agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2065 .



Am citit cartea asta: ,,maestrul și jumătate lebădă,,
articol [ Recenzie ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [valu ]

2014-12-03  |     | 



În unele volume de poezie, citindu-le filă cu filă, descoperi ,,ceva,, si le parcurgi ca pe o alee cu tarabe unde zac vraiște sau ordonate pe principii de marketing, ba foste iubiri sau presupuse iubiri... ba foste sau imaginare dezastre ori izbânzi... niscai catharsis-uri, ceva existențialisme, prețiozități, icniri în absurda nevoie de a epata, tehnicisme și, sfârșind de citit, pffiiuuu... oftezi a ușurare... bucurându-te de milostenia autorului de a nu fi lungit și mai tare vorba... Chiar și când volumul per ansamblu pare bun, nu pleci din el nici mai bogat, nici mai sărac – în cazul când l-ai primit gratis – ci doar mai obosit... poate foarte obosit deseori.
Aceasta în cazul unui volum al vreunui autor acceptat (sau bănuit) drept consacrat. Căci altfel, la alte volume, doar le răsfoiești ca pe ziarul de anul trecut în vremea cât stai pe budă. Și nu simți vreo incongruență între mirosuri.

Doina Roman și Gabriel Gherbăluță în... Maestrul și juma’ de lebădă... chiar începând cu titlu te intrigă: unul se crede, sau este ironizat c-ar fi, maestrul, unul se crede pe jumătate impetuos și pur, de-a dreptul lebăda... Dar te mănâncă-n burecele degetelor și deschizi cartea... gata. S-a terminat șmecheria. Taman ai fost prins în borcanul cu ghivent al raiului aruncat pe fundul pătimaș al iadului.
O ironie sinceră dracu’ a mai văzut, adică tu, cititorul. O limpezire a viciilor-virtuți, și invers, până te constrânge cumva să recunoști că tu ești vinovatul de toate cele trăite în carte.

Nu găsești în acest volum de poeme nicicum vreo intenție de exorcism sau erezie gumată, chiar dacă Doina și Gabriel nu prea sunt protocolari nici măcar cu divinitățile inflaționare sau despotice, cum nici cu valorile impuse șablonard. Autorii îți lasă senzația că ei se dezbracă lent chiar în văzul lumii, al tău: un nasture, o mânecă, un crac de pantaloni sau o bretea de sutien asudat de pofte firești. În realitate, la finalul cărții, tu ești cel lipsit de pudori și de haine, (nu și de pofte însă), deoarece autorii dezbracă doar ipocriziile și convenționalismele comune. Nu este această abordare lirică un act de bravadă sau renunțare ori spovedanie, poate mult mai nimerit este ca o oglindă bine ștearsă pe care Doina împreună cu Gabriel o țin pentru tine, să te vezi.

,,cum să te scalzi în cuvânt/ când te ustură ochii de atâta iubire…,, și uite, tu ai citit acest pasaj și încă mai vezi literele poemului de după?

În ,,Floare carnivoră,,
sunt flămândă/ sunt carnivoră,/ nu mă face să-ți ling mâna /prin cuvinte
mă întrebai unde sunt păsările/ care îmi țin ferm sânii
le-am mâncat de foame de tine/ le-am mâncat/ am lăsat doar sânii
ca să vezi cum sunt cu adevărat/ în lipsa ta/ un caz comun
într-un dosar de patologie a disperării ...vezi oare disperarea? Nu. Se detașează de ea, este ca o vitrină spartă, arătându-ți doar golul lăsat de păsările (absențelor) din noi înșine poate... Vezi oare foamea?... Nu. Vezi întreagă doar floarea carnivoră care este atât gura cât și vaginul și chiar întreaga alcătuire a oricărui om...

uite-așa am putea înțelege/ de ce nimicul nu se pierde niciodată
devine unul și mai mare/ când spui: plec… - și cine oare nu pleacă din sine și mai ales din ceilalți, presupus iubiții, mai des decât expirațiile aerului consumat?

Am ajuns la ,,Coada vacii și măslina din campari,,
îmi place să fiu obraznică/ să fac dragoste/ cu parbrizul unei decapotabile
și să primesc diamante/ fără să le probez
știam că trebuie să plâng dacă spun da/ așa că iau numai 57 de fațete
fără imperfecțiuni/ și stabilesc peste credință/ peste subiect
unghiul șpagatului din colțul gurii/ inelul ăsta de logodnă se asortează perfect
cu starea de vomă după primul oral/ lipsa de experiență vei spune
poate/ dar mai ales faptul că pagina cu finalul/ fusese ruptă de o cititoare mai neștiutoare decât mine/ și nu am aflat decât după/ că doar aerul se înghite/ știam că trebuie să plâng dacă spun da/ și crede-mă că am plans... – cea mai expresivă metaforă rămâne adevărul…. Iar adevărul nu este de plâns, ci doar neînțelesul acestuia… este ca și cum hazardul are o unică menire: minciuna …sau în momentele lui bune orbirea… pretenția de posesie și consimțire din partea ,,victimei,, considerata astfel mai întotdeauna doar de către cel care se crede cu gologani sau cu mușchi. Iar metaforei, adevărului, îi râmăne umbra, fiindcă numai cine a ars de tot poate să rostească.

