agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5092 .



„Apocalipsa după Vaslui” (Humanitas, 2009) a lui Dorin Cozan – o parodie imensă.
articol [ Recenzie ]
Cărți despre care criticii noștri nu prea scriu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sextus Empiricus ]

2010-07-24  |     | 



NOTA: Apelez din nou la bunăvoința editorilor să reclasifice acest text, dacă vor crede de cuviință (deoarece eu nu pot face acest lucru), la „Articol – carte”, mulțumind anticipat.


Deși au trecut luni bune de la apariția cărții și lansarea ei la Gaudeamus 2009 (premiu la Concursul debut literar Unicredit – apariție ed. Humanitas 2009) când Liviu Papadima, editorul volumului, prevedea că „Aproape sigur, textul nu va trece neobservat”, cronicile sau recenziile întârzie să apară (am găsit totuși una scrisă de Daniel Dragomirescu). Să fie datorită faptului că Dorin Cozan merge împotriva curentului? Pentru că nimic din ceea ce se poartă azi la noi și aiurea: un nihilism sarcastic fără sare și piper , tendințe New Age însoțite de nelipsitul cortegiu - droguri, suicid, crimă, sex etc., exacerbarea neputinței și a dezordinii și dezorientării, chipurile creatoare (inclusiv ultimele «is-me» autohton-dâmbovițene: fracturism & douăzecizm & boierism & mai recent, infrarealism etc.), toate în scopul de a șoca în numele unei noutăți (perimate, duse până la saturație) nu se regăsesc la Dorin. Și atunci de unde să-l iei pe acest nou „Singur printre poeți”? Nu, nu vă gândiți la Marin Sorescu și primul său volum. Deoarece „autorul-mitralior antiproletcultist“ (G. Călinescu) avea un evantai extrem de redus de ținte: alde Maia Banuș, Veronica Porumbacu, Nina Casian, Eugen Frunză etc. Și dacă apela la intertextualitate, o făcea fără să știe (aceasta nu fusese încă «descoperită») - evoluția ulterioară a lui Sorescu fiind cu totul altă poveste. Sau gândiți-vă, dar nu prea mult. Pentru că pofta de-a dreptul pantagruelică, chiar apocaliptică de parodie a lui Cozan depășește net începuturile soresciene. Și mătură tot cei stă în cale «deconstruind» (Derrida – nu, termenul e mult prea slab), supunând «destrucției» (Heidegger – asta mai merge), mai clar, «dărâmând» ca apoi să re-scrie în alt registru cel al unui comic mai degrabă voios, stenic, a la Boris Vian, decât cel crispat urmuzian, începând cu diverse mituri constituite și până la alte mai mărunțele în curs de «implementare». Căci iată cum, încă de la început, Dorin, luând locul testamentaristului evanghelist, printr-o «prelungire» a protocronismului naționalist, inclusiv religios, zice: „Miercuri, 4 octombrie 1978, orele 7.15 a.m., am fost aruncat într-un lighean și am auzit în urma mea un glas puternic, o trompetă de 33 de ani, care spunea: Ceea ce vezi, scrie într-o carte. Am întors capul și am văzut un cal, iar pe cal Ștefan cel Mare. Capul și pletele lui blonde erau ca spicul copt și ochii lui ca flacăra centralei de apartament, picioarele lui, asemenea butucilor de vie împlântați în ciment, iar glasul lui, ca un vaiet de ape multe, ca o inundație a Vasluiului la Gura Bustei…”. Acum vă rog să aveți oarece rezerve când vorbim de „Ștefan cel ….Sfânt”. Căci - permiteți-mi o paranteză - numai a «sfânt» nu prea seamănă deoarece rupând din contextul altui episod al Apocalipsei lui Cozan, Ștefan și Răreșoaia „opriți amândoi în acea zi, cu fața spre Răsărit, văzură cu ochii și auziră cu urechile lor vălurile și dezmierdările nopții aceleia când se dădură unul altuia, fără propteală. Mai întâiu, frecară ușor buzele, presându-le încet-încet, până când bărbatul acela încercat în războaie căzu pe spate, pre frunzar, cu podoaba și minunea deasupra. Apoi, minunea aceea, îndepărtând buzele-i moi tari ca pielița strugurelui, lăsă între buzele lui Vodă o picătură de salivă, ce ca mierea înăuntru se scurse și-i arse și-îmbrobodi sufletul și inima. Iar în timpul acela, feșnicul din pridvor își oprea brațele a lumina întunericul, fie de vântul zăbavnic, fie de la suflarea unui giavol ascuns în cotloane sau poate de la veșmintele lor cele multe în cădere” …Urmează, pe rând, oprirea „respirării, lumii,” brațelor „feșnicului” până la al antepenultimului când „ S-a frântu al cincilea [și] pesemne nici unuia prin gând nu-i trecea, cu limbile căutându-se, că peste numa’ trei ani Petrișor, mogâldeața și voioșia lor, va urmări cu bățul gâștele domnești, în timp ce meșteri mari și nemânioși ridică în soarele Hârlăului palatul domnesc din vremea Mușatinilor”…Vă las singuri să citiți mai departe minunile care se întâmplă odată cu stingerea ultimilor două brațe („degete”) ale „feșnicului”; vă asigur, că merită. Iar pentru că tot am făcut paranteza asta nu pot să nu remarc acum acel simț al limbii literare, ieșit din comun, jucându-se cu arhaisme într-un dezmăț parodic dar și plin de senzualitate distilată, încântătoare, amintind de „Cântarea Cântărilor”, cum numai scriitorii din Moldova par a-l mai avea, pe malurile dâmbovițene fiind pierdut, dus de flux pe «apa Sâmbetei».


