agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5160 .



artă și bani
articol [ Arte ]
Claude Monet

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ceni ]

2008-01-09  |     | 



Claude Monet este cel mai notoriu pictor din lume și, pentru mulți, un mod de viață. Sunt frizerii, împodobite floral alături de reproduceri ale picturilor sale, reproducătorii declarând că, prin gestul lor, îi țin locul lui Monet, care e mort, iar aceștia, fiind vii, trebuie să-și întrețină existența. Au ei vreo vină ? S-ar părea că nu, din moment ce piața cere aceste reproduceri, iar copiștii au și ei dreptul de a trăi sub soare. Monet & Money... Un peisaj de Monet care costă până la un milion de dolari e un chilipir. Astfel se pot câștiga bani pentru a construi o reședință de vară sau pentru a cumpăra o mașină elegantă. În Occident, lumea pare că și-a pierdut capul după Monet, fiind ca o nebunie colectivă, care funcționează. Monet-mania a cuprins și Academia Regală din Londra. Se anticipează 500.000 de vizitatori pentru cea mai recentă expoziție. Același lucru s-a întâmplat la Boston, înainte de Crăciun. Oamenii îl adoră pe Monet: „Mad about Monet“, scrie mai peste tot. Monet este mai popular ca oricând, mai ales prin faptul că este înțeles de toți. Pictura sa nu dă lecții, nu întreabă, nu deranjează.
Timp de 70 de ani, Monet a pictat 2.000 de pânze, încercând să surprindă doar ceea ce vedea. Fiind unul dintre inițiatorii impresionismului, el a scos arta din atelier, ducând-o în aer liber. Pictorul a trăit toată viața lângă Sena, încercând să surprindă schimbările de peisaj. La bătrânețe, aproape orb, s-a retras în grădina sa de la Giverny. În ultimii ani, a pictat aproape exclusiv iazul de acolo, creând imagini care se regăsesc în milioane de case din lume, iar pictura sa simplă e expresia îmbinării luminii și culorii întru dragostea pentru frumusețile naturii. Pasiunea și devotamentul său creator nu-l coboară în simplism, ci îl înalță spre zone mult mai complexe decât se crede în general.
Monet s-a născut la Paris, în 1840, dar a crescut pe țărmul Normandiei. Era un copil zvăpăiat, care ura școala, preferând să se joace pe țărmul mării și să se cațere pe stâncile din preajmă. Primele lucrări artistice ale lui Monet n-au fost tablouri după natură, ci caricaturi ale demnitarilor locali. În adolescență, l-a întâlnit pe peisagistul local Boudan, care i-a arătat natura și cum putea să picteze lumea înconjurătoare. În acel moment, vălul care îi acoperea ochii s-a rupt și Monet și-a văzut destinul care-l aștepta. S-a hotărât să devină pictor. În 1859, a pleat la Paris pentru studii, împotriva dorinței tatălui său și fără sprijinul lui fianciar. Fascinat de lumea pariziană, își petrecea mult timp în cafenele cu colegii lui: Renoir, Sisley și Bazille. Aceștia respingeau stilul de pictură la modă în salonul capitalei, locul unde artiștii își expuneau și vindeau lucrările. În 1860, salonul parizian adăpostea lucrări variate, cele mai fermecătoare fiind creațiile cu subiecte tradiționale, istorice, mitologice, religioase, deseori pictate în stil neoclasic. Dar erau și multe tablouri cu peisaje rurale din Franța, cu țărani care lucrau pe câmp sau colțuri îndepărtate de natură. Unele tablouri ignorau complet lumea modernă, iar altele erau pictate aproape exclusiv în atelier. Monet și prietenii lui credeau că nu avea rost să picteze istoria. Ei considerau că pictura trebuie să ilustreze experiența directă, prezentul. Adevărata istorie pe care ei încercau s-o surprindă era istoria oamenilor obișnuiți, în lumea modernă, iar Monet era îndrăgostit de lumea mondenă. Cu ocazia practicării unui sport destul de riscant, a pictat doamne în costume de baie. A avut