agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5279 .



Nimeni nu este de neînlocuit
articol [ Polemica ]
... nici măcar șeful.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sapphire ]

2005-12-06  |     | 




Sunt o profesionistă. Ceea ce înseamnă că știu, nu-i așa, că nimeni nu este de neînlocuit. Acum cîțiva ani, la începutul carierei, mă întrebam cum vine chestia asta. Aveam o părere foarte bună despre mine (nu că acum nu aș avea), motiv pentru care mi se părea că nu există decât o conexiune logică în relațiile profesionale: aceea că pot să-mi exploatez la maxim resursele, indiferent de conjunctură. Cum stau lucrurile acum? Am încă și mai multe motive să cred că pe mine nu mă poate înlocui nimeni. Un fel de ce-i al meu e pus deoparte, pe locul meu n-a stat nimeni nici când am dat examenul la facultate. Și cu toate acestea experiența, mama ei de experiență, se tot căznește să mă învețe supraviețuirea.
Ce fac „managerii” noștri? Au preluat această sintagmă de la occidentali fără a-i analiza substraturile; prin urmare, pe fondul unei acute lipse de cultură a conducerii, românii și-au creat un sistem propriu, în care la loc de cinste este lipsa de feedback între persoana aflată într-o poziție de putere și cea situată ierarhic inferior în organizație. Uită astfel că „nimeni nu este de neînlocuit” nu este decât un corolar al teoriei „păstrează-ți oamenii din subordine bine informați”, aceasta pentru că oricând ai putea fi tu, șef, acela înlocuit. Iar dacă ar fi fost să învățăm ceva din legile economice care au dat naștere acestui principiu, nu am fi uitat că nici chiar „ownerul” nu este de neînlocuit, atâta vreme cât există fuziuni, absorbții... hostile takeover și așa mai departe.
Lăsând la o parte aplicarea defectuoasă, prin parțile acestea s-a uitat și de faptul că asemenea gândire trebuie aplicată nu omului, ci omului într-o anumită funcție. De aici până la desconsiderare numai un pas. De aici până la denaturarea sistemului de valori într-o organizație, drum de cinci minute mers lejer. Pentru că un al doilea adevăr pe care trebuie să îl înveți dacă ai pretenții de mai mult este că vârfurile se bat în cap. Da da, trebuie bătute în cap, să intre la loc în rând. De ce? Din același motiv (până la urmă, oricum ai da-o și oricât l-ai îngheța, peștele tot de la cap se împute): celor aflați sus le este teamă de cei care rup rândurile. Dar asta se întâmplă de când lumea și pământul, nimic nou. Nou este faptul că am ajuns să denaturăm și să aplicăm judecăți de valoare pe oameni care au crescut altfel, și în sfere complet diferite. Ce sunt relațiile noastre personale? În miniatură, încercăm să aplicăm reguli ierarhice acolo unde nu ar trebui să existe subordonare. Cât de ușor ne înlocuim iubirile, prieteniile, atunci când ajung dureroase, când ne amenință confortul, când suntem părăsiți, când ceva nu se mai încadrează în tipar? Cât ne străduim și cât de matură ni se pare atitudinea „doar nu s-a terminat lumea cu el/ea/ei.”. Simțim chiar nevoia să urlăm: „Nu știi că va veni altcineva în locul tău?!” Cu alte cuvinte, ne folosim de oamenii de lângă noi ca de piese interșanjabile ale unui puzzle.
Mai departe, confundăm nevoia de reguli cu aceea de a construi entități aritificiale. Îl confundăm pe cel care face reguli cu cel care le aplică și, în ultima instanță, cu legea însăși. Este un pericol. Conștientizăm că noi, cei care de fapt ne simțim de neînlocuit, ar trebui să înțelegem că există situații în care cu cât devenim mai indispensabili, cu atât ne apropiem de muchia prăpastiei – este o nebunie, pentru binele „maselor”, să lași ca întreaga soartă a unei comunități să depindă de o persoană a cărei dispariție nu o poți suplini. Dar într-o și mai mare măsură, cei care se situează, indiferent de motiv și realitate, pe o poziție de conducere, ar trebui să se întrebe, la un moment dat, dacă aceia care părăsesc o organizație, o comunitate, se dezic de comunitate... sau de „șef”. Pentru că aceia care pleacă sunt cei care fac lucrurile să se miște. Aici sau aiurea. Și matematica ne demonstrează că nu există sistem piramidal perfect.
Ar fi un bun început de educare, și, în cele din urmă, recunoașterea politicii vârfurilor: folosește-le la capacitate maximă, chiar dacă asta poate însemna, într-o bună zi, căderea ta.

La urma urmelor, mă întreb dacă iapa a înțeles ceva.

Image hosted by Photobucket.com

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!