agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5302 .



Katya Kelaro sau despre poezia ca manifest al umbrelor
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Gorban ]

2010-06-09  |     | 



Katya Kelaro este un pseudonim literar pe care Cătălina Ionela Chelaru și l-a luat în urmă cu mulți ani când a început să semneze în diferite cenacluri virtuale poeme și lucrări grafice. Cunoscută în mediul cultural ieșean ca interpretă de operă, Katya Kelaro ne-a surprins anul trecut (2009) când a scos de sub tipar primul volum de poeme, „Pe umbra mea o cheamă Joline”, apărut în condiții grafice excelente la Editura Princeps Edit din Iași. Cartea, care adună între coperte peste 300 de pagini, lucru ușor de contestat pentru un volum de poeme de debut, constituie o dovadă că autoarea, care încearcă prin diferite moduri și chipuri să se distanțeze de orice tip canonic ce leagă o grupare literară, cunoaște puterea cuvântului și rostul lui liric. Ea urmărește, poate și datorită profesiei de interpretă de operă, evoluția și desfășurarea în sunet a cuvântului, oferindu-i acestuia o dimensiune ontologică. Pe de altă parte, Katya Kelaro învelește sensul liric al cuvântului cu forme plastice, creându-ți astfel senzația că participi la ridicarea unei catapetesme a lumii în care trăiește. Iar lumea autoarei este totalmente una onirică, în care visul și jocul imaginilor suprarealiste construiesc demersul argumentativ pentru frumosul ce se arată în intimitatea umbrelor, aici purtând numele de Joline, arătând, pe de o parte, feminitatea frumosului, cu potența creatoare, iar pe de altă parte particularitatea acestuia, anume că se lasă interpretat, locuit de cel care știe să vadă dincolo de aparența unei simple imagini reprodusă, cu ajutorul luminii dar și a obiectului în sine, în umbră. Întreaga carte de debut a autoarei are în centru, ca punct tematic, umbra. În jurul acesteia gravitează toate celelalte elemente care construiesc chipul Jolinei, pe cel al omului și al lumii acestuia, și anume teme precum dumnezeu, femeia, iubirea, apocalipsa cu judecata de apoi, copilul, orașul și multe altele.
Poezia Katyiei Kelaro este una care revigorează inima și inteligența lectorului, punându-l de multe ori pe acesta în situații de a se privi pe el însuși în text. În fond, partitura pe care ne-o propune autoarea, este aceea că poezia este umbra care poate da contur obsesiilor și idolilor omului. Pe de altă parte poezia ei este una a frondei, a protestului față de kitsch. Autoarea chiar dacă locuiește în postmodenitate, acest cartier al culturii universale în care mulți artiști fac trafic cu sufletul, artiști care pretind că sunt locuitori ai turnurilor babeliene de sticlă a poeziei, știe când întâlnește un iubitor de „ejaculare a minții”. Poezia ei este singura formă de protest față de aceștia. Drept dovadă că, pe autoare nu o întâlnim în multe reviste de literatură contemporană, la modă, care impun, prin programele editoriale, autori și măști. Ea știe că valoarea se dobândește prin moarte, această umbră, această rivală a viului și visului.
Katya Kelaro se privește în oglindă și se confruntă cu elementele slabe ce susțin temelia narcisismului. Totodată, în privirea ei, autoarea găsește îmbrățișarea de care arta în general are nevoie, frumosul și plăcerea. Ființa este văzută de poetă ca un labirint în centrul căreia se află arborele poeziei, a cărui fruct este însuși omul. În acest sens am să redau aici câteva versuri din poemul ce dă titlul volumului de debut, „Pe umbra mea o cheamă Joline”: „artistul mort e de două ori mai valoros, / când picta în atelier / era, în schimb, un mare pericol / cuțitul care l-a dezosat de viață ți s-a înfipt în creier / moartea e telefonul umbrei lui, în criză de fise: / mă recunoști? Cea mai fidelă amantă a unui bărbat // femeia are în umbra ei o posibilă rivală / așa că / v-o prezint pe Joline / fiica unui cadif cu plăceri maso / eu în bocanci, ea cu toc cui /…/când o strâng pantofii de domnișoară glamour / devine gheișă într-un pat cu teatru chinezesc de umbre”.
Poeta reușește să ne introducă în starea ușor euforică a scenei, creând personaje prin intermediul cărora ne invită să deschidem cutia fantasiei. Asemenea poeților vizuali, Katya Kelaro eliberează prejudecățile legate de relația poezie-imagine și te obligă să pătrunzi în fiecare act ce se pune în scena limbajului poetic. Lirismul ei este conturat, nu doar de prezența reușită și plăcută a personajelor, ci și prin punerea în relație a problemele cu adevărat grave, metafizice cu care se confruntă acestea.