o relație romantică cu modelul său, Camille, care i-a născut un fiu, Jean, în 1867. Deși familia lui Monet a respins-o, cei doi s-au căsătorit în 1870 și s-au stabilit pe malul Senei, la Argenteuil. Aici, natura era distrusă de coșurile fabricilor, de trenurile care treceau pe noul pod de cale ferată, de oamenii care își petreceau acolo timpul liber. Locul de la Argenteuil, fiind într-o continuă schimbare, nu se potrivea cu convențiile picturii din epocă, de aceea, viziunea redată de Monet în peisajele sale cu aceste locuri părea șocantă. Respinși de salon, Monet și prietenii săi au organizat propria lor expoziție. Una din picturile lui avea să dea numele grupului. El spunea că nu putea fi considerată o priveliște și a numit-o „impresie“. Criticii au folosit termenul în sens negativ, declarând că „impresioniștii“ realizează doar schițe, nu tablouri terminate. Cine agăța așa ceva pe perete, spunând că este o operă de artă terminată părea să insulte arta pictorului. Dezordinea aceasta nu semăna cu ideea tradițională despre pictură.
Peisajele industriale pictate de Monet nu aveau succes pe piață, iar viața era grea. Dar a venit și ajutorul apoi, din partea a doi patroni bogați, Ernest și Alice Hoschede. Când Ernest a dat faliment, cele două familii și-au adunat economiile, locuind împreună într-o casă din cătunul retras Veutheuil. Problema era că Monet nu câștiga bani. A înțeles că, pictând un sat vechi de pe Sena, un subiect tradițional, va avea cumpărători. El era tot mai fascinat de posibilități de vizualizare, explorându-și propriul mod de a privi lumea din jur. Pe malurile fluviului, a avut diferite experiențe vizuale, încercând să redea natura într-un mod cât mai fascinant. Însă, după ce s-au mutat la Veutheuil, Camille s-a îmbolnăvit grav, în urma nașterii celui de-al doilea fiu, Michel. Monet și-a pictat soția muribundă. El spunea că, în timp ce lucra, abia dacă o vedea. Vedea numai cum i se stinge culoarea de pe față. El nu știa că eforturile și frustrările prin care trecuseră împreună aveau să fie răsplătite de posteritate. Iată o licitație din zilele noastre: „Începem de la 3 milioane de dolari. Cine mai dă 500.000 ?… Avem 4 milioane, 5 milioane…“. Monet înseamnă milioane. Așa i se mai spune. Tabloul cu podul japonez s-a vândut pentru o sumă-record: 18 milioane de lire sterline. Imaginea noastră despre Monet este mereu subminată de ideea banilor. Un licitator spunea despre tabloul cu plopi că în timpul licitației, vedea cum tulpinile plopilor care formau un S, era semnnul dolarului. Monet este ca un magnet pentru noii îmbogățiți, devenind simbolul unui anumit statut social. Cine posedă un Monet, poartă însemnul distincției culturale și al unei averi imense, o combinație perfectă. Dar nu mulți își pot permite un Monet original. În cartierul financiar din Boston, cineva a reușit să-și satisfacă pasiunea pentru Monet, datorită unei afaceri profitabile. A început din 1979, cu un client, iar de atunci, afacerea s-a dezvoltat. În prezent are bunuri în valoare de un miliard de dolari. Primul milion l-a câștigat în 1985, dar nu și-a cumpărat o mașină elegantă, ci un Monet, care, în ochii săi, reprezenta geniul. S-a îmbogățit fiindcă știa cine e Monet. Părinții lui aveau reproduceri, dar, având în vedere condiția lui financiară, nici măcar nu visa să fie proprietarul unui Monet original. A plecat la Portland, în Maine, să vadă două tablouri de Monet. Primul tablou cumpărat de el era „Vedere din Cap Martin“, Monaco, 1884. După ce a părăsit licitația, a plâns spunându-și: „Acesta e premiul vieții mele“. El are o colecție de reproduceri după Monet pe care le comercializează, în afară de tablourile originale pe care le păstrează în familie.