De acum încolo, am să enumăr la întâmplare unele lucruri care se petrec în acest «roman» (de ce n-ar fi chiar roman?) apocaliptic – haotic – ordonat, fractal, în care partea oglindește întregul, întregul se oglindește în fiecare parte ș.a.m.d. Pentru că un asemenea fractalism propune o cheie. Și anume că textul poate începe de oriunde, iar parcurgerea sa poate fi realizată în diverse variante (dezvoltări de serii) iar autorul propune doar una dintre ele lăsând la dispoziția fanteziei cititorului să-și manifeste valențele ludice.

*

„Liniște. Ștefan cel Mare taie în două orașul, ca un cuțit burta unei gravide….” Căci: „Nici un țipăt. Numai târșâitul unui vampir intergalactic….alături de Logitanaka, trasă în țeapă, în turla orașului…” asezonat cu un moto (poem Zen) „Pentru a urma calea:/privește maestrul,/urmează maestrul,/ mergi împreună cu maestrul,/ privește prin ochii maestrului,/ fii tu maestru”. S.F. în care, autoparodic, „Marele Programator, Alex D. Kozzentini, a decis: de acum, în spațiul extra și internautic, orice clonă de nivel 7 va fi liberă…Până când Black_Best, marele hacker al sistemului V, o va virusa…”. Făcând trecerea la virusarea, ce pare finală, „Venise asta, apocalipsa, și venise ca dracu în România, cred că cu avionul sau ozeneul, pana mea. Și io eram cu niște lume pe care n-o cunoșteam, în scara blocului, în rabla de jeep a lu’ frate-miu….”. Deoarece „Apocalipsa suntem noi și te facem pe tine…”. Și dacă nu v-a ajuns, na și din discursul misteriosului „mister K (clonă hipostatică a marelui Alex D. Kozzentini – pe cine crede că păcălește mister K. n.m. G.M.?), zis și Îngerul, feat Klaudia Radu, Marchiza angelica” (de se dă mare, pe Net, ca Marchiza de Sade n.m. G.M.).

*
„Să nu uităm, dragi comeseni și frați întru Hristos, că pe aceste meleaguri…..odată însuși Domnul Nostru Dumnezeu a umblat!....Oare nu suntem noi ziditorii și păstrători ai lumii acesteia? Oare nu suntem, acum, aici, ca și acum mii de ani, în centrul acestei lumi? Oare noi, vasluienii, nu aparținem acestui destin? Nu suntem aleșii lui Dumnezeu, iar acest pământ udat cu sânge și lacrimi, pământul făgăduinței?”. Și încheierea în chip mesianic moldavo-dâmbovițean: „Și dacă suntem în centru, unde încep toate, nu tot aici se vor sfârși? Nu aici va veni din nou Dumnezeu? Apocalipsa?...”

