agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2608 .



Mâna mea, imprevizibila mea aventurieră
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2018-02-04  |     | 












 

 

Cât de frumos ne mărturisește romanticul scriitor francez Alfred de Musset despre iubire: “Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână.

În cartea recenzată, impresia lăsată este urma a două ființe care coexistă doar una prin cealaltă. Poetul nu face decât să întoarcă iubirea pe toate părțile, să descopere punctele ei slabe, dar și pe cele forte, să ne împărtășească din experiențe unicat și să deslușească multiplele înțelesuri ale acestui sentiment. Născut, nu făcut!

În această carte, Simion Cozmescu scrie o poezie consistentă raportându-se la existența mai îndepărtată ori de foarte aproape, ciclic, pe anotimpuri, centrând de fiecare dată iubirea, ca mediu de viață, de bază.

Poetul își începe volumul ca un profet care ne face să ascultäm și să replicăm discursului său: Am vă spun vouă,/ celor care nu respirați,/ dar atrageți trecerea timpului,/... / ridicați-vă prin pădurile de ființe,/ prin munții trăirilor,/... / închinați-vă în catedralele din sângele versurilor,/... /neîncrezători în moartea voastră,/ ridicati-vă și iubiți./ Am să vă spun vouă.

Deși locul și realitatea din care predică întru iubire sunt unele întunecate, pline de griji, păcate, remușcări etc., totuși profeția aduce o notă optimistă, a speranțelor, a iubirii, a depășirii umilințelor și de verticalizare.

Uneori, poetul introduce elemente poetice preluate din literatura marilor poeți, cum ar fi cel stănescian în nelucruri.

Acesta face incursuni în sufletul iubitei, transformând idila în călătorii cu fluturi, pornind din antichitate și până la impulsul prezent, în care termeni vetuști se bat cap în cap cu cei moderni, imagini din secole barbare se confruntă cu cele ale restauranelor extravagante/ rezervare (Booking).

În acest al doilea volum de poezie, Simion Cozmescu are tulburările sale, stări legate de moarte, de amintiri cu și despre mama. A tulbura, tulburare, tulbure sunt vehiculate în peisajul afectiv, emanând multă tristețe pe care autorul o strecoară, o picurează cu atenție în poeziile sale de dragoste: eu rămân mai trist cu un dumnezeu/ rămân mai fericit cu un înger/ Momentul.

Autorul atribuie semnificații fenomenelor naturii, este într-o strânsă relație, mai ales cu ploaia, care se pare că îl și inspiră, recurge în propriul avantaj la metamorfozări și personificări așa ca în Aprilie: Sunt copii ascunși în fiecare ploaie de april./... / În pământ și în ploaie,/ sunt nevăzuți copii care dansează,/ spălând amprenta lumii de pe mirarea zilei./... / În mine se adună ploile lui aprilie./ Chicotind, mi se revarsă prin degetele goale/ pe norii care formează o tastatură plină/ de păsări înmiresmate,/ îndelungate și de neoprit.

Iubirea este o călătorie prin anotimpuri, nelipsită de fluturi, fie ei și amari, nelipsită de tonusul vieții reprezentat de natura vie: flori, arbori, păsări, gâze etc.: a venit vara și toate călătoriile/ încetează în apropiera soarelui/... / un lan cu flori și o tăcere între ape ne sunt aproape/ și ne sunt departe/ cireși zdrențuiți sperietori de răsărituri/ A venit vara. Poetul proiectează adevărate pelicule în mișcare, animate, filme de scurt metraj care te țin conectat la acțiune, fleșuri concentrate pe metafore vizuale: îmi ești departe când îmi ești aproape/ îmi spui și cuvintele tale miros a nuci verzi/... / nu te iubește nimeni mai mult ca mine/ în zilele lui septembrie/ Septembrie. Poetul își amăgește iubirile între un aproape și un departe, doi termeni folosiți frecvent tocmai pentru a arăta că iubirea este călătoare prin viață.

