poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6944 .



Festivalul Național de Epigramă "Cât e Buzăul de mare", 2012
articol [ Evenimente ]
Cronica Festivalului Colecţia: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noricã ]

2012-05-20  |     | 











Pentru poeți, luna mai e luna florilor. Pentru epigramiști, e luna festivalului de la Buzău.
Adunarea s-a dat vineri 11 mai la hotelul de patru stele “Pietroasa”, la care se pare că festivalul are abonament. Am auzit un zvon cum că, dacă într-un an ne cazează la alt hotel, conducerea „Pietroasei” îl dă în judecată pe domnul Mihai Sălcuțan.





La Buzău, vinerea nu e zi pierdută. La ora 17, după o fotografie de grup, am străbătut Piața Dacia până la Primărie unde, în Sala de festivități, a avut loc masa rotundă “Cu umorul nu-i de glumit”. Pe mesele somptuoase, ne așteptau covrigii deveniți tradiționali.





La prezidiu, un buchet impresionant de personalități. Enumăr, începând din partea dreaptă: Ștefan Cazimir, profesor universitar, umorist de marcă, Elis Râpeanu, profesor universitar, doctor în epigramă, Petre Gigea- Gorun, fost ambasador, vicepreședinte al UER și președintele Cenaclului Epigramiștilor Olteni, Mihai Sălcuțan, vicepreședinte al UER, director al festivalului, George Corbu, președintele UER, Mihai Cimpoi, marele (din toate punctele de vedere) academician din Chișinău, Nicolae-Paul Mihail din Sinaia, venerabilul și unanim respectatul reprezentant al epigramei românești, Viorel Pietrăreanu, director al Casei de Cultură “Ion Caraion”, președinte al festivalului.





Domnul Mihai Sălcuțan a început prin a adresa participanților un salut de “Bun venit!” și epigramistei Vali Slavu joviale urări de „La mulți ani!”, cu ocazia zilei de naștere, întâmplată acum câțiva anișori chiar pe 11 mai. După care a luat cuvântul domnul Corbu, pentru a prezenta ultima apariție editorială semnată Mihai Sălcuțan – “Cronica unui început de mileniu”, un volum de texte pe care jurnaliștii le-ar încadra la eseuri, iar eseiștii la reportaje. Pentru că au câte puțin din fiecare.
Pentru a ne aminti că suntem la un festival de epigramă, s-a ridicat Vasile Larco:

Prolificului Mihai Sălcuțan, autor al volumului “Cronica unui început de mileniu”
Mult ai scris, nu mi-e necaz,
Dar te rog ceva firesc:
Dă-mi, prietene, răgaz
Un mileniu s-o citesc.

A intervenit și Laurențiu Ghiță cu un catren având aparență de madrigal, care face aluzie la deplasările prezentate în carte, pe ambele maluri ale Prutului.

La XIII-a ediție a festivalului “Cât e Buzăul de mare”
Constat cu firească mirare
Acum, în al treișpelea an
Că, oricât Buzău-i de mare,
E mic pentru un Sălcuțan.

După care domnul Mihai Sălcuțan a prezentat un material despre Ion Pavelescu, membru al primei dinastii de epigramiști din România, frate al lui Cincinat și unchi al lui Mircea Pavelescu. Cum materialul de anul acesta urmează unuia prezentat anul trecut, despre Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim, se pare că e vorba deja de o nouă tradiție la Buzău.

Au urmat alte câteva luări de cuvânt. Domnul Nicolae-Paul Mihail a făcut o emoționantă trecere în revistă a înaintașilor absenți, cu care se întâlnea altădată la festivaluri.
Domnul Mihai Cimpoi, un mare susținător al epigramei, a propus printre altele un dicționar al tuturor epigramiștilor de pe toate meleagurile românești, incluzând zone mai puțin cunoscute – Bucovina, Banatul sârbesc, Basarabia de sud, Cadrilater.

Întâlnirea a continuat cu o adevărata avalanșă de premii, anunțate și chiar înmânate, în măsura în care premianții erau în sală. Domnul Mihai Sălcuțan a înmânat premiile speciale ale Cenaclului din Buzău.
Premiul „George Ciprian”, George Corbu
Premiul „Ion Băieșu”, Ștefan Cazimir
Premiul „Octavian Moșescu”, Nicolae Paul Mihail
Premiul „Ion Pavelescu”, Mihai Cimpoi
Marele premiu “Nicolae Grigore Mihăescu - Nigrim”, Mircea Ionescu – Quintus.

După o scurtă alocuțiune, domnul George Corbu a anunțat premiile anuale acordate de U.E.R. Nu le enumăr, vor fi publicate în următoarea ediție a revistei “Epigrama”.