Anul 1880, e un an bun pentru Monet. A călătorit prin Franța, pictând diferite peisaje, dar încerca să surprindă și elementele extreme ale vremii. Picta mări în furtună, ploaia, încerca să simtă că putea cuceri natura așternând-o pe pânză, chiar dacă era foarte greu. La Étretat, a avut o zi ingrozitoare când a încurcat orarul fluxului și a fost măturat de apă, scăpând cu viață printr-un noroc. El ar fi vrut să creeze mitul artistului aflat în legătură cu natura pe care o picta. De aceea se încânta când era admirat de ziariști pictând în aer liber. Monet se pricepea la afaceri și-și promova singur imaginea. Cunoștea bine piața și reușea să-și construiască imaginea perfectă pentru publicul avid de mituri. În timpul expedițiilor sale, când picta, era nerăbdător să se întoarcă în casa lui, construită în satul Giverny. El a descoperit Giverny în 1883, când a sosit aici cu Alice Hoschede, părăsită de soțul ei. Cele două familii s-au stabilit într-o fermă abandonată, din centrul satului. Pe măsură ce lucrările sale se vindeau, Monet se ocupa de o altă pasiune: grădinăritul. El spunea că dacă n-ar fi devenit pictor, s-ar fi făcut botanist. Dar a ajuns pictor datorită florilor, care erau stropii de vopsea de pe paleta lui. Grădina, după el, devine un fel de Paradis în care natura va fi controlată, iar aceasta îi va acorda libertate, Monet devenind dirijorul acestei simfonii policrome.
Artistul a fost influențat de o călătorie în Olanda, cu cinci ani înainte de a crea grădina. Atunci a văzut câmpurile cu lalele înflorite, multicolore și a vrut să recreeze acel efect în pictura sa. În timp ce grădina sa creștea, peisajele din Giverny i-au inspirat un nou proiect. Lucrând pe mai multe pânze simultan, el a încercat să surprindă schimbările de lumină din jurul subiectului. În timp ce picta peisajele cu plopi, el spunea că lumina se schimba atât de des, încât avea nevoie de o pânză nouă la fiecare șapte minute. Desigur, era ceva ingrozitor, iar spre sfârșit, avea 20-30 de pânze în jur, printre care o căuta pe aceea asemănătoare cu efectul din fața lui. Până o așeza pe șevalet, efectul trecea. În acest mod, se lupta să țină pasul cu natura. Într-o zi s-a supărat atât de tare, încât și-a aruncat toate instrumentele în râu, dar s-a întors de acasă, le-a recuperat și a luat-o de la capăt. Uneori, ar fi vrut să renunțe la pictură. I se părea o nebunie să continue. Monet era un om dur, dificil. Se spune că, atunci când nu-i plăcea ce făcuse, avea obiceiul să le ceară grădinarilor să aprindă un foc mare în grădină și să ardă tabloul acolo.
