poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7791 .



Festivalul Zâmbete în Prier – 2014
articol [ Evenimente ]
Am fost și eu acolo…

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Daruan ]

2014-05-01  |     | 














Am participat, în perioada 26 - 27 aprilie 2014, la cea de-a XII-a editie a Festivalului National de Satiră și Umor ZÂMBETE ÎN PRIER, organizat de Cenaclul de umor “Pupăza” din Vișeu de Sus, cu sprijinul Primăriei, Consiliului Local, Centrului Cultural - Social, sub egida Uniunii Epigramiștilor din România. Parteneri au fost Despărțământul Vișeu Iza al Astrei și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș.
Am ajuns la Primărie, locul unde s-a ținut festivitatea de premiere și recitalurile invitaților, în jurul orei 10.30, împreună cu ceilalți clujeni participanți: Vasile Gădălin, în calitate de câștigător al trofeului la prima ediție și Eugen Coța, premiant la secțiunea Carte de parodie.
Cu aceștia am făcut pe drum un scurt dar intens și util popas la Casa memorială George Coșbuc.

Cosbuc photo cosbuc_zpsbd89aa49.jpg

Apoi ne-am grăbit spre Vișeu, admirând din mers frumusețile Pietrosului acoperit încă de zăpadă…

Pietrosul photo Pietrosul_zpsbd04c23e.jpg

În fine, am ajuns la destinație…

Secțiunile concursului de la Vișeu au fost următoarele:

I. CONCURS DE EPIGRAME CU TEMELE:

Hoțul de la hoț nu fură
Ciobanul

II. CONCURS DE PARODIE după:

Sonetul din zări

de Alexandru Macedonski
(din volumul Excelsior)

Eu vin din zări cumplite – din tristă țară-n care
Mimosa simțitoare ori lotusu-azuriu
Sunt serbede vedenii închise-ntr-un sicriu,
Iad negru unde viața e plînset sau oftare.

Acolo e tîrîrea o lege pentru-oricare
Și toți sunt stîrpitura grozavului pustiu…
Din tot ce-a fost pe suflet nimic nu mai e viu
Decît un smîrc de vicii și altul de-aiurare.

Și totuși împotriva prostiei rînjitoare,
Sub ura pentru rază și ura pentru floare,
Sub noaptea frămîntată de chinuri ce zdrobesc,

Lipsit chiar de speranță, sleit chiar de credință,
Prin neguri îmi trag brazda cu vechea sîrguință,
A mea, această țară căci este, – ș-o iubesc.
Viitorul țărei, 1902

III. CONCURS DE VOLUM, INCLUSIV ANTOLOGII

La această secțiune au participat volumele de umor (epigrame, fabule, proză scurtă, parodii, etc.), tipărite în perioada aprilie 2013- martie 2014.

Am fost întâmpinați de directoarea festivalului, Anuța Pop, de președintele juriului, Lucian Perța, de primarul orașului, Vasile Coman, viceprimarul Adrian Filip.
La începutul festivității s-a păstrat un moment de reculegere în memoria marilor epigramiști care au trecut în neființă în ultima perioadă: Romulus Filip (Baia Mare), Nicolae Nicolae (Caransebeș), Paul Dumitrescu (Galați), Ion Romanescu (Buzău), Mircea Popovici (Iași).
Premiile au fost anunțate de prof. Lucian Perța. Astfel:

La secțiunea Epigramă:
I - GEORGE PETRONE - Iași,
II - JANET NICA - Dolj,
III - OCTAVIAN SEVER - DUGÃIAȘU - Craiova.


Voi publica din epigramele câștigătorilor, câte una de la fiecare temă, preferata mea:

George Petrone:

Bagă mâna în banii statului

Furând, i se-mplinește visul:
Își face-o vilă “cool”, șiretul,
Ceva ce n-a văzut Parisul
(Și, speră el, că nici Parchetul!).

În pas cu vremurile
Evoluând în branșă “pe profil”,
Ciobanul astăzi s-a emancipat:
Cu baciul “conversează” pe mobil
Și-și poartă trișca-n geanta diplomat.

