agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 100 .



Lina, de Liliana Rus
articol [ Recenzie ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [A. Noriºor ]

2018-11-23  |     | 



La editura Brumar a apãrut de curând volumul de versuri intitulat Lina, dupã numele bunicii autoarei, delicata poetã piteșteanã Liliana Rus, cea mai consecventã prietenã a melancoliei, a fragilitãții și a lumii amintirior ce rãmân permanentul reper în raport cu prezentul și cu viitorul prevãzut. Dar apropo de fragilitate, sã nu ne lãsãm pãcãliți, pentru cã vorba fenomenologilor, cele mai puternice și mai echilibrate suflete sunt acelea care valorizeazã realitãțile invizibile ce se fac remarcate în lucruri fragile și în gesturi delicate: iubirea, prietenia, alteritatea, credința.


Volumul este structurat în trei pãrți: „Cântec vechi pentru Lina”, „De lemn, de cenușã, de salcie”, „Lamento”. Ajuns însã la finalul cãrții, ai impresia cã ai citit un mare poem în care titlurile sunt de fapt subtitluri, iar eventuala lipsã a lor ar fi fost compensatã fãrã probleme de coerența textului. Așadar un singur poem biografic, însã cu douã biografii: a Linei și a nepoatei sale, „acțiunea” desfãșurându-se într-un paradis al copilãriei, comparat deseori cu realitatea actualã trãitã de poetã. Atenție: biografiile sunt ale stãrilor, deci ele sunt mai degrabã „psychegrafii”. Acest vast poem este, de asemenea, unul închinat puterii memoriei de a recupera, precum și puterii ei de a te ține captiv. Ceea ce uimește de la început pânã la final este paleta vastã a imaginilor lirice elocvente pentru trãiri și atitudini. Iar pe primul loc se aflã imaginile memoriei și neputința de a te întoarce de facto în realitatea ei, precum și neputința de a transporta acea realitate aici și acum: „Un pumn de grindinã pe care nu-l pot ține în palme.../ Doar atât sunt în stare sã pãstrez” („Ziua cu ușile ei batante”). Este o redare deosebit de grãitoare pentru lumea apusã ale cãrei urme le ducem cu noi. Autoarea e rãmasã în „memoria capricioasã” ca într-o fântânã sau ca într-o încãpere izolatã, trãiește „între douã lumi, între douã lacuri...”. Enumerãm la întâmplare și alte reprezentãri ale memoriei: „ape primordiale”, „clopot de lânã”, „o corabie legatã cu parâme de chei”.


În poemul „Și pe urmã nimic” vin în avalanșã imagini ale morții care se ivește firesc, discret printre culorile vieții, grãbind însã ritmul lucrurilor: „Lina cãuta bãnuțul pentru drum/ în albii adânci de cernealã./ Simțea agitația pãsãrilor./ Mã întrebam de ce spațiul interminabil/ dintre pat și cufãrul pe care-l crezuse pierdut/ pãrea atât de întunecat,/ acoperit de rostogolirea fãrã culoare a pãsãrilor./ La jumãtatea drumului,/ zãbovea ca și cum nimic n-ar cunoaște./ Eu, liniștitã în ochiul de geam,/ cu palmele în jurul feței,/ și ea departe de mine, ușoarã,/ micșorându-se, dispãrând...”.


Trecutul-casã este refugiu, dar se simte și nevoia eliberãrii de puterea lui devoratoare (a timpului prezent), prin poezia care îl rostește, autoarea identificându-se cu micsandrele, lumini florale al cãror parfum strãbate dinspre vremea stãpânitã de tihnã: „Ca o plantã agãțãtoare,/ casa mea își sugrumã micsandrele./ Izolatã rãmâne doar muzica lor de mãtase/ în apa adâncã a fotografiilor” („De teama micsandrelor”). În poemul „Șopârla aurie” ni se spune cu subtilitate, prin raportare la acum, ce fel de chipuri i-au fost cândva familiare („Peste tot fețe necunoscute și ochi fãrã urme de lacrimi”). Diferența dintre realitatea trecutã („Într-o cutie stau fluturi ascunși de luminã”) și amintirea ei („fluturii au renunțat de mult la luminã”) este marcatã prin paralelismul negativ, modalitate stilisticã des utilizatã în riturile funerare din Maramureș (și nu numai), în special la moartea tinerilor necãsãtoriți (vezi Gail Kligman, Nunta mortului).


