poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2071 .



Gîndurile astea nu mă lasă să gîndesc
articol [ Carte ]
o carte care merită citită: "Bucură-te de ceea ce ai" de Timothy Miller (VIII)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2005-11-15  |     | 



Schimbarea de sine

O regulă a bunei funcționări a oricărei ființe este economia. Funcționăm după anumite „scheme” relativ automate ale gîndirii, simțirii și comportamentului. Ele ne economisesc energia, ne lasă să funcționăm pe pilot automat, să nu mai înregistrăm conștient și să nu mai chibzuim la ceea ce se întîmplă. Mecanismele de rutină culeg datele, le prelucrează și dau singure răspunsurile. De obicei rezonabile.

Sesizăm acest lucru doar cînd lucrurile nu mai merg cum trebuie. Și atunci, încercînd să ne dumirim, cum se întîmplă doar în momente de paradoxală sinceritate, rostim sub presiune un adevăr oximoronic memorabil:

- Gîndurile astea mă împiedică să gîndesec! (mulțumesc pe această cale cui mi-a bucurat urechea cu această rostire)

Pentru că, spre marea noastră surpriză, gîndurile se gîndesc singure. Se constituie într-o activitate mentală spontană, dezordonată, involuntară și de nestăpînit – te muncesc doar fără odihnă. La fel de bine, ai putea însă spune:

- Emotivitatea asta necontrolabilă nu-mi dă voie să simt (cum și ce trebuie). Reacțiile astea fără voie mă-ncurcă și nu-mi dau răgaz să fac ce se cuvine. Ceea ce trăiesc mă împiedică să trăiesc (cu adevărat).

Cu această situație te confrunți atunci cînd te gîndești că trebuie să te schimbi. Locul este ocupat. Există un mai vechi locatar care nu te lasă să intri în posesia ta. Softul vechi și uzat moral funcționează de la sine, cu încăpățînare așa cum a fost programat. Nu-ți rămîne decît să-l dezinstalezi și să instalezi unul nou, de altă calitate.


Cura sau regimul de viață

Sîntem obișnuiți ca în astfel de situații să apelăm la un paliativ. Nu sesizăm prea bine cu ce avem de a face și ni se pare că o scurtă cură, o campanie abilă sînt suficiente pentru a rezolva lucrurile. Am vrea să scăpăm ieftin și să ne reîntoarcem la comoditățile anterioare. Și chiar lumea în care trăim este bombardată și ahtiată de asemenea soluții lesnicioase, confortabile, expeditive – secrete, șiretlicuri, șmecherii.

E greu să acceptăm că există o cauză profundă, constitutivă – și nu doar simptome trecătoare – care ne cere să ne schimbăm total, definitiv, structural. Că există comodități de gîndire, simțire și purtare care trebuie distruse și înlocuite cu altele de calitate. Că sînt instincte și acumulări achiziționate de-a lungul unei vieți care trebuie abandonate. Că acest lucru s-a întîmplat cu lejeritatea cu care, de obicei, fără să-ți dai seama, fără să resimți efortul, ba chiar simțind o mare plăcere, ai devenit, mîncînd din belșug o viață întreagă – să zicem – supraponderal.

Or, se știe, orice cură de slăbire este o amăgire, trebuie să te hotărăști să-ți schimbi drastic regimul de viață. Să ai din start dorința autentică – și prin asta trebuie înțeles puternică și stabilă – de schimbare. Nu ai nici o șansă dacă nu dorești cu adevărat. Totul se bazează pe o practică neîntreruptă și deliberată.

Diferența între o cură și dieta permanentă este una de miză, de schimbare a atitudinii. Nu mai trăiești comod, inert, în dorul lelii, ci angajat, hotărît, atent mereu la modul de viață pe care l-ai ales.


„Gîndește în scheme diferite”

Responsabilizarea, atunci cînd vrei să te schimbi, înseamnă în primul rînd îngustarea cîmpului neajutorării, lărgirea domeniului în care vrei și poți. Trebuie să începi cu ce poți controla voluntar, cu ce îți este deja la îndemînă. În cazul nostru, prioritate au gîndurile. Căci gîndurile conștiente și credințele au puternice și inevitabile consecințe emoționale. Măcar gîndurile pot fi conștiente, dacă vrem. Ele sînt cît de cît mai voluntare și din ele izvorăsc spontan, firesc sentimentele și comportamentele. Sînt cele care pot fi conștientizate, controlate, schimbate.

De fapt, cele mai multe gînduri sînt și ele rodul obișnuinței. Nu știm de cînd, nu mai știm de cînd, dacă am știut vreodată, gîndim așa. Nu știm nici de ce, nu avem argumente pertinente pentru asta. Sînt – cele mai multe – gînduri care nu sînt adecvate realității, nu sînt nici logice, nici constructive. Sînt doar prejudecăți neverificate, preluate lejer din ambianță.

Nici nu-ți trece prin minte că ar putea fi altfel, că ai putea gîndi altfel. Că realitatea ține de montajul mintal cu, în care o primești. Îți trebuie deci pentru a gîndi altfel o serioasă investiție de imaginație, de îndrăzneală, de inventivitate. Trebuie să cauți, să închipui, să născocești alternativa. Să faci un efort insistent și constant. Și cel mai simplu este să fii la început atent, să verifici și să notezi cazurile care nu-ți confirmă gîndurile. Constatînd care gînduri sînt inadecvate și trebuie schimbate.

Odată aflate, aceste gînduri trebuie desființate și înlocuite cu cele potrivite modului de viață pentru care ai optat. Această activitate este una care nu se va încheia niciodată. Din gîndurile, credințele noi, din schemele diferite de gîndire se vor naște firesc, la fel de firesc ca cele anterioare, alte emoții și o altă purtare. Schimbînd ce putem schimba voluntar, vom controla treptat și ceea ce este involuntar, dar stă sub infulența lui. Prin exercițiu ele vor deveni la fel de naturale ca cele anterioare. O altă natură.

„Gîndește în scheme diferite” este expresia autorului. Ea vrea să spună: primește datele în alt montaj mintal și emoțional, prelucrează-le cu altă structură sufletească, îmbunătățește softul și vei trăi într-o altă realitate, vei avea o viață mai bună de care te vei putea bucura cu adevărat.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!