În 1892 Monet și Alice s-au căsătorit, iar viața lor domestică se baza pe o rutină strictă. Se trezea în jur de ora patru dimineața ca să lucreze, funcție de anotimp. Primul lucru pe care îl făcea era să privească cerul, ca pe o prezență. Monet avea nevoie de vreme frumoasă, de lumină, așa încât era în toane proaste pe vreme rea și nu voia să picteze. Când avea momente de deprimare, stătea în pat până a doua zi, când își revenea, având o dispoziție excelentă, atât cu sine, cât și cu cei din jur. Monet avea trei ateliere de pictură. Dacă afară nu era lumină suficientă, își termina tabloul în atelier, unde nu pătrundea nimeni pentru a-l deranja. Cine venea la el inopinat, nu era primit. Orele de masă le respecta cu strictețe ca la mănăstire. Nu suporta prostia și nepunctualitatea. Mâncarea, băutura, compania plăcută, ospitalitatea erau foarte importante pentru el și îi plăcea să cineze cu prietenii. Aceștia erau serviți cu preparate delicioase. Mâncarea pentru el era tot atât de importantă ca și grădinile, de aceea își cultiva bucătăria așa cum făcea cu grădina. Monet și-a adunat rețetele pentru mâncăruri din călătorii, plăcându-i combinațiile extreme de gusturi. Era fascinat de contraste și de experiențe vizuale deosebite, prezentate într-un fel care conserva imaginea unui om bucurându-se la maximum de toate plăcerile vieții.
La începutul secolului 20, Monet a făcut trei vizite la Londra și a locuit la Hotelul Savoy, proaspăt construit. Inspirat de Turner și Whistler, el s-a ambiționat să picteze efectele ceții pe Tamisa. Artistul nu înțelegea cum pictau plasticienii victorieni cărămizile clădirilor, când ele pur și simplu nu se vedeau. Picturile realizate aici descriu ceața colorată, cu nuanțe. Formele uneori sunt invizibile, alteori, lumina puternică a soarelui pătrunde prin ceață sau se împrăștie în culori armonioase, pe toată suprafața pânzei. Toate sunt improvizații bazate pe efectul minunat al ceții. Monet a luat aceste tablouri la Giverny, iar un ziarist a aflat că picta încă la ele la câțiva ani după vizita la Londra. Când tablourile au fost expuse, purtau date diferite: 1903, 1904, 1905; artistul nefiind la Londra în acești ani. A fost nevoit să publice o notă în care spunea că nu e treaba nimănui dacă voia să-și picteze tablourile în atelier.
Când s-a întors de la Londra, Monet n-a mai avut nevoie să caute motive departe de casă. În propria sa grădină se desfășura un proiect care avea să-i ocupe ultimii 26 de ani din viață. Grădina acvatică a pictorului e un experiment extraordinar, pentru că el a construit un peisaj natural. După ce căutase peisaje de-a lungul carierei sale, s-a întors acasă, înțelegând că cea mai bună metodă de a controla natura era s-o creeze. Datorită horticultorului Joseph Borre Latour Marliac, Monet a descoperit nufărul. Joseph Marliac, era unicul om care colecționase toate speciile de nufăr din lume într-un singur loc. El a luat polenul de la un părinte și l-a amestecat cu nectarul acestuia, creând o explozie d culori: roz, roșu, galben, care nu existau înainte în acest domeniu. Astfel, a transformat complet grădinăritul acvatic. Nuferii au un specific: viclenia, întrucât necesită condiții deosebite de dezvoltare. Fără lumina strălucitoare a soarelui, ei nu-și deschid petalele, iar în zilele înnorate sunt mohorâți. Nuferii sunt flori irezistibile. Diversitatea culorilor e ca o cutie magică ce se deschide în fața ta, dezvăluindu-și parfumul subtil. Au un fel de proprietate mistică, de a dispărea iarna complet sub apă și de a renaște deasupra ei primăvara și vara, sub forme mirifice. Toate aceste lucruri îl inspirau pe Monet. Primele tablouri ale grădinii sunt doar „vederi“, cu podul situat în mijloc, înconjurat de flori și copaci. Treptat, pictorul începe să privească lacul, orizontul apărând doar deasupra, apoi este complet abandonat, până când privitorul descoperă doar suprafața apei în care se reflectă cerul și norii. Din această perspectivă intimă, privind apa, spațiul se lărgește, devenind uriaș, aproape cosmic.