*
Groparul, mai mult sau mai puțin hamletian: „Apăi,… așa spuse, că Isus l-o iubit (pe Iuda) ca pe ochii din cap și că puse rămășag pe limba lui că va învia și-l va lua primu’ în rai! Și-l va ierta pentru toate cele…Ș-apoi că Mântuitorul Nostru Isus Hristos l-o pus să-l vândă ca pe-o slugă bețivă și oleacă nebun? Să-i iasă safteaua?” …. De unde rezultă cum că – pe cale de consecință – Costel Cașcaval (gropar) demonstrează că l-a citit, fără să știe, pe Dan Brown (în altă parte pomenește, Costel și nu Dan – dar și Dan - și despre Magdalena, nevasta lui Isus), bașca „Manuscrisele de la Marea Moartă”. Ca să sară, apoi, ne tam nesam, la actualitatea noastră internetistă de toate zilele - mit în curs de constituire - prin e-mail transmisă „Pițipoancei mele «Pepita» Purcărescu din Ferentari” de către „Costel Cașcaval, cocalar de Vaslui” (meseria lui de bază, cea de gropar fiind sezonieră - tot timpul dacă se cere) ca să vadă și dânsa cum îl „strânge la lingurică…amintirea buricului tău ca o mărgică și-a tatuajului tău cu armăsar…”. Unde, la acest început de Apoca(lipsă), pe tot soiul de sit-uri, zise și literare, manelizarea noastră de toate zilele invadează globalizarea într-o veselie dezarmantă, prin jocuri de cuvinte, duse dincolo de orice limită, de care și autorul nostru se lasă furat cu frenezie «virtuoasă» a bietei noastre rostiri actuale, inclusiv prin mass-media, mândri că am impus un nu nou brend internațional, ba chiar, național.

*

Și acum - trecerea la prozodia poveștilor & telenovelelor. Iată că apare furnica Sofia și greierul Aristotel „ Auziți, cică odat’, în țara lui Mentosan Împărat, trăia într-un sat, nu prea îndepărtat, o furnică voinică, nici prea mare, nici prea mică…Dar, când veni vorba de măritiș, mai fățiș, mai pe furiș, bunica și bunicelul îi dete cele trebuincioase și-o conduse la tren…. o pupară pe obrăjori, de câteva ori, ș-apoi, ridicând-o de subțiori, o urcară pe scara trenului. Acesta, fiind grăbit, odat’ șuieră a pagubă, văzând sceneta cu bunica și bunelul fluturând batista cu lacrimi în ochi, ca motanul Tom în magazia cu dinamită scăpărând fitilul. Păi, da, ce? Voi n-ați văzut în telenovele ce grea e viața pentru o fată cuminte și fără lovele?” curat Boris Vian - de care am mai amintit - când vorbește despre toate un pic, război, alte alea, și despe…Nimic (rimă involuntară). De ce nu și despre Apocalipsă de care nici că vă pasă când voi „Tiii, da’ ce frumos dormiți, unu, adus în botic, altu cu fundu în sus, iar acesta, întors ca păstaia, cu mâinile strâns sub buric!”… „Încotro, acum? La dreapta zic eu…luându-ne după mirosul de mici și râgâituri de bere. Să ne ținem de mâini, ca la horă (sau de buric…)”, dar să nu uităm să și fabulăm despre, ați ghicit, fabulă. Și anume și despre greierele Aristotel, pe care l-am cam lăsat de-o parte; dar aflați mai bine din carte, nu vă sfiiți. Ca și despre „Domnișoara Absurd” și ascultând „Requiem-ul pentru Barbie”.

Ca să închei și să nu vă mai duc cu vorba, rămân încă multe de povestit: „Arca lui Do”, „Domnul salvează Regina (sau Marele Timid față în față cu Marea Prostituată)”, „Patimile după Romeo Sictir”… Și, pentru că orice are un sfârșit (chiar și Apocalipsa, fie ea și după Vaslui), care poate veni oricând, la mijloc, la început sau nicicând : „WZone. Tratat asupra Cozianului.” Pe care, rogu-vă, faceți bine și citiți-le singuri din carte, pe’n că (se) merită.

*

După acest debut fulminant, apocaliptic, al Cozianului, ce mai urmează? Sper că nu prea târziu, înainte de 2012, un volum de poezii. Căci abia atunci, după câte am citit dintre cele postate de el pe internet, Dorin își va pune în evidență forța «creaționistă». Și acesta, cred, va fi adevărata sa față.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!