Telegramă

Stimate coleg Ion Proca,

Vă felicităm cu ocazia împlinirii vârstei de 60 ani - vârsta deplinei maturități creatoare. Poezia pe care ați adunat-o în câteva cărți, alternată cu o publicistică fecundă, Vă conturează un profil de creator înzestrat, sensibil la prefacerile din societatea noastră.
Vă urăm multă sănătate și noi succese literare.
La mulți ani!

Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova

(„Literatura și Arta” nr. 48 din 1 decembrie 2005)


La începutul lunii decembrie în sala de festivități a Uniunii Teatrale din Moldova a avut loc serata de creație a scriitorului Ion Proca, redactor șef-adjunct al revistei „Glasul Națiunii”, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și România, născut la 1 decembrie 1945 în comuna Colonița din preajma Chișinăului. A editat cărți de publicistică, poezie, teatru : „Pe un mugur de pământ”, „Prispe de sâmbătă seara”, „La o grindă cu gutui”, „La Þâpova în chilie”, „Noi nu mai vrem pământ”, „Cuibul lui Dumnezeu”, „Colonița infinitului”, „Mama Evei”, „Ceasul inimii bate”. La manifestarea culturală în cauză au fost lansate două cărți, apărute recent la editura „Grafema Libris” SRL:

„PÃRINÞI” - o antologie de versuri ale autorului, scrise din 1959 și până în 2005, înmănuncheate în 272 de pagini și „RIDICAREA”, carte de proză care include romanele „Mareșalul umbrelor” și „Ridicarea” (308 pag.) cu prefața „Tragicomicul expresiei de sine”, semnată de Tudor Palladi. În acest context criticul literar menționează următoarele:

„Mareșalul umbrelor”, marioneta marilor puteri etc. este nu numai o parabolă, dar în primul rând este un roman al durerii interminabile, nemărginite, mai ales când e vorba de condiția noastră. E o dramă sui-generis a lumii, a mai multor și nu numai a unor popoare și a unor anume pământuri. Trist adevăr milenar și testamentar, sigilat de destin: zilele celor mici sunt hotărâte de către mareșalii marilor puteri. Nucleul romanului într-un fel oarecare este Rătăcita, cu toate că pe parcurs el devine și atemporal și aspațial, cumva local, privit dintr-o parte, satul de baștină al protagonistului Șotică Basarabeanu. Șotică e un personaj de elită al râsu-plânsului fără lacrimi (plânsetul lui este unul mitologic mai degrabă, nevăzut, dar simțit, cutremurând dedesubturi naționale, arealuri întregi ale etosului nostru desțărat). Pățaniile lui au în ele și fabulos crengian, și înțelepciune populară, și șciucarism șolohovian etc.

La fel de intrigant/interesant apare în contextul literelor noastre autohtone și romanul dramatic „Ridicarea”. Eroul principal al scrierii Dan Mielu este un simbol care prin sine, prin virtuțile lui metaforice, prin verticalitatea etico-civică cinstește demnitatea de sine a unui etos, al românilor moldoveni estpruteni destinați ași trăi drama lor cu lacrimi în ochi și cu disperarea în suflet. De astă dată ochiul critic al scriitorului parcurge istoria râsu-plânsului moldovenesc de două decenii (interminabil însă în memoria celor ce au suferit/trăit drama „ridicării” în Siberia de gheață a URSS-ului…) care într-un fel a fost o nouă crucificare a unei părți de popor dezmoștenit de soartă, siberizat, pus în cătușe antihriste la propriu și la figurat”...

Lăsăm analiza operei scriitorului Ion Proca pe seama criticilor și cititorilor care vor veni și își vor spune cuvântul și trecem acum la sărbătorirea omagiatului.

Cu buchete și coșuri de flori la serată au venit să felicite jubiliarul prieteni, colegi de lucru și universitate, jurnaliști, scriitori, actori și cântăreți de muzică populară.

Actrița Ninela Caranfil, moderatoarea manifestării, a organizat un recital de poezie, la care și-au dat concursul A. Cupcea, P. Poiată, M. Metleaeva, M.Mâțu, I. Iachim, M. Poiată, H. Moraru ș.a., care a fost intercalat cu interpretarea a peste 50 de cântece, scrise de autor.

În fața spectatorilor au evoluat soliștii de muzică populară Gh. Afroni, N. Cibotaru, V. Cheptănaru, V. Dubenco, I. Chiriac, A. Latâșev, M. Mateeșu, T. Ungureanu ș.a., care au interpretat cu măiestrie cântecele „Þăranii mei n-au unde plânge”, „De-aș fi tinerel mereu”, „La casa cu grinzi bătrâne” ș.a.

Medicul și poetul Ion Chiriac a cucerit publicul, interpretând cu voce dumnezeiască cântecul „Ostatecii”, muzică Dumitru Fărcaș, versurile omagiatului.

