Despre universalitatea muzicii s-a scris deja foarte mult. Faptul că această limbă tonală capătă în caracterul ei global mereu valențe noi și de o tensiune spirituală aparte, se poate observa întotdeauna atunci când tocmai concepte muzicale cu specificuri regionale demonstrează posibilitățile de interpretare cu o varietate aproape nesfârșită ale pieselor clasice.
O îmbogățire substanțială pentru muzica clasică o constituie apariția naiului ca instrument solistic pe acest tărâm. Timbrul lui deosebit – germanii spun Klangfarbe, adică culoarea de sunet – îi fascinează mereu din nou pe melomanii de pretutindeni. Dar tocmai piesele repertoriului clasic pot fi interpretate la nai numai de muzicieni deosebiți, fiindcă chiar în acest domeniu muzical se perindă nu numai cei mai mulți, ci mai ales cei mai versați și specializați critici muzical.
Faptul că orga oferă posibilități enorme de acompaniament, a deschis pentru naiul noi perspective solistice. Aici se întâlnesc de fapt două culturi: naiul, venind din sfera de influență ortodoxă – fără muzică instrumentală la slujbe ortodoxe– și orga, regina instrumentelor – acasă sub cupolele bisericilor și parte a slujbelor catolice sau evanghelice. Pentru mulți iubitori de muzică constituie o adevărată revelație artistică, să constate cât de plăcută poate să fie o astfel de întâlnire.
În luna august 2005 Ion Malcoci și Gabriel Dorin au înlesnit în biserica Sf. Martin din Ingolstadt/Germania un astfel de dialog muzical inedit între filigranul nai și măreața orgă. Ion Malcoci a studiat la Chișinău, obținând acolo și titlul de profesor. Organistul, pianistul și violonistul Gabriel Dorin este originar din Constanța. Studiile muzicale le-a absolvit la București.
Concertul celor doi muzicieni români a fost foarte variat și interpretat într-o ținută artistică impecabilă. Gabriel Dorin s-a înțeles mai mult ca însoțitor muzical al naistului Ion Malcoci. Felul în care a celebrat în cel mai adevărat sens al cuvântului acest rol, i-a adus multe simpatii în auditoriul destul de numeros (cu toate că la aceeași oră se înfruntau echipele naționale de fotbal ale Olandei și Germaniei). Gabriel Dorin s-a prezentat publicului din Ingolstadt și ca prezentator simpatic. Într-o germană aproape perfectă - accentul străin a dat prezentării sale un colorit aparte – a vorbit despre istoria naiului și despre specificul acestui instrument.
Deja primele sunete de nai lăsau să întrevadă că în fața altarului din Sf. Martin și-a început prezentarea muzicală un artist cu calități artistice deosebite. Piesele purtate au emanat un lirism care ți s-a furișat sub piele, cuprinzându-ți toată firea. Altădată aveai impresia că spectatorii uitau pur și simplu să mai răsufle, de frica de a nu-l deranja pe solistul la nai în accelerandourile furibunde pe care le-a absolvit pe instrumentul său aparent fermecat.
Pe lângă piese de Albinoni, Chopin, Brahms, Torelli și Schumann au răsunat prin naosul doine și suite din bogatul tezauru muzical popular românesc și nu este de loc exagerat când se afirmă că aceste piese au lăsat impresia cea mai adâncă la spectatorii foarte emoționați. Chiar într-un oraș de mărime medie ca Ingolstadt, unde se perindă anual cele mai sonore nume ale muzicii universale (exemple din anul acesta: Riccardo Muti, Lang Lang, Bobby McFerri, Cick Corea ș.m.a.), este foarte greu să pui accente noi. Cei doi mesageri ai muzicii românești, Ion Malcoci la nai și Gabriel Dorin la orgă, pian electronic și vioară, au reușit acest lucru.