Janet Nică

Mutație

Străin de cușmă și ițari,
În blugi, românu-i foarte cult:
El nu mai zice hoți demult,
Ci, mai frumos: parlamentari!

Urmașul lui Bachus
E cioban și, pân la urmă,
Bea de stinge nu c-ar vrea,
Dar mioarele din turmă
Îl îndeamnă: Bea! Bea! Bea!

Octavian Sever-Drăgușanu

Interpretare insolită

Că “hoții de la hoți nu fură”
O avea sens la unii inși,
Dar toți oltenii pricepură,
Sunt sigur, că “nu fură… prinși”!

Constatare amară
Alte nații, ca și noi,
Fost-au tot ciobani la oi…
Dar, pe când ei strâng osânză,
Noi… nu facem nicio brânză.

La secțiunea Parodie:

I - IONEL - IACOB BENCEI - Timișoara,
II - MIHAI HAIVAS - Iași
III - PETRU-IOAN GÂRDA - Cluj-Napoca și EMIL IANUȘ - Horodnicu de Sus - Suceava.


La secțiunea Volum:

Premiul pentru volume de epigramă: VASILE LARCO “Desculț pe miriște”;
Premiul pentru volume de antologie: EMIL IANUȘ “Antologie de umor galinaceu”; Premiul volum de debut AUREL BAICAN - “Realități românești”;
Premiul pentru carte de parodie EUGEN COÞA “Parodii ... după parodii”;
Premiul pentru carte aniversară CONSTANTIN IURAȘCU - TATAIA “8 decenii și juma”;
Premiul Opera Omnia: MIHAI SÃLCUÞAN “Cu umorul nu e de glumit”;
premiul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș: IOAN ȘIMAN “Ripostă la năravul de drept”;
Premiul Centrului Cultural - Social Vișeu de Sus - DOREL LAZÃR “Semne de urzică”; Premiul Cenaclului “Pupăza” IOAN HALAS “Umor eterogen”.

Fiecare premiant a primit, pe lângă diploma și premiul în bani, tradiționala pupăză din ceramică și laptele de pupăză din prună culeasă și distilată special pentru această ocazie...
Juriul secțiunilor epigrame și parodie a fost format din: Grigore Marian Dobreanu - Târgu Jiu, Valentin Groza - Târgu Jiu, Lucian Perța - Vișeu de Sus.
La secțiunea volume de umor juriul a fost format din: Gavril Ciuban, Valer Griga, Alexandru Hotico, Ianoș Hapca, Gheorghe Vasile Pop, Ioan I. Ienci, Adrian T. Mandric. Au participat 101 de autori la secțiunea epigrame, 50 la secțiunea parodie și 31 la secțiunea volume.
Au ținut cuvântări scurte și la obiect, George Corbu, președintele Uniunii Epigramiștilor din România, Mihai Sălcuțan, vicepreședintele Uniunii, Anuța Pop, directoarea festivalului, primarul Vasile Coman, viceprimarul Adrian Filip, directorul festivalului, Lucian Perța.
Cu ocazia primirii premiilor, participanții au prezentat o parte din creațiile lor, mai ales epigrame. S-au recitat multe epigrame de calitate, cu priză la public, dovadă aplauzele furtunoase care au răsunat după apropae fiecare catren.

Trebuie să spun că până și eu am avut success, cu trei catrene pe care le-am recitat suplimentar față de parodia premiată.

Recital photo recital_zps61723e93.jpg

Una dintre ele a fost creată ad-hoc, pe baza observării așezării personalităților din prezidiu. Vă garantez că nimeni nu s-a gândit la altă pupăză decât cea din ceramică, iar dacă s-a gândit cineva, vă jur că nu s-a supărat! O să vedeți…

Optimism
Va fi la Festival success cu carul,
Că sunt în lanț, aici, za dúpă za,
Un corb, viceprimarul și primarul
Și Perța și –uitasem- pupăza!

(Am forțat puțin accentul, dar n-am deranjat pe nimeni, nici cu asta).

