agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2309 .



Mahalagii și mitocani
articol [ Societate ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2005-12-11  |     | 



Îmi lipsește acea infatuare care să mă facă să cred că aș fi originalitatea întruchipată. Mi-a plăcut să citesc și să gust ceea ce am citit. Poate și de aceea, savurîndu-le, multe din cele citite mi s-au părut memorabile. Vreau să zic că mi s-au întipărit fără să țin cu dinadinsul nu doar în minte, ci și în structura, în fibra ființei. M-au re-format, altfel spus. M-au ajutat să devin, întrupînd ce am asimilat.

De data asta mi-am amintit de un text citit cu vreme în urmă și de un autor care îmi place. Cu oarecare efort am dat de textul respectiv și mă voi ajuta copios de el în ceea ce vreau să spun.

Autorul amintit este Vintilă Mihăilescu (n. 1951), profesor de antropologie la Departamentul de Sociologie al Universității din București, doctor în psihologie la Universitatea din București, în 1993. A fost profesor invitat la numeroase instituții, printre care universitățile din Provence, Lyon II, Montpellier (Franța), Neuchâtel (Elveția), Humboldt (Germania), Pecs (Ungaria), și UQAM (Canada). De asemenea, este președinte al Societății Române de Antropologie Culturală și secretar pe Europa de Est al Societății Europeniștilor. Printre textele sale publicate recent se numără și Socio hai-hui. O altă sociologie a tranziției, București, Paideia, 2000, o culegere a textelor publicate cîțiva ani la rînd în rubrica sa permanentă din revista Dilema.

Textul care mă interesează este publicat în Dilema veche nr. 17, 7-13 mai 2004 sub titlul Societatea mahalagiilor, națiunea mitocanilor și se ocupă, în stilul caracteristic autorului, adică cu o mare doză de bonomie și sarcasm, de problemele lumii de azi, privite cu ochiul unuia care, trăindu-le, se simte profund responsabil de ele – le îndrăgește și, totuși, cu privirea expertă a antropologului, le judecă și le clasează.

N-o să vă mire deci că Vintilă Mihăilescu locuiește într-o zonă relativ patriarhală a capitalei – aflată poate extrem de aproape de zona centrală, ăsta e Bucureștiul – și că agreează viața tihnită a mahalalei bucureștene. Căci iată ce spune că face într-o binecuvîntată zi de sîmbătă:


Image hosted by Photobucket.com

La Capșa


“Pornesc focul și mă așez la o bîrfă mică. Iedera a acoperit calcanul casei cu care ne învecinăm, bolta de viță acoperă parțial cerul, din față miroase a liliac, de alături a cîrnați, de peste gardul din spate vine duhoare de hazna. Lăbuș - cum altfel? - împinge cu botul să fie mîngîiat. Dacă Pierangelo Filimegddv ar fi trecut în acel moment pe stradă, ar fi repetat ceea ce a declarat în alt număr al Evenimentului zilei: "Cînd m-am apropiat și m-am uitat prin gard, am văzut un scenariu de acum o sută de ani. Este ca o călătorie în timp, este ceva de neprețuit". Cam așa mă simt și eu: ca și cum aș fi lăsat departe Bucureștiul lor, m-aș fi retras din timpul și spațiul acela la mine acasă. În serile de sfîrșit de săptămînă, mahalaua aceasta bucureșteană este pentru mine locul în care mă refugiez de București. Devin un mahalagiu anonim și mulțumit...” (sublinierea asta îmi aparține, oricum, atrag atenția că textul din care voi mai cita folosește și cuvintele uzuale, și conceptele cu o anume larghețe care reclamă să aveți ceva ghilimele la purtător și să nu vă zgîrciți cu ele cînd va fi cazul)

Și continuă astfel: “Nu strîmbați din nas, căci dumneavoastră nu cunoașteți mahalagiul român! - cum ar fi spus sosia urbană a lui Rebreanu. Mahalagiul nu este nici bun, nici rău, el este locuitorul mahalalei.”

E extrem de posibil ca majoritatea covîrșitoare a românilor să fie niște malagii de treabă, onești și așezați: ” populația majoritară a orașelor”, cu “modul lor specific de viață, ca orice societate locală”. “Au devenit emblematici, idilizați sau demonizați”, doar din momentul în care literatura i-a luat în seamă și i-a înfățișat, le-a creat o imagine. Pînă atunci însă, orășeanul și-a trăit viața lui socială, cu obiceiurile ei, mai bune sau mai rele, fără să știe și fără să-i pese că asta înseamnă un stil de viață.

De aici încolo, uzînd de teoria naționalismului, aparținînd lui Ernest Gellner, autorul constată importanța conștiinței narcisiace a unei populații. Faptul că liantul grupului îl constituie “unitatea culturală pe care o populație ajunge să și-o atribuie la un moment dat și cu care aspiră să se identifice”. Nu doar practicile sociale comune, ci mai ales imaginea, icoana culturală, este aceea care îi face pe oameni conștienți atît de identitatea lor, legîndu-i unii de alții, cît și de diferența de ceilalți.

O marcă identitară este deci suficientă pentru a diviza pe cei care-și trăiau viața în liniștea ei patriarhală. “Din acel moment, societatea mahalalei s-a divizat în mahalagii-kitsch, refuzîndu-și stîngaci apartenența, și mitocani, asumîndu-și-o ca pe un blazon. Mitocanul este mahalagiul cu orgoliul apartenenței sale, pe care o transformă într-un drapel de luptă sub care se războiește cu ceilalți, membri ai unei alte culturi, inevitabil inferioare, slabe, decăzute etc. Mitocanul este un naționalist agresiv care își impune exclusivist propriile valori identitare. Mahalagiul are pur și simplu relații sociale de mahala; mitocanul a transformat mahalaua într-o națiune dominantă și își construiește instrumentele necesare pentru a impune această dominație asupra celorlalte națiuni conlocuitoare."

Cine citește cu atenție, va resimți că naționalismul agresiv este același lucru cu mitocănia, iar mitocănia ostentativă frizează un naționalism apatrid al celor ce nu țin decît la pseudovalorile unei civilizații a săpunului și a deodorantelor. Sau cum zicea Noica – a untului.

“Dacă te plimbi într-o după-amiază de sfîrșit de săptămînă prin cartierul meu, cînd mitocanii sînt plecați să cucerească centrul, mai poți adulmeca încă parfumul mahalalei fără complexe și fără conștiință de sine.”

După ce a cucerit însă centrul, mitocanul, asta n-a menționat Vintilă Mihăilescu, s-a simțit obligat să treacă și oceanul. Misionar sadea. Făcîndu-și misia.





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!