Pașii în intimitatea amintirilor presupun inevitabil o mișcare pe tãrâmul incertitudinii; de pildã, prin acest joc al dedublãrii din poemul „Ochi în ochi”, nu știi dacã se dorește recuperarea unei subiectivitãți-model (bunica) sau a copilei (autoarea); ori dacã e un semn al maturitãții autocunoașterii („Sã mã privesc în oglindã cu ochii tãi/ din vremea copilãriei mele”). Oricum, poezia este ea însãși o formã de cunoaștere „ca prin oglindã, în ghiciturã”, cum spune Apostolul Pavel referitor la orice cunoaștere din lumea aceasta. Autoarea sperã cã în cele din urmã „mãtasea rece a oglinzii s-ar subția”. Lumea veritabilã prin valoarea ei o gãsește în trecut, iar „cealaltã lume” (nedoritã, de cele mai multe ori) este chiar aceasta din prezent, în ale cãrei falduri se pierde „clipa sfântã”.


Nici nu știi dacã „prizonierul” memoriei vrea într-adevãr sã se elibereze (așa cum sugereazã în unele poeme) sau puternica senzație de încleștare provine din incapacitatea aducerii lumii la vechiul ei ritm. De multe ori pare cã tensiunea provine din conștientizarea imposibilitãții de a decupa secvența idealã de timp pentru a o imortaliza. Tensiune, de altfel, general umanã. Eul poetic în volumul de fațã este mereu în mișcare (cel puțin așa vrea sã dea impresia!); uneori vrea, alteori nu, sã iasã din acel „dreptunghi de luminã,/ ca un cuibar de zâne” („Ca un cuibar de zâne”). În orice caz, coordonata memoriei are în poezia Lilianei Rus rolul unei axe. Câte-o imagine violentã apare foarte insolitã, ca un duș rece, în raport cu ritmul obișnuit al textelor din volum, dar este totuși pe mãsura ideii pe care încearcã s-o ilustreze; de exemplu, timpul împietrit – memoria împietritã: „Te-ai gândit vreodatã cã timpul,/ al cãrui trup pufos s-a adunat înlãuntrul tãu,/ își va tãia într-o zi beregata?/ Uitã-te la masa ta de nuntã!/ O mireasã împietritã în mulțimea nuntașilor” („De nuntã”). De obicei, eul poetic se prezintã ca locuitor al casei-memorie, însã în finalul poemului „Niciun semn de afarã”, el se aflã în postura celui uitat afarã, semn al tensiunii despre care vorbeam: acel nici înãuntru – nici afarã. Meritã redat poemul ce sintetizeazã tot volumul de versuri: „Ține-mã ascunsã, maicã,/ sunt altceva decât ei se așteaptã sã fiu.../ Prea-nlãcrimatã pe dinãuntru,/ prea asprã cu îndoielile mele./ Aripi greoaie îmi picã pe umeri,/ puhoaie de ape gãlbui mã lovesc cu putere.// Sunt un iepure buimac prins în mãrãcinișuri,/ cu arme de foc vânãtorii m-alungã.// Ține-mã ascunsã în mãrgeaua de sticlã,/ împinge lada în ușã,/ fã focul din frunze uscate de nuc,/ inel cu inel înfãșoarã-mã-n lânuri și iederi.// Ascunde-mã-n vãluri de nuntã,/ sub cerul curat al secolului tãu,/ sub ultima lui unduire.// Sunt altceva decât ei se așteaptã sã fiu.../ Flori de funingine mã împung între coaste.” („Ține-mã ascunsã, maicã!”).

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!