O semnificație aparte o au palmele: ... din palme mi s-a prelins tăcerea/ Septembrie. Din ele par să curgă cuvintele și semnificațiie lor. Mirosul tău încă îmi sună crud în palme./ Diapazon.

Este interesant grupajul temporal al succedării anotimpurilor, atât prin titluri cât și prin fuzionarea (ano)timp-iubire: Aprilie, Mai, A venit vara, Septembrie, Tu lunecai prin octombrie, Liniște de iarnă. Prin toate acestea trece fenomenal iubirea. În aprilie, ploaia, ca o copilărie; în mai - luna amintirilor de noi; sosirea verii ca niște cocori pe sub piele, un anotimp exotic și totuși cu fluturi amari; septembrie când nu te iubește nimeni mai mult decât mine, cu miros specific de nuci verzi; apoi, octombrie, când erai toamna perfectă/ cu un pic de soare în anunț/ și o liniste primordială/ eternă/ tu lunecai prin octombrie; și iarna, pe ninsoare, când frungele curgeau în aval ori liniștea pășește prin ninsoare/ cuvintele se sparg se risipesc/... / ...vântul își lasă suspinele/... /... acea liniște locuită de oameni/ care nu mai sunt/ Liniște de iarnă.

Poeziile lui Simion Cozmescu sunt și de părăsire în iubire. O iubire trădătoare, de îndepărtare, care doare, atinge, învinovățește, crește până la obsesie ori extaz, scade până la descumpănire sau nimic, se scuză, vine spontan și tot la fel dispare, ca o fata morgana.

Din cauza iubirii lucrurile par distorsionate. In contextul iubirii, viața pare o eternă căutare, incertitudine, o fata morgana, cum am mai spus. Iată cum, în poezia Twisted, totul pare răsucit: orașul, blocurile, locatarii, natura: nu te-am ajuns nici azi noapte/ orașul în care te așeptam s-a răsucit violent/ si nu te-am mai zărit/... / purtai o rochie de ceață...

Nici singurătatea nu-l ocolește pe poet, este suficient de dur în întâmpinarea ei, dar și demoralizat, trezindu-se făcând dragoste cu o carte/ Unde începe singurătatea.

Poezia merge până acolo încât trecerea vieții este raportată la o lacrimă în care poetul își acordează tinerețea actuală la bătrânețea care va veni. Este foarte original discursul din Bătrânul, pianul și lacrima.

Deseori, Simion Cozmescu sincronizează freamătul iubirii cu dansul frunzelor, atât de bine o face încât cuvintele se contopesc în emoții fragile, cum de exemplu în Noapte curând: mâna mea/ necunoscuta mea/imprevizibila mea aventurieră/ explorează textura în freamăt a sânului tău/ sub cămașa de dor topit/ cu unduiri ale șoldurilor/ ridici un vârtej în care/ se prind toate frunzele toamnelor mele/ viitoare.

Ploaia îl însoțește peste tot în gânduri și cuvinte: am schimbat azi trei ploi/ și niciuna nu mi s-a potrivit./ Spam; fără ploaie/ nimic nu se schimbă/ Igrasie; ploaia a stat aici îi văd urma corpului/ aburind în iarbă și hățiș/ O vreme; timpul se scurge prin mine/ ca o ploaie pe fundul unui lac secat/ te iubesc ca-ta-stro-fal/ Ca-ta-stro-fal; iți stă bine cu/ această ploaie/ să o porți și data viitoare/ - un soi de alint pentru femeia dragă, enigmatică, ivindu-se din senin ca ploaia care îmi cade în suflet/ Această ploaie și plecând așa cum se risipesc norii.

