agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 698 .



Porțile copilăriei
articol [ Recenzie ]
Recenzie la: Ridurile frunții de Victor Țarină

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2018-12-31  |     | 







Apărut într-o ediție nouă la editura Napoca Star, 2018, adică după 20 de ani de la prima tipărire, volumul de față este o compoziție lirică de 76 de pagini, construit pe doi piloni: Plouă mărunt și Statuile disperării, cu iz adolescentin, dar atât de proaspăt în actualitatea emoțională a autorului, ca și în cea a lectorului care binevoiește să se transpună conform cu stările induse. Vocea auctorială este una baladescă, resemnată, ușor pioasă, cu timbru de poveste trăită, însușită și retrăită în prezentul continuu, acum ca și atunci.

Contemplăm aici mici fresce din copilărie, amintiri care se întorc voioase uneori, adumbrite alteori, care adună crâmpeie de natură, locuri și oameni dintr-o istorie personală, simplă, liniștitoare și autentică, mișcătoare până la suspin aproape.

Subtil, smerit, autorul ne trimite într-un trecut atât de limpede încât pare că se petrece azi: Biserică de șoapte./ Morții sunt sfinți, mamă/ Și copiii orfani// Dă-mi dezlegare/ Ca stând pe treptele casei/ Să râd cu dinți de copil/ Asfințit. Agonia sfințeniei. Lupi la pândă. (p. 11).

Victor Țarină aduce durerea până la rang de sfințenie. Timbru duios, cuminte. Tristețea din suflet răsună grav, asemenea unui clopot bisericesc. E un psalm care se cântă periodic, în inimă ca într-o biserică mică, de țară. Amărăciunea face parte din complet. În întâmpinarea ei vin multe titluri, exprimări, vocabule, adeverind latura întunecată a vieții: asfințit, agonia sfințeniei, clopote, înger, cerșetor, singurătate, trist început de înțelegere, tristă înserare, citesc apocalipsa, angoasă etc.

În centrul universului poetic stau copilul, copilăria, inocența, iar limbajul expresiv favorizează lirismul aproape la fel de sincer, limpede, senin, neînnorat: Și un copil de cristal se aude/ Cum își trece mâinile încet/ Mângâind obrajii liniștiți ai bunicii/ Amurg (p. 16). Și iată câteva ipostaze ale copilului către care poetul se întoarce în timp, făcându-i loc în inima de adult: copil ruginit, copil de cristal, copil de țigan, copii orfani, copil avortat... copil asupra căruia eul se apleacă și veghează constant, cu discernământ și protectiv.

Bunica, marea, femeia, iubita sunt elemente de bază pe care poetul își arcuiește stările, cu alte cuvinte, sunt repere adânci în sufletul și poezia autorului. Secvențe scurte care îmbină teluricul cu metafizicul. Astfel că, plecând de la existența pământeană, firul poveștilor ne ridică, îngerește, acolo unde aceasta se întretaie cu divinul: Miez de noapte/ Îngerul doarme// Îi păzesc somnul/ Și-mi țin aripile/ Pe genunchi/ Înger, Cerșetor și iar Singurătate (p. 31). Iată, poetul inversează voit rolurile, devenind îngerul îngerului său, dovedind o bunătate și o grijă cel puțin egale cu ale ale propriului înger păzitor. Consider acest gest ca o coborâre în propriul înger pentru a-l răsplăti cât mai sfânt posibil, pentru a dovedi că a înțeles menirea lui și îi este recunoscător. În plus, își aduce propriul înger în ipostază umană, în natură umană nu pentru a-l chinui cu povara unei vieți apăsătoare, ci pentru a-și dovedi sieși câtă penitență deține, câtă răbdare și cât procent de iubire e capabil să ofere, dacă tocmai el ar fi îngerul!

Metafora lui Victor Țarină este delicată și totodată, ca înțeles, vast desfășurată: Se desprinde spre cer/ O furnică și zboară// Dumnezeu deschide ochii/ Furnica înoată/ În lacrima lui/ VIII (p. 33); O femeie vine/ Să-și spele trupul/ De chinurile somnului/ Stau în colibă, presimt:/ Lacul se va îneca/ în ochii ei/ VII (p. 32).