Adoptând, doar în această carte, ,,Legea falimentului persoane fizice,,
Pornește avocate/ dispozitivul de strangulare legal/ în sistem
știu că hățișul mă așteaptă/ îmi vrea sângele plasma/ amintirile legale și ilegale
interzise/ nu vomită nimeni când scriu declarații
toți se hrănesc cu umilința mea/ cum se hrănesc cu drama titanicului
generații…/ pregătește-ți călăule spânzurătoarea
pe mine nu mă mai impresionează un ghem de sfoară
uns cu săpunul ,,cheia” al copilăriei/ gâtul meu lung ca al lebedei
a luat forma sferei de foc/ căzută acu’ 100 de ani în siberia
din mine nu va rămane decât un crater imens/ unde vor veni să bântuie noapte de noapte
gândurile tuturor nenumiților/ care la fel ca mine/ caută dramul de singurătate
dintr-o fericire parcată neregulamentar/ pe partea dreaptă a sufletului tău – îți impune să o respecți ca pe oricare lege și să lași orice pietate... implacabilul s-a produs deja cu precisă demnitate încă de pe când omul a creat întâiul sistem eronat: monogamia ca o marfă. Aici, în poem, aceasta vine spusă sacrifical cumva.

Dau fila, ba nu, e tot acolo în carte, o mân doar un pic mai spre coperta unu și... am nimerit la

,,Menaj a trois cu amanta pe termen lung,,
îmi caut frica până și sub fustă/ îmi place să o mestec în taxi/ noaptea pe stradă
o caut cu lumânarea/ apropiată de întrebarea/ de unde apare și unde se duce/ poți să stai pe urmele ei
te ține cureaua/ să ții frica de sâni și să o privești în ochi/ că pe o amantă nebună/ așa plină de nuri reci
ca soră-sa, singurătatea/ cum să nu o caut/ doar e iubita mea cea mai fidelă/ nu m-ar părăsi nici dacă proprietarul/ m-ar da afară din cuvânt/ așa de frumos ne plimbam gheboșați/ doar noi trei…/ eu frica singurătatea/ coborâți parcă din paginile lui erich maria remarque/ plimbările astea fără țintă făcute parcă anume/ pentru a exaspera parcele/ de unde venim și încotro ne ducem?/ și de ce nu ne bâlbâim pe rând? – oriunde am lua-o, direcția devine o razna, un aiurea împlinitor de zadar, fără de care, acest zadar, ar fi știrbit. Latura androgină nu mai este de sex opus ci doar de sex potrivnic câtă vreme orice, definitiv și nu definitoriu, curge în însigurarea accea care n-a izbutit niciodată să domesticească fricile, nici pe Doina, ci doar să le alăpteze cu laptele ochilor, ca apoi orice încotro să fie același.

Nu este un duel de texte între Doina și Gabriel pentru că iată, Doina exprima o stare sau un fapt iar Gabriel vine cu altceva. Dar armonia dintre limbaje, limpede dealtfel, nu însă explicit și nici doar aluziv, îți lasă să bănuiești că ar fi trăit aceștia doi multă vreme aproape unul de celălalt. Este ca și cum unul ar picta un tablou iar celălat tot dimprejurul ramei, exteriorul, apoi invers. Aș îndrăzni să numesc acest duet liric un tango. Da, iată, acest volum este un tango literar.
Un alt lucru aș zice lesne de sesizat este faptul că metafora o simți abia după ce ai scăpat întreg și nevătămat din fiecare poem.
Dacă te-a prins acolo în lăuntrul poemului, obsedându-te adică, înseamnă că autorii au reușit cel puțin să te facă să retrăiești condiția de spermatozoid, dar de data aceasta unul înfrânt, refuzat...
Când ziceam de armonie și nu duel tocmai ajunsesem aici:
,,Ia tot și du-te !,,
ieri nu am mai plătit nimic/ m-am declarat falit/ rând pe rând/ creditorii au plecat
cu cărțile cu iubita/ cu dunărea cu răsăritul/ cu dragostea cu prietenia/ restul au fost scoase în stradă
pentru banca ta…/ a rămas doar banca mea/ aia prăpădită/ de pe aleea sinucigașilor/ și aia cu stinghiile lipsă/ acolo datornicii mai capătă credit/ pentru un ultim somn – și s-o crezi tu, dragă coleg cu mine cititor că ar putea fi luată această carte ca pe un turnir de-a plictiseala într-un azil de pensionari bogați. Niciunul dintre autori nu este bătrân și nici lipsit de corvezile profesionale. În plus, ei trăiesc în orașe și griji diferite. Sau că ironia și autoironia lor ar fi doar un exercițiu literar. Nicidecum. Nu par să fie doi călători pe un peron unde gara s-a urcat în tren fără ei și a plecat mai departe lăsându-i să sporovăiască atât cât ca apoi să poată scrie cărți. Ar fi mai degrabă cartea în sine ,,nașul,, (rămas jos din tren să poată încăpea gara) care le cere acum biletul la control, pur și simplu...

