoltă contra Chinei. „Din Tibet, se aude un strigăt de libertate. El se naște din dorința de acțiune. Guvernul trebuie să răspundă acestei chemări.”(Lhasang Tsering). Totuși, chinezii exercită controlul absolut asupra Tibetului, așa că Dalai Lama trebuie să cedeze în fața realității dure: „Nu doresc să obțin independența Tibetului, deși avem acest drept, fiindcă suntem o națiune independentă din punct de vedere geografic, lingvistic, etnic și cultural. Dar lumea se schimbă, iar în prezent granițele naționale nu mai contează. Două comunități diferite se pot reuni cu ușurință.” Ce face atunci un conducător în exil ? Ca politician, nerecunoscut de guvernele străine, poate doar să-și pledeze cauza și să spere că cineva îl va asculta: „Deoarece nu cer independența Tibetului, mai multe guverne acceptă mai ușor să ne ajute.” Și, astfel, nu poate decât să deplângă genocidul cultural care continuă în țara sa.
Moștenirea budismului tibetan prin copilul nomad a străbătut un drum lung și tumultuos. De-a lungul secolelor, din această moștenire s-a născut cea mai puternică forță din Tibet. Ea este puterea tibetanilor, dar și punctul lor vulnerabil. Caracterul fenixic al lui Dalai Lama considerăm că imprimă continuitate budismului tibetan și de acum înainte, oricare vor fi văpăile prin care va trece, întrucât glasul omului e pe Everest, pe când tăcerea peștilor e în Groapa Marianelor…

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!