Prin creația sa Monet a câștigat faimă și avere, dar s-a confruntat și cu tragedii personale. Moartea fiicei sale vitrege Suzanne a fost urmată de cea a fiului său Jean, în 1914. Însă cea mai mare tragedie a fost moartea lui Alice, în 1911. Monet nu a mai pictat timp de doi ani. Apoi, în timp ce florile sale creșteau în grădina din Giverny, în primăvara anului 1914, a început cel mai mare proiect. A încercat să creeze tablouri, care să înconjoare pereții unei camere, pentru a le arăta privitorilor frumusețea grădinii sale. Tablourile acestea își au sursa în tragedie. Ele au fost începute în 1914, când avea 73 de ani și când Europa era zguduită de bubuitul tunurilor. Deși vedea armatele intrând în Giverny, el a refuzat să plece din calea lor, declarând că preferă să moară în fața tablourilor sale. În haosul general, el s-a retras în atelierul său. Când stătea acasă și lucra, era îngrijorat pentru fiul său, pentru oamenii care mureau pe front și pentru sensul existenței sale. Într-o scrisoare spunea: „Oare cum mă pot gândi la lucruri atât de triviale, ca alegerea culorilor, când alții mor pentru țara asta ?“. Privind nuferii penelați de Monet, se poate desluși că ei poartă amprenta terorilor și a traumelor acelui moment. El a pictat cu hotărâre, încălcând regulile, culorile fiind intense sau foarte confuze. Vopseaua taie efectiv pânza, contururile parcă se dușmănesc, apa e ca și cum n-ar exista, iar lumea și-a pierdut sensul.
După război, compasiunea față de suferințele compatrioților l-a îndemnat pe Monet să-i scrie vechiului său prieten, prim-ministrul Georges Clemenceau, pentru a oferi Franței lucrarea sa cu nuferi. Dar artistul se gândea deseori să renunțe la proiect. Ceva mai îngrozitor decât moartea îl chinuia frica de a-și pierde vederea din cauza cataractei. Situația s-a reflectat în creație. Multe lucrări nu mai au detaliile cuvenite, sunt abstracte, strident colorate, mai ales în portocaliu, maro, roșu sau în verde și albastru. Pictorul era deranjat de modificarea sensului culorii în unele tablouri și a recurs la distrugerea multor pânze. Deși cataracta a fost diagnosticată din 1912, lui Monet îi era teamă de operație în ideea că putea orbi complet. Abia în 1923 și-a făcut operația, sub același imperiu al fricii. După operație, i-a trebuit un an ca să recunoască perfect culorile lumii sale. Totuși, el nu a îngăduit ca picturile murale să fie expuse înainte de moartea lui. Monet a murit în noiembrie 1926, la 86 de ani. În anul următor, lucrarea sa a fost expusă în două încăperi ovale, special amenajate, de la „Orangerie“, din Grădina Tuilleries, de la Paris. Arhitectura din „Orangerie“ a fost concepută chiar de Monet. El spunea că vizitatorul trebuie să se simtă aici ca într-un acvariu plin cu flori. Înconjurat de picturi, trebuie să se scufunde într-o imensitate fluidă. În 1927, când a fost deschisă expoziția, nu a avut succes, iar în anii ’30, guvernul francez a vrut să ia picturile de pe pereți. Până în anii ’50, aceste minunate lucrări ale lui Monet au fost subapreciate, pe nedrept, întrucât oferindu-le unui muzeu permanent, creatorul lor le-a dăruit publicului viitorului. Cu idealismul său, Monet a știut că publicul le va înțelege, le va aprecia și le va iubi. Totuși, cine admiră un tablou de Monet, doar de amorul artei, ar trebui protejat, pentru anularea confuziei între o creație originală și o reproducere mecanică, inserându-se în cea din urmă în loc de semnăură acest distih: „Exist și eu, dar dați penel deoparte, / dacă în urma lui mor artele în arte“. Astfel, veșnicia lui Monet nu va fi tulburată...


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!