poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4417 .



Google – o poartă deschisă spre necunoaștere - sau cum să furi căciula celuilalt în plină iarnă
articol [ Societate ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lemuria ]

2006-02-12  |     | 



Despre cum ne încăpățânăm să credem că într-o bună zi capra vecinului, cu tot cu motoceii ei de crăpau mâțele jucându-se, va muri, este nimica toată pe lângă cum ne place a fura aceeași capră a susnumitului, atribuindu-ne-o. Vorba actualizată “am carte, ai parte” nu mai e demult un fapt de stil, e o realitate a zilei cu atât mai tragică atunci când se adeverește într-un cuib de intelectualitate. (Cum se pretinde a fi Facultatea de Litere din cadrul Universității “Al. I. Cuza” Iași.) Asta între paranteze fie spus.
Subiectul este simplu, așa cum românul (și de ce să nu punem și la feminin substantivul – românca, așadar – fiind mai apropiat de sensul pe care vrem a-l dezvolta aici) s-a obișnuit să existe. Fiindcă nu sufăr de claustrofobie, decât in cazuri majore – dimensiune culturală -, singurul loc care m-a făcut să simt senzația aceasta este facultatea de filologie, pentru care cu bună seamă am optat la vârsta inocenței. Am trecut prin imagini care asemănau unele seminarii sau cursuri cu o ouătoare, unde fiecare pasăre cotcodăcește pe limba ei și nu moare (!), imunitate ridicată chiar și la virusul de-i spune nerelevant H5 (mă întreb cum s-o fi manifestând bunicul de H1). Și nu-mi pare rău, cum ar putea crede unii frați / unele surori. Nu pot însă a nu exclama cu uimire naivă, pe de o parte, înfricoșată, pe de altă parte, când văd că și viitoare doamne profesoare (tovarășele alea de ne educă copiii, pândind prin bude să nu-i prindă la fumat în vreme ce ei se înjunghie cu nonșalanță prin cancelarii) copiază de unde apucă munca altora trecând-o sub nume propriu. Adică: drept modest exponent al tagmei gânditorilor, fac parte dintre cei care uzează de toate formele media pentru a-și exprima ideea trăznită care-i stă pe suflet, ajungând în acest fel și pe calea internetului. Never say never, vorba francezului, am publicat în urmă cu vreo lună pe veveve.poezie.ro un articol (acum când am și nivel de acces de-mi permite și opțiunea, huzuresc) intitulat “Sentimentul albastru sau coincidentia contraria”. Producția, cu defectele și mai ales defectele ei, s-a născut în urma unei sugestii universitare spre realizarea unei sinteze între textul biblic “Cântarea cântărilor” și poemul egiptean “Cântarea inimii fericite”, sugestie care a fost dată mai multor studenți, spre verificare ulterioară. Ei bine da, șocantul și ireversibilul fapt de a fi copiată de către o colegă binevoitoare pentru ea însăși s-a produs. Capra mi-a fost șterpelită peste gardul cu gaură numită Google și mi-a fost mutilată în scopuri justificate și neortodoxe.
Trădare, trădare, dar s-o știm și noi, ma chère. Să mai amintesc de drepturile de autor, ar fi ca și cum într-un basm s-ar vorbi, în mod previzibil despre un împărat și o împărăteasă care nu aveau copii. Totuși adresez și eu o mică rugăciune de muritor sub soare către zeul spațiului virtual: oare când se va face dreptate măcar în privința piraților moderni, fără ochi scoși și fără corăbii renumite?! N-aș vrea să rămân cu întrebarea la o formă retorică, cu atât mai mult cu cât e vorba de furt intelectual. Sugerez umil, ca măcar în privința site-urilor unde sunt prezentate creații artistice, accesul să se facă doar printr-o formă de logare/autentificare, creația (fie text, fie fotografie, fie ea de orice alt gen) neputând fi accesată direct de pe motorul de căutare. Dar cum vox (și mai ales cea a intelectualului a cărui ușă de la apartament a fost forțată) clamantis in deserto, mă aștept la o totală ignoranță, căci așa ne place (cum vă place?) În cazul în care se copiază versuri de manea și se atribuie sub semnătură proprie de Valentine’s Day iubitei în variantă flambată (cine e flambat –iubita sau biletul - de fapt, rămâne la alegerea lectorului), nu prea mă mai doare. Prostia (cuvât prea puțin pertinent în cazul subculturii de masă) plutește în aer cu ușurătatea unui balon cu heliu în formă de inimă. A fi îndrăgostit de prostie e un fenomen mult prea conștient asumat de poporul acesta căruia îi place la nebunie specialitatea casei, roaderea ciolanului, acum cu dimensiuni virtuale îmbunătățit. Da’ când e vorba a-mi fi prădat căpșorul de gânduri îmi sare (și piper) specialitatea mea – muștarul acum și în variantă extended online. De, - ar spune o voce la o vârstă când te întrebi oare nu-mi mai vine scleroza la cap – generația asta copy-paste, mamă!
Simplitatea, unidimensionalismul gândului e principiul care ne guvernează. Aici rezidă ceea ce ne dă voie să dăm vina pe matușa Tamara, să scoatem castanele din foc pe sub mâneca celuilalt, să deschidem ditamai procesul cățelului Boschito. O doamnă care propune într-o emisiune în direct ca toți câinii comunitari să fie euthanasiați, nu fi-va ea un bun rezultat al unei societăți simpliste? De ce societate care nu vrea să-și provoace mezencefalul? Nu vom învinui pe nimeni, dar arătăm cu un deget spre viitoarea doamnă profesoară - tocuri, machiaje, pantaloni pescărești cu talie joasă, - ce se mai îmbracă?! și-un bilet de Valentine’s Day în poșetă cu text lacrimogeno-ușor – pierdută în lumea informațională, unde ar fi păcat să nu apuci mura când țintește spre chiar gură.
Că tot e rușios să fii scriitor, pe mine cine mă apără în spațiul electronic, când eu mai am de povestit despre colacii din coada câinilor, despre micșunelele din plop și restul? (Aș fi pus punct, dar recitind mi se pare că ar fi indicat un semnul întrebării, lectorul putându-și permite lejeritatea unui semn de exclamare. Viitoare doamna profesoară, dumneavoastră ce părere aveți?!)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!