Recomand aici o carte care se citește ușor, în liniște deplină, respirabilă, sensibilă, străbătută de sentimente curate, calde, din mâinile lui Dumnezeu. Aș întări cele mărturisite de către poet: Sunt duhuri care vin și pleacă/ Atât de multe cum nimeni n-ar crede. Unele/ stau alături de tine pe pat și dispar/ Altele privesc în jos obosite de singurătate/ Ridurile frunții, VI (p. 38).

Eul creator oscilează între singurătate și speranță, între copilărie și bătrânețe, între straniu și lumesc, la hotarul dintre viață și moarte, între curajul de a spune pe față lucrurilor și temerea de a nu greși față de sine și de ceilalți.

Poetului îi place să scrie poeme lungi, partiționate în capitole numerotate cu cifre romane. Niște reflecții, stări meditative, un soi de yoga liric, așa cum întâlnim și în Trist început de înțelegere: o carte e un prilej de ispită; Omul dă vina pe trecut; Un copac îngenunchiat/ Cere îndurare toamnei; Umbră a frunzei/ Legănată de valuri. Prima iubire; luna îndoliată/ Piaptână coamele dealurilor/ (p. 73)

În fascicolul următor, intitulat Statuile disperării, avem parte de poezii mai scurte, dar ideatic mai consistente. Introdus prin Cuvânt înainte, liant poetic între entitățile carte și pădure, cea care oferă materie prelucrată cititorului și cea care oferă materie primă cărții, capitolul în sine are ceva imaculat, ceva pe care nu-ți vine să-l tulburi. Atmosfera pare una rece, de încremenire, glaciară, de iarnă infinită când vor îngheța zâmbetele statuilor/ Cum să te mint (p. 48). Imprimeuri de stranietate și teamă de moarte: În sfârșit să vorbim despre moarte/ Ca despre o câmpie albă/ În sfârșit (p. 49). Comparațiile, antagonismele, alte figuri de stil sunt delicioase. Inocența iernii parcă răscolește: copiii se nasc mai frumoși și eu nu aș putea fi mai vesel/ Iarna, lumânări (p. 50).

Poetul este tulburat de treceri, de înfrigurări, de măruntele detalii ale vieții, încât își dorește să nu mai poată scrie despre toate acestea care nu fac decât să accentueze tristețea, melancolia și atunci se gândește că ar fi o soluție de s-ar sfârși cerneala/ De s-ar sfârși (p. 54).

Despre nimic, zădărnicie, angoase și periferia umană, autorul ni se destăinuie în stilul său succint, cursiv, cu care oricât de mult ar vrea să ironizeze, un tonus molcom aleargă și-l prinde din urmă, astfel încât finalurile poetice par a fi îmblânzite precum vulpea lui Saint-Exupery: Nimicul care se deschide/ Și spre seară iar fuge/ La vizuina iubitei/ S-a terminat melancolia (p. 58); Aici la marginea orașului/ Unde se aruncă gunoaiele/ Și se sfârșesc prieteniile/ Voi ciopli statuile disperării/ Aici la marginea orașului/ Sfântul și-a lăsat sfințenia/ Și a devenit cerșetor/ La margine (p. 59).

Ochiul poetic vede în trecut și în viitor asemenea unui mag. Vede copilul, școlarul, tânărul, soldatul, îngerul, o lume a inocenței care se îndepărtează ușor, aievea. Aproape că se întoarce în timp la punctul în care începe viața: Nu te speria chiar acum/ Când încep să-mi aduc aminte/ De lumina primordială./ Nu te speria (p. 64). Invocarea copilului e uneori dureroasă. Se întâmplă uneori este o astfel de poezie cu trimitere la o copilărie nefericită, la copiii străzii, copii cerșetori, copii născuți din violuri, copii care sfârșesc prin crime.

Ca o dedicație poeților, Victor Țarină scrie scurt și la obiect despre menirea lui pe pământ: Știind de durerea abatoarelor/ Culeg un măr din copac/ Acesta este poetul, îmi spune,/ Căci el nu-i nici rădăcină/ Nici tulpină ori harnică frunză/ El stă să fie cules/ Cu sufletul său gustos/ Căci altfel are să cadă/ Și are să putrezească pe jos./ Poetul (p. 71).

Dar, așa cum spunea regretatul Grigore Vieru, “poeţii sunt copiii naturii”, iar asta nu face decât să întărească menirea lui Victor Țarină, de copil-poet, poet-copil!



Ottilia Ardeleanu,

Năvodari, 25 nov. 2018

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!