Deși poezia ei se desfășoară parcă într-un spațiu neconvențional, ea nu este una a spectacolului de prost gust, ci dimpotrivă, ea reprezintă glasul din totdeauna al divinității. Ea comportă elasticitate, permițând astfel, privirea din unghiuri multiple. Decorul spectaculos în care se desfășoară poezia Katyei Kelaro este unul al spațiului nemăsurat în care personajele puse în dialog construiesc teoriile transdisciplinare ale poeziei. Toate inovațiile și toate eforturile de înnoire a materiei poetice care au apărut în ultimele opt decenii sunt cunoscute de aproape de către autoare. Iar, în ciuda acestui bazar de inginerii poetice, Katya Kelaro (re)aduce în prin plan „epoca de piatră a păsărilor”, o epocă în care Dumnezeu Fiul este văzut cățărându-se „cu îngerii pe baobab”, o epocă a poveștilor și a repovestirii, o epoca a nunților dintre umbre. Iată, în acest sens, ce ne spune poeta în poemul „Autoportret cu hermină albă”: „stau ghemuită în oul de sepie / cu genunchii la gură / aștept să-mi naști mâinile de sticlă albăstruie / copiii se nasc la 9 luni dar eu nu mai știu / de când mă aflu aici căutând poarta / nu am oase ci o mie de inele suprapuse într-un triangle / pe jumătate șarpe jumătate amorfă cu coarde / îmi modific fibrele odată cu mareea / oamenii trec și lipesc pergamente îmbibate-n ulei / uite mugurele din profil / nasul / obrazul ascuns între palme / cordonul ombilical petrecut jurul umerilor / parcă e șarpele cu care lupta laocoon / fiecare om are în preajma lui moartea / acolo în uter pe întuneric / doar hermina albă stă de pază să-l muște de cap / să pot ieși afară / unde mi-au pregătit nunta”.
Citindu-i poezia, încărcată poate în unele locuri de prea mult vizualism, sensibilitatea este peste tot prezentă și se dezvoltă tot mai puternic cu încercările poetei de a pune în evidență destinul dramatic al omului. Experimentele lirice ale Katyei Kelaro pot fi văzute ca niște fotograme de expresie analitică a condiției umane. Iată în acest sens un poem remarcabil, „Imaginea ta e ultimul lucru pe care l-am văzut în altă viață”: „te așez în pat ca pe o cruce. Ești o pasăre mazoat răstignită pe cearșaf. / sub axila dreaptă porți cuiburi / pentru jumătatea a doua a vieții / ți-aș îmbrățișa bazinul ca și cum aș toarce un caier să scot / din tine senzații necunoscute până azi, să te zbați, /…/ sunt o perpetuă jertfă. / intri în mine într-un fel deplin, sacerdotal. // iubirea pe o anumită treaptă e foc, e junghiere. / omul de azi îl junghie pe cel de ieri și din spintecarea lui / iese lumina”. În acest poem autoarea exprimă paradoxul omului dintotdeauna, pregătit oricând să joace în funcție de lumina care îi cade pe rol.
Pe de altă parte poemele Katyei Kelaro sunt dominate de motivul literar al închiderii în operă, contestat de majoritatea scriitorilor de astăzi. Acest ermetism suprarealist propus de autoare, combinat cu scenele de viață bazate pe sentimente și melancolie, ne arată deosebita și miraculoasa valoare a comunicării poetice. Multe dintre elementele de rezistență ce constituie zona de identitate a Katyei Kelaro, ce sunt domnește așezate în vitraliile acestor pagini, constituie schița de lucru al unui autoexil liric. Atitudinea și viziunea poetică a sopranei pot fi și în avantajul dar și în dezavantajul autoarei, însă acest lucru îl va argumenta cu siguranță, poezia viitoare a Katyei Kelaro. Cert este că, până atunci, avem de a face, acum, cu o poetă care impune un spațiu al descifrării și totodată al încifrării ființei lăuntrice ca alternativă la orbire, prin iluzii și metapovestiri. În acest sens mai redăm în încheiere un „poem leonim”, structurat pe același tip de discurs oniric, despre care spuneam că legitimează prezența în literatura română a Katyiei Kelaro: „cu ce cămașă să te întâmpin / cu una de in, de cânepă sau de sâni? // o să ne iubim ca și cum ai lupta cu un lup în zăpadă / urme de sânge să ningă a sfârșit / câmpul să fie o casă unde au încăput mobile / o casă cere ne-a așteptat o viață nevrând să fie locuită de un străin / o casă ce trezește cu fiecare îmbrățișare a noastră / lăstari de fereastră / cupole / firide / arcade / coloane /…/ îți împletesc din zăpadă pentru creștet o cunună / îți pun zăpadă pe umeri ca și cum te-aș îmbrăca într-o / lungă cămașă de in o cămașă barbară / degetelor noastre suprapuse le dau dinții / întri în mine răstignindu-ți părinții”. (P.G.)

articol aparut in nr 5-6 al Revistei de Experiment Literar Feed Back

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!