Anotimpurile sunt ale tăcerilor, ale viitoarelor tăceri. Dragostea devine un te iubesc ca-tas-tro-fal, o obsesie în poezia cozmesciană: Nu știu dacă ți-a mai sărutat cineva/ îndărătul genunchiului//... / Lunecare a vâslei în întunecarea roditoare a patimii./ Nu știu dacă te pot opri o clipă,/ cât ar durea, cât ar dura/ lipirea buzelor mele pe pielea fină,/ netulburată/ din spatele genunchiului tău prin care curg,/ neostite,/ obsesiile tale./ Tu, trecătoarea unei amieze/ deja apuse./ Trecătoarea unei amieze; ... / făceam dragoste/ intens/ necontrolat/... / când am început să facem dragoste/ hoelul a început să geamă/... / copacii.../ ... se înghesuiau la geamul camerei noastre/ dar nu aveau loc penru că/ cerul a trimis luna/ luna a trimis vântul/ vântul a trimis norii/ norii au trimis stropii de ploaie/ să spioneze la geamul camerei noastre/... / într-un hotel/ în care nimeni nu mai făcuse dragoste/ vreodată/ Hotel. Iată cum emoțiile unei trăiri erotice sunt amplificate prin repetiția unor elemente din cadrul natural.

Iubirea este argumentată în poeziile autorului di Călan: te-aș putea iubi ca pe fiola/ de început de tratament de perfuzie picurată lent/ O tragedie românească - titlul aduce un pic a O tragedie americană. Autorul își explică/ mărturisește stările de bucurie, teamă, nădejde/ deznădejde, metamorfozările ticluite pentru a intra pe sub pielea iubitei, la propriu și la figurat: dar eu totuși te-aș putea iubi de m-ai aștepta/ O tragedie românească. Iluzie, magie, resemnare, wow câte stări, cât consum de energie pentru iubire, pentru iubită!

Iubirea este spontană, obsesivă și este motiv de iertare. Atât se poate iubi de mult încât iertarea este mai puternică decât a lui Dumnezeu: te-am iertst cum n-a mai fost iertată/ o femeie/niciodată/ cum nici însuși Dumnezeu nu iartă,/ el te-a izgonit/ și eu te-am primit/ Te-am iertat.

Între copilul care-i umblă prin trup și Uriașul de pe fotoliu e preț de încă o iubire.

De ce scrie poetul? Are anumite motive? Autorul își răspunde singur. Vrea să scrie pentru lumea înconjurătoare de data aceasta, nu pentru oameni: ... copaci șușotind/ pietre rostind aerul.../ mă întreabă cum e să fii om// scriu pe limba lor/ cum e să fii om/ să iubești/ și să urăști//... /scriu cum e sä fii iubire pentru ură/ cum e să fii ură pentru iubire/ Și ninge în tine. Poetul renunță să scrie pentru oameni, se teme că nu va fi înțeles și-atunci, încearcă să comunice cu natura, acest univers omniprezent în poezia cozmesciană. Iubirea trece mereu prin filtrul naturii, se scrie în funcție de fenomenele naturii, de ploi, ninsori, vânt, soare, lună, ipostaze care dau farmec și strâlucire sentimentului.

Iubirea este înlănțuitoare, este o formațiune chimică, un compus organic deținător al informației genetice: formam lanțurile polinucleotidice/ ale unei iubiri înspăimântätoare/ părul ne gemea în încleștările furibunde/ de la marginea nebuniei lucide/ îmi era teamâ că ai să te volatilizezi/ într-o ultimă îmbrățișare/ Vântul din neguri.

Iubirea lui Simion trece prin atâtea ipostaze lumești, dar și fictive, încât cuprinde o arie largă de manifestări, unele surprinzătoare, neobișnuite, ca de ex.: incestul sufletelor înrudite, formarea lanțurilor polinucleotidice. Lipsa iubirii egal îngroparea vieții și ridicarea unui monument de tristă amintire, o troiță în locul în care ai pierit din viața mea/ Vântul din neguri. Sentimentul acesta oscilează, după cum se simte, între agonie și extaz. Alte exemple relevante, în care unul dintre factorii naturali, vântul, excelează în abordările amoroase: vântul le stropea tihna ca o mașină trecând/ prin băltoace sentimentale/ Destin; vânt și ploaie de când eram adolescenți/ acneici și transparenți/ pe când eram nori și soare/ fluturi și lună/ dar gata cu amintirile/; vântul a scuturat temeinic trotuarele de plimbăreți/ Vintage. Poeziile de iubire ale lui Simion sunt uneori lungi lamentații, ca și cum ar avea parte mai mult de pierderi, rupturi sufletești, dezamăgini, înșelări/ trădări, în loc de câștigarea unei fericiri, fie ea și de moment si iată un motiv de resemnare, de acceptare tacită: el își purta destinul/ ca pe o sfială veche/ Destin. Iubirea îi e necesară chiar și pentru un pic de plictiseală în doi: vom decanta plictiseli din oceanul cotidian/ Vintage.