O surpriză plăcută la serată au fost copiii lui Ion Proca - Iulian, redactor-prezentator la TVM1, Cristina și Ionuț, studenți în anul doi la ULIM, care au venit cu mămica Dora să-l felicite pe jubiliar cu buchete mari de crizanteme și au declamat în fața celor prezenți un ciclu de poezii din creația tatălui cât și a lor personală, printre care „Rugă”, „Cât avem părinți în viață”, „Moartea citește matrițele”.

La serată au participat și au felicitat jubiliarul scriitorii An. Ciocanu, Gh. Ciocoi, L. Butnaru, M. Lescu, C. Bârcă, jurnaliștii E. Radu, T. Rotaru, S. Chisov, directorul Studioului de creație „Bucium” T. Tătaru ș.a.


La finalul ceremoniei scriitorul Ion Proca a dăruit celor prezenți cărțile recent apărute, oferind autografe doritorilor.

Subsemnatul i-a dedicat jubiliarului o strigătură-urare :

Foaie verde baraboi,
N-ai ajuns cioban la oi
Că n-ai nici capre, nici boi,
Dar ești cioban pe cuvinte
De la care prind la minte
Cititori și cititoare,
De la plug, de pe ogoare.
Devotat, pentru unire,
Zilnic publici câte-o știre
Și-i trezești din somn pe unii,
Tu, prin „Glasul Națiunii”.
Bucurie la soție -
Să-i cumperi o nouă ie,
Sănătate la copii,
Cărți mai multe să ne scrii.
Îți dorm, deci, La mulți ani!
Și să sune-n pungă bani.


Poezii din cartea „PÃRINÞI”:

ÎN SECOLUL FÃRÃ DE VREMURI

Astăzi, Doamne cel de Sus,
În secolul fără de vremuri,
Întoarce omul cel supus
Stăpân să fie peste temeri.

L-ai fricoșat, l-ai speriat, Stăpâne,
Să se teamă și de-o umbră,
Să se teamă și de-un câine
Și de sinea lui cea sumbră.

Þie-ți trebuie în ceruri
Un fricos înspăimântat
Ca să tremure-adevăruri
Și să laude-un păcat?

Ce-ai făcut din noi, Stăpâne,
Că pe față ne-am brăzdat
Și-am ajuns slugă la câine
Și păpușă la-mpărat?

Astăzi, Doamne cel de Sus,
În secolul fără de vremuri,
Întoarce omul cel supus
Stăpân să fie peste temeri.

CÂT AVEM PÃRINÞI

Bună, bună dimineață
Voi tristeți și bucurii,
Cât avem părinți în viață
Mai suntem și noi copii.

De vom coborî în hume
Pui în vișin va-nflori
Și vom dăinui pe-o culme
Și în zori ne vom zori.

Cât avem părinți bătrâni
Pe o palmă de pământ,
Apa va urca-n fântâni,
Plânsul va sui-n descânt.

Că avem o mamă bună
Într-un sat al nimănui,
Neamul nu-i de mătrăgună
Și nici de osândă nu-i.

Cât avem tată viteaz,
Chibzuit și la mânie,
Ne va curge pe obraz
Lacrima de omenie.

Cât avem un vis spre mare
Și un gând înspre Carpați,
Basarabia-i o floare
Cu ochi limpeziți de frați.

Bună, bună dimineață
Voi tristeți și bucurii,
Cât avem părinți în viață
Mai suntem și noi copii.

NEVINOVAT POEM

sunt veselul poet de colonița
bogat cum n-a mai fost un altul
înfig în dulce aer furculița
și-s bucuros că m-a uitat asfaltul.

că am la crâșma roșie o poiană
și la stratan mai curge un izvor
că în hârtoape la ciornei se-ntoarnă
fazanii hărțuiți de-un vânător

sunt bucuros că pot să plâng
pe firul ierbii care m-a înțărcat
să-ngenunchez la poalele de crâng
și să mă spăl cu ramul de păcat

sunt bucuros că am urmași
și-mi vor călca pe urme îndrăzneț
și pe această palmă de imaș
înțelepciunea ierbii am să-i învăț

sunt bucuros de oamenii cei buni
cu milă mare pentru o jivină
că-n târguri cu frumoși nebuni
țăranii mei nu stau o săptămână

sunt bucuros să am în clipa de la urmă
o carte cu acest nevinovat poem
și cum își cheamă toamna flori din brumă
așa aș vrea copiii să mi-i chem

și-n lunga mea absență de apoi
să vin din când în când pe la ciocana
să văd furnicii roi în mușuroi
și pe colacul de fântână cana
ce am lăsat-o pentru voi



GÂNDURI DE UȘURARE A INIMII

* În casa fără nici o carte pe etajeră miroase a mort.
* Când toată zestrea mea va încăpea într-un pumn de țărână, atunci voi fi cine am fost.
* Gândul e un fir de telefon prin care conversez cu Dumnezeu.
* Omul fără de patrie e ca spicul fără ogor.
* Lumea aparține morții. Iar moartea nimănui. Și asta o înfurie. Mai bine tac. Să n-o supăr.

(„Literatura și Arta” nr. 48 din 1 decembrie 2005, pag. 5)