Doamna Elis Râpeanu a înmânat premiile concursului “Mircea Trifu”. Nu le enumăr nici pe acestea, rezultatele sunt demult cunoscute. Cu această ocazie, doamna Elis Râpeanu și-a anunțat intenția de a scoate o nouă ediție a culegerii “Șprițuri cu sughițuri” , având drept temă vinul.

Pentru că suntem la capitolul premii, la masa de seară au fost anunțate de către domnul Ionel Iacob-Bencei premiile concursului “Dimitrie Jega”, organizat cu ocazia centenarului acelui senior al epigramei care a păstorit vreme de 12 ani cenaclul ”Ridendo” din Timișoara. Fiind proaspete, le trec succint în revistă.




Ionel Iacob-Bencei și câțiva din premianții de la Timișoara – Laurian Ionică, Vali Slavu și Nelu Gârda


Cea mai reușită epigramă la fiecare temă:
- Tema 1 – Nicolae Bunduri, Brașov
- Tema 2 – Petru-Ioan Gârda, Cluj-Napoca
- Tema 3 – Ioan Toderașcu, Costești, Vaslui
Premiul de grupaj – Vali-Petronela Slavu, Aninoasa
Premiul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara – Laurian Ionică, Boureni Dolj
Premiul Cenaclului “Ridendo” – Janet Nică, Zăval, Dolj
Premiul special al juriului – Grigore Tunșanu, Tg. Jiu
Mențiuni:
- Nicușor Constantinescu, București
- Ion Cuzuioc, Chișinău, Basarabia
- Ioan Fârte, Baia Mare
- Eugen Ilișiu, Deva.
Domnul Bencei a subliniat că a avut, în afara juriului din Timișoara, un alt juriu consultativ, compus din Mircea Ionescu–Quintus, George Petrone și Nic Petrescu.

Menționez cu plăcere că, mai mult decât la alte festivaluri, duelurile epigramatice au fost multe și savuroase, atât la mesele de seară, de vineri și de sâmbătă, cât și pe scenă, în timpul recitalurilor. S-au înțepat Gheorghe Bâlici cu Nelu Gârda, Constanța Apostol cu Ion Diviza, Vali Slavu cu cine i-a ieșit în cale.

Cum la cina de vineri a apărut un tort în onoarea lui Vali Slavu, aceasta a mulțumit cu cuvintele:

De ziua mea, dau de băut!
Eu vă doresc, iubiți confrați,
Să vă simțiți, aicea, bine,
De ziua mea, glumiți, mâncați
Și beți… că nu beți de la mine!

Replicile n-au întârziat.

Gheorghe Bâlici – Dedicație de ziua ta
La vârsta ce acum o ai,
Fiindcă-arăți atât de bine,
Tu de mâncare nu ne dai,
Dar ce am mai mușca din tine!...




Domnul Mihai Cimpoi, auzind că e vorba de mușcat, vine domol să se așeze la coadă


Dan Norea – Tot din partea lui Vali Slavu
“Eu vă invit să stați la masă,
Mâncați, glumiți și râdeți bine
Cu poante de la voi de-acasă
Că nu dau de la mine!"

Laurențiu Ghiță – Am aflat că nu dai de băut
Þi-am acceptat, oftând, oferta,
Știind că mergem la Lacerta.

Și cu asta am ajuns la activitatea de sâmbătă dimineață – o vizită, urmată de degustare, la crama “Lacerta” de la Năieni. Pare că s-a creat o nouă tradiție buzoiană - în ultimii cinci ani, aceasta este a treia cramă vizitată. Aici ne-au impresionat utilajele moderne, majoritatea din inox strălucitor.




În subsolul cramei




La degustare


La prezentare, Laurențiu Ghiță a făcut gazdelor o sugestie:

Gazdelor de la Lacerta
Le lansăm acum oferta
Să creeze-n astă cramă
Și un raft cu epigramă.

Masa de prânz a avut loc la hotelul- restaurant “Poiana Pinului”, și el devenit tradițional, aflat pe Valea Tisăului, în inima pădurii, la 40 km de Buzău.
Odată ajunși la hotel, agoniștii coborâți din autocar au avut bucuria să-l întâlnească pe Florin Rotaru. Prilej pentru o poză de grup din care, din păcate, lipsește Vasile Vajoga, prezent la festival dar absent în acel moment.




Agoniștii Ion Diviza, Cornel Rodean, Florin Rotaru, Vali Slavu, Nelu Gârda, Dan Norea și Laurențiu Ghiță


Sâmbătă la ora 17 – deplasare cu autocarul la Consiliul Județean unde, în hol am admirat caricaturile lui Milică Ene, iar în Sala Mare a avut loc spectacolul de gală. Recitalurile epigramiștilor au alternat cu momente artistice – cântăreața de muzică populară Gabriela Bolocan, formația Kronos și cântăreața de muzică ușoară din Chișinău, Silvia Grigore.