Există o puternică relație natură-iubire, femeie adorată-iluzie, imaginație-iubire astfel încât, în poeziile sale ample, derulate prin prisma dorinței/ pasiunii/ amintirilor/ nălucirilor există o reușită combinație de mijloace stilistice care pun în valoare femeia iubită și care fac deliciul lecturii: poftește ia de umblă prin mintea mea/... / cu niște paralelograme mari avare/ cât rama fotografiilor goale/ din această seară/ Această seară (gânduri la moment/ fleșuri).

În acest volum, poetul introduce o serie de poezii care arată momentul, răstimpul în care se petrece o activitate/ acțiune/ un gând/ o amintire/ o stare, dar și existența unui lucru/ unei ființe aflat/ă în preajmă, prin folosirea adjectivului demonstrativ de apropiere (Această zi, Această noapte, Această seară, Această inimă, Această ploaie, Aceste străzi).

Iubirea este chiar elogiu pentru cuvânt: e vremea răsăririi/ întruchipării cuvântului/ în flori și umbririle lor pe cerul din ființa noastră/ când pielea devenită rădăcină și soare/ se cațără pe o mângâiere pe o zbatere de nor/ într-un piept de ploaie desuetă// și luminează/ Prima secundă (Această inimă).

De multe ori, pe parcursul lecturii, am avut impresia că autorul vrea să minimalizeze/ estompeze, să decoloreze sentimentele și cadrele, să le confere o tentă searbădă, palidă, de tern: răsărit sfienic/ Această inimă; privirea ștearsă; O, Doamne, licărul,/ Scânteia ființei mele/ Se pierde pe coridoarele/ Și fulguiala altor destine./ A treia secundă; opaițe galben pale/ Ultima secundă; lumina e blajină/ Indicii; lină cernere de umbre de lumini prin frunzele încărunțite/ O vreme.

În poeziile sale este implicată și marea cu bogăția, măreția și farmecul ei, tot pentru a arăta discrepanța între lucrurile mărunte, perisabilitatea vieții, efemeritatea iubirii și eternitate, perenitatea și nemurirea apei. În acest context, iubirea devine mai puțin exaltată, are semiumbre, semisperanțe, e străbătută de îndoieli, incertitudini, amărăciuni: să ne ghemuim unul în altul/ pentru întâia și ultima dată/ va fi o amânare și un pic mai mult/ o răzvrătire fără speranță dar plină de voluptatea ei/ impotriva timpului/ această inimă inexistentă care ne împinge/ prin venele primei/ și unicei secunde/ Prima secundă (Această inimă).

Iubirea înseamnă și patos: Iubesc trezirea, adormirea ta. Pielea ce înflorește în fiecare sărut./ A treia secundă. A face dragoste este verbul cu care se prezintă acest volum de poezie!

Poetul folosește secunda ca modalitate metaforică, un fel de carpe diem, atribuindu-i valoare de dicton, dându-i importanța maximă, aceea a curgerii ireversibile a timpului și prin urmare, a faptului că secunda trebuie trăită în plinătatea ei, adică, peste toate nevoile sentimentale, există un optimism necesar. Secundele sunt clipe ale trăirii, Prima secundă, A treia secundă, A cincea secundă, Secunda târzie, Ultima secundă.