Am scăpat și din poemul trecut, parcurg iată: ,,Planing ratat la dietă,,
ciuperci explozii/portocale lunatice/ ploi ca uleiul plesnind de sănătate
omega trei și șase/ adunăm toate astea în snop/ pentru viitorul pruncului programat
uterul nu e prost/ ne blochează filosofia/ și logica în limitele/ argumentelor emoționale
și ne lasă un singur deznodământ/ sexul/ de fapt asta poate face oricine/ și noi am putea filma
un film porno/ cu gândaci de bucătărie actori/ nu doar pascal brukner/ se pricepe la scenarii
tu ești maestrul de ceremonii/ în alcov/ focuri de artificii iau locul/ ciupercilor atomice
iar mintea noastră/ a rămas în urma orgasmului/ așa că nu ți-o mai cerem, doamne
amânăm pe mâine/ copilul
Nu zice că ar fi fost de preferat să ne fi înmulțit prin fotosinteză sau altcumva, dar parcă prea suntem ancorați în mecanica așternutului... ,,ne blochează filozofia,, iar ciupercile nu-s un decor, vă asigur... ia priviți viitorul iminent!... sau mai bine mai urcați într-un poem, iată:
,,Terapie cu brunete,, ce preferi/ o intelectuală subțire/ sau un fund bombat și sâni care atârnă greu/ până și cântarul să-l sperie/ -amândouă – răspunzi/ nu că aș fi mofturos
dar nevoile mele sunt ancestrale/ nu schimb eu acum mesajul atavic/ pentru un poem
tu scrie/ că scrisul nu doare/ nimeni nu a plâns din cauza scrisului/ doar dacă din nebăgare de seamă/ ai fi scris iartă-mă/ pe pleoapa oglindită în poem/ scrie acolo scribule/ și dacă te doare/ spune-le printre scrâșnetele măselelor/ și altora că scrisul nu doare…/ doar blondele dor –
...și cum nicio durere nu poate fi lăsată singură (fiindcă s-ar întinde ca o râie) Gabriel o dedă tandrețelor, fiindcă până și acestora le place, darămite nouă... cititorilor. Bruneta să fie creionul oare?! Blonda-foaia?!... Sau parcursul inițiatic al scriitorilor și foamea cititorilor? Și apropo de foame:
,,Despre ciorbă rădăuțeană,, m-ai silabisit ieri în altar/ citind un acatist încurcat/ între ruga și aleluia zaharisită/ în loc de ajută-ne pe noi/ ai spus sec ai grijă de tine,/ doar intram în cimitir/ să dau foc unei lumânări/ și apoi să pun de-o ciorbă/ unui trompetist de soț care se masturbează/ acum nu știu de ce îți spun astea/ coliva nu trebuie reîncălzită/ așa că nu-i niciun pericol/ să mă gândesc la tine butonând/ pe canalele cu filme pentru adulți sau poate…/ da! acum știu de ce, uitasem/ că și ție îți place la nebunie ciorba…/ mâncată cu furculița – și astfel nu știu cum am ajuns la ultima pagină... am avut senzația că este mai groasă această carte... doar atât? După ,,ciorba rădăuțeană,, ar fi nimerit un felul doi: un roman scris în doi, Doina și Gabriel, roman-tango, așa cum acest volum este un tango sublim și lumesc...
Și să concluzionez așa cum am început aceste rânduri: ,,În unele volume de poezie, citindu-le filă cu filă, descoperi ,,ceva,, , de data aceasta în ,,maestrul și jumătate lebădă,, nu eu am găsit ceva ci acel ,,ceva,, m-a găsit pe mine, nepregătit să întâmpin o oglindă în care mă văd jumătate maestru și restul lebădă... cu gâtul definitv sucit.
Între justificata admirație și frățeasca invidie stă de-a latul neputința să-i felicit pe autori pentru izbânda lor literară.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!