Prima serie începe recitalul




Recitalul buzoienilor




Trupa Kronos – Cu picioare lungi, de trei și patru silabe




Premiile speciale




Personalitățile


Ultimul punct, mult așteptat – premiile festivalului. Fiecare premiu a fost însoțit de lectura unei epigrame a premiantului respectiv, epigrame pe care le voi prezenta și eu aici, prin bunăvoința domnului Sălcuțan.



Premianții


La tema “ Apocalipsa anului 2012”

Premiul 2, Gheorghe Constantinescu
, Brașov

Apocalipsa anului 2012
Când viața este un calvar
Și jaful vezi că nu-i oprit,
Apocalipsa, vă declar,
Va fi... Sfârșitul Fericit!

Premiul 1, Alexandru Ștefan, Câmpina

Apocalipsa 2012
Când vine crudul cataclism,
Prevăd cercetătorii-astrali,
Vom reveni la comunism
Fiind, în fine, toți... egali!

La tema „De florile mărului”

Premiul 3, Constanța Apostol
, Galați

Primăvara, cu iubitul
Pomi diverși îmi dau fiori
Cu alaiul lor de flori,
Tot fiori, dar altfel am
Lângă „mărul lui Adam”!

Premiul 2, Petronela-Vali Slavu, Aninoasa, Hunedoara

Unei secretare
La angajare șeful tău -
Bătrân, bolnav de amnezie -
De flori de măr ți-a pus gând rău,
Că unde l-o fi pus, nu știe!

Premiul 1, Ion Diviza, Chișinău

Atotputernicul boss
Din jilțul moale al puterii
Nu-l poate alunga nici focul:
El cheamă-ndată pompierii
Când trebuie de stins... chiștocul.

Pentru ambele teme, cumulate

Premiul II, Gheoghe Șchiop
, Porumbacul de jos, Sibiu

Apocalipsa magnifică
Vom trece-un netrecut hotar,
Superb când ne-o veni sfârșitul,
Când prefăcuți în praf stelar
Ne-om confunda cu infinitul.

Hărnicie
Displace tristul adevăr:
Că pe cinstita muncii piață
Visăm, trudind de flori de măr,
Străvechea pară mălăiață.

Premiul I, Ion Moraru, Galați

Previziuni apocaliptice
Chiar de fi-va secetă, părerea
Mea-i că vom veni la vot cu ceata
Fii’ncă, ne asigură puterea,
O să plouă-atuncea... cu găleata!

Lăsatul… secului
Cum în casă de-ale gurii n-am,
Când pe lângă galantare trec,
Mi se mișcă “mărul lui Adam”
De-atâta înghițit în sec!

Concursul Național de Creație Literară:

1. Liviu-Lucian Perța
, Vișeul de Sus
2. Cătălina Orșivschi, Vama, Suceava

Ca la aproape orice festival, nu m-am întors cu mâna goală. Odată ajuns acasă, am făcut inventarul:
- De la domnul Petre Gigea-Gorun - Revista Cugetul nr. 18 și o caricatură realizată de domnul Bulătan în timpul vizitei la Craiova;
- Câteva ediții din “Ziarul Văii Jiului”, unde Vali Slavu îngrijește o dată pe săptămână o pagină de umor;
- De la Mihai Cuțulencu din Buzău - două CD-uri cu fotografiile de la Buzău;
- “Careul de ispite” – un volum liliputan de epigrame al lui Vasile Larco;
- “Umor la puterea a treia” – volum de epigrame editat în comun de Gheorghe Bâlici, Ion Diviza și Teodor Popovici;
- “Pete de rugină” – volumul de epigrame cu care debutează tânăra și talentata epigramistă din Vama, Cătălina Orșivschi;
- “Șchiopătări vesele” – volum de epigrame al lui Gheorghe Șchiop, care nu mai are nevoie de nicio prezentare.
- “Două pe față, două pe dos’ – volum omagial Mircea Trifu, alcătuit de Elis Râpeanu, care conține și concursul “Mircea Trifu” ed. A VII-a;
- “Voie bună” – volum de catrene al lui Ion Romanescu, Buzău;
- și bineînțeles, volumul domnului Mihai Sălcuțan, “Cronica unui început de mileniu”.
Profit de ocazie ca să le mulțumesc tuturora încă o dată.

Dacă n-a reieșit deja, subliniez acum – la Buzău s-au creat niște tradiții, care devin evidente de la un festival la altul. Ținând cont că este al cincilea an consecutiv în care scriu cronica festivalului, sper ca și aceasta să devină o tradiție, pe care mă angajez s-o respect mulți ani de acum încolo. Bineînțeles, cu condiția să fiu invitat.






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!