Dominanta volumului este femeia, iubita, cea care este asteptată, adorată, iubită cu patos, în serviciul căreia se află sentimental și de care este trișat, uitat, dezarmat, copleșit, abandonat, femeia peste care se aștern toate anotimpurile cu ploile, frunzele, florile, ninsorile, tăcerile și umbrele.

Femeia, iubita este un vin amar, o felină cu ochi de leopard, o închisoare, orice îi provoacă poetului o stare de îndrăgostire: erai mai frumoasă decât ultimul gând/ al ultimului muritor// erai și rămâi pentru mine acea frumoasă/ care mă desparte de cer și pământ/ o primăvară între ape/... / ești frumoasă așa cum traversezi liniștea/ Ultimul muritor. Într-una dintre poeziile cele mai scurte din volum, elogiază femeia, între zâmbet și plâns, între bărbat și Dumnezeu: suntem plânsul hoinar al lui Dumnezeu/ lacrimi pe cărările lumii/ numai tu femeie/ azi imi esti surâs/ Plâns hoinar.

Adjectivele ultimul, ultima ca în Ultimul muritor, Ultima secundă devin obsesive analogii cu scurtețea iubirilor, laitmotive pentru teama de a nu putea duce până la capătul vieții plăcerea de a iubi și a fi iubit în același timp.

Se respiră greu la tine în gând/ Șase - patru poartă-n casă - spune ea, de data aceasta, așa de compacte, dense și grele sunt gândurile de dragoste ale eternului îndrăgostit; tu nu vii singură,/ întotdeauna mai aduci o umbră,/ două./ Nu azi; e toamnă și aștept să ai habar de mine/ Prea puțin – replică poetul.

Dialogul și monologul din/ în gând caracterizează unele dintre poeziile acestui volum: Șase-patru poartă-n casă, La o cafea, Plimbare în absența Mariei, Promisiunea, distincția dintre interlocutori făcându-se prin inserarea atributului italic pentru font, alternativ cu scrierea normală.

Iubirea se află în toate lucrurile, pe oriunde merge: ploaia a lăsat strada în gri și negru/ două pete se estompează/ îmbrățișându-se neauzite/ Acuarelă.

Raportându-se la nimicnicia vieții, la moravurile si insensibilitățile ei, poetul afirmă: viața e o curvă cu urechi frumoase/ Înfluturi sau: iartă-mă/ pășește printre aceste momente/ nu le speria/ mai mult de atât nu poate să-mi pară rău/ Va ninge printre umbre.

Metafore senzuale sunt condimente pentru asezonarea poeziei de dragoste: pielea ei ningea în fluturi peste parbrizul indolent/ al mașinii mele veșnic îndrăgostite/ Claxon; să nu vină factura la iubire/ că nu am cu ce o plăti/ Resturi; părul femeii din viata mea/ se răsfiră prin vene/ La oglindă.

Iubirea este nostalgică: ai putea să mai stai/ ființa mea își caută culcuș în tine/ Din somn; tristețea curge pe lungile mele căi ferate/ cu tine oriunde mângâi curcubeie pe spate// e iulie și sper și sper și sper/ De-aș scrie in rimă; voi pleca/ te voi lăsa/ vor mai fi femei/ Vei pleca.

Fluturii din Cântecul măturătoarei de fluturi se zbat în fiecare om, în fiecare trecător prin viață ca printr-un parc plin de flori și de fluturi colorați în fel și chip. Așa sunt iubirile, diverse, scurte ca și viața acestor insecte, zburdalnice și jucăușe, dar trecătoare. Trecătoare ca mătura peste resturile vieții.

Va exista în toată această poveste a noastră/ o desăvârșită/ eleganță/ Eleganță - simte poetul să mărturisească.

Iubirea este o artă, așa după cum spune și ilustrul pictor olandez post-impresionist Vincent van Gogh: „Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu e nimic mai artistic decât iubirea.”

 

Ottilia Ardeleanu

Năvodari, 4 februarie 2018

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!