agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6000 .



Blasfemie!!!
articol [ ]
cel mai prost articol al meu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cosmin dragomir ]

2006-04-06  |     | 





De la pomana porcului la înmormîntarea bunicii, praznicul religios parcă îș pierde scopul transformîndu-se în fiasco. Adevărate petreceri, unde nu-i rușine ci chiar cuvenit să bei, să mănînci și să pleci și acasă cu desaga plină. Nu rar se-ntîmplă să vină omul cu ochii în lacrimi și să plece beat criță. Totul în cinstea răposatului/ei, Dumnezeu să-i ierte: “ Foaie verde romîn sadea/ răposatului de i-ar păsa”.
În păgînitatea lor, dacii rîdeau la moarte și plîngeau la nașteri. Astăzi în părăginite Dacii se clacxonează în draci. Dispariția, cel puțin, corporală a individului însemna sfîrșitul chinului și al efemerității. Noi, într-un acces de depresivitate am transformat the end-ul într-un chin. Poate doar încercăm să driblăm. Rudele îndoliate nu au timp nici să respire darămite să plîngă. O înmormîntare la romîni devine un exercițiu de psihologie, în care îndureratul nu are timp nici s-o ia razna. Șocul poate fi profund și încercăm să-l minimalizăm. Ai la dispoziție vreo trei zile – dacă mortul te ia prin surprindere - în care să pui la punct o înmormîntare ca la carte. E adevărat că-ți sar mulți în ajutor, dar tot ei te îndrumă pe linia tradiției, modelată după fiecare. Îți vine să pui sicriul pe roți ca Nastratin Hogea, soba. Dar partea ușoară trece repede. După înmormîntare și primul parastas, rudele se retrag. Si ce urmează... : pomană la trei zile, la nouă(sau șapte), la patruzeci, la juma de an, la an, la șapte. Plus: în primul an de ținut capetele în fiecare sîmbătă din Postul Paștelui colivă la biserică, cu specialele : prima, la mijloc și ultima cu parastas și vîlvă mare, prosoape, farfurii, sarmale, pilaf, friptură, colivă, lumînare, vin, cană, farfurie, o fructă, și vreo trei aleluia sau Hristos a înviat din morți. Restul, firește, mai finuțe: doar prescuri, colivă, lumînări, bomboane și eventual ceva fructe, preferabil exotice. Următorii ani, în același post, doar trei colive, din cele subțiri : la început, la mijloc și la sfîrșit – chiar în Vinerea Mare.
Doamne ferește ca mortul să fi purtat nume de sfînt. Toată viața a aniversat, și tu toată viața comemorezi; în cinstea șampaniei curgînd furibundă peste piramida de pahare înalte, stilate, cristal nu șagă, împarți arpacaș fiert. Plus, la Lăsatul secului, de Ziua Morților, de Ziua Tuturor Sfinților, de Crăciun, și cele cîteva picături de vin, bere, votcă vărsate pe podea în vreun restaurant fără pretenții, cînd, dovedit de băutură îți reamintești de personajul nostru. Plus alte obiceiuri, vezi căratul apei descoperit la lectura romanului « Petrecere cu mama, Veronica A Cara ». bonus : îi dăm de pomană ca să aibă pe lumea ailaltă. Îl forțăm să pape pilaf de post și aperitive de dulce acolo unde alții se înfruptă cu lapte și miere, sau îi oferimo plapumă în caz că smoala-i recișoară.
În altă ordine de idei circulă o vorbă: „atmosferă de înmormîntare” care mi se pare total eronată. Adevărat că în jurul sicriului lumea se reculege, șoptește, cască, la procesiune idem, iar cînd îl coboară în groapă, printre suspine lăsăm doar preotul să peroreze (sic!)
Însă această atmosferă la care se referă clișeul lingvistic nu ocupă decît un procent minoritar în proximitatea decedatului. Am fost atenționat încă de la intrarea în capelă, că obiceiul autohton pentru momentul priveghiului este să rîzi, să vorbești, chiar să cînți. Nu contează dacă ai voce sau nu-ți arde de bancuri și snoave cu personajul neînsuflețit. Scapi repede de flori (florarii văzîndu-mă în necunoștință de tradiții erau să mă împopoțoneze ca la aniversare, cu vreo 20 de gladiole de nu putea să le car !) aprinzi în pripă cîteva lumînări la capul mortului, servești un pișcot și un păhărel de vin sau suc, scapi niște bani pe piept, cu grijă să nu se aprindă de la lumînarea în formă de spirală sau șarpe (să-mi explice cineva ce e cu asta) și apoi, ca de la întrerupător durerea trebuie să se ducă, « cele rele să se spele, cele bune să se-adune ». ce rămîne ? bîrfe, pălăvrăgeală, glume,vin. Sit-com.
Of, bieții de noi, cît de muritori suntem, încă...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!