Prezidiul de la Viseu photo prezidiu_zps3d25819b.jpg

S-au dat și premii pentru recital: unul dat de preotul scriitor Vasile Luțai și unul din partea publicului. Pe ambele și le-a însușit Emil Ianuș, cel care dă spectacol de fiecare dată, îmbrăcându-se în costum popular și vorbind în dulcele grai moldoviniesc.
În mare formă, gata oricând să dea o replică, s-a dovedit a fi Dobreanu.
După festivitate am ieșit la poza de grup… Dintre laureați au lipsit oltenii și premianții I de la fabulă: Ionel, Iacob și Bencei, după cum i se spune maestrului trinitate…

Grupul de la Viseu photo grup_zpsa89a81e8.jpg

Apoi la festin…
Ne-am deplasat la pensiunea La Cassa (unde am fost și cazați) pentru masa de prânz.

La Cassa photo lacassa_zps96122696.jpg

Masa s-a întins pe mai multe ore, nici nu-mi mai amintesc de pauza dintre prânz și cină, la cât lapte de pupăză am consumat (a se înțelege și vin de cea mai bună calitate!).
Profitând de suavele prezențe feminine, am încins și o horă, am dansat, ne-am simțit bine, ce s-o mai lungim?

Zongora photo dans_zpse2c43873.jpg

Am fost încântat de încântarea d-rei bibliotecare Carmen Eleonora de a se afla la aceeași masă cu mine. Ia uitați-vă cum mă privește. Așa s-a uitat la mine o seară întreagă! :)

Carmen photo Carmen_zpsc93d2ee1.jpg

În aceste condiții, am fost nevoit să câștig concursul ad-hoc pe rime date, dotat cu premiul oferit de primar. N-o puteam dezamăgi. :) Rimele au fost casă și ceteraș, iar catrenul meu câștigător a fost acesta:

Știu că primarul e un generos om de afaceri
Cum dom’ primar e-un tip de clasă,
Eu, premiul ăsta dacă l-aș
Primi, m-aș deplasa spre casă
Condus de-alai și ceteraș!

Am mai avut unul, că aveam dreptul la două:

Praf mă fac!
Cum mă tratați aici, la masă,
Cu țuică, vin și ceteraș,
Mă veți expedia spre casă
În tranșe, mâine, pe făraș!

Premiul primarului photo adhoc_zps00592aa5.jpg

Din păcate, nu am reținut catrenele rivale, dar nu-i problemă, nu am de gând să fac vreo contestație… :)

A doua zi ne-am deplasat la gară și am luat Mocănița pe Valea Vaserului. Un peisaj excepțional, într-o zi fabuloasă de sfârșit de aprilie, în care natura e în cea mai bună formă posibilă!

Mocanita photo mocanita_zps69c8a361.jpg
Am fost însoțiți de formația de lăutari compusă din Vasile Bâtcaș, Vasile Kindriș, Lică Covaci.
Ne-au încântat tot drumul cu vioara, zongora, saxofonul, acordeonul iar noi am aplaudat fără întrerupere. Exagerez, ne întrerupea din când în când Lucian Perța, cu câte un țoi de ”lapte”.
La o oprire pentru “adăparea” locomotive am fost nevoit să mă pozez cu două admiratoare blonde și să le dau autografe. Deh, prețul celebrității… :)

Blondele photo blondele_zps4ec11f3b.jpg

Ne-am clătit ochii și gura, iar la Popasul Paltin, la km 21, am luat masa de prânz (am mâncat și frunze de fag, o noutate pentru mine – foarte gustoase doar în această perioadă, zice Larco), pe muzică și susur de apă. S-au încins și aici hore și dansuri între cunoscuți și necunoscuți, atmosfera fiind cu totul specială.

Hora photo hora_zpse23f49f4.jpg

Apoi s-a auzit fluieratul locomotivei, ne-am îmbarcat și… cam asta a fost.
Am mulțumit din suflet gazdelor pentru tot efortul făcut pentru a ne simți atât de bine și am tăiat-o spre case. Praf!
Nu știu câte țoiuri am dat peste cap, cert este că în drumul spre casă am cântat fără întrerupere melodii de inimă albastră. Îngânat de Coța, Dorel și Gădălin. Nu! Gădălin nu! De ce? N-am vrut eu! :)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!